ICCJ. Decizia nr. 442/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 7005 din 2 august 2011 emis de Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală până la pronunțarea instanței de fond asupra cauzei.
Reclamantul, în motivarea acțiunii, a arătat că în calitate de funcționar public a ocupat funcția publică de execuție, de inspector vamal grad profesional asistent, gradația 5, clasa de salarizare 43, la Biroul Vamal Oancea din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați și, că, în mod nelegal, prin Ordinul nr. 7005 din 2 august 2011 al Vicepreședintelui A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor, începând cu data de 8 august 2011 a fost eliberat din funcția publică de execuție cu consecința încetării raporturilor de serviciu.
A mai arătat reclamantul că a formulat, pe cale separată, cerere pentru anularea Ordinelor nr. 2589 din 12 iulie 2011, 2406 din 4 iulie 2011 și 2407 din 4 iulie 2011 emise de A.N.A.F., actul din prezenta cauză fiind un act subsecvent acelor ordine.
în susținerea nelegalității ordinului a cărui suspendare o solicită a invocat nulitatea acestuia pentru faptul că în motivarea acestuia se face referire la examen, și nu la concurs, cum ar fi fost legal, precum și faptul că nu a fost publicat în M. Of. așa cum prevede art. 55 din H.G. nr. 561/2009.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute a fi îndeplinite cumulativ de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. în opinia pârâtei, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare, până atunci deciziile bucurându-se de prezumția de legalitate.
Soluția instanței de fond
Curtea de Apel Galați, prin Sentința nr. 291 pronunțată în data de 3 octombrie 2011, a admis cererea formulată de reclamantul L.L., în contradictoriu cu pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor București și, în consecință, a suspendat executarea Ordinului nr. 7005 din 2 august 2011 al vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond asupra acestui act.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în sensul existenței unui act administrativ contestat, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Arată că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
în ceea ce privește existența cazului bine justificat, instanța a apreciat că sunt invocate mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat. în acest sens arată că, există o aparență de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită de reclamanți, prin prezenta acțiune, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse mai sus.
Referitor la condiția prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil, instanța a constatat că actul administrativ aflat în litigiu determină o situație care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situația de fapt generată în urma emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale și a asigurărilor sociale, aceasta fiind o sarcină excesivă și disproporționată.
în fine, susține instanța fondului că prin ordinul menționat reclamantul a fost eliberat din funcție începând cu data de 8 august 2011, la momentul pronunțării prezentei hotărâri acesta nemaiprestând o activitate remunerată, astfel că în mod evident consecințele lipsei veniturilor lunare afectează situația financiară a reclamantului.
Recursul
împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor.
în motivarea cererii de recurs, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, a arătat în esență că, sentința recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) pentru următoarele:
- Din întreg cuprinsul acțiunii și din probatoriul administrat în cauză nu rezultă îndeplinirea niciuneia din condițiile impuse de lege, existența unui caz bine justificat și paguba iminentă.
- în ceea ce privește aspectele de vădită nelegalitate a actului administrativ, în mod eronat instanța de fond a reținut că Ordinele nr. 2406 și nr. 247/2011 emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, nu au fost publicate în M. Of. al României, nu au intrat în vigoare și deci toate actele ulterioare emise în baza lor nu sunt producătoare de efecte juridice.
Arată recurenta că Ordinele menționate nu trebuiau publicate, întrucât sunt acte cu caracter individual și nu normativ și au produs efecte de la data emiterii preavizelor de către Autoritatea Națională a Vămilor, ordinele fiind afișate pe site-ul și sediul Autorității Naționale a Vămilor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Nici încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999 nu reprezintă un motiv de nelegalitate. Se arată de recurentă că organizarea examenului pentru situația în care au existat mai multe opțiuni pentru aceeași funcție publică, nu încalcă prevederile art. 100 alin. (1) și 3, art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Arată, de asemenea recurentul că procesul de reorganizare a Autorității Naționale a Vămilor s-a desfășurat cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, că nu sunt aplicabile în speță prevederile art. 56 și 57 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și nici ale H.G. nr. 611/2008.
- în ceea ce privește condiția unei pagube iminente, se arată de recurent că nu este îndeplinită, simpla afirmație a persoanei presupus vătămate, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susținerilor, nefiind suficientă.
A mai arătat recurentul că o eventuală reintegrare a reclamantului pe funcția pe care o deținea anterior reorganizării nu mai este posibilă deoarece postul acestuia a fost supus reorganizării, fiind ocupat de o altă persoană, funcționar public care a obținut punctajul necesar la examenul de testare profesională.
întâmpinarea
Reclamantul L.L. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Arată reclamantul că motivele invocate în plângerea prealabilă sunt motive de nulitate absolută a Ordinului, care nu a fost motivat și nici publicat, în speță fiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și ale prejudiciului iminent.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - pentru următoarele considerente:
- în ceea ce privește îndeplinirea condiției cazului bine justificat
în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazuri bine justificate sunt "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".
înalta Curte constată că prin motivele pe care reclamantul le-a prezentat nu este înlăturată prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Se apreciază că, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia trebuie să fie analizată această măsură în raport de probele administrate în cauză și fără a se analiza pe fond conținutul actului administrativ.
Instanța de fond în mod greșit, a apreciat, cu titlu general că Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 2011 și nr. 2407 din 4 iulie 2011 emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu au fost publicate și deci nu au intrat în vigoare și nu puteau produce efecte juridice pentru toate actele ulterioare emise în baza acestui act normativ.
Această susținere a reclamantului, netranșantă de instanța de fond decât la nivel de principiu, nu poate constitui un caz bine justificat, câtă vreme ordinele respective nu au fost anulate de instanțele judecătorești sau revocate de autoritatea emitentă, neexistând nicio probă în acest sens, instanța nefiind învestită cu o cerere privind aceste ordine.
De asemenea, susținerea potrivit căreia nu s-au respectat prevederile Legii nr. 188/1999 nu este analizată de instanța de fond în concret, la nivel de aparență în ceea ce privește persoana reclamantului, opțiunea acestuia pe post, rezultatele finale obținute la examenul de testare profesională.
în acest fel, nu se poate verifica ce anume a reținut instanța de fond dintre motivele prezentate de reclamant că reprezintă caz bine justificat - în concret pentru reclamant, simpla afirmație generală, nefiind suficientă.
în ceea ce privește condiția pagubei iminente
- Conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 "pagubă iminentă este prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public"
înalta Curte observă că pentru a se reține îndeplinită această condiție trebuie să existe în primul rând un caz bine justificat conturat și în raport de acesta să se analizeze această o a doua condiție.
Așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a conturat un caz bine justificat în cauză, reclamantul făcând susțineri neprobate și pe care instanța de fond le-a preluat în bloc fără o filtrare prin prisma art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
înalta Curte de asemenea, nu a reținut, niciun caz bine justificat, reclamantul nu a relevat aspecte care să reprezinte indicii vădite de nelegalitate, cererea de anulare a actului va analiza motivele de nelegalitate.
Prin urmare, se constată că nu există din această perspectivă îndeplinită nici condiția pagubei iminente, fiind consacrată în jurisprudență faptul că situația financiară precară a reclamantului nu reprezintă o pagubă iminentă ce nu ar putea fi prevenită, iar perturbarea gravă a activității Direcției, în urma restructurării și desființării contractului de muncă a reclamantului nu este dovedită.
Cum cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuiau îndeplinite cumulativ și s-a observat că în cauză acestea nu erau îndeplinite, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9, a admis recursul, a modificat sentința recurată, în sensul că a respins cererea de suspendare, ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 451/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 410/2012. Contencios → |
|---|
