ICCJ. Decizia nr. 5426/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5426/2012
Dosar nr. 378/54/2012
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanţii I.D. şi M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D., amendarea Preşedintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, pana la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. B., obligaţie dispusă prin sentinţa nr. 136 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat ca prin sentinţa nr. 136 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, parata Comisia Centrala a fost obligata sa emită decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul în speţă, hotărârea judecătorească fiind executorie de drept, fără a fi necesare alte formalităţi.
Reclamanţii au mai susţinut că în condiţiile în care hotărârea nu fost executata nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, starea de pasivitate a paraţilor este sancţionabilă.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii, iar la termenul de judecată din data de 19 martie 2012, a formulat întâmpinare şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D., invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 11 iunie 2012, reclamanţii au depus o precizare la acţiune, solicitând, în raport de dispoziţiile art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introducerea în cauză, în calitate de pârâţi a Preşedintelui Comisiei Centrale D.D. şi a membrilor comisiei, respectiv: C.A.D., T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B. şi L.A.
Pârâta L.A. a formulat întâmpinare, prin care a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 797/2012 din 10 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal acţiunea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor D.D., T.N.G., preşedinţi ai Comisiei Centrale de la data formulării cererii de chemare în judecată, precum şi a pârâţilor membri ai acestei comisii, că în condiţiile în care, dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd expres că sancţiunea se aplică conducătorului autorităţii publice, iar dispoziţiile Legii nr. 247/2005 stabilesc competenţa preşedintelui A.N.R.P. de a conduce instituţia publică pârâtă, este neîndoielnic că legitimitate procesuală pasivă are preşedintele în funcţie A.N.R.P. pe durata neîndeplinirii obligaţiei privind punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, iar nu membrii Comisiei Centrale, fiind fără relevanţă faptul că hotărârile se iau cu votul majorităţii celor prezenţi.
Ca atare, instanţa fondului a respins excepţia lipsei calităţii pasive a Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, admiţând totodată excepţia în raport cu pârâţii membri ai comisiei.
Pe fondul cauzei, judecătorul fondului a constatat că prin sentinţa nr. 136 din 15 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii I.D. şi M.E., în contradictoriu cu A.N.R.P. şi Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, a obligat Comisia Centrală să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. B. şi a respins cererea îndreptată împotriva-pârâtei A.N.R.P. pentru lipsa calităţii procesuale pasive precum şi petitul privind acordarea daunelor cominatorii.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5363 din 2 decembrie 2010.
A apreciat prima instanţă că, după cum rezultă din economia art. 24 din Legea nr. 554/2004, simpla neexecutare a hotărârii judecătoreşti nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie şi nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este consecinţa directă a atitudinii culpabile a conducătorului autorităţii publice, atitudine care trebuie apreciată nu numai în raport de obligaţia stabilită prin hotărârea irevocabilă, ci şi de împrejurările concrete ale speţei.
S-a mai reţinut că elementul ce justifică aplicarea sancţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 îl constituie culpa conducătorului autorităţii publice, căci orice sancţiune, trebuie să se întemeieze pe vinovăţie în oricare din formele sale.
A fost invocată jurisprudenţa recentă a Curţii de la Strasbourg, care a nuanţat obligaţia statului de punere în executare în orice condiţii a unei hotărâri judecătoreşti.
În acest sens s-a reţinut că în cauza Fociac c. României, Curtea a arătat că dreptul de acces la justiţie nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri indiferent care ar fi circumstanţele, iar atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu fac acest lucru, respectiva inerţie angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a art. 6 parag. 1 din Convenţie.
În raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 4/2012 s-a constatat că nu poate fi reţinută culpa pârâţilor în neexecutarea hotărârii irevocabile, întrucât perioada litigiului se suprapune cu perioada de suspendare a activităţii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în aprecierea atitudinii de pasivitate a pârâţilor fiind cuprinsă inclusiv perioada de judecată în cauză.
Avându-se în vedere finalitatea sancţiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a apreciat că nu poate fi primită solicitarea reclamanţilor din precizarea la acţiune, în sensul amendării pârâţilor cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru perioada 1 mai 2011-15 martie 2012, fiind evident că, în condiţiile intervenţiei impedimentului legal în emiterea titlului de despăgubire, o astfel de sancţiune, aplicabilă pe zi de întârziere, nu poate asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea textului legal.
3. Recursul declarat de I.D. şi M.E.
Împotriva sentinţei curţii de apel au formulat recurs ambii reclamanţi, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9, precum şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii au criticat hotărârea sub două aspecte, respectiv:
- soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului cu privire la pasivitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pe o perioadă de peste 1 an, respectiv de la data de 2 ianuarie 2011, când hotărârea irevocabilă trebuia executată şi data de 15 martie 2012, când a fost publicată în Monitorul Oficial O.U.G. nr. 4/2012;
- aplicarea greşită a O.U.G. nr. 4/2012, care, în opinia recurenţilor, a suspendat numai procedura administrativă prevăzută în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu şi executarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
4. Apărările intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că în speţă nu există o neexecutare culpabilă de natură a justifica aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Referindu-se la incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 4/2012, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 117/2012, intimata-pârâtă a arătat că nu există o intenţie a autorităţii publice de a nesocoti o hotărâre judecătorească irevocabilă, dar Comisia Centrală are obligaţia de a respecta prevederile imperative ale actului normativ menţionat, care instituie măsuri temporare, de imediată aplicare, ce nu intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Cu privire la demersurile întreprinse pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti obţinute de reclamanţi, intimata-pârâtă a arătat că dosarul de despăgubire a fost introdus pe lista de şedinţă a Comisiei Centrale, în vederea aprobării emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, dar la cele două convocări din data de 14 decembrie 2011 şi 9 martie 2011 nu s-a întrunit cvorumul legal prevăzut în art. 14 alin. (2) teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cu privire la cererea de amendare a fostului preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intimata-pârâtă a arătat că interpretarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în spiritul şi în litera lor conduce la concluzia că nu pot fi aplicate faţă de acesta, pentru că scopul prevederilor amintite este în sensul de a constrânge autoritatea publică, ce a fost obligată la îndeplinirea unei operaţiuni administrative prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, să pună în aplicare hotărârea judecătorească respectivă şi nicidecum doar de a sancţiona pe conducătorul acesteia prin aplicarea amenzii prevăzute de dispoziţia legală amintită.
Totodată, cu privire la noul preşedinte numit, suspendarea activităţii Comisiei Centrale cu privire la emiterea titlurilor de despăgubire şi evaluarea imobilelor a intrat în vigoare la un moment anterior numirii lui G.B. în funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale, astfel că, în mod obiectiv, nu se poate reţine culpa acestuia, având în vedere suspendarea legală prevăzută în mod expres de legiuitor pentru perioada 15 martie 2012-15 mai 2013.
Referitor la plata despăgubirilor de întârziere în cuantum de 50.000 RON, în favoarea reclamanţilor, arată că această solicitare este neîntemeiată, având în vedere că s-au făcut demersuri în soluţionarea dosarului de despăgubire, iar reclamanţii nu au făcut dovada culpei comisiei, a prejudiciului produs acestora şi a legăturii de cauzalitate între acestea.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în privinţa criticii care vizează pasivitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, manifestată în perioada cuprinsă între data la care hotărârea judecătorească irevocabilă trebuia executată şi până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu titlu de sancţiune pentru neexecutarea în termen a sentinţei nr. 136 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă conform deciziei nr. 5363 din 2 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004:
„(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Aşa fiind, rezultă că preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligaţia de a executa hotărârea judecătorească menţionată, în sensul de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării deciziei, respectiv din 2 ianuarie 2011.
Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, aşa încât se impune, în concordanţă cu prevederile legale menţionate, aplicarea, în sarcina preşedintelui în funcţie în perioada de referinţă, a amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 2 ianuarie 2011şi până la data de 15 martie 2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
De aceea, critica formulată de recurenţi este legală şi va antrena admiterea recursului în sensul precizat anterior.
Înalta Curte nu poate reţine apărările intimatei, privind imposibilitatea aplicării sancţiunii prevăzute de lege conducătorului autorităţii căreia îi incumbă obligaţia de executare a hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Faptul că, potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor funcţionează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocat ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în termenul legal.
Art. 13 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă preşedintelui A.N.R.P. calitatea de conducător al lucrărilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi în această calitate avea obligaţia legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. De asemenea, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că autoritatea pârâtă, prin conducătorul său, a dispus măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti, dar ceilalţi membri ai comisiei s-ar fi opus.
Cealaltă critică formulată de recurenţi este nefondată.
În cazul titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-a suspendat până la 15 mai 2013 emiterea acestora şi procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În raport cu prevederile acestui act normativ, nu se poate pune în discuţie, după data intrării sale în vigoare, neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătoreşti.
De asemenea, faţă de prevederile clare ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi aplicate sancţiuni în sarcina membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Capătul de cerere privind plata despăgubirilor de întârziere este neîntemeiat, recurenţii-reclamanţi nefăcând dovada unui prejudiciu cert produs prin întârziere, inclusiv din perspectiva faptului că în cauză este vorba despre emiterea titlului de despăgubire, iar nu a titlului de plată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., va modifica sentinţa atacată, în sensul celor arătate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de I.D. şi M.E. împotriva sentinţei nr. 797/2012 din 10 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea şi dispune amendarea preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru perioada 2 ianuarie 2011-15 martie 2012.
Respinge capătul de cerere privind despăgubirile ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5399/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5437/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
