ICCJ. Decizia nr. 5363/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5363/2012
Dosar nr. 6473/2/2011
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureşti la data de 13 iulie 2011, reclamanta Comuna M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi Ialomiţa, a solicitat instanţei anularea în parte a Încheierii nr. 1 din 17 iunie 2011, admiterea contestaţiei şi anularea în parte a Deciziei nr. 31 din 18 mai 2011, referitor la punctele 3 si 4 .
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în urma controlului efectuat de auditorii publici externi din cadrul Curtea de Conturi Ialomiţa, s-a întocmit raportul de audit financiar din 4 aprilie 2011, iar în baza acestui raport, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 31/2011.
Prin Decizia nr. 31/2011, s-au stabilit în sarcina reclamantei o serie de abateri financiare, printre acestea fiind cele consemnate la punctele 3 si 4 şi anume, acordarea de sporuri constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru funcţionarii publici, în baza dispoziţiilor primarului, care exced prevederilor legale şi plata nelegală începând cu 01 aprilie 200 8 a sporului pentru condiţii vătămătoare în valoare de 15.687 lei, acordat funcţionarilor publici de la U.A.T.C., M., în condiţiile în care nu există documente emise de autorităţi abilitate de lege care să justifice acordarea acestui spor.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 6105 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Comuna M. - prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi a Județean Ialomița, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr. 31/2011 emisă de Curtea de Conturi a Județului Ialomița, în baza dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, s-au adus la cunoştinţă ordonatorului de credite neregulile constatate, pentru a stabili întinderea exactă a prejudiciului şi a lua măsurile necesare pentru recuperarea acestuia.
Împotriva măsurilor dispuse la pct. 3 şi 4 din Decizia nr. 31/2011 reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin încheierea nr. 1 din 17 iunie 2011 emisă de către Comisia de soluţionare a Contestaţiilor constituită în cadrul Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi a Județului Ialomița.
Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea hotărârii dispuse prin Încheierea nr. 1 din 17 iunie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, precum şi a măsurilor dispuse la pct. 3 şi 4 din Decizia nr. 31 din 18 mai 2011 a Curtea de Conturi a Județului Ialomița.
Curtea a apreciat că în mod corect s-a reţinut de către pârâtă ca, p rin dispoziţiile nr. 722 din 18 noiembrie 2008 şi nr. 747 din 04 decembrie 2008, funcţionarilor publici din cadrul U.A.T.C.din localitatea M., le-au fost plătite nelegal suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în valoare de 45.888 lei, pentru perioada 01 ianuarie 2008- 30 noiembrie 2009.
Acordarea nelegală a suplimentului postului şi suplimentului treptei de salarizare funcţionarilor publici din cadrul U.A.T.C.din localitatea M. pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 noiembrie 2009 a determinat şi virarea către bugetele publice a contribuţiilor sociale aferente cheltuielilor cu salariile, respectiv contribuţia la asigurările sociale de sănătate, contribuţia la asigurările sociale de stat, contribuţia la fondul de şomaj, contribuţia la asigurările de risc, accidente şi boli profesionale, contribuţia la concedii şi indemnizaţii. Acest lucru a însemnat de fapt pentru bugetul local, plăţi suplimentare în valoare de 12.619 lei, astfel cum rezultă din abaterea prezentată la fapta 6 din p.v. de constatare.
Referitor la capătul de cerere privind anularea măsurii dispuse la pct. 4 al Deciziei nr. 31/2011 emisă de Curtea de Conturi a Județean Ialomița, Curtea a reţinut ca, i n mod corect au constatat auditorii publici ai Curtea de Conturi a județului Ialomița,faptul că reclamanta a efectuat plăţi nelegale, începând cu 01 aprilie 2008, constând în sporul pentru condiţii vătămătoare în valoare de 15.687 lei, acordat funcţionarilor publici din cadrul Primăriei M., în condiţiile în care nu există documente emise de autorităţi abilitate de lege care să justifice acordarea acestui spor.
Instanţa de fond a mai reţinut ca justificarea acordării sporului pentru condiţii vătămătoare a fost făcută de reclamanta pe baza buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 57 din 4 martie 2008 şi nr. 83 din 20 octombrie 2009, emise de A.S.P.din localitatea B, aceasta nefiind o entitate publică competentă să acţioneze pe teritoriul jud. I.
Prin urmare, in mod corect a retinut parata ca buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă 57 din 24 martie 2008 şi nr. 83 din 20 octombrie 2009 nu pot fi considerate documente justificative în argumentarea legalităţii acordării sporului pentru condiţii vătămătoare. De altfel, nici buletinul din 14 decembrie 2010 de masuratori al campului radioelectric depus de reclamanta nu este relevant in speta, intrucat acesta vizeaza o alta entitate expertizata, respectiv Primaria comunei P. De altfel, nici administrarea probei cu expertiza, astfel cum a fost solicitata de catre reclamanta nu este relevanta in speta, avand in vedere faptul ca instanta de contencios analizeaza legalitatea actului administativ prin raportare si la documentatia care a stat la baza acestuia la momentul emiterii actului, iar nu prin raportare la situatia de fapt si de drept ulterioara.
Susţinerea reclamantei potrivit căreia A.J.P.S., cât şi D.G.F.P. Ialomiţa, au validat statul de funcţiuni cu salariile şi sporurile acordate prin dispoziţiile primarului, începând cu 01 ianuarie 2010, a fost inlaturata de catre instanta de fond avand in vedere ca singura instituţie abilitata să se pronunţe asupra modului de întrebuinţare a resurselor bugetelor unităţilor administrativ teritoriale este Curtea de ConturiR.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta comuna M. prin primar a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta expune situaţia de fapt şi formulează critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată, care pot fi subsumate motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat într-o manieră profundă probatoriului administrat în cauză.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Județean Ialomița, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport de actele depuse la dosar, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 31 din 18 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a Județului Ialomița şi anularea încheierii nr. 1 din 17 iunie 2011 a Curtea de Conturi a României, emisă în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi art. 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curtea de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Solutionare a Contestatiilor.Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curtea de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curtea de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curtea de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curtea de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curtea de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curtea de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei Tribunalului Ialomița, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curtea de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curtea de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curtea de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curtea de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost soluţionată irevocabil în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi constatării faptului că sunt nelegale dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curtea de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în astfel de litigii, cum este şi cel care face obiectul cauzei deduse judecăţii, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor , impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că revenea competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Județean Ialomița, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza întâi şi alin. (61) şi art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului județean Ialomița, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, Înalta Curte reţine că pronunţarea acestei soluţii face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurentei, formulate în prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comuna M., împotriva sentinţei civile nr. 6105 din 24 octombrie 2011 a Curte de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Județean Ialomița, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5412/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 4910/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
