ICCJ. Decizia nr. 4551/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4551/2012
Dosar nr. 618/39/2011
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 iunie 2011, SC S.R SRL. în contradictoriu cu A.N.A.F. – D.G.S.C., D.F.P. a Jududetului Botosani şi D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., a solicitat – în principal - să se dispună: anularea Deciziei nr. 151 din 19 aprilie 2011 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., cu consecinţa anulării deciziei nr. 6.din 31 ianuarie 2011, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de D.G.F.P.a judetului Botosani – Activitatea de inspecţie fiscală, a Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. IV/6136.din 31 ianuarie 2011 încheiat de aceeaşi autoritate, precum şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. IV/ 6136/3/ din 31 ianuarie 2011 şi, în subsidiar, în ceea ce priveşte Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. IV/6136/3 din 31 ianuarie 2011, în măsura în care instanţa va califica soluţia de respingere a contestaţiei formulate împotriva acestui act administrativ fiscal ca fiind un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, să dispună obligarea autorităţii la soluţionarea acesteia.
Reclamanta şi-a motivat acţiunea arătând că, în perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011, organele de control din cadrul A.D.G.F.P. din Judetului Botosani au efectuat la SC S.R. SRL o inspecţie fiscală privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la modul de calcul, evidenţiere şi virare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat consolidat în perioada 1 iulie 2005 - 30 septembrie 2009.
Rezultatele inspecţiei fiscale au fost consemnate în cuprinsul R.I.F. nr IV/6136 din 31 ianuarie 2011, prin care organele fiscale au reţinut că în perioada verificată, societatea nu şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligaţia legală de declarare şi virare a impozitului pe veniturile nerezidenţilor, precum şi a contribuţiilor datorate către bugetul de stat , pentru activitatea desfăşurată de sucursala din Negresti Oas.
În acest sens, organele de control au apreciat că sumele datorate cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenţilor şi contribuţiile către bugetul de stat au fost în mod eronat declarate şi achitate de către sucursala din Negresti Oas, utilizându-se codul de identificare fiscală al acesteia, în loc să fie declarate şi achitate de către reclamantă - societatea mama, folosindu-se codul de identificare fiscala al acesteia.
În aceste condiţii, deşi a făcut dovada că sumele datorate cu acest titlu au fost virate integral la termenele stabilite de lege către bugetul de stat, aspect de altfel necontestat de partea adversă, organele fiscale au stabilit în mod nelegal obligaţii fiscale suplimentare în sarcina sa.
Ulterior, pe baza constatărilor din R.I.F. a fost emisă Dispoziţia privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. IV/6136 din 31 ianuarie 2011, precum şi Decizia nr. 6 din 31 ianuarie 2011, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 7.647.398 lei, din care 2.841.474 lei reprezintă debit principal, iar 4.805.924 lei reprezintă penalităţi şi majorări de întârziere, acestea fiind detaliate in cuprinsul deciziei pe fiecare categorie de contribuţii.
De asemenea, prin Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscala nr. IV/ 6136 din 31 ianuarie 2011, organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina sa obligaţia de a efectua o serie de menţiuni în evidenţele contabile ale societăţii, constând pe de o parte în înregistrarea in contabilitate a sumelor calculate ca fiind obligaţii suplimentare de plată, iar pe de altă parte în diminuarea pierderii înregistrate în evidenţa contabilă cu suma de 73.854 lei.
Împotriva actelor administrativ-fiscale emise de organele de control, a formulat doua contestaţii, care au fost respinse ca neîntemeiată si respectiv, nemotivată, prin Decizia nr. 151 din 19 aprilie 2011 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.
În principal a arătat că, actele administrativ fiscale criticate sunt nemotivate – lipsa considerentelor de fapt şi de drept pentru care s-au adoptat măsurile contestate - ceea ce atrage nulitatea acestora, în raport de prevederile art. 43 C.proc.fisc.
Pe fondul cauzei, a arătat că, organele de control fiscal au ignorat dispoziţiile art. 114 alin. (2)6 C.proc.fisc.care fac trimitere la dispoziţiile art. 1093 C. civ., în sensul că plata obligaţiilor fiscale principale de către o sucursală a reclamantei în condiţiile şi termenele prevăzute de lege, este o plată legală, aşa încât, obligarea reclamantei la o nouă plată a aceloraşi obligaţii fiscale, este una nelegală şi care ar conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a statului.
Cu privire la calcularea şi perceperea penalităţilor de întârziere a arătat – în esenţă - că nu sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 119 C.proc.fisc.
A mai arătat că măsurile stabilite prin Dispoziţia IV/6136 din 31 ianuarie 2011 sunt nefondate, în contextul criticilor evocate mai sus. Cu privire la această ultimă solicitare, în subsidiar, a arătat că, în măsura în care Decizia 151/2011 a D.G.S.C.din cadrul A.N.A.F. privind respingerea ca nemotivată a contestaţiei reclamantei împotriva Dispoziţiei IV/6136/3/2011 va fi interpretată ca un refuz de soluţionare a contestaţiei în contextul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, a solicitat instanţei, să constate că în contestaţia formulată sunt evocate temeiurile de fapt şi de drept aplicabile, şi în consecinţă să dispună obligarea acestei autorităţi la soluţionarea pe fond a acestui capăt de cerere din contestaţie.
Prin cererea depusă ulterior şi înregistrată la data de 27 iunie 2011, reclamanta a solicitat să se dispună şi suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea nr. 45 din 4 august 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, cererea societăţii reclamante şi în consecinţă a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 6/2011 emisă în sarcina reclamantei şi a raportului de inspecţie fiscală nr. IV/6136/2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentului litigiu, în condiţiile art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 325 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a desfiinţat Decizia nr. 151 din 19 aprilie 2011 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. şi a desfiinţat Decizia de impunere nr. 6 din 31 ianuarie 2011 a A.N.A.F.- D.G.F.P.a judetului Botosani, precum şi actele administrativ-fiscale care au stat la baza emiterii ei: Raportul de inspecţie fiscală nr. IV/6136 din 31 ianuarie 2011, precum şi Dispoziţia IV/6136/3 din 31 ianuarie 2011 a A.N.A.F.- D.G.F.P.a judetului Botosani.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că raportat la natura obligaţiilor fiscale reţinute în sarcina reclamantei – impozit pe veniturile nerezidenţilor şi contribuţii C.A.S.- acestea se stabilesc prin declaraţie fiscală dată de contribuabil – în condiţiile şi la termenele prev. de art. 82 alin (1) lit. a),art. 79 alin. (2) şi art.83 alin.(4) C.proc.fisc.
S-a mai reţinut că art. 79 alin.(3) C.proc. fisc.impune contribuabilului obligaţia de a completa declaraţiile fiscale cu bună credinţă şi cu informaţii corespunzătoare situaţiei sale fiscale, iar în situaţia modificării situaţiei juridice a contribuabilului precum şi a oricăror modificări a elementelor în raport de care s-a făcut individualizarea obligaţiilor fiscale, contribuabilul are obligaţia corectării declaraţiei fiscale, cu respectarea art. 81 C.proc.fisc.
În speţă, din verificarea lucrărilor dosarului, instanţa de fond a constatat că nu s-au produs probe care să infirme constatările organului de control fiscal în sensul că există neconcordanţe între informaţiile furnizate de societatea reclamantă în declaraţiile fiscale cu privire la categoriile de obligaţii fiscale enumerate în actele administrativ fiscale şi cele rezultate din evidenţa contabilă proprie, însă, aceste neconcordanţe nu au fost urmate şi de neonorarea sumelor către bugetul de stat, care în realitate au fost calculate în mod corect şi achitate de o sucursală a societăţii reclamantei.
În acest context, curtea de apel a apreciat că, în fapt, societatea reclamantă nu şi-a respectat o obligaţie ce viza realitatea şi fidelitatea întocmirii declaraţiei de impunere, ce atrage răspunderea contravenţională sau după caz penală a contribuabilului şi nu atrage obligarea sa la imputarea diferenţelor de sume astfel contestate, existente deja în buget prin plata valabil făcută de sucursala societăţii reclamante, în condiţiile şi cu respectarea art. 114 alin. (2)6 C.proc.fisc.
În final a reţinut instanţa că inexistenţa obligaţiei principale determină şi inexistenţa majorărilor de întârziere, precum şi desfiinţarea actelor administrativ – fiscale care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
3.Recursurile exercitate în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs A.N.A.F. – D.G.S.C. şi D.G.F.P. a Judetului Botosani solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
3.1).În motivarea recursului său, recurenta – pârâtă D.G.F.P.a judetului Botosani a citat unele prevederi ale C.fisc. art. 58 şi 116 alin. (5), ale C.proc.fisc., art. 80 alin. (1), art. 84, art. 108 alin. (6), art. 26 alin. (2) şi ale Ordinului nr. 1644/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor secţiunii a 5-a din cap I din O.G. nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar fiscală, referitoare la activităţile de declarare şi colectare a creanţelor bugetare reprezentând contribuţii sociale , art. 3 alin. (1) si (3) şi a arătat, în esenţă, că plăţile făcute de sucursala – N.O. nu înlătură obligaţiile SC. S.R SRL a judetului Botosani care trebuia să depună declaraţiile fiscale corespunzătoare categoriilor de debite controlate, chiar şi în cazul în care plata a fost făcută, înscriind corect, complet şi cu bună credinţă informaţiile prevăzute în formular
3.2. Recurenta - pârâtă A.N.A.F. şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că declararea si plata eronata a contribuţiilor de asigurări sociale de stat, de şomaj, de sănătate precum si impozitul pe veniturilor nerezidenţilor, în perioada 01 iulie 2005-28 februarie 2007, de către sucursala Negresti Oas, reprezintă o eroare de drept şi, este consecinţa directa a necunoaşterii legii de către reclamanta, care nu a depus până la data efectuării inspecţiei fiscale declaraţii fiscale rectificative sau cereri de îndreptare a erorii materiale din documentele de plata.
În aceste condiţii, în mod temeinic şi legal, organele de inspecţie fiscala au stabilit impozite, si contribuţii suplimentare de plată în sarcina societăţii reclamante, obligaţii, care urmare a neachitării la scadenţă, au generat majorări de întârziere, sume evidenţiate în decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 6 din 31 ianuarie 2011.
4. Apărările intimatei
Prin întâmpinările depuse la dosar cu privire la fiecare dintre recursurile autorităţilor fiscale,SC G.F.R. SRL, a invocat excepţia nulităţii recursurilor pentru lipsa motivării, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 303 C. proc. civ., iar pe fond a arătat că sentinţa atacată este legală şi temeinică, formulând apărări ample şi detaliate, în raport cu criticile recurentelor, însoţite de practică judiciară.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
1. Cu privire la excepţia nulităţii
Verificând în prealabil regularitatea exercitării căii de atac, conform art. 137 C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316, raportat la art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, hotărârea primei instanţe este susceptibilă doar de recurs, iar conform art. 3041 C. proc. civ., „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Toate deciziile pe care intimata – reclamantă le-a anexat întâmpinărilor în susţinerea excepţiei de nulitate au pronunţate în cadrul unor recursuri exercitate împotriva unor decizii de apel, astfel că nu sunt relevante în cauză.
Prin urmare, excepţia invocată prin întâmpinări va fi respinsă.
2. Cu privire la dezlegarea fondului cauzei
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 alin.(1) din prezenta decizie, intimata reclamantă a supus controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C.proc.fisc., obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de D.G.F.P.a judetului Botosani, prin decizia nr. 6 din 31 ianuarie 2011, în baza raportului de inspecţie fiscală nr. IV/6136 din 31 ianuarie 2011, întocmit de aceeaşi autoritate, precum şi dispoziţia de măsuri nr. IV/6136/3 din 31 ianuarie 2011, menţinute prin Decizia nr. 151 din 19 aprilie 2011 a A.N.A.F.
În esenţă, după cum se arată expres chiar în recursul A.N.A.F. autoritatea care a efectuat inspecţia fiscală a constatat că intimata - reclamantă, având C.U.I. nr. 14806618, a înscris în declaraţiile fiscale impozite şi contribuţii în cuantum mai mic decât cel real, înregistrat în evidenţa contabilă, diferenţa fiind declarată şi achitată eronat în perioada 01 iulie 2005 – 28 februarie 2007, respectiv 01 ianuarie 2007 – 28 februarie 2007 pentru contribuţia la fondul de garantare a creanţelor salariale la sucursala societăţii din Negresti Oaș, folosindu-se de codul de identificare fiscală a sucursalei – 17719702.
Toate obligaţiile fiscale înregistrate şi declarate au fost achitate integral, singura neregularitate identificată de autoritatea fiscală constând în aceea că sumele stabilite cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare au fost declarate şi achitate pe codul de înregistrare fiscală a Sucursalei din N.O., diferit de cel al societăţii - mamă.
Judecătorul fondului a reţinut în mod corect că nerespectarea, de către intimata - reclamantă, a obligaţiilor legate de întocmirea declaraţiilor de impunere, atâta vreme cât nu a fost urmată şi de neplata sumelor datorate către bugetul statului, poate atrage răspunderea contravenţională sau, după caz, penală, dar nu poate avea ca efect imputarea unor sume deja plătite de sucursală, cu respectarea art. 114 alin. (2)6 C.proc.fisc.
Argumentele invocate de autorităţile fiscale acordă preeminenţă unor aspecte de ordin formal, legate de întocmirea şi corectarea ulterioară a declaraţiilor fiscale, prin prisma prevederilor legale citate în motivarea recursurilor, dar măsura aplicată intimatei - reclamante pentru aceste neregularităţi de ordin formal se îndepărtează scopului legii şi contravine principiilor generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale, prevăzute în art. 6, 7 şi 12 C.proc.fisc., care impun ca autorităţile fiscale să aprecieze relevanţa stărilor de fapt fiscale în ansamblul lor şi să adopte, cu bună credinţă, o soluţie legală adecvată, care să nu depăşească ceea ce este necesar şi rezonabil pentru atingerea obiectivului de a preveni şi înlătura frauda fiscală şi prejudicierea bugetului public.
Cerinţa respectării unui echilibru rezonabil între interesul public şi cel privat se desprinde şi din prevederile art. 2 alin. (1) lit.n) din Legea nr. 554/2004, care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
În fine, Înalta Curte reţine, împărtăşind concluzia primei instanţe, că nelegalitatea stabilirii debitului principal are drept consecinţă lipsirea de temei legal a debitelor accesorii, aplicate în raport cu prevederile art. 119 C. proc. fisc., precum şi a măsurilor stabilite de organele de inspecţie fiscală, care nu au o identitate de sine stătătoare, independentă de obligaţia principală.
Din acest motiv, nu se poate reproşa contribuabilului că în contestaţia sa administrativă s-a limitat la a susţine că obligaţiile de plată accesorii nu se datorează, pentru că debitele au fost achitate la sucursala din Negresti Oas, aşa cum s-a reţinut la pct. 2 si 3 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 151 din 19 aprilie 2011, emisă de A.N.A.F.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimata-reclamantă.
Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. - D.G.S.C.şi de D.G.F.P. a județului Botoșani împotriva Sentinţei civile nr. 325 din 14 octombrie 2011 a Curtea de Apel Suceava, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4636/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4528/2012. Contencios → |
|---|
