ICCJ. Decizia nr. 558/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Anulare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 558/2012
Dosar nr. 3581/30/2011
Şedinţa de la 3 februarie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul D.U.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 79 din 25 februarie 2011 a şefului I.P.J. Timiş de sancţionare disciplinară cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, anularea deciziei motivate din 28 martie 2011 emisă de pârâtul I.G.P.R., cu cheltuieli de judecată.
Totodată, reclamantul a solicitat şi suspendarea executării dispoziţiei din 25 februarie 2011 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii, în baza disp. art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de poliţist - funcţionar public cu statut special, fiind încadrat al instituţiei pârâte I.P.J. Timiş, cu gradul profesional de comisar de poliţie, în funcţia de Şef al Biroului Rutier la Poliţia Municipiului Timişoara.
Pârâtul I.G.P.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, faţă de faptul că primul capăt de cerere a rămas fără obiect ca urmare a admiterii contestaţiei, iar actul a cărui anulare se solicită este reprezentat de o decizie emisă de o autoritate publică centrală, ceea ce atrage, potrivit disp. art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, competenţa curţilor de apel, astfel că se impune declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Prin Sentinţa civilă nr. 918 din 18 august 2011 Tribunalul Timiş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei invocată de pârâţi şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul D.U.D., în contradictoriu cu pârâţii I.P.J. Timiş, şi I.G.P.R., având ca obiect - suspendare executare şi anulare act administrativ, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul Timiş a reţinut că prin Decizia nr. 1505 din 28 martie 2011, contestaţia reclamantului a fost admisă, cu consecinţa reevaluării abaterii disciplinare reţinută în sarcina sa şi aplicării unei alte sancţiuni - respectiv, aceea de "mustrare scrisă". Aşa fiind, odată cu admiterea contestaţiei, dispoziţia I.P.J. Timiş din 25 februarie 2011 a încetat să mai producă efecte juridice, nemaifiind în vigoare.
Cum instituţia pârâtă care a emis actul contestat în vigoare - I.G.P.R. - este o autoritate centrală (potrivit disp. art. 7 din Legea nr. 218/2002), competenţa de soluţionare a acţiunii îndreptată împotriva acesteia revine Curţii de Apel Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 587 din 14 decembrie 2011 a declinat în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, competenţa materială de soluţionare a cererii promovate de reclamant şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Timişoara a reţinut, că actul vătămător atacat în cauză cu acţiunea în anulare şi care face obiect al cererii de suspendare a executării îl reprezintă Dispoziţia din 25 februarie 2011 a Şefului I.P.J. Timiş, prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar iar nu decizia motivată prin care I.G.P.R. a admis contestaţia promovată în procedura administrativă prealabilă sesizării instanţei.
Dispoziţia emisă de autoritatea publică judeţeană, cuprinde menţiunile impuse de art. 55 - 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului şi Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 pentru justificarea aplicării sancţiunii disciplinare, respectiv sunt expuse motivele de fapt şi de drept care au condus la angajarea răspunderii disciplinare a reclamantului. Acesta este actul prin care s-a angajat răspunderea disciplinară a reclamantului şi s-a concluzionat în sensul aplicării unei sancţiuni disciplinare.
Înalta Curte constată că în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiunea formulată, reclamantul D.U.D. solicită, pe de o parte, anularea dispoziţiei din 25 februarie 2011 emisă de şeful I.P.J. Timiş, prin care s-a dispus sancţionarea sa disciplinară cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, precum şi suspendarea executării acesteia, iar, pe de altă parte, solicită anularea deciziei motivate din 28 martie 2011 emisă de pârâtul I.G.P.R.
Prin decizia din 28 martie 2011, contestaţia acestuia a fost admisă, cu consecinţa reevaluării abaterii disciplinare reţinută în sarcina sa şi aplicării unei alte sancţiuni - respectiv, aceea de "mustrare scrisă". Deci, odată cu admiterea contestaţiei, dispoziţia I.P.J. Timiş din 25 februarie 2011 a încetat să mai producă efecte juridice.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Instituţia pârâtă care a emis actul contestat în vigoare - I.G.P.R. - este o autoritate centrală şi astfel competenţa de soluţionare a acţiunii îndreptată împotriva acesteia revine Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea cauzei în primă instanţă privind pe D.U.D., I.P.J. Timiş şi I.G.P.R. este de competenţa Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe D.U.D., I.P.J. Timiş şi I.G.P.R. în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 555/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 603/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... → |
|---|
