ICCJ. Decizia nr. 65/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4535/110/2010 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta B.F. a solicitat în contradictoriu cu intimații-pârâți Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială comuna H. anularea parțială a Anexei 42 la H.G. nr. 1347/2001, respectiv scoaterea din inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei H. a scenei deschise "menționate la pct. 138".
Motivele invocate de reclamantă se fundamentează pe dreptul de proprietate al acesteia.
Prin sentința nr. 520 din 8 octombrie 2010 Tribunalul Bacău, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, având în vedere că actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis de o autoritate centrală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 612/32/2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, atât Guvernul României cât și comuna H. au invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepția tardivității.
Prin sentința nr. 10 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și Fiscal a admis excepția inadmisibilității și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta B.F. ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:
Obiectul acțiunii îl constituie anularea unui act administrativ, obiectul fiind stabilit de reclamantă atât prin cererea de investire a instanței cât și prin precizările depuse la dosar.
Prin urmare a reținut Curtea că pornind de la obiectul cererii devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, text potrivit căruia persoana care se consideră vătămată prin actul administrativ trebuie să se adreseze, în prealabil, în limitele și condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, autorității care a emis actul.
Prin concluziile scrise reclamanta a arătat că obiectul acțiunii îl constituie excepția de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Instanța nu a putut reține însă aceste concluzii, pe de o parte, pentru că după închiderea dezbaterilor reclamanta nu putea modifica sau preciza obiectul acțiunii, iar pe de altă parte, a observat că acțiunea a fost formulată și înregistrată ca o acțiune directă și nicidecum nu s-a invocat ca apărare în altă cauză excepția de nelegalitate.
împrejurarea că reclamanta a luat la cunoștință de H.G. nr. 1347/2001 într-o cauză civilă nu are influență asupra termenului de formulare a plângerii prealabile și a acțiunii, nefiind de natură a înlătura obligația imperativă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
A concluzionat Curtea că dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu sunt incidente în cauză, câtă vreme instanța a fost investită cu o acțiune în anulare și nu cu o excepție de nelegalitate.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta B.F., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, invocând următoarele motive, respectiv argumente:
- instanța de fond, deși a rămas în pronunțare asupra a două excepții de procedură, cea de tardivitate și cea de inadmisibilitate a acțiunii, s-a pronunțat doar asupra celei de-a doua excepții, reținând că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004;
- în mod greșit s-a apreciat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 7 din legea menționată, având în vedere că Anexa nr. 42 nu a vătămat-o, această anexă fiind însă, ulterior folosită de UAT ca act de proprietate pentru înscrierea în Cartea Funciară a unor bunuri care nu se regăsesc nici în proprietatea sau posesia reclamantei și nici în proprietatea UAT. Recurenta precizează că îndeplinirea unei proceduri prealabile ar fi fost fără obiect atâta timp cât nu Anexa (conținutul acesteia) este cea care o vatămă , ci modul în care, în baza acesteia au fost efectuate de către U.A.T. anumite înscrieri în C.F. De asemenea, recurenta susține că întâmpinarea și interogatoriul pe care le-a formulat în dosarul de revendicare echivalează cu o procedură prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează din punct de vedere procedural în prevederile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
în speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta B.F. a solicitat anularea parțială a unui act administrativ individual, respectiv anularea parțială a Anexei nr. 42 la H.G. nr. 1347/2001, care se referă la bunurile ce aparțin domeniului public al comunei H.
La dosar nu a fost depusă dovada plângerii administrative prealabile.
în mod corect instanța de fond a stabilit că nu prezintă relevanță în cauză împrejurarea că reclamanta a luat cunoștință despre existența H.G. nr. 1347/201 și anexele sale cu ocazia unui proces civil, acest fapt nefiind de natură să excepteze actul de la prevederile imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nici să schimbe natura litigiului.
Nu pot fi primite, de asemenea, criticile recurentei referitoare la nepronunțarea instanței asupra uneia din excepțiile de procedură invocate, instanța având latitudinea să stabilească ordinea de prioritate a excepțiilor de procedură în cadrul aplicării art. 137 C. proc. civ.
De asemenea, este nefondată critica formulată de recurentă cu privire la faptul că instanța de fond nu a considerat efectuată procedura plângerii prealabile în baza unei întâmpinări și a unui interogatoriu depuse în procesul civil de revendicare, aceste acte procedurale neîncadrându-se în prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De menționat și împrejurarea că reclamanta însăși afirmă, în motivarea recursului că nu s-a considerat vătămată de actul administrativ propriu-zis, ci de modul de aplicare a acestuia; aceasta este însă o problemă de competența instanței civile iar nu de competența instanței de contencios administrativ.
Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6/2012. Contencios → |
|---|
