ICCJ. Decizia nr. 710/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 710/2012
Dosar nr. 315/46/2011
Şedinţa publică de la 10 februarie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtului să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 648/2007, emisă de Primăria Municipiului Piteşti, reprezentând restituirea în echivalent a imobilului teren şi construcţie demolată, situat în Piteşti, str. V. nr. 39, judeţul Argeş.
În motivare, reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2474 din 24 noiembrie 2010, încheiat la B.N.P. A.S., a cumpărat drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului nr. 32376/CC de la T.G.C., titularul drepturilor de despăgubire.
A mai precizat reclamantul că, ulterior, la 25 noiembrie 2010, a înaintat o notificare către A.N.R.P., prin care a solicitat autorităţii pârâte trimiterea dosarului către un evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă nu au fost respectate prevederile legale, deşi dosarul se află înregistrat la autoritatea pârâtă de cca. 4 ani.
Totodată, prin Dispoziţia nr. 648 din 23 ianuarie 2007, necontestată, emisă de Primarul Municipiului Piteşti, a fost recunoscut dreptul lui T.G.C. la restituirea în echivalent a imobilului situat în Piteşti, str. V. nr. 39, judeţul Argeş, naţionalizat prin Decretul nr. 440/1986, restituirea în natură nefiind posibilă devreme ce construcţia de 52,7 mp. a fost demolată, iar vechiul amplasament al terenului de 145 mp. este ocupat de construcţia blocului A4a şi zona funcţională a acestuia, inclusiv a blocurilor Z4 şi Z5.
Reclamantul a mai arătat că dosarul împreună cu Dispoziţia nr. 648/2007, au fost înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 32376/CC, fără a fi soluţionat până la introducerea acţiunii, şi cu toate că această obligaţie nu este prevăzută de lege, condiţionat de respectarea unui anumit termen, acesta trebuie să fie unul rezonabil potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în aplicarea art. 6 paragraf 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare ridicând excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 648/2007, emisă de Primăria Municipiului Piteşti potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susţinându-se că dreptul de proprietate asupra terenului notificat nu a fost dovedit de către cedent, deoarece acesta nu a depus un act de proprietate în formă autentică, cerută de art. 2 din Decretul nr. 221/1950 şi Decretul nr. 144/1958, ca atare, reclamantul neputând fi considerat persoană îndreptăţită, astfel că dispoziţia primarului a fost emisă cu încălcarea legii. S-a mai arătat că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, cererea fiind înregistrată la Secretariatul Comisie Centrale sub nr. 32376/CC, în etapa evaluării constatându-se aspectele de nelegalitate a dispoziţiei nr. 648/2007.
De asemenea, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere reconvenţională împotriva reclamantului, solicitând obligarea acestuia să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat, precum şi cerere de chemare în garanţie împotriva Primăriei Municipiului Piteşti, prin Primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor la care ar fi obligată pârâta, în ipoteza căderii în pretenţii.
Prin Sentinţa nr. 228/F din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de sesizare a tribunalului, secţia contencios administrativ, cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 648/2007, emisă de Primarul Municipiului Piteşti. Instanţa a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilele menţionate în Dispoziţia nr. 648/2007, emisă de Primarul Municipiului Piteşti. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Piteşti prin Primar.
Instanţa a apreciat neîndeplinite condiţiile de trimitere a excepţiei de nelegalitate către tribunal, faţă de dispoziţiile, art. 4 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinând că fondul cauzei îl reprezintă obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să emită decizia de stabilire a despăgubirilor şi titlul de conversie în acţiuni, în raport cu prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, procedură ce are în vedere etapa ulterioară celei de stabilire a îndreptăţirii persoanei la reparaţie, în condiţiile legii speciale, în care autorităţile competente sunt chemate să verifice tocmai dacă persoana respectivă poate primi despăgubiri.
Sub acest aspect, s-a mai reţinut că legea nu conferă Comisiei atribuţii în privinţa verificării legalităţii stabilirii calităţii de persoană îndreptăţită, acest aspect putând fi cenzurat numai în procedurile speciale, reglementate de Legea nr. 10/2001. Repunerea în discuţie a calităţii de persoană îndreptăţită, nu se poate face în procedura de faţă, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, competenţele comisiei fiind limitate de prevederile exprese ale acestuia.
A mai argumentat instanţa fondului că în ipoteza în care s-ar releva că persoana în discuţie nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, s-a statuat constant, că terţele persoane interesate pot ataca dispoziţia prin care se recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită în procedura dreptului comun, civilă, efectele dispoziţiei primarului nefiind cele specifice unui act administrativ, ci având valoarea unui act de proprietate.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că deşi dispoziţia a fost emisă în anul 2007, iar în anul 2008, se afla, împreună cu dosarul, la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005.
S-a mai apreciat că deşi legea nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervalul de timp în care, în cazul de faţă, Comisia nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, depăşeşte un termen rezonabil, necesar autorităţii pârâte pentru demararea procedurii în dosarele cu care este învestită, ţinând seama de numărul mare de cereri, de complexitatea procedurilor, dar şi de poziţia persoanei îndreptăţite la despăgubiri, în condiţiile legii speciale, în vederea soluţionării dosarului.
Prima instanţă a procedat la examinarea admisibilităţii cererii reconvenţionale formulate, apreciind că faţă de dispoziţiile art. 119 alin. (1) C. proc. civ., obiectul cererii, aşa cum a fost formulat de către pârâtă, nu poate fi încadrat în ipoteza textului de lege, pretenţia neputând consta în dovedirea unei anumite situaţii juridice.
S-a constatat de asemenea că nu se impune analizarea cererii de chemare în garanţie pe fond, în raport cu soluţia ce se va pronunţa asupra cererii principale, respectiv cu neîndeplinirea ipotezei căderii în pretenţii în ce o priveşte pe pârâtă.
Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a atacat cu recurs sentinţa menţionată, întemeindu-şi criticile pe prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a arătat, cu privire la excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 648/2007, emise de Primarul Municipiului Piteşti, că instanţa de fond trebuia să suspende cauza şi să sesizeze Tribunalul Argeş, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, ale cărui prevederi sunt pe deplin aplicabile, pentru că, de vreme ce dispoziţiile emise de autorităţile administraţiei publice locale în executarea Legii nr. 10/2001 sunt supuse controlului de legalitate exercitate de prefect, înseamnă că sunt acte administrative şi pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate.
În ceea ce priveşte obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea instanţei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că în situaţia în care reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului, aşa cum a solicitat prin cererea reconvenţională - respinsă ca inadmisibilă -, nu poate fi obligată la emiterea unei decizii în care să fie consemnată şi valoarea aferentă terenului. A precizat că, în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului, a fost depusă numai o autorizaţie de înstrăinare (nr. 170 din 14 octombrie 1971), nu şi un act autentic translativ de proprietate, conform reglementărilor cuprinse într-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 221/1950 şi Decretul nr. 144/1958.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, recurentul - pârât a arătat că Primăria Municipiului Piteşti, în calitate de entitate notificată, avea obligaţia legală să trimită dosarul aferent notificării, însoţit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, dar nu a transmis dovada dreptului de proprietate asupra terenului, dosarul aferent Dispoziţiei nr. 648/2007, pe care recurentul - pârât o consideră nelegală, fiindu-i remis, din acest motiv, prin Adresa nr. 32376/CC din 8 martie 2011.
În fine, recurentul - pârât a criticat sentinţa pentru netemeinicie, arătând, pe de o parte, că ordinea de soluţionare a dosarelor se stabileşte potrivit regulilor şi criteriilor prevăzute în Decizia nr. 2815 din 16 august 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ordinea înregistrării.
Pe de altă parte, a arătat că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi nu a fost încălcat termenul rezonabil, pentru că procedura nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci presupune parcurgerea etapelor prevăzute în art. 16 alin. (1) - (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În ceea ce priveşte dosarul de despăgubire nr. 32376/CC a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului, dar în cadrul etapei analizării documentaţiei s-a constatat lipsa titlului de proprietate asupra terenului, fiind solicitate completări, conform celor menţionate anterior.
Intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar note scrise prin care a răspuns motivelor de recurs.
În esenţă, a arătat că excepţia de nelegalitate este inadmisibilă, întrucât dispoziţia emisă de primar în procedura Legii nr. 10/2001 nu este un act administrativ supus prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci un act juridic civil, unilateral, de dispoziţie, cu caracter patrimonial (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia nr. 1626 din 10 martie 2010) şi că Dosarul nr. 32376/CC a fost înregistrat la pârâtă în urmă cu 4 ani, nefiind soluţionat într-un termen rezonabil.
În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate asupra terenului, intimatul - reclamant a invocat prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi a precizat că cedentului T.G.C. i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în considerarea situaţiei juridice decurgând din Decretul de expropriere nr. 440/1988, în care autoarea cedentului figurează la poziţia 1 - borderoul 73, eliberat de I.J.G.C.L. Argeş.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Intimatul - reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul din Piteşti, str. V. nr. 39, judeţul Argeş, compus din teren în suprafaţă de 145 mp şi construcţie în suprafaţă de 52,37 mp, în prezent demolată.
Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 648 din 23 ianuarie 2007, emisă de Primarul Municipiului Piteşti pe numele beneficiarului T.G.C., care i-a cedat drepturile sale intimatului - reclamant, prin contractul de cesiune autentificat cu nr. 2474 din 24 noiembrie 2010 la BNP A.S. din Piteşti.
Dosarul aferent Dispoziţiei nr. 648/2007 a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 32376/CC, încă înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 (potrivit susţinerilor recurentului - pârât).
În raport cu aceste elemente factuale, soluţia pronunţată de judecătorul fondului reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, potrivit considerentelor ce vor fi detaliate în continuare.
Cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiei emise de entitatea notificată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Excepţia de nelegalitate reglementată în art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect numai acte administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, adică actele juridice care întrunesc dubla condiţie de a se încadra în definiţia actului administrativ, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege şi de a fi susceptibile să fie supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 54/2004 şi pe calea unei acţiuni directe.
Dispoziţia prin care entitatea deţinătoare, indiferent de forma juridică a acesteia, soluţionează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, este un act juridic civil supus contestării la secţia civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menţionat, neputând face obiect al controlului instanţei de contencios administrativ prin intermediul excepţiei de nelegalitate.
Împrejurarea că, în temeiul unor prevederi speciale şi exprese ale legii, prefectul exercită controlul de legalitate asupra deciziilor sau dispoziţiilor emise de autorităţile publice locale care au calitatea de entităţi deţinătoare, în sensul Legii nr. 10/2001, nu schimbă natura juridică a actului respectiv, nefiind de acceptat o interpretare potrivit căreia deciziile sau dispoziţiile prin care se stabileşte dreptul la măsuri reparatorii să fie calificate ca fiind civile sau administrative exclusiv în raport cu calitatea de subiect de drept public sau privat a entităţii deţinătoare.
Recurentul - pârât, în esenţă, a motivat neemiterea titlului de despăgubire prin identificarea lipsei dovezilor privind dreptul de proprietate al autorului cedentului asupra terenului notificat.
Judecătorul fondului a apreciat însă corect că, în contextul în care, potrivit art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are doar atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, intervalul de timp în care, în cazul de faţă, nu a fost îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005 nu poate fi calificat ca fiind rezonabil.
Într-adevăr, complexitatea etapelor procedurale reglementate în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie doar unul dintre criticile de apreciere a respectării termenului rezonabil, neputând constitui o justificare rezonabilă pentru o conduită arbitrară, de totală pasivitate, a autorităţii publice, în condiţiile în care principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil constituie o garanţie a caracterului echitabil al procedurilor administrative şi judiciare.
Or, în speţă, din înscrisurile administrate rezultă că, deşi dosarul şi documentaţia aferentă au fost înregistrate de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul anului 2008, primul demers în vederea completării dosarului a fost efectuat, prin Adresa nr. 32376/CC/8 martie 2011, după înregistrarea cererii de chemare în judecată la Curtea de Apel Piteşti.
În plus, instanţa de control judiciar constată că acest demers, efectuat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a susţinut că, în lipsa unui act autentic de cumpărare a terenului de către autoarea notificatorului, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, astfel că nu poate emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, nu numai că excede atribuţiilor prevăzute de art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar ignoră cu totul prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:
Art. 22 „(1) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar”.
Terenul de 145 mp pentru care Primarul Municipiului Piteşti a stabilit dreptul de restituire prin echivalent se încadrează în ipoteza normei juridice citate, figurând ca fiind expropriat prin Decretul nr. 440/1986, conform borderoului nr. 73 din 3 iunie 1988 (fila 18 dosar fond), pe numele autoarei cedentului, T.E., prezumţia născută din înscrierea imobilului în anexa decretului de expropriere fiind întărită prin autorizaţia de înstrăinare nr. 170 din 14 octombrie 1971, emisă de Consiliul Regular al Municipiului Piteşti ca urmare a cererii adresate de Ş.M., în vederea înstrăinării terenului către M. (ulterior T.) E.
Cu privire la respingerea cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie.
Instanţa de fond a reţinut corect că, în raport cu obiectul enunţat de pârât - şi anume obligarea pârâtului să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat cererea reconvenţională nu se încadrează în prevederile art. 119 alin. (1) C. proc. civ. („pretenţii în legătură cu cererea reclamantului”), tinzând la dovedirea unei situaţii juridice.
Aceeaşi este situaţia şi în privinţa cererii de chemare în garanţie, care nu se întemeiază pe existenţa unei obligaţii care ar putea fi pusă în sarcina chematului în garanţie, în ipoteza în care pârâtul „ar cădea în pretenţii”, obiectul acţiunii principale vizând obligaţia de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ce intră în sarcina exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 13 şi 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De altfel, în motivele de recurs, recurentul - pârât nu critică soluţia din perspectiva regulilor procedurale specifice acestor instituţii juridice, argumentele invocate subsumându-se ideii lipsei dovezii dreptului de proprietate asupra terenului pentru care se pretind despăgubiri şi fiind analizate în contextul dezlegărilor asupra fondului cauzei.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 228 din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 705/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 83/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
