ICCJ. Decizia nr. 4338/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4338/2012
Dosar nr. 9984/2/2011
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, suspendarea executării Deciziei Inspectoratului General al Poliţiei Române din 10 octombrie 2011 şi Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor din 17 noiembrie 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului pe fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin actele contestate, a fost eliberat din funcţia de conducere şi trecut pe o funcţie de execuţie, drept sancţiune cu caracter administrativ pentru deficienţele constatate la I.P.J. Teleorman în urma verificărilor efectuate.
Reclamantul a susţinut că sancţiunea a fost abuziv şi ilegal aplicată, că sancţiunea de trecere într-o funcţie inferioară nu se poate aplica poliţiştilor cu funcţii de conducere, că sancţiunea a fost aplicată pe termen nedeterminat, iar, pe de altă parte, prin Legea nr. 360/2002 nu se pot reglementa sancţiuni disciplinare
Sub aspectul prejudiciului material, reclamantul a invocat diminuarea veniturilor, în condiţiile în care a contractat credite bancare, precum şi impactul moral al retrogradării.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 7805 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul T.D.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a apreciat că nu se poate susţine o nelegalitate manifestă a sancţiunii disciplinare aplicate reclamantului, argumentele acestuia ţinând, majoritar, de fondul cauzei.
A mai apreciat Curtea că reclamantul nu a făcut nici dovada existenţei unei pagube iminente, dat fiind că acesta beneficiază în prezent de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei de ofiţer specialist I, că, în conformitate cu declaraţia de avere aferentă anului 2010, reclamantul deţine în proprietate două terenuri, un apartament, o casă de locuit şi un autoturism, iar în privinţa creditului pe care reclamantul trebuie să îl returneze nu există dovezi ale imposibilităţii rambursării.
Curtea a mai constatat că nu există probe care să ateste posibilitatea unei perturbări a activităţii I.P.J. Teleorman ca urmare a trecerii reclamantului într-o funcţie inferioară
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 7805 din 21 decembrie 2011 a formulat recurs reclamantul T.D., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar, în subsidiar, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea motivării cu respectarea textului de lege.
În motivarea recursului, s-a argumentat că motivarea instanţei de fond este sumară şi neconvingătoare.
Recurentul a susţinut nelegalitatea vădită a actelor administrative atacate.
A susţinut că Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor din 17 noiembrie 2011 prin care a fost eliberat din funcţie este nelegal şi nul de drept, în condiţiile în care nu arată, în concret, motivele care au dus la luarea deciziei, faptele imputate recurentului, actele normative încălcate şi temeiul legal concret pentru a se dispune eliberarea recurentului din funcţie, sancţiunea eliberării din funcţia de conducere nefiind prevăzută de lege.
A mai arătat că din cele 15 disfuncţii constatate iniţial, doar cu privire la 3 s-au reţinut abateri disciplinare în sarcina recurentului; că şi cu privire la acestea nu se poate reţine culpa sa, neexistând, deci, elementele răspunderii disciplinare; că aspectele reţinute reprezentau, în general, nereguli minore determinate de lisa mijloacelor financiare şi umane.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurentul a invocat diminuarea veniturilor şi consecinţele pe care acest fapt le-ar putea avea, inclusiv iminenţa executării silite, prejudiciul moral şi de imagine pe care l-ar suferi ca urmare a înlăturării din funcţie, precum şi posibila perturbare previzibilă gravă a funcţionării I.P.J. Teleorman.
Soluţia instanţei de control judiciar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 şi 7 şi 3041 din C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speţă, motivele invocate de recurentul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Pe de altă parte, paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Recurentul-reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Nu a fost dovedită, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nici imposibilitatea rambursării creditelor contractate, nici iminenţa executării silite.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, în mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării Deciziei Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 4701 din 10 octombrie 2011 şi Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor din 17 noiembrie 2011.
Ca atare, pentru argumentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie.
De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că este nefondat şi motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel a expus în mod corespunzător argumentele pentru care a reţinut netemeinicia cererii de suspendare executării actelor administrative contestate.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către T.D. împotriva sentinţei civile nr. 7805 din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4336/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4339/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
