ICCJ. Decizia nr. 5437/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5437/2012
Dosar nr. 45828/3/2010
Şedinţa publică de la 19 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta U.E.R., în contradictoriu cu pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi Ministerul Finanţelor Publice, a contestat decizia din 9 august 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, solicitând obligarea pârâţilor la acordarea de despăgubiri în cuantum stabilit prin expertiză tehnică judiciară.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, având calitatea de continuator al comunităţii greceşti din România, a dobândit imobilul din str. S., municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, prin act de donaţie din 17 octombrie 1911, autentificat de Tribunalul judeţului Covurlui.
A mai precizat reclamanta că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, fiind transmis către o persoană fizică prin contractul de schimb încheiat la data de 21 mai 1952, între L.T. şi fostul Sfat Popular Galaţi, consfinţit prin sentinţa civilă nr. 5513 din 23 septembrie 1975. Imobilul a intrat astfel în circuitul civil, restituirea acestuia în natură devenind imposibilă.
Prin decizia din 9 august 2010, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile, care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, decizie comunicată reclamantei la data de 30 septembrie 2010, autoritatea emitentă a luat act de împrejurarea înstrăinării imobilului de către stat şi intrării acestuia în circuitul civil, dar nu s-a pronunţat în materia despăgubirilor. Neexistând lege specială de despăgubire pentru imobile din această categorie, reclamanta a solicitat stabilirea valorii de circulaţie a imobilului, în vederea stabilirii despăgubirilor, precum şi obligarea intimatelor la plata acestora.
Pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România a formulat întâmpinare, invocând prin aceasta şi excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei sesizate.
Prin sentinţa civilă nr. 3409 din 7 decembrie 2010 Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială este situat imobilul.
S-a reţinut că în raport cu prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, excepţia necompetenţei materiale este întemeiată, actul administrativ fiind emis de o autoritate centrală
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, iar la termenul de judecată din 19 aprilie 2011 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, reţinând că obiectul cererii îl reprezintă anularea unui act administrativ care a fost emis doar de pârâta Comisia specială de retrocedare, în baza O.U.G. nr. 83/1999.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică imobiliară, care a stabilit că valoarea de circulaţie a imobilului din Galaţi, str. S. este de 69.845 euro.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 333 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestaţia formulată a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilul solicitat a fi restituit a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, fără titlu, iar potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă.
A mai reţinut instanţa fondului prevederea art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căreia Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare, analizează documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor ori respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.
S-a apreciat că acordarea măsurilor reparatorii în echivalent este reglementată de art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, text de lege ce prevede că pentru imobilele care au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).
Raportând situaţia de fapt la prevederile legale reţinute ca fiind incidente, instanţa fondului a constatat că imobil în cauză a fost înstrăinat legal de către Statul Român, dar anterior datei de 22 decembrie 1989, apreciind, pe acest motiv, că reclamanta nu se încadrează în dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, norma juridică fiind de strictă interpretare.
S-a apreciat astfel că măsurile reparatorii în echivalent, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român, pot fi acordate doar în cazul înstrăinărilor legale ce au avut loc după data de 22 decembrie 1989, nu şi în cazul înstrăinărilor legale anteriore acestei date.
Prima instanţă a mai reţinut că în acest sens este şi Decizia nr. 1632/2009 a Curţii Constituţionale, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile Curţii Constituţionale fiind general obligatorii.
3. Recursul reclamantei
U.E.R. a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999, analizate prin prisma considerentelor reţinute de C.E.D.O. în hotărârea pronunţată la data de 12 octombrie 2010 în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia de recurs prin interesul legii nr. 20/2007.
A arătat că prima instanţă a aplicat situaţiei juridice în litigiu regimul reglementat pentru cultele religioase, prin O.U.G. nr. 94/2000, deşi legătura dintre două acte normative distincte există numai în materie procedurală, iar valoarea despăgubirii cuvenite U.E.R., a cărei calitate procesuală nu a fost pusă în discuţie, a fost stabilită printr-o expertiză imobiliară încuviinţată şi administrată în dosarul Curţii de apel.
4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că trimiterea pe care instanţa de fond a făcut-o la prevederile O.U.G. nr. 94/2000 este corectă, pentru că art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, stipulează fără echivoc că prevederile art. 1 alin. (4)-alin. (7) şi alin. (11), art. 2, art. 3 alin. (5), alin. (8) şi alin. (9), art. 4 alin. (2)-alin. (5) şi art. 5-art. 11 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România se aplică corespunzător, iar imobilul în litigiu a fost înstrăinat de statul român anterior datei de 22 decembrie 1989, motiv pentru care recurentei-reclamante nu i se cuvin măsuri reparatorii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, pe calea prevăzută în art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, este decizia din 9 august 2010, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor din România a respins cererea de retrocedare formulată de U.E.R., pentru Comunitatea Elenă Galaţi, în privinţa imobilului situat în municipiul Galaţi, str. S. Autoritatea emitentă şi-a întemeiat refuzul pe prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, la care face trimitere art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, prevederi potrivit cărora „în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererile de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit art. 5 alin. (5)”. Interpretarea per a contrario a autorităţii pârâte, îmbrăţişată şi de judecătorul fondului, a condus la concluzia că în cazul în care imobilul a fost înstrăinat legal înainte de 22 decembrie 1989, titularul cererii de retrocedare nu este îndreptăţit la niciun fel de măsuri reparatorii.
Această normă de excepţie constituie o derogare de la regimul instituit prin art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999, în care se statuează următoarele:
„(1) Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea.”
Contrar interpretării date de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privit literal, se creează, fără o justificare rezonabilă, o diferenţă de tratament între titularii cererilor de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 şi titularii cererilor de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal anterior datei menţionate, constituind, în cazul acestora din urmă, o veritabilă ingerinţă în dreptul de proprietate ocrotit prin art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ingerinţă care, în lipsa oricărei expuneri de motive a legiuitorului, nu poate fi socotită necesară într-o societate democratică.
Or, în temeiul art. 20 din Constituţia României, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu prevederile art. 1 parag. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, iar în cazul în care între acestea şi normele interne există neconcordanţe, au prioritate reglementările internaţionale cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Acest principiu constituţional îndreptăţeşte judecătorul naţional ca, în caz de neconcordanţă să înlăture aplicarea normei naţionale, fără a mai aştepta modificarea sau abrogarea ei de către legiuitor, în scopul asigurării efectului deplin al normelor Convenţiei (C.E.D.O., cauza Dumitru Popescu c. României).
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii, anulării deciziei din 9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi obligării intimatei-pârâte să emită o nouă decizie, prin care să-i recunoască recurentei-reclamante dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile legii speciale.
Va fi însă respinsă cererea de acordare a despăgubirilor în cuantumul stabilit prin expertiza judiciară, pentru că art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999 are în vedere acordarea măsurilor reparatorii în echivalent „în condiţiile stabilite prin legea specială”, mai precis în condiţiile procedurii speciale reglementate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de U.E.R. împotriva sentinţei civile nr. 333 din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea.
Anulează decizia din 9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.
Obligă Comisia să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantei dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în municipiul Galaţi, str. S., în condiţiile legii speciale.
Respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor în cuantumul stabilit prin expertiza judiciară.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5426/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5440/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
