ICCJ. Decizia nr. 4419/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Ă N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 4419/2012
Dosar nr. 560/46/2011
Ședința publică din 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanţii M.V. şi R.N.F. au chemat în judecată C.C.S.D., A.N.R.P. şi Primăria Mun. Râmnicu Vâlcea solicitând obligarea pârâtelor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele deţinute înainte de preluarea abuzivă de către stat, respectiv construcţii demolate şi teren aferent în suprafaţă de 3468 mp, situate în Mun. Rm.Vâlcea, Jud. Vâlcea, cu obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2011, s-a solicitat introducerea în cauză, ca şi reclamanţi, a numiţilor R.F. şi R.A., în calitate de moştenitori ai defunctului R.N.F., decedat la data de 18 iunie 2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta A.N.R.P. a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu privire la solicitarea obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru Dosarul nr. 20969/ CC.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 august 2011, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, ca inadmisibilă, în ceea ce-i priveşte solicitarea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în baza unei expertize de specialitate, în cadrul procedurii în faţa instanţei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 419 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor M.V., R.F. şi R.A., în calitate de moştenitori ai reclamantului R.N.F., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.
Instanţa a dispus obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 20969/ CC şi a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii.
De asemenea, instanţa a respins acţiunea reclamanţilor faţă de pârâta A.N.R.P. şi Primăria Mun. Rm.Vâlcea - prin Primar, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanţii, în calitate de moştenitori legali ai autorului C.F., au depus notificări înregistrate în 2001, atât la Primăria Mun. Rm.Vâlcea, cât şi la Prefectura Vâlcea pentru imobilele menţionate mai sus, preluate abuziv în perioada regimului comunist, iar prin dispoziţia din 10 mai 2006, emisă de Primarul Mun. Rm.Vâlcea, s-a dispus măsura acordării de despăgubiri, prin referatul din 17 ianuarie 2005, întocmit de Comisia de Analiză a dosarelor constituite în cadrul Primăriei Rm.Vâlcea, valoarea estimativă pentru aceste imobile fiind stabilită la suma de 7.658.842.560 lei (pentru teren – 6.899.308.560 lei, iar pentru construcţii – 759.534.000 lei). Potrivit dispoziţiei de mai sus, măsura acordării de despăgubiri a fost motivată sub aspectul că restituirea în natură a imobilelor nu este posibilă, întrucât construcţiile au fost integral demolate, iar terenul este ocupat de un ansamblu de locuinţe, precum şi de amenajările aferente acestei zone (alei, parcări publice, traseul conductelor de alimentare cu apă şi agent termic etc.).
Dispoziţia din 10 mai 2006, cât şi documentele aferente acesteia, au fost analizate de Prefectura Vâlcea – Instituţia Prefectului, întrunind controlul legalităţii sub toate aspectele, iar ulterior, în îndeplinirea procedurilor instituite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria Mun. Rm.Vâlcea a înaintat toate documentele către A.N.R.P., instituţie în cadrul căreia funcţionează C.C.S.D., Dosarul fiind înregistrat sub nr. 20969/CC/2006.
Instanţa a reţinut că reclamanţii nu au primit răspunsuri în legătură cu stadiul real al dosarului, deşi au adresat mai multe solicitări; la ultima solicitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, comunicată în data de 14 februarie 2011 şi înregistrată la A.N.R.P. în 2011, li s-a adus la cunoştinţă că Dosarul a fost înregistrat sub nr. 20969/CC/2006, urmând să fie analizată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi ulterior, a se stabili cuantumul cuvenit drept despăgubire pentru imobilele descrise. Instanţa a reţinut că dosarul reclamanţilor a fost restituit Primăriei Mun. Rm.Vâlcea pentru completarea cu mai multe documente, respectiv documentele ce au stat la baza efectuării măsurătorilor reieşite din planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil, hotărârea judecătorească prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului, în suprafaţă de 740 mp., acte din care să rezulte dacă parcările menţionate în dispoziţie sunt cuprinse în planul de urbanism aprobate, copii ale actelor de identitate ale persoanelor îndreptăţite, acte care să descrie construcţia demolată.
Pentru acest motiv, până în prezent, Comisia Centrală nu a emis titlul de despăgubire pentru reclamanţi.
În aceste condiţii, instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că neemiterea titlului de despăgubire constituie un refuz nejustificat de îndeplinire a unei obligaţii legale, iar justificarea la care se trimite în întâmpinare este lipsită de orice suport.
Instanţa a respins capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii, instanţa reţinând că reclamanta are posibilitatea ca, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, să solicite aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
De asemenea, instanţa a reţinut întemeiată excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. şi a Primăriei Mun. Rm.Vâlcea, deoarece aceste entităţi nu au în atribuţie emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.
3. Recursul declarat de C.C.S.D.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a criticat reţinerea de către instanţa de fond a faptului că nu şi-a îndeplinit obligaţia într-un termen rezonabil, arătând că în cauză a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, în sensul că Dosarul aferent dispoziţiei din 10 mai 2006 emisă de Primăria Mun. Rm.Vâlcea a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 20969/ CC.
S-a precizat că în urma analizării dosarului reclamanţilor s-a constatat necesitatea completării acestuia cu mai multe documente, motiv pentru care întreaga documentaţie a fost remisă în original Primăriei Mun. Rm.Vâlcea.
Recurenta a precizat că dosarele transmise Secretariatului C.C.S.D. vor fi soluţionate în ordinea înregistrării lor, pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că prin Notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului, construcţii demolate şi teren aferent în suprafaţă de 3468 mp, situate în Mun. Rm.Vâlcea, Jud. Vâlcea, iar prin Dispoziţia din 10 mai 2006, emisă de Primarul Mun. Rm.Vâlcea, s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziţie care a fost comunicată C.C.S.D. şi înregistrată de aceasta, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanţilor se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.
Critica formulată de recurentă este neîntemeiată, întrucât instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamanţilor decizie conţinând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea dispoziţiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Înalta Curte a constatat că reclamanţii s-au adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanţi în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a reclamanţilor în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, ori, în cauza de faţă, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamanţi şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.”
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 419 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4451/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4332/2012. Contencios → |
|---|
