ICCJ. Decizia nr. 4871/2012. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4871/2012
Dosar nr. 12881/111/2010
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.L. al Com. Borş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., anularea Deciziei nr. 83061 din 30 noiembrie 2010 şi a Procesului verbal de constatare din 11 octombrie 2010, emise de pârât.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este parte în contractul de finanţare – activităţi externe ale Comunităţii Europene, din 16 noiembrie 2006 încheiat între M.I.E. (antecesor în drepturi al pârâtului) ca autoritate contractantă, A.D.R. N.V. ca autoritate de implementare şi C.L. al Com.Borş în calitate de beneficiar, pentru implementarea activităţii numite: sistemul integrat de management al deşeurilor solide în comunităţile rurale din zona metropolitană a Oradiei.
Prin procesul verbal de constatare din 11 octombrie 2010 încheiat de D.C.V.U.F.C. din cadrul M.D.R.T. s-au stabilit în sarcina reclamantului abateri de la legalitate, conformitate şi regularitate în utilizarea şi administrarea fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente, reţinându-se că nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate prin contract cu privire la eligibilitatea costurilor decontate în cadrul proiectului.
S-a constatat că este neeligibilă suma totală de 56.605,35 euro plus 37.851,08 lei T.V.A. rambursat aferent sumei neeligibile.
Împotriva acestui proces verbal s-a formulat de către reclamant contestaţie administrativă.
Aceasta a fost respinsă prin Decizia 83061 din 29 noiembrie 2010 pronunţată de C.S.C. din cadrul M.D.R.T., cu menţiunea ca nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute în art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., iar pe fond cu motivarea că, argumentele invocate nu sunt pertinente, precum şi că nu s-au depus documente sau înscrisuri noi care să dovedească eligibilitatea cheltuielilor considerate neeligibile prin procesul - verbal contestat.
Reclamantul a susţinut că actele administrative sunt nelegale pentru că, în implementarea Contractului de finanţare din 16 noiembrie 2006 privind proiectul intitulat „Sistemul integrat de management al deşeurilor solide în comunităţile rurale din zona metropolitană a O.” au fost respectate atât dispoziţiile legale, cât şi contractul de finanţare, iar cele reţinute în actele contestate sunt rezultatul ignorării situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări atât a contractului de finanţare cât şi a normelor legale relevante.
2. Declinarea de competenţă
Prin Sentinţa civilă nr. 913/CA/2011 din 19 aprilie 2011, Tribunalul Bihor, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocate din oficiu de către această instanţă şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că obiectul acţiunii este reprezentat de un act administrativ emis de către M.D.R.T., autoritate publică centrală.
3. Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză
Prin Sentinţa civilă nr. 195/2011 din 27 septembrie 201, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.L. al Com. Borş.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a apreciat ca fiind corect reţinut, prin actele contestate, că suplimentarea achiziţiei prevăzută de proiect nu a avut la bază avizul şi acordul autorităţilor implicate, ceea ce încalcă prevederile contractuale, respectiv a art. 9 din anexa II a contractului care prevede explicit că: orice modificare a contractului, inclusiv a anexelor, trebuie făcută în scris şi va face obiectul unui act adiţional”.
Curtea a arătat că a fost dovedită culpa beneficiarului care, la un interval extrem de scurt de la derularea procedurii de achiziţie publică, fără o justificare pertinentă şi neglijând să informeze şi să solicite acordul scris de la autorităţile contractante, efectuează cheltuieli de 50.217,43 euro pentru achiziţii prin negociere directă a aceluiaşi tip de bunuri, situaţie în care în mod corect s-a reţinut încălcarea art. 14.1 teza a I- a a din contract, referitor la caracterul neeligibil al sumelor, nefiind îndeplinite cumulativ exigenţele convenţionale asumate de beneficiar.
Sub cel de al doilea aspect contestat, respectiv că au fost recepţionate şi achitate integral societăţii SC E.C. SRL, servicii de informare şi susţinere a campaniei de educaţie publică cu toate că acestea aveau un grad de realizare foarte redus, prima instanţă a apreciat că din probele administrate nu s-a putut deduce că această campanie a fost derulată cu respectarea procedurii asumate de prestator şi că în mod corect organul de control a apreciat ca eligibilă jumătatea aferentă prestaţiei documentate ca fiind îndeplinite.
Instanţa fondului a nai arătat că, atâta vreme cât reclamantul a acţionat în afara cadrului contractual, acesta se află în culpă, iar cheltuielile ocazionate reprezintă prejudiciul produs, aşa cum s-a reţinut şi prin procesul verbal contestat.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul C.L. al Com. Borş, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii în totalitte a acţiunii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art. 304¹ C. proc. civ.
Recurentul a argumentat, în esenţă, că Autorităţile de implementare şi contractante şi-au dat acordul cu privire la suplimentarea sumelor alocate, că, pe de altă parte, această suplimentare nu constituie o modificare a contractului care să atragă necesitatea încheierii unui act adiţional şi, în fine, că SC E.C. SRL a prestat efectiv serviciile prevăzute în proiect.
5. Soluţia instanţei de control judiciar.
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., faţă de care va admite recursul şi va casa sentinţa instanţei de fond.
Astfel, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului - verbal de constatare din 11 octombrie 2010 şi a Deciziei nr. 83061 din 30 noiembrie 2009 emise de către M.D.R.T., privind restituirea, ca neeligibilă, a sumei de 50.508,85 euro + 37.851,08 lei T.V.A.
Prin procesul verbal de constatare din 11 octombrie 2010 încheiat de D.C.V.U.F.C. din cadrul M.D.R.T. s-au stabilit în sarcina reclamantului abateri de la legalitate, conformitate şi regularitate în utilizarea şi administrarea fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente, reţinându-se că nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate prin contract cu privire la eligibilitatea costurilor decontate în cadrul proiectului.
Secţiunea 13 (fila 37 din dosarul de fond) din procesul - verbal prevede că acesta reprezintă titlu de creanţă, executoriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător , cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia nr. 83061 din 29 noiembrie 2000, emisă de intimatul-pârât, priveşte soluţionarea, în sensul respingerii, a contestaţiei recurentului - reclamant împotriva procesului - verbal descris anterior.
Înalta Curte reţine că, în contextul constatării unor nereguli în implementarea acestui proiect, nereguli de natură a determina restituirea sumelor plătite de către autoritatea contractantă, devin incidente dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
Art. 3 alin. (2) şi (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2), creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale, procedura de contestare şi soluţionare a contestării urmând a fi cea specifică acestui tip de acte administrative.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a I- a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ - fiscale.
Înalta Curte reţine că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Faţă de obiectul prezentei cauze, care priveşte contestarea unei creanţe bugetare, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, Înalta Curte constată că în mod corect a determinat prima instanţă competenţa de soluţionare a cauzei în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, cuantum, în speţă, de până la 500.000 de lei, fără a avea importanţă dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei competente, Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.L. al Com. Borş împotriva Sentinţei civile nr. 195 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre competentă rejudecare către Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4887/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4761/2012. Contencios → |
|---|
