ICCJ. Decizia nr. 5158/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5158/2012
Dosar nr. 564/45/2011
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 333 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Iaşi, şi, în consecinţă, a dispus anularea deciziei nr. 10777 din 6 iunie 2011, a procesului-verbal de control financiar nr. X1 din 29 aprilie 2011 şi a dispoziţiei obligatorii nr. X2 din 29 aprilie 2011, emise de pârâtă; a dispus suspendarea dispoziţiei obligatorii nr. X2 din 29 aprilie 2011 emisă de pârâtă până la momentul soluţionării irevocabile a cauzei; a respins cererea privind suspendarea executării deciziei nr. 10777 din 6 iunie 2011 şi a procesului-verbal de control financiar nr. X1 din 29 aprilie 2011.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:
SC T. SRL, având ca obiect principal de activitate transporturile urbane, suburbane şi metropolitane de călători, a fost supusă unui control privind modul de acordare a sumelor reprezentând transferuri/subvenţii acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război pentru anii 2008-2010, controlul fiind finalizat prin încheierea procesului-verbal de control nr. X1 din 29 aprilie 2011 şi emiterea dispoziţiei obligatorii nr. X2 din 29 aprilie 2011.
Organul de control a constatat că SC T. SRL nu are dreptul la decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război, reţinând că reclamanta nu a prezentat cupoanele statistice (biletele de călătorie gratuită folosite de veteranii şi văduvele de război), ci doar borderourile care au fost întocmite pe baza acestor cupoane statistice, în condiţiile în care în lipsa cupoanelor statistice nu poate fi verificată realitatea serviciilor de transport prestate de reclamantă şi achitate de la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, fapt care impune restituirea sumelor încasate cu acest titlu. A mai reţinut organul de control că societatea nu are dreptul la decontarea călătoriilor efectuate de veteranii şi văduvele de război deoarece pe distanţele cuprinse între staţia de plecare şi cea de sosire, conform licenţelor de traseu deţinute de societate şi datelor înscrise în borderourile întocmite, exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
Reclamanta a contestat pe cale administrativă procesul-verbal de control financiar şi dispoziţia obligatorie emise în temeiul acesteia, contestaţia fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. 10777 din 6 iunie 2011 emisă de D.G.F.P. a Judeţului Iaşi.
Societatea reclamanta a contestat în justiţie dispoziţiile menţionate, invocând nelegalitatea efectuării controlului financiar ulterior pentru verificarea transferurilor încasate de societate de la bugetul de stat şi încălcarea principiului unicităţii controlului şi a principiului bunei administrări, interpretarea greşită de către organele de control a consecinţelor juridice ale neprezentării cupoanelor statistice cu ocazia controlului ulterior, conflictul dintre prevederile normative naţionale avute în vedere la întocmirea procesului-verbal de control financiar şi legislaţia comunitară şi obligaţia autorităţilor naţionale de a nu aplica norma de drept naţional incompatibilă cu dreptul comunitar, stabilirea nelegală a sumelor pe care a fost obligată să le restituie şi interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 44/1994.
Examinând dispoziţiile legale incidente, raportat la situaţia de fapt, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta a efectuat, în baza licenţelor de traseu deţinute, transportul persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 44/1994, de la care a colectat biletele speciale de călătorie emise de Ministerul Transporturilor, pe baza cărora a completat documentele impuse de ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 266/2005, avizate de filiala judeţeană a asociaţiei veteranilor de război şi verificate de reprezentanţii D.G.F.P. Iaşi.
Sub acest aspect, s-au invocat notele de constatare întocmite de reprezentanţii pârâtei în perioada 2009-2010 în care se consemnează faptul că toate cupoanele statistice pentru transportul auto interurban de persoane, prezentate de reclamantă, corespund cu situaţia centralizatoare a borderourilor, prin aceste înscrisuri confirmându-se atât numărul de persoane transportate, parcursul realizat, cât şi numărul cupoanelor statistice şi valoarea lor.
Astfel, reprezentanţii pârâtei a constatat şi atestat realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta, asigurând transportul veteranilor de război, conform solicitării lor, nu avea obligaţia de a impune acestora sa efectueze călătorii doar în limita judeţului de domiciliu sau să refuze îmbarcarea lor, cupoanele emise în baza Legii nr. 44/1994 neprevăzând distanţa maximă de deplasare.
Totodată, prima instanţă a apreciat că reclamanta, în calitate de cărăuş, şi-a exercitat corespunzător obligaţia de a asigura transportul veteranilor de război, pe distanţa înscrisă de beneficiar în biletele de călătorie gratuite, având dreptul de a recupera contravaloarea prestaţiei efectuate în beneficiul acestei categorii de persoane.
În fine, judecătorul fondului a reţinut şi faptul ca deficienţele constatate la controlul efectuat în 2011 de către Curtea de Conturi se referă la modul de verificare a documentelor justificative de către reprezentanţii organelor fiscale şi nu aparţin operatorului de transport, împrejurare în raport cu care actele administrative au reţinut în mod eronat răspunderea patrimonială a societăţii reclamante.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării celor trei acte administrativ-fiscale, prima instanţă a apreciat doar în ceea ce priveşte dispoziţia obligatorie nr. X2 din 29 aprilie 2011, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece doar acest act este susceptibil prin el însuşi de executare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Judeţului Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că prestatorul serviciului de transport este exonerat de răspundere patrimonială, în condiţiile în care solicitările de călătorie ale veteranilor de război contraveneau prevederilor ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 226/2005 şi ale O.U.G. nr. 109/2005, potrivit cărora decontarea costurilor se face pentru călătorii gratuite pe traseele interne, la cursele interurbane, pentru deplasarea între staţiile situate în două localităţi din acelaşi judeţ, dacă nu există posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
Veteranilor de război din mediul rural li s-a acordat suplimentar gratuitatea de transport auto doar până la gara convenabilă din judeţul de domiciliu sau din judeţul limitrof, de unde se continuă călătoria gratuită cu trenul, însă reclamanta a decontat de la bugetul statului costuri şi pentru călătorii efectuate pe trasee interjudeţene, deşi exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
În acest sens, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvele de război, în sensul că legiuitorul nu a făcut distincţia (adăugată de organul fiscal) potrivit căreia, în cazul localităţilor rurale lipsite de staţie C.F.R., veteranii ar fi îndreptăţiţi a folosi mijloacele auto, doar până la cea mai apropiată staţie C.F.R.
Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa atacată întrucât s-a reţinut că transportatorul este exonerat de obligaţia de a mai dovedi realitatea şi întinderea prestaţiei efectuate din momentul în care s-au întocmit note de constatare lunare de către persoane din cadrul compartimentului Activitatea Trezoreriei şi contabilitate Publică.
În ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare, recurenta-pârâtă a susţinut că deşi s-a dispus doar suspendarea dispoziţiei obligatorii nr. X3 din 29 martie 2011, instanţa de fond nu a motivat îndeplinirea condiţiilor legale.
Intimata-reclamantă SC T. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele arătate în continuare.
Astfel cum a reţinut instanţa de fond, activitatea desfăşurată de intimata-reclamantă a fost supusă unui control financiar efectuat de reprezentanţii recurentei-pârâte privind modul de acordarea a sumelor reprezentând transferuri/subvenţii acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război, pentru anii 2008-2010, controlul fiind finalizat prin încheierea procesului-verbal de control nr. X1 din 29 aprilie 2011 şi emiterea dispoziţiei obligatorii nr. X2 din 29 aprilie 2011.
Din actele depuse la dosar, rezultă în intervalul de timp verificat, respectiv 2008-2010, reclamanta a pus la dispoziţie reprezentanţilor pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri şi centralizatoarele borderourilor.
Aceste înscrisuri au fost verificate şi avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existenţa vizei prealabile a asociaţiei judeţene a veteranilor de război cât şi concordanţa datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele consemnate în borderouri şi centralizatoare, conţinând menţiunea că au fost completate toate datele cerute de formular conform legii, şi nu s-au constatat erori.
Notele de constatare au fost vizate pentru control financiar şi s-a aprobat decontarea de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994, în perioada verificată.
Prin aceste operaţiuni de control şi avizare exercitate de compartimentul abilitat, s-au confirmat practic în realitate şi întinderea serviciilor prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul şi valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate şi parcursul realizat.
Astfel fiind, chiar şi în lipsa cupoanelor statistice care nu au mai fost prezentate de reclamantă la controlul fiscal ce a avut loc în anul 2011, s-a reţinut în mod corect de către instanţa de fond că borderourile şi situaţiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor ordinului nr. 266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora, reclamanta a avut dreptul la recuperarea contravalorii prestaţiei efectuate.
În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea şi arhivarea cupoanelor statistice, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată antrenarea răspunderii patrimoniale în condiţiile în care s-a făcut dovada realităţii şi întinderii prestaţilor efectuate în beneficiul veteranilor de război.
În ceea ce priveşte argumentul recurentei-pârâte privind încălcarea de către intimata-reclamantă a dispoziţiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural, nu poate fi primit, întrucât în calitate de operator de transport aceasta avea obligaţia de a asigura transportul gratuit conform solicitării, dispoziţiile Legii nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor obligaţia de a-şi limita călătoriile la judeţul de domiciliu.
Potrivit actului normativ susmenţionat, nu se fac diferenţieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de staţii C.F.R. şi cele domiciliate în localităţi ce au legături la calea ferată, în art. 16 lit. a) teza a II-a fiind prevăzut dreptul veteranilor de război şi al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.
În consecinţă, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu au temei legal, reclamanta efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război şi cu respectarea procedurii prevăzută pentru decontare prin ordinul nr. 266/2005, având dreptul de a recupera contravaloarea prestaţiilor.
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Iaşi, Administraţia Finanţelor Publice laşi împotriva sentinţei nr. 333 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5156/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5159/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
