ICCJ. Decizia nr. 477/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Procedura în primă instanță
Prin încheierea de ședință din data de 02 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 lit. j) din ordinul M.A.I nr. 1501/2006 și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.
în susținerea excepției de nelegalitate, reclamanta B.V.N. a arătat că pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Autovehicule i-a solicitat, în mod abuziv, să facă dovada plății taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, deși art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul atacat nu prevede acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul înlocuirii acestei taxe speciale cu taxa de poluare.
Totodată, reclamanta a susținut că adresa din 02 iulie 2008 emisă de Ministerul de Finanțe - Direcția de legislație în domeniul accizelor, prin care se recomandă pârâtei ca, începând cu data de 1 iulie 2008, persoana pe numele căreia se înmatriculează un autovehicul uzat, importat, înmatriculat pentru prima dată în România, să facă dovada plății taxei de poluare, nu poate fi considerată o modificare legislativă a ordinului menționat, cu atât mai mult cu cât aceasta nu îi este opozabilă.
Reclamanta a mai susținut că ordinul M.A.I. nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 este antedatat și că art. 21412143 C. fisc., în baza cărora i se solicită să facă dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare, au fost abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.A.I. a solicitat, în principal, respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, susținând că actul atacat este act administrativ cu caracter normativ, care nu poate face obiectul excepției de nelegalitate, legalitatea acestuia putând fi cercetată oricând, pe calea unei acțiuni separate, în condițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 7 lit. j) din ordinul nr. 1501/2006.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 3538 din 18 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta B.V.N. în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Autovehicule și a constatat nelegalitatea art. 7 lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006.
Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, Curtea de Apel a reținut că, potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, este admisibilă invocarea excepției de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ, având în vedere că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează actele administrative unilaterale care pot fi atât cu caracter individual, cât și cu caracter normativ, precum și faptul că principiul coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate pentru cele două categorii de acte, așa încât acest mijloc de apărare să nu devină restrictiv, pierzându-și astfel funcția pentru care a fost creat.
Totodată, Curtea a reținut că, pentru actele administrative normative, nu doar excepția de nelegalitate, ci și acțiunea directă sunt imprescriptibile, aplicându-se principiul general de drept conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acțiune este permis și pe cale de excepție.
Pe fondul excepției de nelegalitate, Curtea de Apel a constatat faptul că actul administrativ contestat a fost adoptat, potrivit preambulului său, în baza art. 2141- 2143 C. fisc. și reglementează, în art. 7, actele ce trebuie prezentate pentru prima înmatriculare pe teritoriul României a autoturismelor second-hand.
Curtea a reținut că, la momentul solicitării de către instituția Prefectului a dovezii de achitare a unei sume cu justificarea că aceasta este prevăzută de art. 7 lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, era deja în vigoare O.U.G. nr. 50/2008, care introdusese "taxa de poluare", iar prin art. 14 abrogase dispozițiile art. 2141- 2143 C. fisc. ce constituiau temeiul legal al taxei speciale.
Instanța de fond a apreciat că există reglementări diferite ale taxelor, nu doar o schimbare de denumire, așa cum a susținut emitentul actului, ordonanța operând nu doar cu o altă noțiune, ci și cu un mod diferit de stabilire a cuantumului noii taxe.
în plus, a reținut judecătorul fondului, prin O.U.G. nr. 50/2008, s-a prevăzut inclusiv o procedură de restituire pe cale administrativă a diferenței dintre taxa specială percepută și taxa de poluare calculată în baza noului act normativ.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că actul atacat nu poate fi considerat modificat "implicit", față de dispozițiile art. 58 și urm. din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care reglementează procedura modificării actelor cu caracter normativ.
3. Calea de atac exercitată în cauză
împotriva sentinței nr. 3538 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâtul M.A.I., invocând în drept dispozițiile art. 3041C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul susține că instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, în condițiile în care ordinul atacat nu poate face obiectul excepției de nelegalitate, tocmai datorită caracterului său de act normativ, legalitatea lui putând fi cercetată oricând pe calea unei acțiuni separate, în condițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Printr-o a doua critică de recurs, instituția recurentă, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, susține că ordinul atacat a fost emis în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință.
Totodată, precizează recurentul-pârât, ordinul contestat a fost emis în virtutea atribuțiilor conferite instituției prin prevederile O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, iar dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordin nu sunt în contradicție cu dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008.
Pe de altă parte, susține recurentul, prevederile a căror nelegalitate se invocă nu aduc atingere dreptului de proprietate sau dreptului de folosință asupra autovehiculului, în sensul art. 44 din Constituția României, ci conțin în mod exclusiv reglementări privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, aplicabile tuturor cetățenilor României.
4. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a dispozițiilor art. 3041din C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, înalta Curte constată că recursul este fondat, în limita considerentelor în continuare arătate.
4.1. Argumentele expuse de către autoritatea recurentă în sensul inadmisibilității excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 nu pot fi reținute.
în jurisprudența instanței supreme s-a reținut în mod constant că, în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ.
Din expunerea de motive la proiectul Legii nr. 262/2007 rezultă că modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 viza includerea ambelor categorii de acte (cu caracter normativ și cu caracter individual) în sfera de cuprindere a excepției de nelegalitate. Modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a urmărit includerea expresă în sfera actelor supuse controlului de legalitate pe calea excepției de nelegalitate și a actelor cu caracter individual, iar nu excluderea actelor cu caracter normativ.
Mai mult, principiul coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât pentru actele individuale, cât și pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu își piardă funcția pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna justițiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor și în privința actelor normative a căror adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior acestui moment.
De altfel, din reglementarea aparentă a Legii nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, nu rezultă niciun argument în favoarea ideii că legiuitorul ar fi urmărit instituirea unui regim juridic diferit în privința actului administrativ cu caracter individual, față de actul administrativ cu caracter normativ, în ceea ce privește includerea acestora în sfera actelor administrative ce pot face obiectul excepției de nelegalitate.
Această concluzie apare cu atât mai întemeiată în contextul în care actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat, în principiu, oricând [art. 7 alin. (11)], pe calea unei acțiuni principale, condiții în care, în virtutea principiului qui potest plus, potest minus, părții îi va fi deschisă și calea excepției, ca instrument prin care se urmărește, în esență, înlăturarea efectelor unui act administrativ considerat nelegal.
4.2. în ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, înalta Curte reține faptul că dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevăd că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință, potrivit cărora "procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor, care se publică în M. Of. al României, Partea I".
Art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 face referire la taxa specială pentru autoturisme care a fost reglementată inițial prin C. fisc. și, începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008.
Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 nu poate fi analizat în raport de C. fisc. sau de O.U.G. nr. 50/2008, deoarece nu este emis în temeiul și în executarea acestor acte normative.
în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.
în speța de față, instanța de control judiciar constată că reclamanta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.
De asemenea, înalta Curte reține faptul că sintagma "taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se abrogă art. 2141-art. 2143din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. ", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât "taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
în această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.
Pentru aceste considerente, înalta Curte reține că soluția instanței de fond, prin care s-a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta B.V.N. și s-a constatat nelegalitatea art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, este nelegală și netemeinică.
La pronunțarea prezentei decizii, înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de următoarele decizii: decizia nr. 3248 din 3 iunie 2011, decizia nr. 3350 din 9 iunie 2011, decizia nr. 3896 din 12 iulie 2011, decizia nr. 5527 din 22 noiembrie 2011, decizia nr. 5477 din 17 noiembrie 2011, decizia nr. 3896 din 12 iulie 2011 și decizia nr. 5023 din 28 octombrie 2011.
Pe cale de consecință, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, a admis recursul, a casat sentința atacată și a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 479/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 451/2012. Contencios → |
|---|
