ICCJ. Decizia nr. 4580/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC Zapodi SRL Negrești Oaș a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice Satu Mare, suspendarea executării Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plata a obligațiilor fiscale nr. 965 din 16 ianuarie 2012 emisă de pârâtă, până la soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantă împotriva respectivei decizii.
în motivarea cererii de suspendare, reclamanta a susținut că în data de 09 iunie 2011, societatea a solicitat eșalonarea la plată pentru obligațiile fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, înscrise în certificatul de atestare fiscală.
Reclamanta a arătat că și-a respectat cu strictețe angajamentul referitor la plata obligațiilor, efectuând fiecare plată la termen, astfel cum a fost stabilit în graficul sintetic, anexa la Decizia de eșalonare la plată nr. 15954 din 04 august 2011, însă, cu toate acestea organul fiscal a recurs la anularea valabilității respectivei decizii cu o motivație netemeinică și nelegală, apreciază reclamanta.
In susținerea îndeplinirii condiției referitoare la existența unui caz bine justificat arată că, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrative, prin caz bine justificat, reclamanta a arătat că este un contribuabil cu o conduită fiscală corespunzătoare.
In fine, reclamanta a mai arătat că, această creanță nu a fost cuprinsă în certificatul de atestare fiscal nr. 14001 din 06 iulie 2011, generarea acesteia făcându-se la o dată ulterioară, aceasta nu are cum să le fie imputabilă si reținută ca motiv de pierdere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale.
In susținerea îndeplinirii condiției referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, a precizat că, în situația în care decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 965 din 16 ianuarie 2012 ar fi pusă în executare, societatea ar intra intr-un blocaj total atât pe plan economic, cât si pe plan existențial. Pierderea valabilității eșalonării la plată atrage începerea executării silite pentru întreaga sumă nestinsă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.
In motivarea apărărilor pârâta a susținut că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în baza căruia este introdusă cererea de față, stabilește că: "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămata poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ pana la pronunțarea instanței de fond".
Aspectele indicate de către reclamantă, nu sunt în măsură să justifice suspendarea deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale emisă de DGFP Satu Mare; mai mult, motivele invocate de reclamantă vizează în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.
A apreciat că susținerile reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub pretextul că se tinde la înfățișarea cazului bine justificat, întrucât prezenta cauza nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ fiscal.
Soluția pronunțată de instanța de fond
Curtea de Apel Oradea, secția II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 167/CA /2012-P-I a admis cererea formulată de reclamanta SC Zapodi SRL,în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice Satu Mare și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 965/16 ianuarie 2012, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat că în cauză au fost îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat, atâta timp cât creanța în sumă de 23.034 lei nu a fost cuprinsă în certificatul de atestare fiscală nr. 14001 din 16 iulie 2011, generarea ei făcându-se la o dată ulterioară, aceasta nu are cum să-i fie imputată și reținută ca motiv de pierdere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale.
Toate împrejurările de fapt și de drept relevate de societatea reclamantă, arată prima instanță că sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității si temeiniciei actului administrativ în litigiu, în sensul cerut de art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ.
în ceea ce privește cea de-a doua condiție, referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a reținut că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere ca plata unei obligații fiscale în cuantum de 1.019.314 lei este de natura a bloca activitatea societății reclamante, care are în derulare contracte si relații comerciale cu alte societăți și unități administrative ale statului, cu consecința ajungerii în starea de insolvență.
Recursul împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice Satu Mare.
în motivarea cererii de recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice - Satu Mare a arătat în esență următoarele:
Instanța în mod nelegal și netemeinic a stabilit în sarcina contestatoarei o cauțiune de 2000 lei, în condițiile în care suspendarea deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, are ca efect suspendarea măsurilor de executare silită pentru suma de 1.019.314 lei.
Consideră recurenta că suspendarea actului administrativ apare ca o excepție de la regula executării din oficiu, că suspendarea executării actului administrativ fiscal trebuie să fie bine justificată.
Se arată că aspectele indicate de reclamantă nu sunt în măsură să justifice suspendarea decizii de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, motivele invocate vizează fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.
De asemenea se arată că în cauză nu au fost întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu s-a demonstrat existența unor motive temeinice care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ fiscal, reclamanta nici măcar nu a promovat acțiunea în anulare.
în drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 3041C. proc. civ.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
în ceea ce privește plata cauțiunii stabilită de instanța de fond în cuantum de 2000 lei, se retine că în mod corect a considerat instanța de fond că în speță este vorba de o cerere neevaluabilă în bani.
în fapt ceea ce a solicitat reclamanta - intimată este suspendarea executării actului administrativ constând în Decizia de constatare a pierderii eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 965 din 16 ianuarie 2012, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice - Satu Mare.
în conformitate cu prevederile art. 215 din O.G. nr. 92/2003:
(alin. 1) Introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(alin. 2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Decizia de constatare a pierderii eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nu este o decizie administrativ fiscală evaluabilă în bani și deci instanța a stabilit corect o cauțiune de 2000 lei.
în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se reține că instanța de fond a dat o soluționare corectă acestor condiții, constatând îndeplinirea acestora.
în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 C. proc. civ.: "Suspendarea executării actului (1) In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".
Recurenta nu arată în mod particular ce anume din ceea ce a reținut instanța de fond este nelegal, făcând doar o apreciere generală privind executarea din oficiu a actului administrativ fiscal și respectării principiului legalității actului administrativ fiscal.
înalta Curte reține că în mod judicios instanța de fond a analizat condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, cazul bine justificat este reprezentat de faptul că, creanța în sumă de 23034 lei nu a fost cuprinsă în certificatul de atestare fiscală nr. 14001 din 16 iulie 2011 și nu ar putea fi deci imputată reclamantei pentru pierderea eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, nefiind respectate dispozițiile art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 29/2011, situație reținută corect de instanța de fond.
De reținut că recurenta nu a probat o situație contrară.
De asemenea, nici în ceea ce privește suma de 10250 lei, reținută ca motiv pentru pierderea eșalonării la plată, nu a făcut recurenta pârâtă dovadă că aceste amenzi nu au fost achitate.
în ceea ce privește cea de-a doua condiție, a prejudiciului iminent, aceasta fiind analizată în contextul îndeplinirii cazului bine justificat, a fost bine conturat de instanța fondului, consecințele pierderii eșalonării la plată ar atrage începerea executări silite pentru întreaga sumă și blocarea activității reclamantei.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
întrucât în cauză nu sunt motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4407/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4097/2012. Contencios → |
|---|
