ICCJ. Decizia nr. 83/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 83/2012
Dosar nr. 2973/87/2010
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2012
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii P.G., P.M., P.C.M., M.F.I. şi C.C. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.880.900.000 lei (ROL) actualizată cu indicele de creştere a preţurilor de la data emiterii Deciziei nr. 300/2006 şi până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt îndreptăţiţi, conform Deciziei civile nr. 851/2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, depusă la AVAS în Dosarul nr. 29075/CC, la acordarea de măsuri reparatorii conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, decizie rămasă definitivă prin neatacare conform Deciziei nr. 300 din 20 septembrie 2006.
Au mai arătat reclamanţii că până la data formulării acţiunii nu s-a emis ordinul de plată al despăgubirilor, deşi termenul prevăzut de lege pentru plată s-a împlinit şi anterior formulării acţiunii în instanţă au notificat pârâta ANRP în conformitate cu prevederile art. 1079 C. civ. şi art. 275 C. proc. civ. asupra obligaţiilor ce-i revin.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MFP.
Pârâta ANRP a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman, lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP şi excepţia prematurităţii acţiunii
Prin Sentinţa civilă nr. 3081 din 12 octombrie 2010, Tribunalul Teleorman a admis excepţia necompetenţei materiale, reţinând prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi cele ale art. 19 şi 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, la data de 8 noiembrie 2010.
Prin Sentinţa nr. 2017 din 15 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia netimbrării ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, a respins acţiunea formulată împotriva MFP, în consecinţă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP ca neîntemeiată, a admis excepţia prematurităţii, a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca prematură.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
Prin Decizia nr. 300 din 29 septembrie 2006, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri reparatorii de 1.880.900.000 lei (188.090 RON) reclamanţilor P.G., P.M., P.C.M., M.F.I. şi C.C., astfel cum a stabilit Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 851/2003, pentru terenul de 1623,11 mp şi anexe situat în Târgu Jiu, str. T.V. nr. 40 jud. Gorj.
Din Adresa nr. 4537/DN din 3 iunie 2010 emisă de ANRP - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar rezultă că în cauză a fost emisă decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (titlul de despăgubire), Decizie cu nr. 2322 din 2 iulie 2008, pentru suma de 188.090 RON.
La 4 mai 2010 reclamanţii au solicitat ANRP emiterea ordinului de plată, cu actualizarea sumei.
Pârâta a răspuns prin adresa sus menţionată, nr. 4537/DN din 3 iunie 2010, în sensul că titlul de plată va fi emis în ordinea înregistrării cererilor de opţiune a persoanelor îndreptăţite, că ANRP nu are competenţa legală de a realiza actualizarea şi că până în prezent emiterea titlurilor de plată şi plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităţilor financiare corespunzătoare primei tranşe până la dosarul de opţiune nr. 03912 din 22 aprilie 2010, dosarul reclamanţilor fiind înregistrat la 2 septembrie 2010.
Curtea a constatat că excepţia netimbrării nu este întemeiată.
Conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxe judiciare de timbru „acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: r) cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente”.
Pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, respectiv ANRP, Curtea a reţinut următoarele.
Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009, conform cărora „în subordinea Ministerului Finanţelor Publice se organizează şi funcţionează Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Finanţelor Publice”.
Curtea a apreciat că împrejurarea că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor funcţionează în subordinea Ministerul Finanţelor Publice nu justifică îndreptăţirea Ministerului de a sta în judecată în calitate de pârât.
Ministerul Finanţelor Publice nu este subiect al raportului juridic ce se naşte în aplicarea Legii 247/2005.
ANRP are personalitate juridică, buget propriu, şi este autoritatea care are competenţe legale în analiza, emiterea şi executarea actelor şi operaţiunilor administrative pentru plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Faptul că sumele de bani necesare aplicării Legii nr. 247/2005 - Titlul VII sunt asigurate de Ministerul Finanţelor Publice, nu duce la naşterea unui raport juridic obligaţional între reclamanţi şi minister, care să aibă în conţinutul său dreptul de creanţă al reclamanţilor corelativ obligaţiei Ministerul Finanţelor Publice de a plăti o sumă de bani.
Astfel, a apreciat Curtea că potrivit art. 141 coroborat cu art. 142 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titluri de plată se realizează de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
Pe excepţia prematurităţii invocată de pârâta ANRP, Curtea a reţinut următoarele.
Pârâta a invocat dispoziţiile art. 182 pct. 1 lit. a) şi art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform cărora „emiterea unui titlu de plată şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoanele îndreptăţite se va dispune în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare în contul ANRP”, în ordinea depunerii cererilor de opţiune.
Conform dispoziţiilor art. 181 - art. 182 din Legea nr. 247/2005- Titlul VII, coroborate cu dispoziţiile H.G. 1095/2005 modificate şi completate, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, în cazul în care titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care nu depăşeşte 500.000 lei, titularul acestuia „are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar”.
Din notificarea formulată de reclamanţi rezultă că aceştia şi-au exprimat opţiunea pentru plata despăgubirilor în numerar în totalitate.
În acest caz, conform Normelor metodologice, vicepreşedintele care coordonează Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar va dispune „emiterea unui titlu şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoana/persoanele îndreptăţită/îndreptăţite, în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare”.
Conform art. 182.4 şi art. 182.5, „În vederea acordării despăgubirilor băneşti şi/sau în acţiuni, Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor va emite titlurile de plată (…) în ordinea înregistrării cererilor de opţiune a persoanelor îndreptăţite a primi despăgubiri, cereri însoţite de toate documentele necesare, prevăzute de prezentele norme metodologice la art. 181.
Prin derogare de la prevederile pct. 182.4, în cazuri excepţionale, temeinic motivate (cazuri medicale, cazuri sociale etc., dovedite prin înscrisuri), Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor va putea emite cu prioritate titluri de plată şi/sau titluri de conversie”.
Curtea a reţinut că decizia ce constituie titlul de despăgubire, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, încorporează un drept de creanţă.
Aceasta constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, care prevede că „pe o perioadă de 2 ani se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005”.
Având în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010, Curtea a constatat că excepţia prematurităţii este întemeiată.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii P.G., P.M., P.C.M., M.F.I. şi C.C.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea căii de atac se arată că respingerea acţiunii ca prematur introdusă este rezultatul greşitei interpretări a dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2010 şi a greşitei aplicări a principiilor neretroactivităţii şi aplicării în timp a legii, raportat la deciziile obligatorii al Înaltei Curţi şi Curţii Constituţionale.
O altă critică adusă sentinţei recurate este susţinerea că deşi acţiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010, acest aspect nu are relevanţă întrucât actul normativ este aplicabil de la data intrării sale în vigoare.
Recursul este nefondat.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că, în prezent, în contextul crizei economice existente în România, nu se poate face abstracţie de impedimentele de ordin financiar în sensul de a se impune o obligaţie imposibil de executat în sarcina unei autorităţi publice.
Desigur, recurenţii nu sunt interesaţi de lipsa disponibilităţilor financiare sau de cuantumul salariilor angajaţilor intimatei, acesta urmărind doar plata despăgubirilor la o dată cât mai apropiată.
În condiţii normale, lipsa disponibilităţilor financiare nu reprezintă o cauză de amânare a plăţii, în aceste condiţii autoritate având obligaţia să suporte plata unor eventuale accesorii.
Textul Legii nr. 247/2005 prevede în mod clar, că prima tranşă se achită în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor financiare, iar prin O.U.G. nr. 62/2010 s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de plată pe o perioadă de doi ani.
Situaţia de fapt şi contextul economico-financiar actual este schimbat în raport cu ceea ce s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele privind foştii proprietari români şi din acest motiv judecătorul fondului, în mod corect, a considerat că nu este obligatorie urmarea acestei jurisprudenţe.
Potrivit art. 141 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar ce funcţionează în cadrul A.N.R.P. are ca atribuţie principală acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titluri de plată, conform art. 141 alin. (4) „Sumele de finanţare a acordării despăgubirilor în numerar de către direcţie se asigură, până la listarea S.C. „Fondul Proprietatea” SA, din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul „Proprietatea” şi în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor”, iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că „Sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru aplicarea prezentei legi, se transferă, la solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în bugetul acestora”.
Mai întâi, în raport de aceste prevederi trebuie precizat că reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice (actuala denumire a Ministerului Economiei şi Finanţelor de la momentul adoptării modificărilor la Titlul VII al Legii nr. 247/2005) să vireze sumele necesare deşi nu a fost emis un titlu de plată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În al doilea rând, chiar legea prevede că despăgubirile în numerar se asigură până la listarea S.C. „Fondul Proprietatea” SA din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul Proprietatea şi numai în completarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice.
Deci, chiar şi în cazul în care suntem în ipoteza completării sumelor cu cele din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul Proprietatea, pentru că hotărârea instanţei de fond a fost dată înainte de listarea Fondului Proprietatea la bursă, aceste sume se acordă din bugetul de stat, prin bugetul M.F.P.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 34/2009, modificată, Ministerul Finanţelor Publice este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice şi are ca atribuţie administrarea generală a finanţelor publice.
Conform art. 3 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, Ministerul Finanţelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat, dar şi al legilor de rectificare a bugetului de stat şi potrivit pct. 12 aprobă, în condiţiile legii, repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Pentru că prin legea bugetului de stat pe anul 2010 au fost prevăzute anumite sume pentru acordarea despăgubirilor, M.F.P. nu poate transfera sume mai mari, chiar dacă ar exista solicitări din partea A.N.R.P. pentru că rectificările bugetare nu pot fi efectuate decât tot prin lege.
Referitor la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de instanţa de fond, Înalta Curte nu neagă faptul că reclamantul are cel puţin „speranţa legitimă”, în sensul de „bun” reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Însă, trebuie subliniată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a subliniat că, în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.
Astfel, chiar în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislaţia în materia bunurilor imobile naţionalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (paragraful 227) şi a fost de acord că plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.
Mai mult, a devenit funcţional Fondul „Proprietatea” începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au datorat şi constatării că acest fond nu este funcţional, iar lansarea tranzacţiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor de despăgubire” către piaţa bursieră, ceea ce ar uşura presiunea bugetară (cauza Maria Atanasiu, paragraful 228, teza ultimă).
De altfel, prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 s-a prevăzut, în art. III alin. (1), că pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005”.
În art. III alin. (2) din acelaşi act normativ s-a stabilit că „Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea”, iar în art. III alin. (3) s-a spus că „Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare”.
Toate acestea dovedesc faptul că nu se poate opina că există un refuz nejustificat din partea M.F.P. de a vira sumele de bani necesare plăţii sumei de 1.880.900.000 lei reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deoarece M.F.P. este organul administraţiei publice centrale care administrează bugetul de stat, dar repartizarea sumelor pe ordonatorii de credite se face prin legea bugetului de stat, iar Ministerul Finanţelor Publice repartizează Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sumele alocate prin legea bugetului de stat, iar alte sume vor putea fi repartizate numai dacă se rectifică legea bugetului de stat.
Faţă de acestea, în drept, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.G., P.M., P.C.M., M.F.I. şi C.C. împotriva Sentinţei nr. 2017 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 710/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 861/2012. Contencios → |
|---|
