ICCJ. Decizia nr. 479/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Procedura în primă instanță
Prin cererea formulată la data de 22 septembrie 2010, B.C., în calitate de intimat-reclamant, secția contencios administrativ și fiscal, a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de M.A.I., raportat la prevederile C. fisc. și cele ale art. 44 din Constituția României.
în motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că, prin dispozițiile criticate, i se cere să facă dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare care era percepută în baza art. 2141- 2143 din C. fisc. , articole care au fost abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008.
în opinia reclamantului, pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Autovehicule i-a solicitat, în mod abuziv, să facă dovada plății taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, de vreme ce art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul atacat nu prevede acest lucru, iar ordinul nu a suferit modificări în sensul înlocuirii acestei taxe speciale cu taxa de poluare.
Totodată, reclamantul a susținut că adresa din 02 iulie 2008 emisă de Ministerul Finanțelor, prin care se recomandă pârâtei ca, începând cu data de 01 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate care se înmatriculează pentru prima oară în România, persoana pe numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plății taxei de poluare, conform O.U.G. nr. 50/2008 și Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 686/2008, nu ține loc de modificare legislativă a ordinului menționat, cu atât mai mult cu cât acesta nu îi este opozabil.
Prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 lit. j) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor (M.A.I) nr. 1501/2006 și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.
Prin sentința nr. 4904 din 06 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
La data de 9 decembrie 2010, reclamantul B.C. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 4904 din 06 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1222/95/2010.
Prin decizia nr. 1526 din 15 martie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de reclamantul B.C., ca nefondat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 1156/54/2011.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 443/2011 din 07 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 invocată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Gorj- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Autovehicule și Ministerul Administrației și Internelor.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că obiectul excepției de nelegalitate îl constituie dispozițiile art. 7 lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, ce reglementează documentele necesare în vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare a unui autovehicul, fiind menționată și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Instanța de fond a constatat că reglementarea acestei condiții de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003, respectiv introducerea Capitolului II 1privind taxele speciale pentru autoturisme și autovehicule.
începând cu data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care cuprinde, în textul art. 14 alin. (2), dispoziții exprese de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule, reglementând, prin art. 1 alin. (1), taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit normelor metodologice de aplicare, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9 din O.U.G. nr. 50/2008.
Titularul excepției de nelegalitate a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 44 din Constituția republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare, condiție de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi îngrădește dreptul de folosință asupra autoturismului, contrar principiului constituțional al garanțiilor dreptului de proprietate, însă Curtea a reținut că, potrivit art. 44 alin. (7), dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Totodată, Curtea de Apel a reținut că, din economia art. 1 și 5 din O.U.G. nr. 50/2008, rezultă finalitatea colectării taxei de poluare, tocmai în vederea dezvoltării unor programe naționale de mediu, această finalitate rezultând și din expunerea de motive a actului normativ, potrivit căreia rațiunea legiferării taxei rezidă în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.
Analizând respectarea principiului conformității actului administrativ unilateral cu caracter normativ în raport de dispozițiile art. 20 din Constituția republicată, privind principiile de interpretare și aplicare a normelor de drept intern în concordanță cu normele de drept internațional având ca obiect drepturile și libertățile fundamentale ale omului, instanța de fond a constatat că, prin dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice la respectarea bunurilor lor sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Pe de altă parte, a reținut judecătorul fondului, ceea ce invocă titularul excepției de nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral cu caracter normativ, ci o interpretare a noțiunii de "taxă specială pentru autoturisme și autovehicule datorată, potrivit legii".
Curtea a apreciat că taxa de poluare constituie o taxă specială, nefiind inclusă în cadrul general al obligațiilor fiscale stabilit de Legea nr. 571/2003, instituirea taxei de poluare prezentând o finalitate diferită față de sistemul general de taxe și impozite, procedura de stabilire a obligației de plată fiind derogatorie de la normele de procedură fiscală, iar noțiunea de taxă datorată "potrivit legii" este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea, cât și alte acte normative.
Prin urmare, Curtea de apel a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 îndeplinesc cerința de conformitate față de dispozițiile constituționale ale art. 44, atribuția reglementară a ministrului afacerilor interne fiind îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție și respectiv, ale art. 4 din Legea nr. 24/2000, astfel încât a apreciat că se impune respingerea excepției de nelegalitate invocată, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
împotriva sentinței nr. 443/2011 din 07 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamantul B.C., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul susține că instanța de fond a realizat o interpretare greșită a actelor deduse judecății, deoarece s-a pronunțat în lipsa dosarului de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și care conținea mai multe înscrisuri necesare soluționării cauzei și nu a solicitat emitentului actului să depună la dosar toată documentația care a stat la baza emiterii ordinului.
Printr-o a doua critică de recurs, recurentul afirmă că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât a făcut referire la art. 7 alin. (1) lit. 7 din ordin, iar nu la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul respectiv, precum și faptul că instanța în mod eronat nu a înțeles că excepția de nelegalitate a fost invocată în raport cu dispozițiile din C. fisc., din cuprinsul căruia au fost abrogate prevederile art. 2141- art. 2143, care reprezentau temeiul juridic al art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul contestat.
Mai susține recurentul că instanța în mod greșit nu a reținut faptul că dispozițiile contestate din ordin au fost emise în temeiul și în executarea art. 2141- art. 2143din C. fisc., care ulterior au fost abrogate, astfel că prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) au rămas fără suport legal, iar O.U.G. nr. 50/2008 nu este un act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia să fi fost emis ordinul M.A.I. nr. 1501/2006.
Recurentul reia susținerile referitoare la existența unui vid legislativ deoarece O.U.G. nr. 50/2008 nu a prevăzut expres faptul că se modifică denumirea taxei prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006, iar adresa Ministerului Finanțelor nr. 285783 din 02 iulie 2008 nu reprezintă o modificare adusă ordinului respectiv.
în esență, recurentul reia susținerile referitoare la faptul că, ulterior abrogării dispozițiilor art. 2141art. 2143 din C. fisc. , taxa prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 a rămas fără temei legal.
4. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând cu data de 01 ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (art. 2141-art. 2143), în perioada 01 ianuarie 2007-01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 01 iulie .2008.
Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.
Pe de altă parte, deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.
în fine, nici ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., nu este fondat.
Dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevăd că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință.
Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.
în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.
în speța de față, instanța de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurentul invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.
De asemenea, înalta Curte reține faptul că sintagma "taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se abrogă art. 2141-art. 2143din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât "taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
în această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.
La pronunțarea prezentei decizii, înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de următoarele decizii: decizia nr. 3248 din 3 iunie 2011, decizia nr. 3350 din 9 iunie 2011, decizia nr. 3896 din 12 iulie 2011, decizia nr. 5527 din 22 noiembrie 2011, decizia nr. 5477 din 17 noiembrie 2011, decizia nr. 3896 din 12 iulie 2011 și decizia nr. 5023 din 28 octombrie 2011.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte a constatat că sentința recurată nu a fost afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, înalta Curte a respins recursul formulat în prezenta cauză, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 483/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 477/2012. Contencios → |
|---|
