ICCJ. Decizia nr. 713/2012. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 713/2012

Dosar nr. 6427/2/2010

Şedinţa publică de la 10 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.M. SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să anuleze Decizia CNA nr. 626 din 29 iunie 2010 privind sancţionarea SC R.M. SA cu amenda în cuantum de 5.000 RON pentru postul de televiziune R.TV.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată CNA a reţinut două pretinse fapte ilicite, respectiv nerespectarea "principiului imparţialităţii" consacrat de prevederile art. 71 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, precum şi nerespectarea "principiului condiţiilor egale de exprimare" consacrat de art. 74 şi art. 75 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

A susţinut reclamanta că nu a săvârşit niciuna dintre faptele ilicite reţinute, fapte de natura a atrage sancţiunea răspunderii contravenţionale, sancţiunea aplicată prin decizia contestată având drept scop alterarea imaginii postului de televiziune "R. TV" şi a jurnaliştilor acestui post de televiziune.

În ce priveşte prima faptă reţinută, reclamanta a arătat că C.N.A. a aplicat sancţiunea considerând că au fost încălcate prevederile art. 71 alin. (l) lit. a) şi alin. (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, pe parcursul derulării a mai multor emisiuni difuzate în perioada 17 - 23 mai 2010, respectiv 17 - 23 iunie 2010, întrucât au fost dezbătute probleme de interes public, fără a fi prezentate principalele puncte de vedere aflate în opoziţie.

În concret, faptele reţinute de CNA sub acest aspect constau în participarea în cadrul respectivelor emisiuni, "cu preponderenţă" a reprezentanţilor partidelor politice aflate în opoziţie (PSD+PC, PNL), a liderilor de sindicat, analiştilor economici şi politici sau a jurnaliştilor care "şi-au exprimat punctul de vedere ... în general în sensul criticării măsurilor anticriză propuse de Guvern"; în unele emisiuni fiind prezentate şi punctele de vedere ale reprezentanţilor puterii, timpul de exprimare al acestora fiind însă cu mult mai redus, raportat la timpul de exprimare al reprezentanţilor opoziţiei.

Reclamanta a susţinut ca niciuna dintre faptele arătate nu reprezintă încălcări ale "principiului imparţialităţii" consacrat de prevederile art. 71 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, întrucât acest principiu impune doar prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, şi nu prezenţa în emisiunile TV a reprezentanţilor tuturor formaţiunilor politice sau acordarea unor anumiţi timpi de exprimare reprezentanţilor puterii.

În acest sens se poate constata că aşa cum reiese din chiar cuprinsul deciziei contestate, precum şi din cuprinsul rapoartelor de monitorizare emise de C.N.A, pe parcursul emisiunilor, "R. TV" a prezentat principalele puncte aflate în opoziţie.

A mai opinat reclamanta că nu se poate reţine nici încălcarea "principiul condiţiilor egale de exprimare" consacrat de art. 74 şi art. 75 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Astfel, aşa cum rezultă din textele normative menţionate, C.N.A. în calitatea de autoritate de control în domeniul audiovizualului trebuie să asigure respectarea "principiului condiţiilor egale de exprimare" consacrat de art. 74 din Codul audiovizual, prin monitorizarea lunară a respectării sale de către radiodifuzori, iar conform art. 75 din Codul audiovizualului, în situaţia constatării unui dezechilibru evident, C.N.A. procedează la notificarea/informarea radiodifuzorului acesta din urma având obligaţia de a restabili echilibrul, în luna imediat următoare.

Din cuprinsul deciziei contestate rezultă faptul că C.N.A. a aplicat sancţiunea considerând că au fost încălcate prevederile art. 74 alin. (2) raportate la cele ale art. 75 din Codul audiovizualului, reţinând că în cadrul emisiunilor de dezbatere difuzate de postul R. TV, în perioada 17 - 23 iunie 2010, reprezentanţii puterii au fost prezenţi în emisiunile respective de 62 de ori, în timp ce reprezentanţii opoziţiei au fost prezenţi de 80 de ori.

A opinat reclamanta în sensul că C.N.A. a încălcat dispoziţiile legale întrucât acesta a aplicat sancţiunea ca urmare a unei monitorizări săptămânale a emisiunilor de dezbatere difuzate de "R. TV" (respectiv perioada 17 - 23 iunie 2010) şi nu ca urmare a unei monitorizări lunare, aşa cum o cer prevederile art. 75 din Codul audiovizual. Totodată, C.N.A. a aplicat sancţiunea fără a informa, în prealabil, asupra "dezechilibrelor evidente" constatate, aşa cum o cer prevederile art. 75 din Codul audiovizual, fapt de natură a disculpa radiodifuzorul pentru nerestabilirea echilibrului, în luna imediat următoare.

S-a mai susţinut că C.N.A. încearcă să acrediteze teza conform căreia radiodifuzorul este cel care trebuie să facă demersuri pe lângă C.N.A. pentru a afla situaţia lunară a monitorizărilor privind respectarea "principiului condiţiilor egale de exprimare", fapt ce contravine în opinia reclamantei spiritului legilor audiovizualului, legi ce desemnează C.N.A. drept unica autoritate de monitorizare şi control în audiovizual şi s-a mai precizat că slaba participare a reprezentanţilor puterii la emisiunile de dezbatere difuzate pe postul "R. TV" are la baza o hotărâre a Biroului Permanent Naţional al PDL adoptată la data de 08 aprilie 2010, hotărâre conform căreia democrat liberalii au decis să nu mai participe la dezbaterile organizate de posturile de televiziune R. TV şi A.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând în esenţă că postul R. TV avea obligaţia să prezinte, în egală măsură şi opiniile aflate în opoziţie, iar că, în calitate de garant al interesului public, Consiliul Naţional al Audiovizualului a considerat că reclamantei îi incumba obligaţia de a informa publicul în mod imparţial şi echilibrat în legătură cu problemele de interes public dezbătute în emisiunile difuzate, fără a se aduce atingere dreptului la informare al telespectatorilor.

Totodată, monitorizarea respectării principiului condiţiilor egale de exprimare se realizează lunar de către C.N.A, în conformitate cu prevederile art. 75 din Codul audiovizualului, postul R. TV avea însă obligaţia de a verifica permanent propriile evaluări cu privire la prezenţa, în mod egal, a reprezentanţilor puterii şi ai opoziţiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 5.037 din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată, prima instanţă dispunând anularea deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 626 din 29 iunie 2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat că prin decizia atacată s-a reţinut în mod greşit existenta unei încălcări a principiului imparţialităţii prevăzut de art. 71 alin. (1) din Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) nr. 187/2006, atât timp cât din textul legal menţionat rezultă că acest principiu presupune prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, or, chiar în cuprinsul deciziei atacate se menţionează că "în unele emisiuni au fost prezentate şi puncte de vedere ale reprezentanţilor puterii".

S-a apreciat că, din perspectiva respectării principiului imparţialităţii, nu este relevantă prezenţa mai redusă a susţinătorilor unui anumit punct de vedere, câtă vreme acesta este prezentat, iar abordarea cantitativă a principiului imparţialităţii, în sensul asigurării unor timpi egali de exprimare pentru susţinătorii diferitelor puncte de vedere excede dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din actul normativ.

În ceea ce priveşte respectarea principiului condiţiilor egale de exprimare, prima instanţă a reţinut că decizia atacată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor în materie, întrucât aplicarea unei sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) şi (2) din Decizia CNA nr. 187/2006 presupune monitorizarea lunară a respectării acestor dispoziţii.

Prima instanţă a mai reţinut că amenda contravenţională a fost aplicată pe baza unor monitorizări săptămânale şi a apreciat că aceste monitorizări nu sunt relevante întrucât cuantificarea respectării proporţiilor alocate reprezentanţilor puterii şi opoziţiei din timpul de emisie, respectiv a numărului acestora din emisiunile de dezbateri, trebuie să se realizeze pe perioada unei luni calendaristice.

S-a mai constatat că reclamanta nu a fost notificată în luna anterioară celei pentru care s-a aplicat amenda contravenţională, cu privire la existenţa dezechilibrului evident la care face referire art. 75 din Decizia CNA nr. 187/2006, iar că potrivit prevederilor legale pârâtul avea această obligaţie, punctul acestuia de vedere, conform căruia restabilirea echilibrului trebuie făcută pe baza propriilor evaluări ale radiodifuzorului, nefiind în concordanţă cu prevederile art. 10 alin. (3) lit. l) din Legea nr. 504/2002.

3. Recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului

Împotriva hotărârii Curţii de apel a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, invocând generic dispoziţiile art. 299 - 3041 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul combate sentinţa sub următoarele aspecte:

- instanţa nu a făcut distincţia între cele două principii reglementate de art. 71 şi 74 din Codul audiovizualului;

- s-a reţinut greşit că monitorizarea s-a făcut pe o săptămână, în condiţiile în care monitorizarea programelor este o activitate cu caracter permanent;

- s-a instituit în sarcina CNA obligaţia notificării care excede dispoziţiilor art. 75 din Codul audiovizualului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 626 din 29 iunie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat postul de televiziune R. TV cu 5.000 RON, reţinând încălcarea prevederilor art. 71 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), precum şi ale art. 74 alin. (2) raportat la art. 75 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Examinând actul administrativ atacat, Curtea de apel a ajuns la concluzia că este nelegal sub mai multe aspecte, concluzie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Răspunzând criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:

1.1. Referitor la distincţia dintre cele două principii

Susţinerile recurentului în sensul că instanţa de fond ar fi confundat principiul imparţialităţii şi echilibrului punctelor de vedere cu principiul condiţiilor egale de exprimare, sunt complet lipsite de suport.

În cuprinsul considerentelor sentinţei au fost examinate distinct pretinsele încălcări subsumate celor două principii, reglementate de art. 71, respectiv 74 din actul normativ menţionat, concluzionându-se în sensul că pârâtul a abordat cantitativ principiul imparţialităţii, ceea ce excede dispoziţiilor art. 71 alin. (1).

Această concluzie se bazează pe chiar conţinutul actului administrativ atacat în care s-a consemnat că "au fost invitaţi, cu preponderenţă, reprezentanţi ai partidelor politice aflate în opoziţie", "deşi în unele emisiuni au fost prezentate şi puncte de vedere ale reprezentanţilor puterii, timpul de exprimare al acestora a fost cu mult mai redus".

Judecătorul fondului a punctat corect în această privinţă că, din perspectiva respectării principiului imparţialităţii, nu este relevantă prezenţa mai redusă a susţinătorilor unui anumit punct de vedere, atât timp cât acesta este prezentat.

1.2. Referitor la durata monitorizării

Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Decizia nr. 187/2006:

"Monitorizarea respectării dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale art. 74 se realizează lunar. În situaţia existenţei unui dezechilibru evident, radiodifuzorul are obligaţia să restabilească echilibrul în luna imediat următoare, în caz contrar urmând să se aplice sancţiunile prevăzute de Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare."

Ca atare, prima instanţă a stabilit în mod legal că nu se poate reţine încălcarea principiului condiţiilor egale de exprimare pe baza unei monitorizări de o săptămână.

Susţinerea recurentului că monitorizarea se realizează permanent dar că în decizie s-a raportat la săptămâna 17 - 23 iunie 2010 ca fiind săptămâna în care încălcările ar fi fost mai evidente, este lipsită de suport probator.

Din înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei, depuse la fondului cauzei în baza art. 13 din Legea nr. 554/2004, rezultă cu claritate că sancţiunea contravenţională s-a aplicat numai pe baza monitorizării intervalului 17 - 23 mai 2010 şi 17 - 21 iunie 2010, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 75, anterior citat.

1.3. Referitor la obligaţia notificării

Într-adevăr, dispoziţiile art. 75 nu prevăd, în sarcina CNA, obligaţia de a notifica pe radiodifuzor în situaţia existenţei unui "dezechilibru evident" şi, ca atare, acest considerent nu poate fi reţinut în justificarea soluţiei de admitere a acţiunii.

Cu toate acestea, având în vedere calitatea recurentului, de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Înalta Curte apreciază că nu este lipsită de consistenţă ideea unei notificări a radiodifuzorului mai ales că prin sintagma anterior evocată, "dezechilibru evident", în speţă s-a avut în vedere un raport de 62 (putere) la 80 (opoziţie).

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse anterior, reţinându-se că nu există motive de modificare ori casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei nr. 5.037 din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.

Procesat de GGC - AM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 713/2012. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs