ICCJ. Decizia nr. 5361/2012. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5361/2012
Dosar nr. 173/91/2011
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalulu judetean Vrancea, reclamanta S.N.C.R.R. - Filiala judetului Vrancea a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. – D.G.F.P. judetului Vrancea şi M.F.P. – O.P.C.P., anularea procesului verbal de constatare din 12 august 2010 emis de O.P.C.P.
Prin Sentinţa civilă nr. 573/2011 a Tribunalului Județean Vrancea a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea C.A. a judetului Galati.
Motivându-şi în fapt contestaţia, reclamanta a precizat că, în temeiul disp. art. 205-207 din O.G nr. 92/2003 şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, a formulat plângere prealabilă împotriva procesului verbal de constatare, dar pârâtul O.P.C.P. nu a răspuns în niciun fel acestei contestaţii.
Prin actul de control s-a reţinut că reclamanta datorează suma de 5.607,74 euro reprezentând fonduri neutilizate şi cheltuieli neeligibile.
Din totalul acestei sume, reclamanta a fost de acord să restituie suma de 3.863,49 euro şi a contestat doar suma de 1744,25 euro.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 335 din 26 octombrie 2011, C.A. a judetului Galati- secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta S.N.C.R. din România în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. – O.P.C.P. şi A.N.A.F. – D.G.F.P. a judetului Vrancea împotriva procesului – verbal de constatare din 12 august 2010 emis de O.P.C.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fonda reţinut situaţia de fapt potrivit căreia între părţi s-a încheiat, la 29 noiembrie 2007, contractul G., prin care reclamanta a beneficiat de finanţare nerambursabilă.
Prin procesul verbal de constatare din 12 august 2010 emis de O.P.C.P., s-a reţinut în sarcina contestatoarei că trebuie sa restituie autorităţii contractante suma de 5.607,74 euro, reprezentând fonduri neutilizate şi cheltuieli neeligibile .
Suma contestată de către reclamantă este de 1.975,98 euro, din care suma de 231,73 euro reprezintă contribuţia acesteia, care a fost considerată prin actul de control la cap 6 pct. 4 ca fiind cheltuială neeligibilă şi nu cheltuială administrativa.
Curtea a constatat că, în cauză, împotriva p.v. de constatare din 12 august 2010 emis de O.P.C.P., reclamanta a formulat contestaţia din 18 august 2010, dar la care parata nu a răspuns în niciun fel.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a observat că, potrivit art. 15.4 alin. (1) din condiţiile generale aplicabile contractelor pentru finanţări nerambursabile, „o sumă globală care nu depăşeşte 7% din costurile directe eligibile ale proiectului poate fi solicitată ca si costuri indirecte pentru a acoperi costurile administrative de regie efectuate de beneficiar pentru proiect”.
Pe de altă parte, potrivit art. 15.4 alin. (3) din condiţiile generale aplicabile contractelor pentru finanţări nerambursabile, „costurile indirecte sunt neeligibile dacă beneficiarul primeşte pe de altă parte o finanţare nerambursabilă operaţională. În cauză, prima instanţă a constatat că reclamanta a încheiat contractul nr. 11 2008 având ca obiect asistarea beneficiarului in identificarea oportunităţilor de finanţare potrivite activităţilor sale , iar suma contestată a fost raportată ca fiind cheltuială administrativă pentru serviciile de consultantă, scriere, propuneri finanţare şi accesare fonduri structurale, conform contractului nr. 11 din 14 ianuarie 2008.
Astfel, reclamanta se încadrează în prevederile art. 15.4 alin. (3) din condiţiile generale aplicabile contractelor pentru finanţări nerambursabile, adică suma de 1975,98 euro, raportată de beneficiarul contractului de grant ca fiind cheltuială administrativă, este cheltuială neeligibilă.
În consecinţă, a reţinut judecătorul fondului, în mod corect a fost apreciat de către autoritatea pârâtă că suma de 1975,98 euro este o neregulă potrivit art. 2 pct. a) din O.G. nr. 79/2003, respectiv ”neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al C.E. şi/ sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta S.N.C.R.R. – Filiala jud.V. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit înscrisurile administrate în cauză şi dispoziţiile normative aplicabile.
Astfel, recurenta precizează că nu a primit o parte din finanţarea nerambursabilă operaţională, astfel cum în mod greşit se reţine de către instanţa de fond, iar suma contestată reprezintă cheltuieli eligibile conform contractului de finanţare nerambursabilă şi normelor comunitare.
În consecinţă, susţine recurenta, la peste un an şi jumătate de la finanţarea contractului, se impută de către pârâtul O.P.C.P. o sumă de bani pe care reclamanta a obţinut-o la acel moment chiar cu aprobarea acestei instituţii şi, în realitate, aceste sume au fost considerate iniţial şi de către O.P.C.P. ca fiind eligibile, deoarece au fost aprobate şi virate la momentul derulării contractului şi, doar ulterior, s-a revenit asupra acestora.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv invocat din oficiu la termenul de astăzi, Înalta Curte reţine că acesta este întemeiat, raportat şi la prevederile art. 3041 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului verbal de constatare înregistrat din 12 august 2010, emis de către M.F.P. – O.P.C.P., privind restituirea, ca neeligibilă, a sumei de 5.607,74 euro.
Prin procesul verbal de constatare menţionat s-au stabilit în sarcina reclamantei abateri de la legalitate, conformitate şi regularitate în utilizarea şi administrarea fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente, suma contestată de reclamantă fiind 1744,25 euro.
Capitolul 13 (fila 19 din dosarul de fond) din p.v. prevede că acesta reprezintă titlu de creanţă, executoriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, Înalta Curte reţine că, în contextul constatării unor nereguli în implementarea acestui proiect, nereguli de natură a determina restituirea sumelor plătite de către autoritatea contractantă, devin incidente dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
Art. 3 alin. (2) şi alin. (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2), creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.fisc., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale, procedura de contestare şi soluţionare a contestării urmând a fi cea specifică acestui tip de acte administrative.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/ 2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte reţine că legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Faţă de obiectul prezentei cauze, care priveşte contestarea unei creanţe bugetare, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport de criteriul cuantumului sumei prevăzute de actul administrativ atacat, cuantum, în speţă, de până la 500.000 lei, fără a avea importanţă dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
Faţă de modalitatea de soluţionare a recursului de faţă, nu se mai impune, evident şi examinarea celorlalte critici prezentate de către recurentă, acestea urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în faţa instanţei competente, ca apărări de fond.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Județean Vrancea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.N.C.R.R. - Filiala Județului Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 335 din 26 octombrie 2011 a C.A. a judetului Galati, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Județean Vrancea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5353/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1400/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
