ICCJ. Decizia nr. 4541/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4541/2012
Dosar nr. 655/35/2011/a1
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 27 decembrie 2011, reclamanta Ţ.M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.G.P.F. a se dispune suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 322408 din data de 16 iunie 2011 emisă de Comisia de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.F., modificată prin Decizia nr. 322920 din 31 iulie 2011 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii prin care a solicitat anularea acestora.
În drept, cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinările formulate, pârâţii au solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 14 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Ţ.M.S., în contradictoriu cu intimaţii M.A.I.I.G.P.F. şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 322408 din 16 iunie 2011, modificată prin Decizia nr. 322920 din 31 iulie 2011 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia de imputare nr. 322408 din 16 iunie 2011 emisă de către I.G.P.F.R. şi modificată ulterior prin Decizia de modificare nr. 322920 din 21 iulie 2011 s-a dispus imputarea în sarcina reclamantei a sumei 10.787,04 lei reprezentând prejudiciul creat I.J.P.F. Satu Mare prin avizarea de către aceasta, în calitate de contabil şef al I.J.P.F. Satu Mare, a dispoziţiei şefului I.J.P.F. Satu Mare nr. S/1872058 din 23 ianuarie 2009 şi a dispoziţia şefului I.J.P.F. Satu Mare nr. S/1872202 din 16 martie 2009, în temeiul cărora pârâţii susţin că agenţii puşi la dispoziţie ar fi beneficiat de coeficienţi de ierarhizare mai mari decât cei prevăzuţi în Ordinul M.I.R.A nr. S/629/2008.
În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de suspendare formulată în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, textul legal face trimitere la art. 14 din acelaşi act normativ care prevede că, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din examinarea acestui text de lege, rezultă că, pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, condiţii pe care prima instanţă le-a apreciat ca fiind îndeplinite în speţă.
Astfel, curtea de apel a reţinut că prin aspectele invocate de reclamantă, respectiv că actul administrativ nu este motivat în fapt şi în drept, că temeiul legal reţinut nu este aplicabil în speţă, respectiv că prejudiciul reţinut în sarcina sa nu este cert, întrucât unii dintre poliţiştii cercetaţi au fost achitaţi de instanţa de judecată, fapt ce implică o recalculare a eventualei pagube create în patrimoniul pârâtului, s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a apreciat prima instanţă că relevanţă pentru cazul bine justificat prezintă în speţă şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. S/629 din 30 septembrie 2008 invocată de reclamantă prin raportare la prevederile art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 38/2008, în esenţă, reclamanta susţinând că respectivul Ordin contravine prevederilor cuprinse într-un act normativ cu forţă juridică superioară, aflat în vigoare până la data de 01 ianuarie 2010.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, prima instanţă a apreciat că punerea în executare a deciziei de imputare i-ar reduce reclamantei în mod semnificativ cuantumul pensiei de care beneficiază, iar, în ipoteza unei eventuale recidive a bolii care a condus la pensionarea sa, reclamanta ar fi lipsită de mijloacele necesare pentru asigurarea tratamentului, consecinţele unei astfel de situaţii putând fi iremediabile, astfel că măsura suspendării se impune cu necesitate. Consecinţe iremediabile ar putea avea diminuarea veniturilor reclamantei şi în privinţa evoluţiei şcolare a celor doi copii pe care îi are în întreţinere, o eventuală admitere a acţiunii neputând compensa lipsurile pe care cei doi tineri le-ar putea resimţi.
În acest context, instanţa a apreciat că măsura suspendării executării actului este în acord si cu Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989 referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, document prin care s-a statuat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a se recunoaşte, eficacitatea necesară acţiunii administrative.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii I.G.P.F.R. şi M.A.I. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte constată că ambii recurenţi formulează aceleaşi critici asupra hotărârii atacate, reiterându-se apărările formulate în faţa primei instanţe şi fiind dezvoltate argumente similare în ceea ce priveşte îndeplinirea celor două condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest context, instanţa de recurs urmează să analizeze împreună aspectele reliefate de autorităţile recurente, pentru a asigura o dezlegare unitară problemelor de drept supuse judecăţii prin cererile de recurs.
Singurul motiv de recurs distinct, este formulat de recurentul-pârât M.A.I. şi se referă la lipsa calităţii procesuale pasive, având în vedere ca nu este emitentul actelor administrative contestate şi nici nu a fost necesară avizarea acestora din partea ministerului.
Criticile aduse de recurenţii - pârâţi relative la soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de suspendare, vizează următoarele aspecte:
Hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul că, în mod netemeinic, curtea de apel a apreciat că reclamanta a făcut dovada cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
În motivarea recursurilor se arată că în cererea de suspendare a actului administrativ atacat, reclamanta nu invocă nici un motiv pentru care cere suspendarea executării deciziei de imputare, neaducând nici un argument în susţinerea celor solicitate.
Recurenţii susţin că această măsură legală, nu este de natură a provoca o „daună gravă” reclamantei-intimate care să atragă luarea unei măsuri provizorii de către instanţa de judecată, neputând fi vorba de un prejudiciu material viitor.
De altfel, paguba iminentă la care face trimitere prima instanţă este rezultatul propriei culpe a reclamantului-intimat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, presupusa pagubă putând fi reparată în eventualitatea admiterii acţiunii.
Mai mult decât atât, măsura luată, prin ea însăşi, este de natură a prejudicia în mod firesc pe reclamantă, nefiind însă un motiv suficient de suspendare a executării măsurii dispuse în condiţiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi ale Instrucţiunilor M.I. nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, care impun o anumită conduită.
Prin urmare, recurenţii consideră că raportat la natura sancţiunii aplicate, nu se poate reţine iminenţa unei pagube, neexistând nici o dificultate în repararea pretinsului prejudiciu în eventualitatea admiterii acţiunii prin care s-a solicitat anularea actului.
De asemenea, existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Aşadar, în cauză, nici unul dintre pretinsele motive de nelegalitate a deciziilor de imputare nu este de natură a răsturna prezumţia menţionată, întrucât instanţa învestită cu o cerere întemeiată pe art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 nu poate prejudicia fondul litigiului. Aspectele în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate privind deciziile atacate nu sunt evidente, încât să poată fi apreciate de instanţă fără a intra în judecarea fondului.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I., Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a înţeles să formuleze această excepţie cu ocazia judecării cererii de suspendare de către prima instanţă, în condiţiile art. 115 şi art. 132 C. proc. civ.
Prin urmare, această excepţie nu se poate constitui într-o veritabilă critică la hotărârea recurată, având în vedere că prima instanţă nu a fost învestită cu soluţionarea acestui aspect, iar cererea de suspendare a fost judecată cu respectarea cadrului procesual stabilit de reclamantă şi necontestat de niciunul dintre pârâţi.
Pe de altă parte, prezenta cerere de suspendare a executării a fost formulată de către reclamantă în cadrul acţiunii în anulare atât a deciziei de imputare, precum şi a hotărârilor emise în căile administrativ-jurisdicţionale de atac prevăzute de lege şi exercitate de reclamantă, ultima cale de atac fiind soluţionată prin Hotărârea nr. 105 din 24 noiembrie 2011 emisă de C.J.I. din cadrul M.A.I., care a menţinut decizia de imputare a cărei suspendare a executării se solicită în prezenta cauză.
Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I. este neîntemeiată, din această perspectivă critica formulată fiind nefondată.
În ceea ce priveşte criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu cercetează îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurenţi în ceea ce priveşte indiciile de nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanţa de fond în conturarea cerinţelor cazului bine justificat.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că prima instanţă, corect a apreciat că situaţia prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Raportat la probele administrate curtea de apel, motivat şi argumentat a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantei, luând în considerare şi starea acesteia de sănătate, precum şi situaţia familială, astfel cum acestea au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.
Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere şi recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat de altfel şi în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de M.A.I. şi I.G.P.F., împotriva încheierii din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4537/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4542/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
