ICCJ. Decizia nr. 64/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 64/2012
Dosar nr. 493/32/2010
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău reclamantul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Guvernul României anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 606/C/2010 şi obligarea pârâţilor să emită alt ordin care să ţină cont de prevederile Legii nr. 514/2003, suspendarea aplicării ordinului, obligarea pârâţilor la plata de penalităţi de întârziere sau amendă până la emiterea unui nou act.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat este recunoscută calitatea de consilier juridic oricărui cetăţean care prezintă copia actului de identitate, a diplomei de licenţă eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată în România şi o copie a cărţii de muncă sau o adeverinţă eliberată de angajator din care rezultă că a exercitat profesia de consilier juridic.
A apreciat reclamantul că atestarea titlului oficial este un atribut al Ministerului, însă nu poate fi îndeplinit decât în consens cu atestările profesionale şi a experienţei, atestări ce reprezintă atributul legal al Colegiului consilierilor juridici şi ale uniunii Colegiilor consilierilor juridici. Se arată că ordinul contestat este emis cu exces de putere, încalcă normele de ordine publică şi a Legii nr. 514/2003.
Prin întâmpinarea depusă, Guvernul Românei a invocat lipsa calităţii procesuale pasive.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 606/2010.
Prin sentinţa nr. 9 din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Guvernul României şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea formulată faţă de acesta, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ ca nefondată şi a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate şi acţiunea în anulare a Ordinului nr. 606/C/2010, promovată de reclamantul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale invocată de pârâtul Guvernul Românei s-au reţinut următoarele.
Pornind de la obiectul cererii, s-a constatat că demersul reclamantului este justificat de o pretinsă vătămare produsă de emiterea Ordinului nr. 606/2010 de către Ministerul Justiţiei.
Faţă de obiectul acţiunii, s-a reţinut că legitimare procesuală pasivă nu putea avea decât emitentul actului, respectiv Ministerul Justiţiei.
Prin urmare, necontestându-se legalitatea unui act administrativ emis de Guvern, instanţa a admis excepţia invocată.
Analizând cererea de suspendare, Curtea de Apel Bacău a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
S-a reţinut de asemenea că nici cea de a doua condiţie ce rezultă din dispoziţiile art. 14, 15 nu este îndeplinită, neinvocându-se o vătămare iminentă şi nereparabilă produsă reclamantului prin actul administrativ.
S-a reţinut că motivele invocate în susţinerea excepţiei de nelegalitate reprezintă în realitate motivele pe care se fundamentează acţiunea în anulare aşa încât nu s-a impus analiza separată a „excepţiei„ invocată de reclamant.
Motivele invocate de reclamant cu privire la anularea Ordinului nr. 606/2010 au fost găsite de instanţă ca fiind nefondate.
Astfel, s-a reţinut că emiterea actului nu este rezultatul unui „ exces de putere „ cum a apreciat reclamantul, actul fiind emis în exercitarea atribuţiilor conferite de legea nr. 200/2004, act normativ care desemnează Ministerul Justiţiei ca autoritate competentă pentru recunoaşterea calificării profesionale necesare pentru admiterea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
Nemulţumirea reclamantului a rezultat din faptul că nu s-a ţinut cont la emiterea actului de părerea asociaţiilor profesionale ale consilierilor juridici.
Or, s-a apreciat că aceasta nu poate reprezenta un motiv de anulare a actului administrativ câtă vreme legiuitorul a ales să atribuie în competenţa Ministerului Justiţiei eliberarea titlului de calificare.
S-a constatat că emiterea regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 606/2010 a fost justificată de necesitatea atestării titlului de consilier în vederea admiterii şi practicării acestei profesii în alte state membre al U.E. Aşadar, prin actul administrativ contestat s-a urmărit facilitarea exercitării profesiei în alte state. Ori, atestarea unui titlu oficial nu putea fi făcută decât de o autoritate publică legal învestită de legiuitor.
S-a mai reţinut că Ordinul contestat nu contravine dispoziţiilor art. 7, 12, 9 şi 10 din Legea nr. 514/2003, faţă de menţiunile din adeverinţa eliberată.
În condiţiile în care reclamantul nu a arătat care sunt dispoziţiile europene încălcate, acest motiv nu a putut fi analizat de instanţă.
Criticile reclamantului, în sensul că actele solicitate şi, în special, adeverinţa de la angajator ar fi irelevante în obţinerea calificării nu au putut fi primite deoarece experienţa în profesie nu poate fi stabilită decât pe baza confirmării angajatorului.
Nici apărările referitoare la Statutul profesiei de consilier nu au putut fi reţinute. Astfel, profesia de consilier juridic nu a putut fi asimilată profesiei de avocat, iar competenţele Uniunii Naţionale a Barourilor din România sunt diferite de cele al Uniunii Naţionale a Consilierilor Juridici, acesta din urmă neavând competenţă în emiterea titlurilor de calificare ale consilierilor juridici.
Instanţa a reţinut ca întemeiate apărările Ministerului Justiţiei în sensul că statutul profesional al consilierilor juridici este determinat de Legea nr. 514/2003 şi de reglementările legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care au raporturi de muncă (respectiv Legea nr. 188/199 pentru consilierii numiţi ca funcţionari publici şi Codul muncii pentru cei încadraţi cu contract de muncă).
Împotriva sentinţei civile nr. 9 din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a solicitat, în principal, admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată şi, în subsidiar, admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond spre rejudecare.
Recurentul a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Ordinul ministrului justiţiei nr. 606/C/2010, atacat în litigiu, este un act administrativ cu caracter normativ, emis cu exces de putere, care încalcă prevederile Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic în România. Din analiza sumară a conţinutului ordinului în discuţie, rezultă că acest act administrativ cu caracter normativ adaugă la Legea nr. 514/2003 şi la Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor Şi calificărilor profesionale. Recunoaşterea diplomelor este atributul netăgăduit al Ministerului Justiţiei, dar recunoaşterea calificării profesionale este atributul exclusiv al Colegiului Consilierilor Juridici din care face parte consilierul juridic, sau unde urmează să, activeze consilierul juridic.
Ministerul Justiţiei, s-a mai arătat, nu are atribuţiuni şi nici în organigrama sa structuri specializate care să ateste pregătirea profesională, însuşirea disciplinelor de drept, nu are structuri care să fie obligate să facă pregătirea profesională a consilierilor juridici stagiari, care au posibilitatea de a numi consilier juridic îndrumător pentru fiecare consilier juridic stagiar, atribute prevăzute de art. 12 din Legea nr. 514/2003, etc.
Ordinul ministrului justiţiei nr. 606/C/2010 încalcă atât drepturile colective ale consilierilor juridici ce exercită legal profesia de consilier juridic în România cât şi autoritatea şi atribuţiile legale ale unei asociaţii profesionale, ce are atribuţii legale prin consilierii juridici, de a apăra drepturile şi interesele legitime ale statului, autorităţilor publice centrale şi locale ale instituţiilor publice şi de interes public ale persoanelor juridice de drept public şi privat conform art. 1 din Legea nr. 514/2003, precum şi asigurarea consultanţei şi a reprezentării persoanelor juridice menţionate mai sus, în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestora, în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, persoanele juridice şi fizice, romane sau străine, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic, aşa cum dispune art. 4 din Legea nr. 514/2003.
Ordinul ministrului justiţiei nr. 606/C/2010 nu ia în considerare prevederile art. 1 şi 4 din Legea nr. 514/2003 Şi în dispreţul ordinii de drept recunoaşte pe cale administrativă - fără a avea competenţă în acest fel - calitatea profesională de consilier juridic a oricărui cetăţean român ce prezintă la Ministerul Justiţiei 3 documente unilaterale şi scoase din context, anume copia actului de identitate din care rezultă cetăţenia română sau cetăţenia unui stat membru al UE sau a Spaţiului Economic European, copia legalizată a diplomei de licenţă în domeniul drept (sau Ştiinţe juridice) eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată în România, şi copia legalizată a cărţii de muncă sau o adeverinţă eliberată de un angajator din care să reiasă că solicitantul a exercitat profesia de consilier juridic pe teritoriul României.
Ordinul atacat cuprinde dispoziţii nelegale ce trebuiau analizate de instanţa de judecată cu celeritate în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, şi pe cale de consecinţă se impunea suspendarea executării în continuare a acestui act administrativ normativ, nelegal, emis cu exces de putere. Prima instanţă, s-a precizat, nu „a motivat decât foarte vag excepţia de nelegalitate invocată. Faptul că legiuitorul la emiterea Legii nr. 514/2003 - în baza normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 - a făcut trimitere la normele legale aflate în vigoare din legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat, nu conferă temeinicie ordinului contestat, întrucât nu este adevărată afirmaţia că Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu ar fi organism cu atribuţii de autoreglementare şi de organizare a profesiei de consilier juridic.
Corpul profesional al consilierului juridic este singurul organism abilitat să verifice condiţiile de demnitate sau nedemnitate, de compatibilitate sau necompatibilitate, condiţii de studii şi vechime în profesie, aspecte ce sunt protejate chiar de legea penală, care sancţionează prin art. 281 C. pen. exercitarea fără drept a unei profesii. Ordinul ministrului justiţiei nr. 606/C/2010 nu numai că este emis cu exces de putere de către pârât, care astfel s-a situat mai presus de lege contrar prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţia României, dar actul contestat contravine şi dispoziţiilor Directivelor 2005/36/CE şi 2006/123/CE. Ca structură administrativă, pârâtul nu are atribuţiuni de genul celei precizate în Directiva 2006/123/CE, acestea fiind atribute ale corpului profesional. Mai mult, Ordinul nr. 606/C/2010 nu face distincţia între funcţie şi profesie, creează confuzii arbitrare şi probabil avantaje politice, dar creează serioase deservicii corpului profesional al consilierilor juridici din România. În fine, s-a susţinut că ordinul atacat încalcă şi art. 189 (249) alin. (3) din Tratatul CEE şi Directiva nr. 80/987/CE.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că prin recurs reclamantul a reluat întreaga argumentaţie susţinută la judecata în faţa primei instanţe, aducând din nou critici ordinului ministrului justiţiei nr. 606/C/2010, dar fără a arăta concret şi punctual în ce constă nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond. A relevat intimatul pârât că ordinul a cărui anulare se solicită de către reclamant este legal, el făcând posibilă exercitarea profesiei de consilier juridic de către cetăţenii români ce doresc să practice această profesie în alte state membre ale Uniunii Europene. Referitor la aşa zisa excepţie de nepronunţare invocată de recurent intimatul a solicita respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că motivele invocate în susţinerea excepţiei de nelegalitate sunt aceleaşi cu cele care fundamentează acţiunea în anulare şi nu se impune analizarea separată a acestora.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În cadrul soluţionării unei acţiuni prin care se solicită anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ instanţa de contencios administrativ sesizată este ţinută să verifice, după analizarea în prealabil a condiţiilor legitimării procesuale active şi a interesului procesual a reclamantului, dacă actul administrativ atacat îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe de legalitate: - actul să fie adoptat sau emis de către autoritatea competentă material şi teritorial şi în limitele competenţei ce îi revine; - conţinutul actului administrativ să fie conform cu conţinutul legii în baza căreia este emis şi cu actele normative cu forţă juridica superioară; - actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; - actul să fie adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative şi cu respectarea procedurii şi normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege; - actul să fie actual şi oportun.
În principal, instanţa de contencios administrativ are a stabili concordanţa actului administrativ atacat cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. într-adevăr, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă";.
În mod întemeiat, prin hotărârea atacată, prima instanţă a respins ca nefondată atât excepţia de nelegalitate, cât şi acţiunea în anularea Ordinului nr. 606/C din 23 februarie 2010 emis de ministrul justiţiei, invocată şi respectiv formulată de reclamantul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău, actul administrativ cu caracter normativ atacat îndeplinind toate cerinţele de legalitate.
Prin Ordinul nr. 606/C din 23 februarie 2010 emis de ministrul justiţiei (publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 140 din 3 martie 2010) s-a aprobat, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 3 şi art. 36 din Legea nr. 2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aprobat Regulamentul privind atestarea titlului oficial de calificare în profesia de consilier juridic, obţinut în România, şi a experienţei în profesie dobândite în România de către cetăţenii români sau cetăţenii unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, în vederea admiterii şi practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European.
Potrivit art. 1 din Regulamentul privind atestarea titlului oficial de calificare în profesia de consilier juridic, obţinut în România, şi a experienţei în profesie dobândite în România de către cetăţenii români sau cetăţenii unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, în vederea admiterii şi practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, „În vederea accesului sau exercitării profesiei de consilier juridic sau a unei alte profesii similare celei de consilier juridic într-un stat membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, cetăţenii români ori cetăţenii unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, deţinători ai acestui titlu oficial de calificare, vor adresa o cerere Ministerului Justiţiei - Direcţia servicii conexe, prin care vor solicita eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte calificarea profesională de consilier juridic şi exercitarea acestei profesii în România în decursul unei perioade de timp";.
Art. 2 din Regulamentul mai sus menţionat prevede că „Cererea va fi însoţită de următoarele acte: a) copia actului de identitate din care rezultă cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European; b) copia legalizată a diplomei de licenţă în domeniul drept, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată în România; c) copia legalizată a cărţii de muncă sau adeverinţa eliberată de angajator, conform anexei nr. 1, din care să rezulte că solicitantul a exercitat profesia de consilier juridic pe teritoriul României. Responsabilitatea pentru autenticitatea şi legalitatea datelor înscrise în copia cărţii de muncă sau în adeverinţă aparţine angajatorului";, iar art. 3 din acelaşi act administrativ cu caracter normativ dispune că „Ministerul Justiţiei - Direcţia servicii conexe eliberează o adeverinţă, conform anexei nr. 2, ce atestă calificarea de consilier juridic în România şi experienţa dobândită de solicitant în această profesie în România, în vederea admiterii şi practicării acestei profesii în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European";.
În condiţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările aduse până la intrarea în vigoare a Ordinului ministrului justiţiei nr. 606/C din 23 februarie 2010, prevederile acestei legi „se aplică, de asemenea, pentru atestarea de către autorităţile române competente a unui titlu oficial de calificare român, eventual completat cu o experienţă profesională sau cu o formare reglementată, în vederea accesului sau exercitării unei profesii reglementate într-un stat membru al U.E. sau al S.E.E";. Art. 3 din Legea nr. 200/2004 stabileşte că „(1) Profesia reglementată reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie în România. (2) Lista profesiilor reglementate în România este prevăzută în anexa nr. 2. (3) Autoritatea competentă reprezintă acea autoritate sau instanţă autorizată în mod special de un stat membru să elibereze ori să primească titluri de calificare sau alte documente ori informaţii, precum şi să primească cereri şi să ia decizii în legătură cu profesiile reglementate din aria lor de competenţă. (4) în România, autoritatea competentă corespunzătoare fiecărei profesii reglementate este prevăzută în anexa nr. 3. (5) De la data aderării, coordonatorul naţional comunică Comisiei Europene şi statelor membre lista profesiilor reglementate şi autorităţile competente corespunzătoare fiecăreia";, iar art. 36 din acelaşi act normativ, ce formează conţinutul Capitolului V - Dispoziţii şi proceduri privind titlurile de formare profesională româneşti, stipulează că „(1) Cetăţenii români sau cetăţenii unui stat membru, deţinători ai unui titlu oficial de calificare român, care vor să dobândească, pentru a se putea stabili într-un stat membru, că au exercitat efectiv şi legal o profesie reglementată în România în decursul unei anumite perioade, adresează o cerere în acest sens autorităţilor române. Autoritatea română competentă eliberează solicitantului o adeverinţă, care reprezintă o dovadă suficientă a acestui fapt. (2) Autorităţile române competente prevăzute în anexa nr. 3, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), atestă faptul că un titlu de calificară român, obţinut de cetăţenii români sau de cetăţenii altui stat membru, îndeplineşte condiţiile pentru a le permite accesul la exercitarea unei profesii reglementate în România. Această atestare se bazează pe documentele de formare profesională eliberate de conducerea universităţilor, a instituţiilor de învăţământ superior, altor unităţi de învăţământ sau autorităţi competente";.
Se constată, în primul rând, că în Lista profesiilor reglementate în România, menţionate în Anexa nr. 2 la Legea nr. 200/2004, figurează la punctul A lit. t) profesia de consilier juridic, iar în Lista autorităţilor competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate în România, menţionate în Anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004, este nominalizat, la punctul A lit. t), Ministerul Justiţiei, pentru profesia de consilier juridic. Prin urmare, pe temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 3 şi art. 36 din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, este incontestabil că Ministerul Justiţiei este autoritatea competentă pentru eliberarea de titluri de calificare în profesia de consilier juridic, pentru cetăţenii români sau cetăţenii unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, ce doresc să practice profesia de consilier juridic într-unui din statele membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European. Emiterea ordinului contestat, prin care s-a aprobat Regulamentul privind atestarea titlului oficial de calificare în profesia de consilier juridic, obţinut în România, şi a experienţei în profesie dobândite în România de către cetăţenii români sau cetăţenii unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, în vederea admiterii şi practicării acesteia în celelalte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, nu este rezultatul unui exces de putere, ci a fost justificată de necesitatea atestării titlului de consilier juridic în vederea admiterii şi practicării acestei profesii alte state membre ale Uniunii Europene sau a Spaţiului Economic European.
Instanţa de fond a statuat în mod justificat că apărările reclamantului întemeiate pe prevederile Statutului profesiei de consilier juridic nu pot fi reţinute, întrucât prin raportare la Uniunea Naţională a Barourilor din România care este o persoană juridică de interes public, înfiinţată prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu are statutul unui organism profesional, cu atribuţii recunoscute prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic de autoreglementare şi de organizare a profesiei de consilier juridic (inclusiv de recunoaştere a calificărilor profesionale în spaţiul comunitar).
Într-adevăr, conform art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierii juridici se pot asocia în structuri judeţene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundaţiile, iar formele de asociere şi organizare la nivel judeţean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, cerut de lege; constituirea asocierilor profesionale are la bază principiile constituţionale ale dreptului la asociere şi reglementările legale privind asocierea şi constituirea de persoane juridice. Asociaţiile profesionale ale consilierilor juridici urmau a fi înfiinţate, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 514/2003, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, acelaşi termen fiind stabilit şi pentru adoptarea statutelor acestor asociaţii.
Prin urmare, spre deosebire de structurile asociative naţionale ale consilierilor juridici, Uniunii Naţionale a Barourilor din România nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aceasta nefiind o asociaţie în sensul art. 9 din Constituţia României şi a art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentate, ci un organism profesional, desemnat ca atare prin lege. Dealtfel, în Lista profesiilor reglementate în România, menţionate în Anexa nr. 2 la Legea nr. 200/2004, figurează la punctul A lit. b) profesia de avocat, iar în Lista autorităţilor competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate în România, menţionate în Anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004, este nominalizată, la punctul A lit. b), Uniunea Naţională a Barourilor din România, pentru profesia de avocat.
În condiţiile în care recurentul Colegiul Consilierilor Juridici Bacău şi nici Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România nu au statutul unui ordin profesional, determinat ca atare prin Legea nr. 514/2003, nu îşi găsesc aplicabilitatea prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne, ale Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene.
În raport de cele mai sus arătate, apreciind că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Colegiul Consilierilor Juridici Bacău împotriva sentinţei nr. 9 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bacău - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Colegiul Consilierilor Juridici Bacău împotriva sentinţei nr. 9 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bacău – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 62/2012. Contencios. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 75/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
