ICCJ. Decizia nr. 461/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 461/2012
Dosar nr. 8318/1/2010
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4382 pronunţată în data de 28 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinţei nr. 3432 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Prin aceeaşi decizie, a respins excepţia formulată de reclamant privind tardivitatea recursurilor formulate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi ministrul V.V. şi de A.C.M., a admis recursurile formulate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi ministrul V.V. precum şi de A.C.M. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a modificat hotărârea atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant, pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 august 2010, astfel cum a fost completată ulterior, reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, V.V., A.C.M. şi S.G., solicitând în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilirea unor despăgubiri de 20% pe zi de întârziere, începând cu 30 octombrie 2009, pentru neexecutarea Sentinţei civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3432 din 13 mai 2011, a admis, în parte, cererea şi a aplicat conducătorului ministerului pârât şi secretarului general al instituţiei o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, dispunând de asemenea, obligarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a lui A.C.M. şi la plata către reclamant de despăgubiri pentru întârziere, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20% de la data de 30 octombrie 2009 şi până la plata efectivă şi totală, reţinând că pârâţii nu au procedat la executarea Sentinţei civile nr. 3121/2008, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 4766 din 30 octombrie 2009 prin care s-a dispus plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu diferenţele salariale indexate, majorate şi reactualizate, de la data emiterii ordinului nr. 291 din 24 mai 2007.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul P.I., cât şi pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi ministrul V.V. pe de o parte, respectiv A.C.M., pe de altă parte.
A mai constatat instanţa că, sub aspectul tardivităţii declarării recursului de către reclamant, aceasta este întemeiată, sens în care a admis-o, întrucât sentinţa a fost comunicată la data de 22 iunie 2011, iar recursul a fost declarat la 6 iulie 2011.
Referitor la motivul de recurs privind nulitatea hotărârii, acesta este neîntemeiat, nefăcându-se dovada producerii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată, nefiind îndeplinite cerinţele art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de Sentinţa nr. 2975 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3952 din 24 august 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa a constatat că, într-adevăr, excepţia invocată este întemeiată. Arată instanţa că, în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nr. 809/2/2011, reclamantul P.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, V.V., A.C.M. şi S.G., aplicarea amenzii de 20% pe zi de întârziere, începând cu data de 30 octombrie 2009.
Prin Sentinţa nr. 2975 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea precizată şi a aplicat pârâţilor V.V. şi S.G. amendă de câte 134 lei pe zi de întârziere la executarea obligaţiilor de plată stabilite în sarcina Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale prin Sentinţa civilă nr. 3121/2008 a aceleiaşi instanţe, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 4766/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Această Hotărâre cu nr. 2975/2011 a fost modificată prin Decizia nr. 3952 din 24 august 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin admiterea recursurilor formulate de pârâţi şi respingerea acţiunii ca nefondată, astfel că acţiunea ce formează obiectul prezentului litigiu, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a avut aceleaşi părţi, cu aceeaşi calitate, acelaşi obiect şi cauză.
La data de 19 octombrie 2011, P.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 4382 pronunţată în data de 28 septembrie 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin motivele depuse de contestator intitulate „precizare contestaţie în anulare" şi prin expunerea orală din şedinţa publică din 31 ianuarie 2012 se critică Decizia nr. 4382 din 28 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe motiv că a fost pronunţată în şedinţă publică contrar dispoziţiilor art. 25(1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează pronunţarea în camera de consiliu şi al doilea aspect priveşte faptul că prin soluţia dispusă instanţa de recurs a schimbat obiectul acţiunii, cu încălcarea principiului disponibilităţii părţii.
Se arată că acţiunea de fond soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 3432 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a avut ca obiect o acţiune în despăgubiri şi în mod greşit instanţa de recurs a admis excepţia autorităţii de lucru judecat pentru o acţiune în despăgubire cu obiect diferit de cel soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 3952 din 24 august 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând contestaţia în anulare formulată în raport de motivele invocate Curtea o apreciază ca nefondată, motivele invocate neîncadrându-se în dispoziţiilor art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Faptul că hotărârea instanţei de recurs - Decizia nr. 4382 din 28 septembrie 2011 s-a pronunţat în şedinţa publică nu reprezintă o greşeală materială în sensul dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ. Pe de altă parte dispoziţiile art. 25(1) din Legea nr. 554/2004 invocate de contestator sunt aplicabile pronunţării hotărârii, în primă instanţă şi nu în faza procesuală a soluţionării recursului.
În ceea ce priveşte aspectul privind încălcarea principiului disponibilităţii, acest motiv nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., fiind în fapt un motiv de recurs formulat împotriva unei decizii irevocabile, inadmisibil a fi analizat pe calea specială a contestaţiei în anulare.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondată contestaţia în anulare, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 şi 3181 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.I. împotriva Deciziei nr. 4382 din 28 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 46/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 470/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
