ICCJ. Decizia nr. 4799/2012. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4799/2012
Dosar nr. 1079/54/2011
Ședința publică din 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii I.M., P.G.M. şi P.S. au chemat în judecată pârâtele C.C.S.D., A.N.R.P. precum şi pe M.N. şi M.N.E., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea A.N.R.P. şi C.C.S.D. să emită dispoziţia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat in Craiova, compus din 2543,40 mp şi construcţie p+1, în suprafaţă de 246,74 mp, în prezent demolată.
Reclamanţii au mai solicitat şi daune cominatorii de 10 lei pe zi întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
În motivarea acţiunii, s-a menţionat că doamna P.E.Ş. menţionată în Sentinţa civilă nr. 1640/2005 a Tribunalului Dolj şi în dispoziţiile nr. 14791 şi 14986/2007 emise de Primarul Mun. Craiova, a decedat la data de 19 martie 2011 având ca moştenitori testamentari pe reclamantele I.M. şi P.S., potrivit certificatului de moştenitor din 29 martie 2011.
S-a mai arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 1640/2005 pronunţată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă şi irevocabilă şi investită cu titlu executoriu, reclamanţilor le-a fost restituită în natură suprafaţa de 1524,60 mp din totalul suprafeţei de 4068 mp. Ulterior, Primarul Mun. Craiova a emis Dispoziţia nr. 14791 din 16 iulie 2007, unde la art. 4, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru restul terenului şi construcţiei. Dosarul a fost trimis la A.N.P.R.P. şi înregistrat sub nr. 39295/2007, însă nici până în prezent nu a fost soluţionat.
Prin întâmpinarea formulată la data de 23 iunie 2010 pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, arătând ca atribuţiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005 cu modificările şi completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D. Faptul că A.N.R.P. asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P. la plata daunelor cominatorii, pârâta A.N.R.P. a susţinut că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea A.N.R.P., această obligaţie revenind Comisiei Centrale.
În sensul inadmisibilităţii acestei cereri, pârâta a invocat şi prevederile art. 5802 şi art. 5803 C. proc. civ.
La data de 16 iunie 2011 pârâţii M.N. şi M.N.E. au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, susţinând că au aceiaşi poziţie procesuală cu cea a reclamanţilor, având un interes propriu în obligarea A.N.R.P. şi a C.C.S.D. de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 566 din 8 noiembrie 2011 a admis în parte acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de reclamanţi şi intervenienţi şi a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce face obiectul dosarului de faţă.
Totodată, a respins acţiunea şi cererea de intervenţie faţă de A.N.R.P. precum şi capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare într-un termen rezonabil şi, că depăşirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
S-a mai reţinut că, obligaţia legală de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire şi cea anterioară şi subsumată acesteia, privind întocmirea raportului de evaluare revin C.C.S.D. iar nu A.N.R.P., care nu are legitimare procesuală pasivă în acţiunile promovate în contencios administrativ, prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.C.S.D.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O.
Astfel, jurisprudenţa aceleiaşi instanţe în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, criterii care conduc la concluzia că considerentele instanţei de fond referitor la nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală sunt neîntemeiate.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil care stabileşte, la rându-i, anumite criterii ce trebuie luate în calcul, criterii ce susţin aprecierile recurentei conform considerentelor reţinute de către instanţa de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către C.C.S.D.
Recursul este nefondat.
În fapt, reclamanţii şi intervenienţii au solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova Jud. Dolj.
Prin Dispoziţiile nr. 14791 şi 14986/2007 Primarul Mun. Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul susmenţionat, reclamanţilor şi intervenienţilor.
Astfel, începând din anul 2001 reclamanţii şi intervenienţii, prin notificările formulate, au început procedura de recuperare a bunului ori a contravalorii acestuia, însă, deşi dosarul întocmit a fost transmis pentru emiterea deciziei la data de 7 martie 2008, Comisia Centrală nu şi-a îndeplinit obligaţia de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire nici până la pronunţarea prezentei hotărâri, încălcându-se principiul termenului rezonabil.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/ 2005 deciziile/ dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/ dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces - verbal de predare - primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menţionează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alineatul 8 se arată că dispoziţiile alin. (1), (2) şi (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/ propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/ propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluţiei instanţei de fond sub acest aspect sunt nefondate.
După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluţioneze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluţionare.
Iniţial, Comisia Centrală a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Una dintre garanţiile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. este principiul celerităţii procedurilor judiciare.
Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde şi durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, aşa cum este cazul în speţă.
Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-şi organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerinţe, dincolo de dificultăţile generate de diverşi factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 566 din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencio administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 15 noiembrie 2012
← ICCJ. Decizia nr. 4814/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4795/2012. Contencios. Anulare act... → |
---|