ICCJ. Decizia nr. 5159/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5159/2012
Dosar nr. 588/45/2011
Şedinţa de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 313 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC V.T. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Iaşi, şi, în consecinţă a dispus anularea procesului-verbal de control financiar nr. X1 din 6 mai 2011, a dispoziţiei obligatorii nr. X2 din 6 mai 2011 şi a deciziei din 7 iunie 2011, acte administrative emise de D.G.F.P. a Judeţului Iaşi, în ceea ce priveşte măsura de a se restitui la bugetul Ministerului Transporturilor şi infrastructurii suma de 2.106.908,5 RON, reprezentând cheltuielile aferente transportului veteranilor de război, efectuate în perioada 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2010; a menţinut actele administrative contestate în ceea ce priveşte măsura de a se restitui la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii suma de 18.127 RON, reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat veteranii de război aferentă cupoanelor care nu au înscrisă dată şi/sau nu sunt semnate; a dispus suspendarea executării deciziei din 7 iunie 2011, a procesului verbal de control nr. X3 din 29 martie 2011, şi a dispoziţiei obligatorii nr. X2 din 6 mai 2011, în partea în care cererea de anulare a fost admisă, până la data la care prezenta hotărâre va rămâne irevocabilă; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 14 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta a efectuat, în baza licenţelor de traseu deţinute, transportul persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 44/1994, de la care a colectat biletele speciale de călătorie emise de Ministerul Transporturilor, pe baza cărora a completat documentele impuse de ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 266/2005, avizate de filiala judeţeană a asociaţiei veteranilor de război şi verificate de reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi.
Ulterior, ca urmare a unei verificări efectuate de consilieri din cadrul Serviciului de Control Financiar al D.G.F.P. Iaşi, verificare ce s-a finalizat prin procesul verbal înregistrat sub nr. X1 din 6 mai 2011 s-a constatat că reclamanta nu a pus la dispoziţia organelor de control cupoanele statistice pentru perioada 2008-2009 şi parţial 2010, care împreună cu borderourile şi situaţiile centralizatoare au calitatea de a justifica efectuarea prestaţiilor de către beneficiarii Legii nr. 44/1994, societatea verificată nejustificând realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război, respectiv: în anul 2008 suma de 412.230,5 RON, în anul 2009 suma de 997.123 RON, şi în anul 2010 suma de 397.594 RON.
Organul de control a mai reţinut că, în raport de cupoanele verificate pentru anul 2010, s-a constat că o parte vizează trasee judeţene sau interjudeţene cu posibilitatea de a călători pe calea ferată, nefiind justificată decontarea lor iar pentru alte cupoane în suma de 18.127 RON, acestea reprezintă contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat veteranii de război aferentă cupoanelor care nu au înscrisă dată şi/sau nu sunt semnate, drept pentru care, în sarcina reclamantei a fost stabilită obligaţia de a restitui la bugetul din care a fost acordată suma totală de 2.125.035,5 RON; act de control în baza căruia a fost emisă dispoziţia obligatorie nr. X2 din 6 mai 2011, prin care s-a stabilit restituirea sumei încasată în 30 de zile.
împotriva procesului verbal de control financiar şi a dispoziţiei obligatorii menţionate, SC V.T. SRL a formulat plângere, pe care D.G.F.P. Iaşi a respins-o, prin decizia din 7 iunie 2011.
Examinând dispoziţiile legale incidente, raportat la situaţia de fapt, prima instanţă a reţinut că reclamanta, asigurând transportul veteranilor de război, conform solicitării lor, nu avea obligaţia de a impune acestora să efectueze călătorii doar în limita judeţului de domiciliu sau să refuze îmbarcarea lor, cupoanele emise în baza Legii nr. 44/1994 neprevăzând distanţa maximă de deplasare.
Totodată, prima instanţă a apreciat că reclamanta, în calitate de cărăuş, şi-a exercitat corespunzător obligaţia de a asigura transportul veteranilor de război, pe distanţa înscrisă de beneficiar în biletele de călătorie gratuite, având dreptul de a recupera contravaloarea prestaţiei efectuate în beneficiul acestei categorii de persoane şi că, anterior, reprezentanţii pârâtei au constatat şi atestat realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război.
Sub acest aspect, s-au invocat notele de constatare întocmite de reprezentanţii pârâtei în perioada 2009-2010 în care se consemnează faptul că toate cupoanele statistice pentru transportul auto interurban de persoane, prezentate de reclamantă, corespund cu situaţia centralizatoare a borderourilor, prin aceste înscrisuri confirmându-se atât numărul de persoane transportate, parcursul realizat, cât şi numărul cupoanelor statistice şi valoarea lor.
În fine, judecătorul fondului a mai reţinut şi faptul că deficientele constatate la controlul efectuat în 2011 de către Curtea de Conturi se referă la modul de verificare a documentelor justificative de către reprezentanţii organelor fiscale şi nu aparţin operatorului de transport, împrejurare în raport cu care actele administrative au reţinut în mod eronat răspunderea patrimonială a societăţii reclamante.
Prima instanţă a apreciat, însă, că suma de 18.127 RON, reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat veteranii de război aferentă cupoanelor care nu au înscrisă dată şi/sau nu sunt semnate nu îndeplinea condiţiile legale pentru a putea fi încasată, datorită viciilor menţionate, condiţii în care actele administrative contestate sunt legale, în limita acestei sume.
Instanţa fondului a apreciat ca întemeiată cererea de suspendare a executării celor trei acte administrativ-fiscale, având în vedere cuantumul ridicat al sumelor, consecinţele negative asupra activităţii reclamantei şi prejudiciile greu reparabile în situaţia executării silite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Judeţului Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că prestatorul serviciului de transport este exonerat de răspundere patrimonială, în condiţiile în care solicitările de călătorie ale veteranilor de război contraveneau prevederilor ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 226/2005 şi ale O.U.G. nr. 109/2005, potrivit cărora decontarea costurilor se face pentru călătorii gratuite pe traseele interne, la cursele interurbane, pentru deplasarea între staţiile situate în două localităţi din acelaşi judeţ, dacă nu există posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
Veteranilor de război din mediul rural li s-a acordat suplimentar gratuitatea de transport auto doar până la gara convenabilă din judeţul de domiciliu sau din judeţul limitrof, de unde se continuă călătoria gratuită cu trenul, însă reclamanta a decontat de la bugetul statului costuri şi pentru călătorii efectuate pe trasee interjudeţene, deşi exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
În acest sens, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvele de război, în sensul că legiuitorul nu a făcut distincţia (adăugată de organul fiscal) potrivit căreia, în cazul localităţilor rurale lipsite de staţie C.F.R., veteranii ar fi îndreptăţiţi a folosi mijloacele auto, doar până la cea mai apropiată staţie C.F.R.
Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa atacată întrucât s-a reţinut că transportatorul este exonerat de obligaţia de a mai dovedi realitatea şi întinderea prestaţiei efectuate din momentul în care s-au întocmit note de constatare lunare de către persoane din cadrul compartimentului Activitatea Trezoreriei şi contabilitate Publică.
În ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond nu a motivat îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.
Intimata-reclamantă SC V.T. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele arătate în continuare.
Astfel cum a reţinut instanţa de fond, activitatea desfăşurată de intimata-reclamantă a fost supusă unui control financiar efectuat de reprezentanţii recurentei-pârâte privind modul de acordarea a sumelor reprezentând transferuri/subvenţii acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război, pentru anii 2008-2010, controlul fiind finalizat prin încheierea procesului-verbal de control nr. X1 din 6 mai 2011 şi emiterea dispoziţiei obligatorii nr. X2 din 6 mai 2011.
Din actele depuse la dosar, rezultă că în intervalul de timp verificat, respectiv 2008-2010, reclamanta a pus la dispoziţie reprezentanţilor pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri şi centralizatoarele borderourilor.
Aceste înscrisuri au fost verificate şi avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existenţa vizei prealabile a asociaţiei judeţene a veteranilor de război cât şi concordanţa datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele consemnate în borderouri şi centralizatoare, conţinând menţiunea că au fost completate toate datele cerute de formular conform legii, şi nu s-au constatat erori.
Notele de constatare au fost vizate pentru control financiar şi s-a aprobat decontarea de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994, în perioada verificată.
Prin aceste operaţiuni de control şi avizare exercitate de compartimentul abilitat, s-au confirmat practic în realitate şi întinderea serviciilor prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul şi valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate şi parcursul realizat.
Astfel fiind, chiar şi în lipsa cupoanelor statistice care nu au mai fost prezentate de reclamantă la controlul fiscal ce a avut loc în anul 2011, s-a reţinut în mod corect de către instanţa de fond că borderourile şi situaţiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor ordinului nr. 266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora, reclamanta a avut dreptul la recuperarea contravalorii prestaţiei efectuate.
În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea şi arhivarea cupoanelor statistice, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată antrenarea răspunderii patrimoniale în condiţiile în care s-a făcut dovada realităţii şi întinderii prestaţilor efectuate în beneficiul veteranilor de război.
În ceea ce priveşte argumentul recurentei-pârâte privind încălcarea de către intimata-reclamantă a dispoziţiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural, nu poate fi primit, întrucât în calitate de operator de transport aceasta avea obligaţia de a asigura transportul gratuit conform solicitării, dispoziţiile Legii nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor obligaţia de a-şi limita călătoriile la judeţul de domiciliu.
Potrivit actului normativ susmenţionat, nu se fac diferenţieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de staţii C.F.R. şi cele domiciliate în localităţi ce au legături la calea ferată, în art. 16 lit. a) teza a II-a fiind prevăzut dreptul veteranilor de război şi al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.
În consecinţă, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu au temei legal, reclamanta efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război şi cu respectarea procedurii prevăzută pentru decontare prin ordinul nr. 266/2005, având dreptul de a recupera contravaloarea prestaţiilor.
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către D.G.F.P. Iaşi prin Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi împotriva sentinţei nr. 313 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5158/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5160/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
