ICCJ. Decizia nr. 4546/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4546/2012
Dosar nr. 471/54/2012/a1
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. şi A.N.A.F., suspendarea efectelor actului administrativ cu caracter individual, reprezentat de Ordinul nr. 186/2012, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea respectivului ordin.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin ordinul menţionat s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de execuţie, inspector vamal grad profesional principal, gradaţia 5, clasa de salarizare 48 la Biroul Vamal Porţie de Fier I din cadrul D.R.A.O.V. Timişoara.
A mai arătat că această măsură a fost luată în baza unui act normativ nepublicat în M. Of., printr-un simplu preaviz, în condiţiile în care reorganizarea ce a motivat eliberarea din funcţie nu a avut caracter efectiv. A mai susţinut reclamanta că ordinul atacat este rezultatul încălcării de către instituţia publică emitentă cât şi de către instituţia publică ierarhic superioară a dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile şi modalităţile de reorganizare a activităţii autorităţii vamale prin reducerea unor posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea funcţiilor publice din cadrul autorităţii vamale, precum şi la desfăşurarea „examenului de testare profesională”.
De asemenea, a învederat reclamanta că actul administrativ privind eliberarea din funcţie este de natură să îi cauzeze o pagubă iminentă, prin lipsirea de orice mijloc financiar, în contextul realităţii pieţei muncii şi a vârstei pe care o are, ce constituie impedimente la găsirea unui alt loc de muncă.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 372 pronunţată în data de 13 aprilie 2012, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta T.M., în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. şi A.N.A.F.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În legătură cu cazul bine justificat, s-a reţinut că reclamanta a invocat în cererea adresată lipsa unei reorganizări efective, aspect ce ţine însă de fondul cauzei.
Instanţa a reţinut că din analiza sumară a ordinului contestat se observă că sunt menţionate dispoziţiile legale din actele care au stat la baza adoptării ordinului contestat, cât şi motivele pentru care respectivele acte au aplicabilitate, astfel că, cel puţin în aparenţă în drept şi în fapt, nu există o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că susţinerile reclamantei cu privire la nepublicarea în M. Of. a celor două acte normative reprezentate de Ordinele nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 ale Preşedintelui A.N.A.F., care au stat la baza ordinului de eliberare din funcţie, nu pot fi primite, deoarece ordinele menţionate nu au caracter normativ, nefiind de aplicabilitate generală şi, prin urmare, nu există obligativitatea publicării acestora în M. Of. al României.
Referitor la paguba iminentă creată prin Ordinul de încetare a raportului de serviciu, prima instanţă a reţinut că, prejudiciul material viitor şi previzibil nu se confundă cu eventualul prejudiciu material şi moral produs reclamantei, urmare a constatării nelegalităţii procedurii de eliberare din funcţie printr-o acţiune de fond, iar o pagubă iminentă trebuie analizată şi probată în concret, raportat la persoana reclamantei şi cerinţele familiei sale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta T.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Arată recurenta, în esenţă, că aspectul nepublicării celor două ordine cu caracter normativ în M.OF. al României, în ciuda obligativităţii publicării lor, ar conduce la nulitatea actelor în baza cărora s-a desfăşurat procedura de reorganizare finalizată cu emiterea Ordinului de eliberare din funcţie, care a avut ca rezultat şi perturbarea funcţionării D.J.A.O.V. Timiş, A.N.V. detaşând mai mulţi funcţionari publici, pentru a suplini lipsa de personal.
Mai invocă recurenta, în susţinerea cererii de recurs, Recomandarea nr. 89 adoptată de Comitetul de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei care se referă la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
În ceea ce priveşte paguba iminentă arată că lipsa veniturilor lunare îi afectează situaţia financiară, fiind în imposibilitate să îşi întreţină familia şi să îşi achite creditele bancare contractate.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ş) şi t) din acelaşi act normativ.
În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speţă, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu este îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”, având în vedere că în cauză nu există împrejurări legate de stare de fapt şi de drept din care să rezulte aparenţa de nelegalitate menită să creeze o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.
„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt corecte în sensul nedovedirii unui prejudiciu creat reclamantei prin emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, în sensul definiţiei date de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantei din funcţia publică, aceasta a pierdut drepturile salariale corespunzătoare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, pierderea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeași lege.
Or, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea, aşa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că reclamanta, prin cererea de suspendare, nu a furnizat instanţei în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reţinerea că în cauză ar exista un caz bine justificat şi o pagubă iminentă, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.M., împotriva Sentinţei civile nr. 372 din 13 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4542/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4548/2012. Contencios → |
|---|
