ICCJ. Decizia nr. 440/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 440/2012
Dosar nr. 239/43/2010
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19 iulie 2010 sub nr. 239/43/2010, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora la soluţionarea dosarului înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 31071/CC - care are ca obiect revendicarea imobilului în suprafaţă de 988 mp, situat din punct de vedere administrativ în municipiul Miercurea Ciuc, şi, în consecinţă: transmiterea dosarului nr. 31071/CC evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, emiterea în favoarea reclamantei a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor imobilelor preluate în mod abuziv, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că deţine calitatea de persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001 (moştenitoare legală după defuncţii K.J. şi K.I.), sens în care a depus la Primăria municipiului Miercurea Ciuc Notificarea nr. 955/2001, expediată prin Biroul Executorului Judecătoresc S.S. din municipiul Miercurea Ciuc, judeţul Harghita.
Astfel, prin Dispoziţia nr. 2198/2006 privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale emisă de Primarul municipiului Miercurea Ciuc, s-a respins notificarea nr. 955/2001 în sensul acordării de despăgubiri băneşti şi s-a propus acordarea măsurilor prin echivalent pentru imobilul în suprafaţă de 988 mp, situat în municipiul Miercurea Ciuc.
S-a mai arătat că Dispoziţia nr. 2198/2006 precum şi actele doveditoare depuse în baza Legii nr. 10/2001 au fost transmise Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de către Primăria Municipiului Miercurea Ciuc pe baza Procesului-verbal de predare-primire nr. 12476 din 10 octombrie 2006, anexat în copie cererii, şi înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 31071/CC.
Mai susţine reclamanta că, prin adresa nr. 5 din 06 februarie 2009, înregistrată la Registratura Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. 777120/2009, reclamanta a solicitat pârâtelor să comunice stadiul de rezolvare a dosarului iar, prin adresa nr. 777120/2009 i s-a răspuns că dosarul înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 31071/CC nu a fost atribuit unui consilier din cadrul ANRP, în vederea analizării şi transmiterii către un evaluator autorizat.
Reclamanta a arătat că există un refuz nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispoziţiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
Reclamanta în sprijinul acţiunii a invocat şi prevederile art. 6 pct. 1 din CEDO, art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO, art. 13 şi 16 din Cap.V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive arătând că procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La rândul său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Curtea de apel Târgu Mureş, prin Sentinţa nr. 56 pronunţată în 11 februarie 2011, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sens în care a respins cererea îndreptată împotriva acestei pârâte pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins acţiunea formulată de către reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă, a reţinut,în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa a avut în vedere prevederile art. 2 din HG nr. 361/2005 cu modificările şi completările ulterioare, în cuprinsul cărora sunt prevăzute principalele atribuţii ale acestei instituţii pârâte. A constatat că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În aceste condiţii, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care excepţia va fi admisă cu consecinţa respingerii cererii îndreptate împotriva acestei pârâte.
Pe fondul cauzei, instanţa fondului a constatat că nu există refuz nejustificat în ceea ce priveşte soluţionarea cererii formulate de reclamantă şi nici intenţia de tergiversare, atâta timp cât după returnarea dosarului completat, acesta va fi înaintat evaluatorului sau societăţii de evaluare.
Arată că, atât dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Cap.V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cât şi cele ale art. 165 din Normele metodologice de aplicare a acestui titlu, conţin obligaţia imperativă ca dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001 să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale însoţite de următoarele înscrisuri: întreaga documentaţie aferentă acestora, actele juridice care atestă calitatea de moştenitor, orice înscrisuri; care descriu imobilele, situaţia juridică a imobilului obiect al notificării, orice alte înscrisuri relevante.
Instanţa a constatat faptul că din dosarul de despăgubire al reclamantei lipsesc înscrisuri din care să reiasă calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei pentru întreg imobilul solicitat, respectiv înscrisuri care să ateste calitatea de moştenitoare a doamnei B.I. de pe urma domnilor K.L. şi K.G.
Aceasta în condiţiile în care potrivit menţiunilor din CF 9001 şi 384, imobilul era înscris în proprietatea numiţilor K.L., K.G. şi K.J., la momentul preluării abuzive în baza Decretului de expropriere nr. 159 din 15 iunie 1981. Reclamanta a făcut dovada calităţii de moştenitoare a lui K.J., dar pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul notificat, trebuie să facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită de pe urma tuturor coproprietarilor în parte.
În fine, instanţa a constatat că pârâta a făcut dovada că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 2198/2006 a fost remis Primăriei Miercurea Ciuc, astfel că etapa evaluării este condiţionată de clarificarea problemelor privind completarea dosarului de despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B.I. pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi ale art. 165 din Normele metodologice şi a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 în raport de probatoriul administrat.
În motivele de recurs recurenta arată că sentinţa atacată prin care s-a respins, pe fond acţiunea având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul identificat conform Dispoziţiei nr. 2198/2006, este dată cu încălcare prevederilor art. 6 din CEDO prin care se consacră dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
În motivele de recurs se critică greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor faţă de faptul că această autoritate monitorizează procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001 republicată.
În ceea ce priveşte soluţia de fond, în motivele de recurs se arată că instanţa de fond a apreciat în mod nelegal că dosarul înaintat intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor era incomplet pe motiv că recurenta nu şi-a demonstrat dreptul de proprietate asupra întregului imobil pentru care s-au solicitat despăgubiri şi pentru faptul că lipsesc înscrisuri care să individualizeze imobilul cuprins în Dispoziţia nr. 2198/2006, care nu a fost constatată anterior soluţionării prezentei cauze.
Se arată că Dispoziţia nr. 2198/2006 nu a fost anulată, fiind respinsă în mod corect excepţia de nelegalitate invocată prin încheierea din 4 februarie 2011 şi în consecinţă acest act produce pe deplin efecte civile valabile în sensul existenţei dreptului de a primi măsuri reparatorii cât şi întinderea acestui drept respectiv imobilul construcţie şi teren identificat în cuprinsul Dispoziţiei nr. 2198/2006.
Se arată în motivele de recurs că prin soluţia de respingere a acţiunii, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 20/2001 în raport de probatoriul administrat.
Instanţa de fond nu a ţinut cont de limitele de competenţă ale pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care poate, conform art. 16(4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, să verifice doar legalitatea cererii de restituire în natură şi nu se puteau pronunţa în ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, respectiv vocaţia de a primi despăgubiri pentru întreg imobilul sau numai o parte din imobil şi în ceea ce priveşte individualizarea imobilului teren şi construcţie.
Se arată de recurentă că actele depuse la instanţa de fond probează faptul că are calitatea de persoană îndreptăţită pentru întreg imobilul, deoarece autorul său numitul K.J. la momentul exproprierii era proprietarul exclusiv al întregului imobil, în baza înţelegerii dintre fraţi, iar ulterior exproprierii, care a fost făcută pe numele exclusiv al autorului recurentei acesta a fost despăgubit iniţial conform Procesului-verbal de evaluare nr. 20 din 13 noiembrie 1978 şi ulterior imobilul expropriat a fost reevaluat în baza Procesului-verbal nr. 9 din 12 august 1980 şi în baza cărora acelaşi unic autor şi proprietar a primit şi încasat despăgubirea cuvenită.
În ceea ce priveşte identificarea imobilului se arată în recurs că în mod greşit instanţa de fond şi-a însuşit apărarea intimatului Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul lipsei actelor necesare individualizării imobilului menţionat în Dispoziţia nr. 2198/2006. Aceste acte au fost depuse la dosarul cauzei şi aceste acte sunt reprezentate de procesele-verbale de evaluare şi de stabilire a despăgubirilor stabilite cu ocazia exproprierii, respectiv procesele-verbale de evaluare nr. 20/1978 şi nr. 9 din 12 august 1980.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiile art. 6 din CEDO recurenta arată că soluţia recurată încalcă dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen topo-mobil ţinând cont de perioada mare de timp dintre emiterea Dispoziţiei nr. 2198/2006 şi modificarea procedurii de acordare a despăgubirilor conform art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
La dosar recurenta depune practică judecătorească şi acte noi conform art. 305 C. proc. civ., respectiv acte de stare civilă şi două declaraţii autentificate.
Se depun la dosar de recurentă note de şedinţă, calificate ca fiind concluzii scrise în care se solicită admiterea recursului în sensul solicitat prin motivele expuse în scris.
Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca fondat, în parte, sentinţa atacată fiind nelegală şi netemeinică în cauză fiind îndeplinite în ceea ce priveşte soluţia de respingere, pe fond, a acţiunii, concluziile motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
În parte, sentinţa atacată este corectă şi legală respectiv în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Curtea nu va reţine acest motiv de recurs invocat, deoarece atribuţiile specifice ale acestei autorităţi în ceea ce priveşte Legea nr. 10/2001 nu determină îndeplinirea în cauză a condiţiilor existenţei calităţii procesuale pasive, faţă de faptul că în concret această autoritate nu are competenţă privind emiterea titlului de despăgubire conform dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Acesta deoarece obiectul acţiunii recurentei constă în constatarea refuzului nejustificat al pârâtei intimate de a elibera decizie, reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul identificat prin Dispoziţia nr. 2198/2006 emisă de Primarul Municipiului Miercurea Ciuc conform Legii n r.10/2001.
În consecinţă, Curtea nu va reţine acest motiv de recurs, soluţia pe excepţie pronunţată de instanţa de fond fiind legală.
În ceea ce priveşte soluţia de fond de respingere a acţiunii, curtea apreciază că această soluţie este netemeinică, în raport de probatoriul administrat şi nelegală în raport de dispoziţiile art. 16(2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 republicată. În mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri de către pârâta-intimată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Argumentele reţinute de instanţa de fond sunt în sensul că recurenta nu şi-a probat dreptul de proprietate asupra întregului imobil pentru care s-au solicitat despăgubiri, precum şi faptul că la dosarul de despăgubire lipsesc înscrisuri care să individualizeze imobilul - teren şi construcţie - menţionate în Dispoziţia nr. 2198/2006.
Curtea, pe motivele de recurs invocate, le apreciază ca nefondate în cauză, dosarul recurentei având ca obiect emiterea titlului de despăgubire fiind complet sub aspectul actelor depuse atât în ceea ce priveşte dreptul recurentei de a primi despăgubiri pentru întreg imobilul, în calitate de unică moştenitoare a fostului proprietar numitul K.J. cât şi în ceea ce priveşte existenţa înscrisurilor prin care se individualizează, în concret imobilul teren şi construcţie pentru care s-a constatat în mod definitiv şi necontestat dreptul civil al recurentei de a primi despăgubiri conform Dispoziţiei nr. 2198/2006.
În ceea ce priveşte calitatea recurentei de persoană îndreptăţită de a primi despăgubiri pentru întreg imobilul din actele depuse în fond şi în recurs ca acte noi rezultă următoarele:
Numitul K.J., la momentul exproprierii abuzive, era persoana care deţinea posesia absolută şi exclusivă a imobilului preluat abuziv. Astfel, conform Procesului-verbal de evaluare nr. 20 din 13 noiembrie 1978 la Decretul nr. 420/1978 la poziţia nr. 50/77, se menţionează că pentru imobilul din Miercurea Ciuc, d-nul K.J. a fost despăgubit cu suma de 40.763, 20 lei, în acelaşi act fiind individualizate şi compunerea imobilului (curte 412 mp, arabil 300 mp, fâneaţă 276 mp, casă de locuit 130,32 mp, şi pivniţă 33 mp). Imobilul expropriat a fost reevaluat prin Procesul-verbal nr. 9 din 12 august 1980, (fila 115 din dosarul cauzei) restul de plată în cuantum de 21.257,80 lei fiind achitat tot numitului K.J., fapt consemnat la poziţia nr. 33/77 din respectivul script.
În cartea funciară nu aveau cum să fie operate modificări care să evidenţieze că K.J. este unicul proprietar al imobilului, din moment ce Statul Român a devenit proprietar în baza decretului de expropriere, astfel încât, ulterior acestui moment, foştii proprietari nu puteau să realizeze nici un fel de transferuri a dreptului de proprietate cu privire la imobilul preluat abuziv. Cu atât mai mult cu cât imobilul a fost demolat, iar terenul a fost ocupat de alte construcţii.
Faptul că atât la momentul preluării abuzive, cât şi ulterior învestirii autorităţilor obligate la restituire cu notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001, nu au existat indicii sau reclamaţii din partea numiţilor K.L. şi K.G., sau a moştenitorilor acestora, prin care să revendice un drept de proprietate asupra imobilului expropriat, consfinţeşte înţelegerea dintre fraţi, potrivit căreia numitul K.J. a deţinut întregul imobil sub nume de proprietar absolut şi exclusiv, iar nu doar a cotă-parte din acesta.
Pe cale de consecinţă în mod greşit, în raport de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a apreciat că recurenta-reclamantă nu şi-a probat dreptul de a primi despăgubiri pentru întreg imobilul această probă rezultând din actele depuse în dosarul de fond şi în faza recursului.
Dispoziţia nr. 2198/2006 nu a fost contestată şi ca act administrativ a intrat în circuitul civil şi face dovada deplină a îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea de despăgubiri, atât în ceea ce priveşte dreptul de acordare a măsurilor reparatorii cât şi în ceea ce priveşte întinderea acestuia.
În ceea ce priveşte înscrisurile necesare pentru individualizarea imobilului, acestea există şi au fost depuse la dosarul cauzei, ca acte necesare şi utile în dosarul de despăgubire în care figurează identificat imobilul construcţie şi teren. Aceste înscrisuri sunt procesele-verbale de evaluare nr. 20/1978 la Decretul nr. 420/1978 şi nr. 9 din 12 august 1980, acte din care rezultă suma pe care autorul recurentei a primit-o cu titlu de despăgubire şi conform imobilului - curte 412 mp, arabil 300 mp, fâneaţă 276 mp, casă de locuit 130,32 mp şi pivniţă 33 mp. Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază că dosarul de despăgubire este complet, în mod greşit fiind respinsă acţiunea recurentei având ca obiect emiterea deciziei reprezentând emiterea titlului de despăgubire conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, imobil construcţie şi teren identificat în cuprinsul Dispoziţiei nr. 2198/2006.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionarea cererii în sensul dispoziţiilor art. 2(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 fiind îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 6 din CEDO în ceea ce priveşte dreptul recurentei de a-i fi soluţionată cererea de despăgubiri într-un termen rezonabil.
În cauză a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de despăgubiri având în vedere data formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001, anul 2001, data emiterii Dispoziţiei nr. 2198/2006 privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii din echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul în suprafaţă de 988 mp situat în Municipiul Miercurea Ciuc.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312(1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că în baza art. 18(1) din Legea nr. 554/2004 va admite acţiunea şi va obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul - construcţie şi teren, situat în Municipiul Miercurea Ciuc, identificat conform Dispoziţiei nr. 2198/2006.
Conform art. 274 C. proc. civ. va obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a sumei de 3500 RON reprezentând cheltuieli de judecată onorariu de avocat depus în dosarul de fond.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi respingerea acţiunii faţă de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei nr. 56/2011 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea şi obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul construcţie şi teren situat în municipiul Miercurea Ciuc, identificat conform Dispoziţiei nr. 2198/2006 emisă de către Primarul Municipiului Miercurea Ciuc.
Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 3500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 439/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 444/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
