ICCJ. Decizia nr. 4337/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4337/2012

Dosar nr. 594/46/2011

Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: .

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 434/F-CONT din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea restrânsă formulată de reclamantul B.D. în nume propriu şi în calitate de mandatar pentru A.C.A. şi P.A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, şi, în consecinţă, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamanţilor decizia privind titlul de despăgubire.

Curtea a respins acţiunea reclamanţilor faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

- prin Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti din 22 mai 2007, s-a propus acordarea de despăgubiri solicitantului I.G. pentru imobilele preluate în mod abuziv, respectiv teren în suprafaţă de 700 mp şi construcţii în suprafaţă de 103,08 mp, situate în municipiul Piteşti, str. G.;

- prin certificatul de moştenitor din 7 aprilie 2004, rectificat prin Încheierea nr. 4272 din 26 aprilie 2004, s-a stabilit calitatea de moştenitoare legale ale autorului I.G. pentru soţia supravieţuitoare I.M. şi descendentele directe A.C. şi P.A., iar prin certificatul de moştenitor din 13 mai 2010, s-a stabilit calitatea de moştenitoare legale ale autoarei I.M. pentru A.C. şi P.A., descendente directe;

- prin contractul de cesiune de drepturi din data de 7 septembrie 2010, moştenitoarele A.C. şi P.A. au cedat cota parte de 30% din drepturile ce le revin, potrivit Dispoziţiei din 22 mai 2007, numiţilor B.D. (20%) şi Z.I. (10%), iar prin procura judiciară din data de 28 iunie 2011 au împuternicit pe B.D. să le reprezinte în faţa instanţei;

- dosarul de despăgubiri cu toate înscrisurile doveditoare a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în anul 2007, însă până în prezent nu au fost parcurse decât primele două etape, reglementate de art. 16 alin. (1) şi (2), Capitolul V, Titlul VII, respectiv etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor şi etapa analizării dosarelor.

Prima instanţă a constatat că, în aceste condiţii, termenul rezonabil pentru soluţionarea dosarului reclamanţilor a fost depăşit.

Curtea a apreciat însă că pârâta Autoritatea Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are calitate procesuală pasivă, întrucât legea stabileşte în sarcina pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor atribuţia de a emite decizia titlu de despăgubire.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea Sentinţei nr. 434/F-CONT din 26 octombrie 2011 în sensul respingerii cererii reclamanţilor ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod netemeinic că în speţă ar fi fost încălcat dreptul intimaţilor la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ţine cont de aspectele obiective şi procedura complexă privind soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantei, cu ignorarea etapelor administrative.

Prin notele de şedinţă depuse, recurenta a mai invocat incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012, aprobată şi modificată de Legea nr. 117/2012, potrivit cărora se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.

3. Soluţia instanţei de recurs

Recursul formulat este întemeiat pentru motivele şi în limitele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că intimaţii-reclamanţi sunt beneficiarii Dispoziţiei Primarului Municipiului Piteşti din 22 mai 2007 privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv, respectiv teren în suprafaţă de 700 mp şi construcţii în suprafaţă de 103,08 mp, situate în municipiul Piteşti, str. G., dispoziţie transmisă împreună cu dosarul autorităţii publice recurente în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Dosarul fiind înregistrat sub nr. 36401/CC/2007.

Judecătorul fondului a reţinut în mod corect că dosarul privind Dispoziţia din 22 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Piteşti a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă pentru o perioadă mai mare de 4 ani.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.

Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/ 2012, potrivit cărora: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite".

În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 din C. proc. civ., ele devin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:

- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;

- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;

- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;

- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;

- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare.

În concluzie, acţiunea formulată este întemeiată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I din C. proc. civ. şi al art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi admis şi sentinţa recurată va fi modificată, în parte, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 434/F-CONT din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa recurată în sensul că emiterea titlului de despăgubire se va face în termen de 30 de zile de la 15 mai 2013.

Menţine celelalte dispoziţii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AS

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4337/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs