ICCJ. Decizia nr. 5156/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5156/2012
Dosar nr. 22315/280/2011
Şedinţa de la 4 decembrie 2012
Camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3700/2012 din 12 aprilie 2012, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2937 din 20 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de Federaţia Sindicatelor Veterinarilor din România, iar prin decizia nr. 2424 din 12 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de reclamanta Federaţia Sindicatelor Veterinarilor din România, s-a modificat sentinţa nr. 2937 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi a fost obligată pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la acordarea tichetelor de masă şi a sporului de 25% faţă de salariile prevăzute de O.G. nr. 2/2006, în favoarea funcţionarilor publici membrii ai sindicatelor componente ale recurentei-reclamante după cum urmează: tichetele de masă lunar, începând cu data de 9 decembrie 2006 şi sporul salarial de 25% pentru perioada 9 decembrie 2006-31 decembrie 2006.
Instanţa a constatat că sentinţa civilă nr. 2937 din 20 noiembrie 2007 a fost pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti în primă instanţă, iar potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ. contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 instanţa de executare este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 4199 din 22 iunie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în contradictoriu cu intimata Federaţia Sindicală a Veteranilor din România, Sindicatul Medicilor Veterinari Argeş, în favoarea Judecătoriei Piteşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), este instanţă de executare instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ.
S-a reţinut că aceste dispoziţii derogă de la prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. numai sub aspectul stabilirii competenţei unei alte instanţe decât instanţa de executare de drept comun în procedura specială de executare reglementată de prevederile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, nu şi în ceea ce priveşte celelalte proceduri execuţionale reglementate în cuprinsul Cărţii a V-a (“Despre executarea silită”) din C. proc. civ., cum este şi contestaţia la executare (art. 399 şi urm. C. proc. civ.).
De aceea, c ompetenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zise, categorie din care face parte şi cererea dedusă judecăţii, aparţine, potrivit legii generale în materie (art. 373 alin. ultim şi art. 400 C. proc. civ.) instanţei de executare de drept comun, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripţie se va face executarea.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, a art. 22 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei la Judecătoria Piteşti, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestaţia la executare formulată de contestatoare împotriva actelor de executare întocmite în Dosarul nr. 230/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc V.I. şi restabilirea situaţiei anterioare, temeiul de drept invocat fiind reprezentat de art. 399 şi urm. C. proc. civ.
Cu privire la executarea hotărârilor instanţelor de contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 conţine următoarele prevederi relevante:
- art. 2 alin. (1) lit. ţ): „instanţa de executare, instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ”;
- art. 22: „Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au respins acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi s-au acordat cheltuieli de judecată se investesc cu formulă executorie şi se execută silit, potrivit dreptului comun”;
- art. 24 alin. (1) „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
(3) Neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ şi după aplicarea amenzii prevăzute la alin. (2) constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 25.000.000 ROL la 100.000.000 ROL”.
- art. 25 (1) „Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenta, cu citarea parţilor.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutita de taxa de timbru.
(3) Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronunţare.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative”.
În acest context legislativ, se impune menţiunea că art. 22 din Legea nr. 554/2004 a căpătat conţinutul actual prin modificările aduse Legii contenciosului administrativ prin Legea nr. 262/2002. Anterior, art. 22 prevedea că hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au admis acţiunile în contencios administrativ constituie titluri executorii, fără a distinge în raport cu obligaţiile propriu-zise stabilite prin dispozitiv.
Interpretând norma enunţată în sensul de a produce efecte juridice şi ţinând seama de corelaţiile ce se impun a fi făcute cu procedura specială reglementată în art. 24-25 din aceeaşi Lege, Curtea constată că, în pofida caracterului lacunar al art. 22, toate hotărârile judecătoreşti prin care se instituie obligaţia de plată a unor sume de bani, cu titlu de despăgubiri, compensaţii, penalităţi ori cheltuieli de judecată, se învestesc cu formulă executorie şi se execută silit potrivit dreptului comun, în timp ce procedura reglementată în art. 24-25 se aplică exclusiv în cazul hotărârilor judecătoreşti prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă.
De vreme ce art. 25 din Legea nr. 554/2004, în care se regăsesc norme privind procedura propriu-zisă de soluţionare a cererilor ce se încadrează în obiectul de reglementare al art. 24, poartă denumirea marginală de „instanţa de executare”, definiţia legală pe care art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 o oferă noţiunii de „instanţa de executare” nu poate fi circumscrisă decât acestei proceduri speciale.
Pentru celelalte situaţii, avute în vedere de art. 22 din Legea nr. 554/2004, potrivit precizărilor făcute anterior, normele de drept comun în materia executării silite îşi păstrează pe deplin aplicabilitatea, inclusiv în ceea ce priveşte instanţa de executare competentă.
În art. 399 alin. (1) C. proc. civ., republicat, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 459/2006, se prevede că „împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi şi vătămaţi prin executare", iar „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege".
Potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare şi, deşi nu se arată în mod expres, rezultă că acest prim alineat are în vedere contestaţia la executare propriu-zisă, din moment ce în alin. (2) se prevede care este instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la titlu.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 400 alin. (1) cu dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, rezultă că instanţa de executare este judecătoria în raza căreia se face executarea, dacă legea nu prevede altfel, deci, în ceea ce priveşte competenţa soluţionării contestaţiei la executare propriu-zisă, aceasta aparţine întotdeauna judecătoriei, indiferent că este vorba despre un titlu executoriu în materie comercială sau în materie civilă.
Cererea dedusă judecăţii nu se încadrează în excepţia avută în vedere de dispoziţii legale anterior menţionate.
Instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ este instanţă de executare în cauzele privitoare la aplicarea sancţiunii şi acordarea despăgubirilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu şi în cauzele ce au ca obiect încuviinţarea executării silite, la cererea executorului judecătoresc, în temeiul art. 3731 şi urm. C. proc. civ.
Art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, defineşte instanţa de executare ca fiind „instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ”.
Dispoziţiile sus-menţionate se corelează cu cele prevăzute la art. 24 şi art. 25 din acelaşi act normativ.
Astfel, instanţa de executare este identică cu instanţa care a pronunţat fondul litigiului de contencios administrativ numai în situaţia în care autoritatea publică a fost obligată:
- să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ;
- să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Instanţa de executare, în aceste cazuri, poate să aplice sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) din Lege.
Prin urmare, instanţa de contencios administrativ nu este instanţă de executare în cauzele ce au ca obiect contestaţia la executare în temeiul dispoziţiilor art. 399 şi urm. C. proc. civ., cum este cazul în pricina de faţă.
Astfel fiind, pentru argumentele arătate, Înalta Curte constată că soluţia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de a declina competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Piteşti, este corectă.
Prin urmare, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Piteşti, instanţă de executare potrivit art. 3731 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi pe intimata Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, sindicatul Medicilor Veterinari Argeş, în favoarea Judecătoriei Piteşti, judeţ Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5155/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5158/2012. Contencios → |
|---|
