ICCJ. Decizia nr. 4449/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4449/2012
Dosar nr. 1284/33/2011
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 701 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prematurităţii acţiunii invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii M.A.S. şi M.S., în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Cluj, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi în consecinţă, a obligat Instituţia Prefectului Cluj să trimită Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Dosarul reclamanţilor nr. 2005/A vizând Dispoziţia nr. 709/2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj, iar pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze Dosarul reclamanţilor nr. 2005/A privind Dispoziţia nr. 709/2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul Situat în Cluj-Napoca, să înainteze evaluatorului dosarului pentru întocmirea raportului de evaluare şi să emită, subsecvent, decizia reprezentând titlu de despăgubire;
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANPR) având ca obiect emiterea titlului de plată, ca urmare a admiterii excepţiei prematurităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Dreptul reclamanţilor de a primi despăgubiri băneşti pentru terenul situat în Cluj-Napoca, imposibil de restituit în natură a fost stabilit în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 384/A/2006 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6050/2007 a ICCJ.
Ulterior, a fost emisă Dispoziţia nr. 709/2008 a Primarului Municipiului Cluj, prin care se propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri băneşti, pentru terenul mai sus menţionat.
Cu toate că reclamanţii au parcurs procedurile instituite în favoarea lor solicitând emiterea titlului de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 709/2008, până în prezent, autoritatea pârâtă nu a emis titlul de despăgubire.
Instanţa de fond a constatat faptul că nu a existat o colaborare corespunzătoare între autorităţile chemate în judecată, abilitate să soluţioneze cererea reclamanţilor, astfel că, prin conduita lor au încălcat dreptul de proprietate al reclamanţilor, în sensul evocat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Curţii Europene a Drepturilor Omului şi, în egală măsură şi termenul rezonabil, care include şi durata procedurilor administrative demarate în cauză de către reclamanţi prin depunerea notificării
În concret, s-a reţinut că pârâta Comisia Centrală avea toate pârghiile administrative pentru a intra rapid în posesia dosarului, iar Instituţia Prefectului, în calitatea de garant al respectării Constituţiei şi legilor trebuia să vegheze la respectarea acestora şi să exercite prerogativele legale recunoscute de Legea nr. 340/2004 şi Legea contenciosului administrativ care puteau asigura realizarea acestui deziderat, neexercitarea acestor atribuţii lipsind de legitimitate apărarea invocată de această autoritate.
În egală măsură, s-a reţinut că blocarea procedurii de înaintare a dosarelor la nivelul Instituţiei prefectului reprezintă un exces de putere în înţelesul dat de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, iar refuzul autorităţilor publice implicate în procedura acordării despăgubirilor de a înainta/ prelua dosarele, fără a avea un fundament legal, conduce pe cale indirectă la lipsirea de efecte juridice a actelor jurisdicţionale intrate în puterea lucrului judecat şi încalcă dreptul de proprietate al reclamanţilor.
Instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei referitoare la prematuritatea în subsidiar netemeinicia acţiunii, în raport de împrejurarea că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă, în considerarea faptului că reclamanţii au fost lipsiţi de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului naţionalizat, în condiţiile în care, dispoziţia Primarului municipiului Cluj-Napoca 709/2008 poate fi asimilată unui „bun" în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Toate aceste considerente au format convingerea instanţei în sensul în care refuzul Instituţiei Prefectului de a înainta dosarul, refuzul Comisiei de a prelua acest dosar şi de a emite decizia la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii este unul nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, dreptul de apreciere al autorităţii fiind exercitat abuziv.
Excepţia prematurităţii capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ce vizează obligarea la emiterea deciziei de acordare a titlului de plată a fost admisă şi pe cale de consecinţă, respinsă acţiunea, în raport de prevederile art. III din O.U.G. nr. 62/2010.
Împotriva Sentinţei nr. 701 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurenta a învederat faptul că Legea nr. 247/2005 - Titlul VII prevede o procedură specială de acordare a despăgubirilor, desfăşurată pe mai multe etape, care nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din actul normativ amintit, aşa cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007.
În speţa dedusă judecăţii, la data judecării fondului, dosarul de despăgubire al reclamanţilor nu era transmis Secretariatului Comisiei, acesta fiind înregistrat ulterior, la 18 ianuarie 2012, sub nr. 50582/CC, astfel că, în mod greşit a fost respinsă excepţia prematurităţii acţiunii şi s-a reţinut refuzul nejustificat de preluare a dosarului aferent Dispoziţiei nr. 709/2008 şi de emitere a deciziei reprezentând titlul de proprietate la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii.
Recurenta a susţinut că parcurgerea următoarele etape prevăzute de Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, respectiv etapa analizării dosarelor, etapa evaluării, cea a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi a valorificării acestuia este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
Recurenta a concluzionat că nu putea fi obligată la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, fără a fi parcurse celelalte etape administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, procedurile fiind complexe şi depinzând de entităţi diferite, cum sunt acelea ale evaluatorilor.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate, precum, şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
După cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, în favoarea intimaţilor-reclamanţi a fost emisă Dispoziţia nr. 709/2008 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, prin care s-a propus acordarea unor despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul situat în Cluj-Napoca.
Această dispoziţie nu a fost contestată şi nici desfiinţată pe cale judecătorească, astfel că în mod legal ea consacră dreptul reclamanţilor la acordarea de despăgubiri, în sensul şi potrivit reglementării expres indicate în dispoziţia amintită.
Criticile recurentei-pârâte referitoare la faptul că nu au fost parcurse etapele procedurii administrative, întrucât dosarul de despăgubire nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, astfel că în raport de această situaţie acţiunea trebuia respinsă ca prematură, nu pot fi reţinute.
Este adevărat că nu au fost parcurse etapele procedurii administrative pentru emiterea titlului de despăgubire solicitat, însă, acţiunea formulată nu putea fi apreciată ca fiind prematură, în condiţiile în care, intimaţii-reclamanţi au făcut demersuri la autoritatea pârâtă pentru înregistrarea dosarului de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 709/2008 emisă de Primarul municipiului Cluj, iar până la momentul soluţionării pe fond a litigiului, nu au fost întreprinse măsuri eficiente pentru declanşarea etapelor prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De aceea, în mod corect a fost respinsă excepţia prematurităţii acţiunii, instanţa de fond sancţionând pasivitatea autorităţilor chemate în judecată, manifestată prin neexecutarea atribuţiilor legale în soluţionarea dosarului de despăgubire, în contextul în care, întreaga procedură administrativă, privită global, trebuie să se realizeze într-un termen rezonabil, a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale se face potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împrejurarea că refuzul pârâţilor a fost apreciat ca unul nejustificat, în sensul definit de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 republicată, este de asemenea corectă şi susţinută, şi în opinia Înaltei Curţi.
Conduita culpabilă a autorităţilor pârâte care a condus la blocarea procedurii de înaintare/preluare dosarului de despăgubire, echivalează cu un refuz nejustificat şi reprezintă în fapt o modalitate de eludare şi amânare evidentă a soluţionării cererii, argumentele înfăţişate cu ocazia fondului şi reluate apoi în recurs, nefiind cauze exoneratoare de răspundere, cu atât mai mult cu cât a fost obligată expres şi Instituţia Prefectului Cluj la înaintarea către CCSD a întregii documentaţii aferente Dispoziţiei nr. 709/2008.
Atitudinea autorităţilor pârâte nu corespunde exigenţelor principiului operativităţii, ca principiu care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice şi care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar şi al drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
Nici apărarea recurentei în sensul că dosarul de despăgubire face parte din categoria celor înregistrate la autoritate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 şi va fi selectat în vederea trimiterii la evaluare pe baza criteriilor stabilite prin Decizia nr. 2815/2008, adică în ordinea înregistrării la CCSD, nu poate fi primită.
Concluzionând pe acest efect, instanţa de recurs reţine, raportat la jurisprudenţa sa consecventă în această materie precum şi a CEDO că autorităţile unui stat nu pot invoca chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-şi invoce propria culpă în privinţa încălcării drepturilor recunoscute prin Convenţie.
Nici critica recurentei vizând obligarea sa directă la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu este corectă, fiind evident că o atare decizie va fi emisă în cadrul şi cu respectarea întregii proceduri reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv după parcurgerea etapei evaluării.
În fine, Înalta Curte remarcă faptul că nici după înregistrarea dosarului de despăgubire la autoritatea recurentă, la data de 18 ianuarie 2012, aceasta nu a făcut dovada vreunui demers concret în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ceea ce constituie încă un argument în plus pentru a considera că refuzul de a emite decizia la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii este unul nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 701 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4528/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4267/2012. Contencios → |
|---|
