ICCJ. Decizia nr. 553/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 553 /2012
Dosar nr. 7275/1/2011
Şedinţa publică de la 3 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3347 din 9 iunie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de C.C.M. împotriva Sentinţei nr. 277/CA din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat, în parte, sentinţa atacată în sensul obligării C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubiri aferent Dosarului nr. 2687/3/CC în termen de maxim 6 luni de la pronunţarea acestei decizii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că dosarul reclamantului a fost transmis de Primăria Municipiului Galaţi şi a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 26873/CC, a fost analizat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi nu a trecut în etapa administrativă următoare prevăzută de lege, nefiind emis titlul de despăgubire, întrucât s-a constatat că dosarul trebuie completat cu înscrisurile arătate expres în întâmpinările formulate de A.N.R.P. şi C.C.S.D.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, care a rămas de altfel nefinalizată cu emiterea titlului de despăgubire, conferă consistenţă concluziei în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
De aceea, Înalta Curte a constatat că sentinţa primei instanţe este criticabilă sub aspectul soluţionării cererii de obligare a pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire.
Din întreg materialul probator existent la dosar instanţa de recurs a constatat că nu rezultă reaua-credinţă a reclamantului manifestată prin nedepunerea înscrisurilor solicitate de autoritate, căci demersurile acestei autorităţi pe parcursul a aproape 5 ani de zile sunt aproape inexistente.
Recurentul-reclamant a depus la dosar înscrisuri care dovedesc că a solicitat urgentarea soluţionării dosarului, având în vedere problemele medicale urgente ale fiului său, fără a primi o rezolvare a cererilor sale.
De asemenea, instanţa de recurs a reţinut că procedura administrativă reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de acordare a unor despăgubiri juste şi echitabile, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, având ca obiect cauze în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum şi neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menţionat.
Împotriva Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, C.C.M. a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul solicită anularea certificatului de grefă emis în 9 august 2011 în Dosarul nr. 541/35/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de contestator va respinge contestaţia în anulare pentru următoarele considerente.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
Înalta Curte constată că în cauză, nu este îndeplinită nici una dintre aceste condiţii, contestatorul solicitând anularea unui certificat de grefă.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.C.M. împotriva Deciziei nr. 3347 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4217/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 555/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
