ICCJ. Decizia nr. 5265/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 5265/2012
Dosar nr. 697/42/2011
Ședința publică din 11 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 697/42/2011, reclamanta A.P.I.A. - Centrul Judeţean Prahova, a chemat în judecată pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Jud. Prahova, solicitând a nularea în tot a încheierii din 26 iulie 2011 emisa de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluţionare a contestaţiilor, prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva măsurilor dispuse în Decizia nr. 18 din 23 mai 2011, emisă de Camera de Conturi a Jud. Prahova şi, implicit, a nularea în tot a Deciziei nr. 18 din 23 mai 2011 emisă de Camera de Conturi a Jud. Prahova.
Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării celor doua acte administrative ce fac obiectul litigiului, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi o bligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta Curtea de Conturi a României, în temeiul disp. art. 115 şi urm. C. proc. civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 306 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II a civilă, de
contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, atât acţiunea în anulare formulată de
reclamantă cât şi cererea de suspendare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În urma acţiunii de audit al performanţei privind implementarea, administrarea şi gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor şi a utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi altor forme de sprijin din partea statului pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, efectuată la reclamanta A.P.I.A. - Centrul Jud. Prahova, au fost constatate abateri de la legalitate si regularitate ce au fost cuprinse în raportul de audit din 3 mai 2011, în urma căruia pârâta Camera de Conturi Prahova a emis Decizia nr. 18 din 23 mai 2011.
Prin această decizie s-a dispus înlăturarea neregulilor în activitatea financiar-contabilă controlată, conform prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Astfel, s-a dispus să se verifice îndeplinirea condiţiei de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat şi a datoriilor restante la bugetele locale pentru toate cererile eligibile, privind P.N.D.C. în sectorul zootehnic din anul 2008, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale, ale M.F.P. şi ale administraţiei publice locale precum şi analizarea neconcordanţelor existente între datele conţinute în documentele primite de la organele fiscale şi declaraţiile pe proprie răspundere ale proprietarilor şi, după caz, aplicarea prevederilor legale în vigoare.
Prin încheierea din 26 iulie 2011, pârâta Curtea de Conturi a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva măsurilor dispuse la pct. 1 din decizie, mai sus menţionate, reţinând, în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din anexa Ordinului M.A.P.D.R. pentru stabilirea modului de implementare a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, în acord cu reglementările comunitare în domeniu că prima pe exploataţie se acordă producătorilor agricoli menţionaţi la art. 1 o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor sau atestat prin documente de identificare şi înregistrare eliberate de medicul veterinar de liberă practică, împuternicit până la data de 31 ianuarie 2007, după caz, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni; c) exploataţia să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei/eliberării adeverinţei prevăzute la alin. (1 1 ), după caz; d) să nu aibă datorii la bugetul de stat şi la bugetul local.
Curtea a reţinut că, în speţă, prin actele administrative contestate, pârâtele nu au reţinut în sarcina reclamantei nerespectarea condiţiilor legale la acordarea sprijinului financiar în cadrul P.N.D.C., care a avut în vedere declaraţia pe proprie răspundere dată de solicitantul –fermier privind lipsa datoriilor la bugetul local şi/sau de stat.
Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (2), din O.U.G. nr. 125/2006, A.P.I.A. este instituţia responsabilă pentru implementarea schemelor de plăţi directe pentru agricultură, având ca sursă de finanţare F.E.G.A., Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală (FEADR), precum şi fonduri din bugetul naţional, iar conform alin. (3), pentru gestionarea fondurilor comunitare şi naţionale destinate agriculturii pentru plăţile directe acordate în sectorul vegetal şi pentru control, A.P.I.A. va utiliza, ca instrument de derulare şi gestionare financiară, sistemul integrat de administrare şi control.
Totodată, potrivit disp. art. 9 P.N.D.C. în sectorul zootehnic se acordă în limita resurselor financiare alocate anual prin legea bugetului de stat, pentru speciile de animale prevăzute în legislaţia în vigoare. Sursa de finanţare a plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M.A.P.D.R., în limita prevederilor bugetare aprobate.
De asemenea, conform disp. art. 12 1 s umele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare. Persoanele care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situaţii nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani.
În baza dispoziţiilor legale sus menţionate, Curtea a constatat că plăţile efectuate de reclamantă constituie ajutor de stat, astfel că dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006 se completează cu O.G. nr. 14/2010 şi că fondurile alocate de la bugetul de stat reprezentând sprijin financiar, acordate în sectorul zootehnic, s-au derulat prin S.A.S., cu atribuţii în acest sens.
Or, cât timp reclamanta este responsabilă de implementarea schemelor de plăţi directe pentru agricultură, având ca sursă de finanţare F.E.G.A., F.E.A.D.R., precum şi fonduri din bugetul naţional, îi revine obligaţia de a recupera sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin, potrivit dispoziţiilor art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006, neputând fi reţinute susţinerile acesteia în sens contrar.
Totodată Curtea a apreciat ca nerelevante susţinerile reclamantei privind însărcinarea altor instituţii publice cu activităţi suplimentare de verificare a unor datorii restante, precum şi obligaţia formulării de plângeri penale, a imposibilităţii de realizare a măsurilor dispuse de pârâte – motivat de multitudinea schemelor de sprijin gestionate de reclamantă, din prisma aceluiaşi text legal, mai sus menţionat.
Pe de altă parte, prima instanţă a mai reţinut că termenele de implementare a măsurilor dispuse nu pot constitui cauze de desfiinţare a măsurilor de verificare a condiţiilor de eligibilitate de către reclamantă, care poate justifica depăşirea lor şi solicita prelungirea termenelor de aplicare, conform art. 235 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat prin Hot ă r â rea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010.
3. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.P.I.A. – Centru Jud. Prahova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 309 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Totodată, recurenta reclamantă a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de apel care a soluţionat, pe fond, litigiul dedus judecăţii precum şi excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 228 din Regulamentul de desfăşurare a activităţii specifice a Curţii de Conturi.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că prima instanţă, Curtea de Apel Ploieşti, a soluţionat litigiul dedus judecăţii cu încălcarea normelor de competenţă prevăzute de art. 3 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 18 din 23 mai 2011 emisă de Camera de Conturi a Jud. Prahova precum şi a încheierii din 26 iulie 2011 emisa de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluţionare a contestaţiilor, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva măsurilor dispuse în Decizia nr. 18 din 23 mai 2011.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, în cauză, actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este Decizia nr. 18 din 23 mai 2011 a Camerei de Conturi Prahova.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Este adevărat că, dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227, și că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ, iar potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Însă, dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Cum de la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială, se constată că, Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că, instanța competentă să soluţioneze litigiul dedus judecăţii se stabileşte în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de argumentele expuse, reţinând că obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică locală, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., constată că în cauză instanţa competentă material să soluţioneze, pe fond, litigiul dedus judecăţii este tribunalul, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.P.I.A. – Centru Jud. Prahova împotriva Sentinţei nr. 306 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5275/2012. Contencios. Anulare hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 5255/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
