ICCJ. Decizia nr. 4423/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4423/2012
Dosar nr. 721/54/2010
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 9 martie 2010 sub nr. 721/54/2010, reclamanta S.N.L.O. SA Târgu Jiu în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi chematul în garanţie SC C.E. Craiova a solicitat instanţei anularea actului administrativ reprezentat de Decizia din 30 septembrie 2009 şi suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 iulie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
La data de 16 aprilie 2010 reclamanta a formulat o precizare la acţiunea introductivă, solicitând anularea Deciziei din 30 septembrie 2009 emisă de organul de soluţionare a contestaţiei formulate în procedura administrativă împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale suplimentare.
Totodată, reclamanta a depus precizare şi la cererea de chemare în garanţie, detaliind motivele invocate în cererea iniţială.
Prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din 15 iunie 2010, reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 iulie 2009
Pârâtele au invocat autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte cantităţile de cărbune livrate de reclamantă către pârâta SC C.E. Craiova, având în vedere sentinţele pronunţate în acest sens, excepţie care a fost unită cu fondul cauzei.
La data de 15 martie 2011 reclamanta S.N.L.O. SA, prin notele de şedinţă, a invocat în temeiul art. 136 C. proc. civ. excepţia nulităţii absolute a Deciziei de impunere din 14 iulie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală parţială încheiat la 10 iulie 2009, ca urmare a încălcării normelor de competenţă la data emiterii acestora.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 296 din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova au fost respinse excepţiile invocate de autorităţile pârâte.
Totodată, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.N.L.O. SA Târgu Jiu, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, SC C.E. Craiova şi Autoritatea Naţională a Vămilor ca şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia invocată de reclamantă, privitoare la nulitatea absolută a actelor fiscale contestate ca urmare a lipsei competenţei pârâtei Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova de a efectua inspecţia fiscală la societatea reclamantă în calitate de mare contribuabil, este nefondată.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 4 alin. (1), pct. 451 şi 452 din H.G. nr. 532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, cu completările şi modificările ulterioare, organele de control ale acestei autorităţi "efectuează inspecţie fiscală în condiţiile C. proc. fisc., în domeniul produselor accizabile". Această atribuţie este menţinută şi prin art. 4 alin. (1), pct. 46 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, act normativ în vigoare la data efectuării controlului la societatea reclamantă.
Această autoritate, conform art. 2 din actul normativ de organizare şi funcţionare, are obligaţia de a asigura aplicarea legislaţiei în domeniul vamal şi pentru accize în mod uniform, imparţial, transparent şi nediscriminatoriu, tuturor persoanelor fizice şi juridice, indiferent de statutul lor juridic şi forma de organizare şi funcţionare a acestora.
Prin actul normativ invocat de reclamantă, respectiv prin Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 487/2007 pentru aprobarea măsurilor tranzitorii a etapelor şi termenelor de realizare a transferului competenţelor şi atribuţiilor privind administrarea accizei către Autoritatea Naţională a Vămilor, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede, prin pct. 4 din Anexa nr. 1 transferul competenţelor privind inspecţia fiscală pentru accize, către structurile competente din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor până la data de 1 mai 2008.
Acest ordin a fost dat în aplicarea actelor normative de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor, mai sus arătate, căreia prin unităţile sale teritoriale, i s-a dat astfel o competenţă absolută privind inspecţia fiscală pentru accize.
De asemenea, instanţa a reţinut că Ordinele nr. 753/2006 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili şi nr. 119/2006 pentru aprobarea procedurii de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili sunt acte normative anterioare H.G. nr. 532/2007 şi Ordinului nr. 487/2007, care erau în vigoare la data efectuării inspecţiei fiscale.
În consecinţă, instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor era competentă să efectueze inspecţia fiscală parţială pentru accize la societatea reclamantă, iar excepţia invocată pe acest aspect a fost respinsă ca nefondată.
Referitor la excepţia prezumţiei legale a puterii de lucru judecat cu privire la constatările din procesele-verbale de contravenţie încheiate de autoritatea vamală în sarcina C.E. SA Craiova în perioada verificată, s-a reţinut că, prin două procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, din 1 iulie 2009 şi respectiv din 4 mai 2009, emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, s-a constatat că SC C.E. SA Craiova nu a respectat prevederile pct. 29.11 alin. (2) din H.G. nr. 44 privind Normele de aplicare ale C. fisc., în sensul că suplimentarea cantităţii de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final de produse energetice se putea face doar în situaţii bine justificate, în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.
Astfel, s-a reţinut că pârâta a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 220 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., constând în neanunţarea autorităţii fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiei, fiind sancţionată cu amenda în cuantum de 20.000 RON.
Plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de contravenţie, au fost respinse irevocabil prin hotărâre judecătorească, reţinându-se legalitatea şi temeinicia actelor contestate.
La pronunţarea acestei soluţii, instanţele au avut în vedere că petenta SC C.E. SA Craiova şi-a însuşit, prin aplicarea ştampilei şi semnătură, situaţiile întocmite de organul fiscal cu privire la cantităţile de cărbune aprovizionate peste cele aprobate în autorizaţiile de utilizator final.
Această constatare nu poate fi opusă reclamantei în cauză, în condiţiile în care nu a fost parte în procesele respective, motiv pentru care excepţia invocată a fost respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin raportul de inspecţie fiscală parţială din 13 iulie 2009 şi Decizia de impunere din 14 iulie 2009 emisă în baza acestui raport de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante S.N.L.O. SA Târgu Jiu obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 7.865.211 RON, din care 5.334.131 RON reprezintă accize, iar 2.531.131 RON reprezintă accesorii aferente.
S-a reţinut în acest sens, că reclamanta a livrat în plus 1.292.331,79 tone şi respectiv 43.960,3 tone peste cantităţile de cărbune aprobate în regim de scutire de la plata accizelor aferente autorizaţiilor de utilizator final din 8 martie 2007 şi din 10 noiembrie 2008 pentru perioadele 13 decembrie 2007 - 27 noiembrie 2008, respectiv 27 februarie 2009 - 8 martie 2009, fără a avea acciza înscrisă în mod distinct pe facturile de livrare.
Contestaţia formulată în procedura administrativă împotriva celor două acte fiscale a fost respinsă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Decizia din 30 septembrie 2009, constatându-se legalitatea calculului obligaţiilor fiscale suplimentare reţinute de organul de control vamal în sarcina reclamantei.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că prin autorizaţia de utilizator final din 8 martie 2007 a fost aprobată în regim de scutire de la plata accizelor, cantitatea de 4.490.940 tone cărbune, în perioada 13 decembrie 2007 - 27 noiembrie 2008, iar prin autorizaţia de utilizator final din 10 noiembrie 2008 s-a aprobat în acelaşi regim cantitatea de cărbune de 2.093.340 tone pentru perioada 27 februarie 2009 - 8 martie 2009.
Expertiza efectuată în cauză a relevat faptul că, potrivit facturilor emise, în perioada 8 martie 2007 - 8 martie 2008 reprezentând prima perioadă subsecventă din autorizaţia de utilizator final din 8 martie 2007, societatea reclamantă a livrat în plus cantitatea de 1.315.469,78 tone de cărbune faţă de cantitatea prevăzută în autorizaţie, adică cu 23.137,81 tone mai mult decât cea constatată de organul de control vamal, care era de 1.292.331,97 tone cărbune şi pentru care s-au calculat accize şi accesorii aferente.
Acest aspect s-a constatat de către expert şi cu privire la cea de-a doua autorizaţie de utilizator final din 10 noiembrie 2008, instanţa reţinând că diferenţa livrată în plus faţă de cea prevăzută pentru prima perioadă din autorizaţie este în realitate de 97.749,93 tone de cărbune, cu 53.789,63 tone mai mult decât cantitatea de cărbune constatată de organul de control vamal.
Instanţa a constatat că expertiza a reţinut că toate facturile emise de reclamantă în perioada verificată de organul de control vamal, adică inclusiv pentru cantităţile de cărbune livrate în plus, au fost întocmite de reclamantă fără accize.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că aprecierea expertului în sensul că cele două autorizaţii de utilizator final nu respecta tabelul 20 al normei de aplicare a art. 201 C. fisc. nu poate fi primită, întrucât excede atribuţiilor date, fiind atributul exclusiv al instanţei, iar reclamanta în calitate de operator economic furnizor al produselor accizabile în regim de scutire şi beneficiarul lor, nu a contestat legalitatea lor, ci dimpotrivă, în baza lor şi a contractului de furnizare nr. x/2005 a derulat raporturi comerciale.
De asemenea, instanţa nu a reţinut afirmaţia expertului potrivit cu care, în perioada verificată de organul de control, cantitatea totală livrată de 10.821.297,97 tone cărbune se înscrie în cadrul cantităţii de 13.472.820 tone aprobată a fi livrată în regim de scutire de la plata accizelor prin autorizaţia de utilizator final din 8 martie 2007, deoarece această autorizaţie a fost înlocuită cu autorizaţia din 10 noiembrie 2008 prin care este stabilită o altă eşalonare a cantităţii de cărbune ce urma a fi livrată în acest regim.
Instanţa a constatat că societatea reclamantă, ca societate furnizoare şi deţinătoare a celui de-al doilea exemplar al autorizaţiei de utilizator final, potrivit prevederilor pct. 23.2 alin. (6), lit. a) şi b) din H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare a C. fisc., gestionează situaţia livrărilor şi a punctajelor privind achiziţiile de cărbune aferente autorizaţiilor de utilizator final şi, ca atare, este responsabilă pentru livrarea în plus a cantităţilor de cărbune, peste cele prevăzute în autorizaţie.
Astfel, pentru cantităţile de cărbune livrate în plus, peste cele aprobate în autorizaţiile mai sus arătate, societatea reclamantă a emis facturi de livrare fără a avea înscrisă acciza în mod distinct, contrar dispoziţiilor art. 195, alin. (2), lit. b) C. fisc. care prevăd că "mişcarea produselor accizabile eliberate pentru consum este însoţită de factura ce va reflecta cuantumul accizei."
Instanţa de fond a concluzionat că sumele reprezentând obligaţii fiscale suplimentare cu titlu de accize şi accesorii aferente, calculate de organul de control vamal prin actele fiscale contestate au fost legal stabilite.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă, instanţa reţine că o astfel de acţiune excede competenţei instanţei de contencios administrativ şi fiscal, întrucât se întemeiază pe raporturile comerciale existente între cele două părţi.
3. Recursul declarat de S.N.L.O. SA Târgu Jiu - S.N.L.O. SA, devenită ca urmare a fuziunii prin contopire SC C.E. SA Oltenia
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs societatea reclamantă, invocând ca temei legal al căii de atac exercitate, prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate în contextul unei ample prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a adus următoarele critici hotărârii primei instanţe, apreciată ca nelegală şi netemeinică:
- contrar celor reţinute de instanţa de fond, în cauză au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în C. fisc. pentru aplicarea scutirilor la plata accizelor, societatea recurentă fiind operator economic înregistrat la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, cărbunele a fost aprovizionat de la S.N.L.O. SA, ambii operatori economici folosind energie electrică din circuitul pentru menţinerea capacităţilor de producţie lignit şi implicit energie electrică;
- din interpretarea coroborată a prevederilor legale (pct. 23.7 din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003) cu solicitarea societăţii recurente de eliberare a autorizaţiei de utilizator final pentru furnizorul Compania de extracţie S.N.L.O. SA, reiese în mod evident că S.N.L.O. SA ar fi trebuit să beneficieze de scutire de la plata accizelor pentru o cantitate de cărbune cuprinsă între 5.117.300 tone şi 5.647.800 tone, în condiţiile în care nu mai operau şi alte cauze care să conducă la scutiri de la plata accizelor, independente de voinţa beneficiarului final şi care să determine solicitarea unor autorizaţii suplimentare;
- autorizaţia de utilizator final din 8 martie 2007, cu valabilitate de 3 ani, până la 8 martie 2010, permite achiziţionarea de la S.N.L.O. SA Târgu Jiu, în regim de scutire de la plata accizelor, a unei cantităţi de 13.472.820 tone cărbune, fiind evident, din interpretarea legii şi a normelor de aplicare, că nu se prevede posibilitatea de solicitare a scutirii de la plata accizelor pentru cantităţile suplimentare după fiecare an al autorizaţiei, ci doar în perioada de valabilitate şi numai dacă s-ar depăşi cantitatea cuprinsă în aceasta;
- reţinerile organului de control cât şi ale instanţei de fond în sensul depăşirii cantităţilor anuale aprobate sunt lipsite de suport legal, câtă vreme nu există o prevedere clară care să impună solicitarea şi eliberarea unor autorizaţii pentru cantităţi anuale, anterior datei de 22 decembrie 2008, sub acest aspect fiind evidentă şi încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile;
- instanţa de fond a nesocotit concluziile expertului tehnic care a arătat că autorizaţia din 8 martie 2007 permite achiziţionarea unei cantităţi de 13.472.820 tone cărbune de la S.N.L.O. SA în regim de scutire de la plata accizelor, reţinând nelegal înlocuirea cu o altă autorizaţie din 10 noiembrie 2008, prin care este stabilită o altă eşalonare a cantităţii de cărbune ce urma a fi livrată în acest regim, mai cu seamă că în legislaţie nu este prevăzut cazul de înlocuire a autorizaţiei de utilizator final, fiind legiferate doar posibilităţile de revocare şi de anulare în situaţiile limitativ prevăzute de legislaţie;
- nici respingerea cererii de chemare în garanţie nu este legală, fiind incidente chiar şi într-o acţiune de contencios administrativ prevederile art. 17 din C. proc. civ.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi care, în mod efectiv, se subsumează numai motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi faţă de prevederile legale aplicabile din materia supusă analizei, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive care să atragă fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă S.N.L.O. SA Târgu Jiu, devenită pe parcursul soluţionării recursului de faţă SC C.E. SA Oltenia (H.G. de înfiinţare a acestei societăţi prin fuziunea prin contopire, nr. 1024/2011) a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ reprezentat de Decizia din 30 septembrie 2009, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei de impunere din 14 iulie 2009 şi totodată suspendarea executării acestei decizii, cu menţiunea că la data de 15 iunie 2010, prin notele de şedinţă s-a renunţat la acest din urmă capăt de cerere.
Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate evidenţiază atât conţinutul actelor administrative atacate cât şi argumentele instanţei de fond în sensul menţinerii acestora, urmare a aprecierii, în esenţă, în sensul că nu erau îndeplinite condiţiile pentru aplicarea scutirilor de la plata accizelor urmare a cantităţilor de cărbune livrate în calitate de operator economic, furnizor al produselor accizabile în regim de scutire, astfel că în mod evident nu se mai impune reluarea in extenso a situaţiei de fapt în contextul examinării recursului de faţă.
4.1. Analizând punctual criticile recurentei, Înalta Curte constatând de altfel cu titlu prealabil că recurenta reiterează susţinerile prezentate şi cu ocazia primei judecăţi, reţine că nu sunt fondate criticile subsumate motivului vizând interpretarea de către prima instanţă a prevederilor C. fisc. pentru aplicarea scutirilor la plata accizelor.
Astfel, prima instanţă în mod legal a reţinut că societatea recurentă nu a respectat prevederile art. 1752 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cărbunele fiind supus accizelor începând cu anul 2007, iar exigibilitatea acesteia survine la momentul livrării acestui produs de către compania de extracţie. Actele dosarului atestă că S.N.L.O. SA nu a urmărit concordanţa cantităţilor livrate către SC C.E. SA Craiova cu cantităţile înscrise în autorizaţiile de utilizator final din 10 noiembrie 2008, pentru perioada 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009 şi din 10 noiembrie 2008, puse în copie la dispoziţia furnizorului de către beneficiar, în conformitate cu prevederile pct. 23.37 din H.G. nr. 44/2004, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
SC C.E. SA Craiova nu a respectat pct. 23.112 din H.G. nr. 44/2004, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în urma controalelor inopinate efectuate la această societate s-a constatat că reprezentanţii acesteia nu au fost în măsură să prezinte documente care să ateste că au achitat către bugetul consolidat de stat contravaloarea accizelor aferente cantităţilor achiziţionate peste cantităţile aprobate în autorizaţia de utilizator final din 8 martie 2007, aferent perioadei 8 martie 2007 - 8 martie 2008 şi în autorizaţia de utilizator final din 10 noiembrie 2008, aferent perioadei 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009 sau că aceştia ar fi solicitat şi li s-ar fi aprobat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în mod justificat, suplimentarea cantităţilor aprobate în autorizaţia de utilizator final din 8 martie 2007, aferent perioadei 8 martie 2007 - 8 martie 2008 şi în autorizaţia de utilizator final din 10 noiembrie 2008 aferent perioadei 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009.
Pentru cantitatea de 1.292.381,79 tone cărbune achiziţionată peste cantitatea aprobată în autorizaţia de utilizator final din 8 martie 2007, aferent perioadei 8 martie 2007 - 8 martie 2008 şi cantitatea de 43.960,3 tone cărbune achiziţionată peste cantitatea aprobată în autorizaţia de utilizator final din 10 noiembrie 2008 aferent perioadei 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009, SC C.E. SA Craiova nu a beneficiat în mod legal de scutirea prevăzută la art. 201 lit. d) din Legea nr. 571/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare privind C. fisc., situaţie în care datora accize, conform art. 176 din Legea nr. 571/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Întrucât SC C.E. SA Craiova nu a anunţat autoritatea fiscală competentă (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili respectiv Autoritatea Naţională a Vămilor) despre modificările datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiilor de utilizator final din 8 martie 2007 şi din 10 noiembrie 2008, a fost sancţionată contravenţional, aplicându-se sancţiunea prevăzută la art. 220 lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că deplin întemeiat s-a constatat în perioada 13 decembrie 2007 - 21 noiembrie 2008 respectiv 27 februarie 2009 - 8 martie 2009, că S.N.L.O. SA nu a înscris acciza în mod distinct pe facturile de livrare către SC C.E. SA Craiova, încălcând art. 195 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare pentru a o vira către bugetul de stat.
În raport de susţinerile recurentei care apreciază, urmare a creşterii de energie electrică care a determinat creşterea consumului de energie electrică, că ar fi trebuit să beneficieze de scutirea de la plata accizelor o cantitate mai mare de cărbune, adică între 5.117.300 tone şi 5.647.300 tone (determinarea acestor limite având în vedere situaţia comparativă a livrărilor de cărbune către SC C.E. SA Craiova) instanţa de control judiciar apreciază că acestea nu pot constitui un argument în sprijinul susţinerii cererii de recurs, ci, cel mult, o recunoaştere a faptului că nu a efectuat diligenţele necesare pentru îndeplinirea de către sine sau de către societatea parteneră a procedurilor legale necesare pentru obţinerea unei autorizaţii de utilizator final care să permită achiziţionarea - în regim de scutire de accize - a unei cantităţi de cărbune corespunzătoare activităţii derulate.
4.2. În fine, conchizând pe aspectul aplicării şi interpretării dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte arată că nici celelalte critici şi argumente ale recurentei, vizând modul deficitar de redactare a normelor legale, lipsite astfel de claritate şi predictibilitate, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii atacate şi aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta a omis să urmărească cantităţile livrate beneficiarului şi nici nu a anunţat depăşirea cantităţii aprobate prin autorizaţia de utilizator final, după cum, în sensul celor arătate deja, nici nu a întreprins vreun demers în vederea suplimentării justificate, a cantităţilor de cărbune aprobate în autorizaţiile de utilizator, astfel cum permit stipulaţiile cuprinse în pct. 29.11 din H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare de C. fisc. ("cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final de produse energetice poate fi suplimentată în situaţii bine justificate în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei").
4.3. Cu referire la amplele susţineri prin intermediul cărora recurenta tinde să demonstreze că beneficiarul autorizaţiei de utilizator final - SC C.E. SA Craiova - putea achiziţiona în regim de scutire de la plata accizelor întreaga cantitate prevăzută în autorizaţia de utilizator final, fără a avea relevanţă perioadele de timp menţionate în cuprinsul acesteia, instanţa de recurs reţine că şi acestea sunt neîntemeiate întrucât, aşa cum rezultă din cuprinsul acestor autorizaţii, fiecare cantitate este aprobată pentru o anumită perioadă de timp, atât cantităţile, cât şi perioadele de achiziţionare fiind expres determinate şi indicate în cuprinsul autorizaţiei de utilizator final.
În acelaşi timp este de observat că obligativitatea respectării acestor termene şi cantităţi rezultă din prevederile pct. 23.2 alin. (6) lit. a) H.G. nr. 44/2004 care statuează că:
"Autorizaţiile de utilizator final se emit în două exemplare, cu următoarele destinaţii:
a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi transmisă şi păstrată de către operatorul economic furnizor al produselor accizabile, în regim de scutire;
b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală teritorială emitentă", rezultând deci, că societatea recurentă avea responsabilitatea gestionării situaţiei livrărilor şi a punctelor privind achiziţiile de cărbune aferent autorizaţiilor de utilizator final.
4.4. Nefondate sunt şi criticile vizând nesocotirea de către prima instanţă a concluziilor expertului tehnic care a întocmit raportul de expertiză în cauză, în condiţiile în care, Înalta Curte apreciază că pe baza unor pertinente şi suficiente argumente au fost înlăturate aprecierile expertului, întemeiate pe o premisă nelegală, respectiv interpretarea proprie a prevederilor art. 201 din C. fisc., ceea ce în mod evident depăşea cadrul competenţelor sale.
4.5. Înalta Curte va respinge, respectiv va înlătura ca nefondate, criticile recurentei şi în ceea ce priveşte pretinsa nemotivare a soluţiei pronunţate de judecătorul fondului şi cu referire la modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în garanţie.
Chiar rezumatul considerentelor hotărârii de mai sus demonstrează că hotărârea primei instanţe şi soluţia adoptată este rezultatul unei analize temeinice şi corecte, atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt, cât şi aplicarea prevederilor legale incidente.
Instanţa de primă jurisdicţie a motivat pertinent şi concludent, raportat la susţinerile părţilor înfăţişând argumentele pe baza cărora s-a reţinut legalitatea constatărilor şi măsurilor organelor de control, ceea ce desigur că demonstrează că nu poate fi incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte reţine şi legalitatea soluţiei adoptate în ceea ce priveşte cererea recurentei-reclamante de chemare în garanţie, în sensul obligării SC C.E. SA Craiova la restituirea sumelor stabilită în sarcina sa, întrucât, în cadrul determinat şi specific contenciosului administrativ, conform Legii nr. 554/2004, republicată, nu pot fi soluţionate şi cererile derivând din raporturile comerciale dintre recurentă şi chemata în garanţie.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins, aşadar, ca nefondat recursul de faţă, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe ca şi a actului administrativ atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.E. SA Oltenia împotriva Sentinţei nr. 296/2011 din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4411/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 469/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
