ICCJ. Decizia nr. 451/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta S.C. D.G.P. S.R.L. Constanța, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat obligarea acestora din urmă să răspundă la contestația administrativă formulată de către aceasta împotriva Deciziei de Regularizare pentru regularizarea situației nr. 92 din 22 iunie 2010 sub sancțiunea unor daune - cominatorii în cuantum de 1.000 RON/zi de întârziere, obligarea la plata unor daune-compensatorii în cuantum de 6.653.580 RON și 1.061.683,40 dolari în echivalent RON, calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată, obligarea la plata daunelor-interese de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la comunicarea răspunsului efectiv la contestația administrativă precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii reclamanta a susținut că Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța (D.R.A.O.V) a emis decizia de regularizare prin care a obligat-o să achite încă o dată toate obligațiile rezultate din operațiunile cercetate, la care se adaugă majorări de întârziere.
Mai arată că împotriva aceste decizii a formulat contestație administrativă în acord cu dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. fisc., însă aceasta nu a fost soluționată în termenul legal și nici ulterior. întrucât contestația nu a fost soluționată pe calea administrativă, a înțeles să formuleze și în fața instanței, cauză înregistrată sub nr. 1162/36/2010, însă aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.
Sentința instanței de fond
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 83/CA pronunțată în data de 7 martie 2011, a luat act că reclamanta S.C. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, având ca obiect obligația de a face, a renunțat la capetele de cerere 2 și 3 și a admis excepția lipsei de interes având ca obiect obligarea pârâtei să-i răspundă la contestația administrativă.
Prin aceeași sentință, a respins acest capăt de cerere ca fiind lipsit de interes și a obligat pârâta Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor către reclamantă la 5.208 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele:
în ceea ce privește excepția lipsei de interes a capătului principal al cererii (obligarea intimaților să răspundă la contestația administrativă, instanța a constatat că până la pronunțarea prezentei hotărâri reclamanta a adus la cunoștință că această cerere a fost soluționată prin Decizia nr. 34 din 1 noiembrie 2011 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, astfel că demersul său judiciar apare ca lipsit de interes.
Totodată, a constatat că reclamanta a renunțat la judecarea capetelor de cerere (2 și 3) referitoare la plata daunelor compensatorii și interese astfel că, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a lua act de această renunțare.
în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, instanța a constatat culpa procesuală a pârâtei, în sensul că reclamanta a suportat cheltuielile de judecată datorită conduitei pârâtei, care nu a înțeles să soluționeze contestația în termenul legal.
Recursul
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în esență pentru următoarele motive:
- în mod nelegal instanța a admis cererea contestatoarei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.208 RON în condițiile în care a luat act de faptul că reclamanta a renunțat la capetele de cerere 2 și 3 din acțiune și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la soluționarea contestației administrative, având în vedere că nu s-a reținut nici o culpă procesuală Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
în acest sens se arată, instanța de fond nu a avut în vedere că nu sunt întrunite prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a dreptului procesual nu pot fi reținute.
- în aprecierea cuantumului onorariului, instanța de fond trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Consideră recurentul că sunt aplicabile dispozițiile art. 276 C. proc. civ. - prin aprecierea culpei procesuale.
în drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 3041,art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Apărarea intimatului
Intimata-reclamantă S.C. D.G.P. S.R.L. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 3041, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Reclamanta S.C. D.G. P. S.R.L. a formulat contestație administrativ fiscală, în temeiul art. 205 C. proc. fisc. împotriva Deciziei de regularizare din 22 iunie 2010 încheiată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale (D.R.A.O.V.) Constanța, la data de 7 iulie 2010.
Recurenta, ca organ de soluționare a contestației formulate de reclamantul-intimat trebuia să o soluționeze în termen de 45 de zile conform art. 70 C. proc. fisc. de la data înregistrării cererii, însă a soluționat-o la data de 1 februarie 2011, fiind deci în culpă, în întârziere.
Reclamanta-intimată la data de 8 decembrie 2010 a introdus prezenta acțiune - solicitând obligarea pârâților-intimați la soluționarea contestației.
Alături de această acțiune, reclamanta a mai promovat și alte acțiuni de anulare directă a Deciziei de Regularizare și respectiv de suspendare a executării acesteia, plătind cauțiune 300.000 RON, pentru a promova o reacție din partea autorităților intimate.
în raport de aceste împrejurări, se constată că recurentul era pus în întârziere pentru nesoluționarea în termen a contestației și instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamanta a suportat cheltuielile de judecată datorită conduitei pârâtei care a soluționat tardiv contestația, peste termenul legal.
în consecință, apreciind că a existat o culpă procesuală a recurentului-pârât în declanșarea acțiunii de fond, sunt deplin aplicabile prevederile art. 274 C. proc. civ., neavând relevanță că s-a renunțat la capetele 2, 3 de cerere și că s-a respins ca lipsită de interes acțiunea.
Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 477/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 442/2012. Contencios → |
|---|
