ICCJ. Decizia nr. 760/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 760/2012
Dosar nr. 9346/1/2011
Şedinţa publică de la 14 februarie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4.411 din 21 septembrie 2011, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Municipiul Câmpia Turzii, prin Primar, împotriva Sentinţei nr. 403 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa atacată, în sensul respingerii în tot a acţiunii formulate de reclamanta SC "F.A.D.F." S.R.L., având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 215 din 15 iunie 2010 şi suspendarea executării acesteia până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii. Prin aceeaşi decizie, a fost respins recursul declarat de SC "F.A.D.F." SRL Turda împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
a) Cu privire la recursul pârâtei
Legislaţia aplicabilă:
1. Legea nr. 50/1991, republicată
"Art. 3 - Autorizaţia de construire se eliberează pentru:
e) lucrări de foraje şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecţiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi alte exploatări de suprafaţă sau subterane;"
2. Codul fiscal, adoptat prin Legea nr. 571/2003
"Art. 267 - Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a altor avize asemănătoare
(1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau consiliul judeţean, după caz, în limitele prevăzute în tabelul următor: (...)
(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 6 lei (RON) inclusiv pentru anul 2006 şi pentru anul 2007."
3. Hotărârea nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
"Art. 1 - Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Codul fiscal: Cap. V Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor
Reguli generale
Art. 266 - Orice persoană care trebuie să obţină un certificat, aviz sau altă autorizaţie prevăzută în prezentul capitol trebuie să plătească taxa menţionată în acest capitol la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizaţia necesară.
Norme metodologice:
130. Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor se achită anticipat eliberării acestora.
Codul fiscal:
Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a altor avize asemănătoare
Art. 267 - (1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediu urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau consiliul judeţean, după caz, în limitele prevăzute în tabelul următor: (...)
(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 6 lei (RON) inclusiv pentru anul 2006 şi pentru anul 2007.
4. Norme metodologice în vigoare:
134. (1) Autorizaţia de foraje şi excavări, model stabilit potrivit pct. 256, se eliberează de către primarii în a căror rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre operaţiunile: studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi oricare alte exploatări, la cererea scrisă a beneficiarului acesteia, potrivit modelului prevăzut la acelaşi punct.
(2) Autorizaţia nu este de natura autorizaţiei de construire şi nici nu o înlocuieşte pe aceasta, iar plata taxei nu îl scuteşte pe titularul autorizaţiei de orice alte obligaţii fiscale legale, în măsura în care acestea îi sunt aplicabile.
(3) Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări are elementele constitutive ale declaraţiei fiscale şi se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre operaţiunile prevăzute la art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii operaţiunilor.
(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei prevăzute la alin. (1) se plăteşte anticipat şi se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat afectat de oricare dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1).
(5) Pentru operaţiunile în curs la data publicării prezentelor norme metodologice în M. Of. al României, Partea I, beneficiarii au obligaţia să depună cererile pentru eliberarea autorizaţiilor în termen de 30 de zile de la data publicării prezentelor norme metodologice.
Situaţia de fapt:
În baza Contractului nr. 4.414 din 11 aprilie 2006 recurentei-reclamante SC F.A.D.F. SRL Turda i s-a concesionat de către Primăria Câmpia Turzii pe o perioadă de 49 de ani terenul extravilan în suprafaţă de 314.449 mp. din domeniul public Câmpia Turzii situat în vecinătatea râului Arieş, situat între staţia de epurare şi graniţa administrativă cu comuna Luna, în scopul amenajării unei baze de agrement cu un loc artificial, zonă de campare, plajă, zonă împădurită, căi comunicaţie, parcări aşa cum rezultă din art. 2.1, 9.1 şi 6.1 din contractul de concesiune aflat la dosar fond.
Recurentei-reclamante, concesionară a terenului i s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 242/12797 din 11 noiembrie 2006 - dosar fond şi autorizaţia de construire nr. 49/6474/31 mai 2007, a cărei valabilitate s-a prelungit până la 30 ianuarie 2009, de către Primăria Turzii, pentru "amenajarea unei zone de agrement turistic cuprinzând 3 lacuri artificiale prin excavare, conform contractului de concesiune". Lucrările autorizate au fost executate de constructorul SC T.I.I.E. SRL în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat la 8 decembrie 2006 cu recurenta-reclamantă - beneficiara amenajărilor şi a concesiunii terenului, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 8710 din 26 iunie 2009 încheiat între cele 2 societăţi.
Contractul de asociere în participaţiune din 8 decembrie 2006 a condus la eliberarea permisului de exploatare nr. 8699 din 8 iunie 2007 de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în beneficiul constructorului, pentru cantitatea de 150.000 m3 nisip şi pietriş de pe teritoriul concesionat de recurenta-reclamantă SC F.A.D.F. SRL Turda, acesteia din urmă eliberându-i-se şi Acordul de mediu nr. 31 din 16 noiembrie 2007 de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj.
În timpul controlului desfăşurat în perioada mai - iunie 2010 de către Camera de Conturi Cluj la sediul Primăriei municipiului Câmpia Turzii s-au constatat nereguli în legătură cu executarea contractului de concesiune încheiat cu recurenta-reclamantă 4414/2006, în sensul că nu s-a eliberat autorizaţie de excavare concesionarei, pentru amenajarea celor 3 lacuri artificiale şi nu s-a achitat de către aceasta taxa datorată în acest scop, împrejurare consemnată în cuprinsul "procesului-verbal constatare a modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale încheiat la 27 mai 2010" semnat şi ştampilat de comisia de verificare din cadrul concendentului - Primăria Turda şi de administratorul recurentei-concesionare, care semnase anterior şi procesul-verbal de terminare a lucrărilor nr. 3 din 29 ianuarie 2010, împreună cu Comisia de recepţie din cadrul Primăriei Câmpia Turzii.
Municipiul Câmpia Turzii, prin Serviciul constatare, impunere şi control a emis în sarcina recurentei-reclamante Decizia de impunere nr. 215 din 15 iunie 2010 pentru valoarea taxei de foraj şi excavări datorate de aceasta din urmă, uzând de dreptul organului fiscal conferit de art. 91, alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 de a stabili obligaţii fiscale, în interiorul termenului de prescripţie de 5 ani, care începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.
Argumente pentru admiterea recursului pârâtei
Motivele pentru care prima instanţă a anulat decizia de impunere sunt : nerespectarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante nemotivarea excepţiei de impunere, inexistenţa obligaţiei.
Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greşită a legii la soluţionarea cauzei de către prima instanţă sunt fondate.
Autorizaţia pentru executarea lucrărilor de foraje şi excavări este prevăzută de art. 3 lit. e) din Legea nr. 50/1991, pentru eliberarea acesteia fiind necesar a se achita taxa reglementată de art. 267(4) C. fisc., de către beneficiarul autorizaţiei, conform Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 - art. 134.
În speţă, recurenta-reclamantă nu a solicitat eliberarea unei autorizaţii prevăzută de lege, nu a achitat taxa legal datorată pentru eliberarea acesteia neputându-şi invoca propria culpă în valorificarea unui drept şi nici necunoaşterea legii, învinovăţind autorităţile că nu au atenţionat-o asupra obţinerii unei autorizaţii pe care, avea obligaţia legală să o ceară şi a plăţii taxei corespunzătoare, de asemenea, prevăzută de lege.
Motivarea instanţei de fond privind pretinsa încălcare a dreptului la apărare a recurentei-reclamante, prin neinformarea şi neascultarea reprezentanţilor legali ai acesteia este greşită, atâta timp cât administratorul acesteia ing. F.H., semnatorul contractului de concesiune 4414/2006 şi al proceselor-verbale de recepţie încheiate cu constructorul la 26 iunie 2009 şi cu concedentul Primăria Câmpia Turzii la 29 ianuarie 2010 a participat la verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor din contractul de concesiune efectuată de o comisie din cadrul Primăriei concendente în prezenţa sa. Din comisie a făcut parte şi şeful serviciului Constatare, impunere şi control, cu atribuţii în stabilirea obligaţiilor fixe ale contribuabililor, fiind nefondate susţinerile recurentei-reclamate că nu a existat o inspecţie fiscală care să stabilească taxa datorată.
Reprezentantul legal al recurentei-reclamante a semnat procesul-verbal din 27 mai 2010 întocmit cu această ocazie, în care s-au consemnat lucrările executate pe terenul concesionat, menţionându-se că nu s-a emis autorizaţie de foraje şi excavări pentru amenajarea celor 3 lacuri ce urmau a fi acoperite cu luciu de apă şi că nu s-a perceput şi încasat taxa aprobată pentru emiterea acesteia, prin hotărârea de stabilire a impozitelor şi taxelor locale.
Prin urmare, recurenta-reclamantă a fost informată cu privire la neregulile săvârşite în executarea lucrărilor pe terenul concesionat şi şi-a exercitat dreptul la apărare formulând obiecţiuni la procesul-verbal de constatare, înregistrate sub nr. 16197 din 14 iunie 2010 la sediul Primăria Câmpia Turzii anexând înscrisuri doveditoare, anterior emiterii deciziei de impunere contestate, instanţa de fond omiţând să analizeze susţinerile recurentei-pârâte în acest sens.
Decizia de impunere nr. 215 din 15 iunie 2010 emisă de recurentul-pârât prin Serviciul de Impozite şi Taxe nu omite niciunul din elementele prevăzute de art. 43 (2) coroborat cu art. 46 C. proc. fisc., sub sancţiunea nulităţii şi nu poate fi considerată nemotivată, atâta timp cât conţine de numirea taxei datorate, a cuantumului şi temeiului legal al calculării acesteia, obligaţia achitării acestei taxe fiind stabilită şi adusă la cunoştinţa reprezentantului recurentei-reclamante prin procesul-verbal de constatare din 27 mai 2010 la care societatea reclamantă a formulat obiecţiuni, aşa cum s-a consemnat pe acest înscris.
Sunt corecte susţinerile recurentei-pârâte şi-n privinţa aplicării greşite a legii, de către instanţa de fond, atunci când a concluzionat că taxa de excavare nu era datorată de recurenta-reclamantă, ori de societatea care a executat lucrările de excavare, în baza permisului de exploatare nr. 8694 din 8 iunie 2006 emis de Agenţia Naţională de Resurse Minerale, respectiv de SC T.I.E.I. SRL.
Este de principiu că autorizaţia de executare a oricăror lucrări de construcţii, amenajare, exploatare dintre cele enumerate la art. 3 din Legea nr. 50/1991, o solicită beneficiarul acestora, la art. 3 lit. e), între lucrările necesar a fi autorizate fiind enumerate "lucrări de foraje şi excavări în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecţiuni geologice ... şi alte exploatări de suprafaţă sau subalterne".
Art. 267 din C. fisc. prevede obligaţia plăţii taxe "pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavare necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări ...".
Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal au fost completate prin H.G. nr. 1.861 din 21 decembrie 2006 (în vigoare la data eliberării autorizaţiei de executare a amenajărilor de către recurenta-reclamantă - 31 mai 2007) în sensul că, autorizaţia de foraje şi excavări nu înlocuieşte autorizaţia de construire, iar plata taxei nu-l scuteşte pe titularul autorizaţiei de orice obligaţii fiscale legale - art. 134(2) în timp ce alin. (1) prevede că respectiva autorizaţie se eliberează de primăria în a cărei rază teritorială se execută lucrările de forare şi excavare, "la cererea scrisă a beneficiarului acesteia".
În concluzie, nu este nicio îndoială, faţă de textele menţionate anterior, că lucrările de excavare pentru amenajarea celor trei lacuri de agrement de către recurenta-reclamantă, concesionară a terenului şi beneficiară a lucrărilor, conform contractului de concesiune 4414/2006 şi autorizaţiei de construire 49/6474 din 31 mai 2007 necesitau autorizaţia prevăzută de art. 3 lit. e) din Legea nr. 31/1999 republicată, pe care recurenta-reclamantă avea obligaţia să o solicite şi pentru care datora taxa conform art. 267(4) C. fisc. şi art. 134 din H.G. nr. 44/2004, fiind deci titulara obligaţiei de plată a acestei taxe.
Susţinerile recurentei-reclamante cum că în raport de natura şi specificul lucrărilor executate nu s-ar încadra în textele menţionate anterior sunt absolut nefondate, nefiind reţinute nici de prima instanţă, întrucât enumerarea anumitor lucrări specifice în textele menţionate anterior (studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastieră, sonde de petrol şi gaze) are caracter exemplificativ, fiecare text prevăzând obligaţia autorizării şi pe cale de consecinţă a plăţii taxei şi pentru "alte exploatări", în această categorie încadrându-se lucrările de exploatare nisip, pietriş executate de recurenta-reclamantă prin intermediul constructorului SC T.I.I.E. SRL.
Nejustificate sunt susţinerile recurentei-reclamante din întâmpinarea depusă în recurs, prin care reiterează apărările formulate la fond privind nerespectarea principiilor comunitare ale securităţii juridice şi a încrederii legitime.
Principiul securităţii juridice s-a conturat ca o măsură de protecţie a contribuabilului împotriva unui pericol care vine chiar din partea dreptului, a unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze, găsindu-şi aplicare în special în privinţa predictibilităţii legislaţiei fiscale, a modificărilor intempestive ale acesteia.
Nu există niciun fel de insecuritate juridică în cauza de faţă, când recurenta-reclamantă nu a solicitat autorizaţia legală pentru executarea lucrărilor de excavare de către constructorul cu care a încheiat contractul de asociere în participaţiune din 8 decembrie 2006 şi nici nu a plătit taxa prevăzută de lege pentru eliberarea autorizaţiei, în sarcina sa, ca beneficiar al lucrărilor.
Legat de principiul securităţii juridice, este şi principiul încrederii legitime regăsit în practica CEJ în legătură cu justul echilibru care trebuie respectat, între speranţele fondate ale contribuabilului, într-o reglementare legală aplicabilă şi exigenţele legitime ale flexibilităţii acesteia, or, în cauza de faţă acest principiu nu-şi găseşte aplicarea, întrucât recurenta-reclamantă nu-şi poate invoca propria culpă, de a nu se fi informat în legătură cu autorizaţiile şi taxele necesare pentru executarea lucrărilor de amenajare a unei zone de agrement şi nici necunoaşterea legii, autorizaţia şi taxa aferentă fiind prevăzute de lege.
Obligaţia respectării legii revine fiecărui destinatar al acesteia şi nu poate fi justificată prin conduita permisivă a autorităţilor locale.
Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20(3) din Legea nr. 554/2007, Înalta Curte va admite recursul pârâtului şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge în întregime acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
b) Cu privire la recursul reclamantei
Faţă de această soluţie, recursul reclamantei, care priveşte acordarea numai în parte a cheltuielilor de judecată la instanţa de fond, nu mai este necesar a fi analizat, întrucât, ca urmare a respingerii acţiunii, pârâta nu mai datorează niciun fel de cheltuieli de judecată, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
Împotriva Deciziei nr. 4.411 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire SC "F.A.D.F." SRL, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii de revizuire, SC F.A.D.F. SRL a invocat următoarele:
Prin hotărârea pronunţată de instanţa supremă i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, dintr-o dublă perspectivă:
a) a fost încălcat principiul contradictorialităţii
b) a fost încălcat dreptul la o jurisprudenţă unitară.
În ceea ce priveşte nesocotirea principiului contradictorialităţii, deşi reclamanta a invocat şase categorii de argumente referitoare la nelegalitatea Deciziei de impunere nr. 215 din 15 iunie 2010, instanţa de fond (Curtea de Apel Cluj) a discutat doar două dintre acestea - nerespectarea dreptului la apărare şi inexistenţa obligaţiei de plată a taxei pentru foraje şi excavări.
După casarea hotărârii primei instanţe, Înalta Curte nu a pus în discuţia părţilor toate argumentele cauzei, întrucât nu a considerat necesar să fixeze un nou termen în acest scop, astfel că deşi în recurs s-a respectat pricina, acest lucru s-a făcut fără o dezbatere contradictorie a tuturor argumentelor incidente în cauză, fiind ascultate doar argumentele grefate pe motivele de recurs ale municipiului Câmpina, ceea ce echivalează cu o condamnare direct în recurs, practică repudiată însă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa.
Referitor la dreptul la o jurisprudenţă unitară, ca o aplicare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în raport de jurisprudenţa instanţei europene (cauza Beian şi cauza Ştefănică), se recunoaşte ca drept fundamental al persoanei dreptul acesteia la o jurisprudenţă unitară, astfel că atunci când există soluţii judecătoreşti diferite cu privire la persoane aflate în aceeaşi situaţie, se constată violarea art. 6 din Convenţie.
Sub acest aspect, hotărârea pronunţată în prezenta cauză este radical diferită de jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi în cauze similare (Decizia nr. 2.615 din 21 mai 2009), în cauza de faţă instanţa supremă ignorându-şi propria jurisprudenţă.
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului european al dreptului la apărare şi dreptul la buna administrare (art. 41 alin. (2) lit. a) şi b) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene).
Conform art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele relevante pentru luarea deciziei, iar lipsa dovezii privind ascultarea contribuabilului poate conduce la anularea actului administrativ fiscal.
În materia dreptului la apărare trebuie valorizată jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, conform căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să îşi susţină observaţiile înainte de adoptarea deciziei, astfel ca autoritatea competentă să poată să ţină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante.
Inspecţia fiscală este singura formă de verificare a modului de îndeplinire a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, ce nu se confundă cu procedura de verificare a modului de executare a contractului de concesiune, astfel cum s-a întâmplat în speţă. Instanţa supremă a săvârşit o uriaşă confuzie între inspecţia fiscală şi procedura de verificare a modului de executare a contractului de concesiune, cu toate că sunt proceduri de control diferite, organele care au dreptul să efectueze inspecţia sunt diferite, iar actele care se emit cu ocazia controlului sunt, de asemenea, diferite.
În speţă nu a existat o inspecţie fiscală sau o procedură de stabilire din oficiu a obligaţiilor fiscale ale societăţii şi nici o "audiere" sau "ascultare" a acesteia, în sensul art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. şi art. 41 alin. (2) lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte argumentele de fond, pentru ipoteza admiterii revizuirii, urmată de o rejudecare a fondului cauzei de către instanţa supremă, este de reţinut că nu poate fi vorba de existenţa unei obligaţii de plată a taxei de foraje şi excavări în condiţiile în care scopul concesiunii era edificarea unei zone de agrement, iar nu efectuarea unor studii geotehnice sau efectuarea ridicărilor topografice şi nici exploatarea vreunei cariere, balastiere sau sonde de gaz şi petrol.
De asemenea, este de reţinut că Primăria municipiului Câmpia Turzii a încălcat principiile comunitare ale securităţii juridice şi încrederii legitime.
Înalta Curte constată că SC F.A.D.F. SRL şi-a întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, revizuenta nu reclamă încălcarea unor norme specifice ale dreptului comunitar, ci pretinde că nu au fost respectate reguli cu valoare normativă generală, cum sunt principul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul securităţii juridice şi principiul încrederii legitime. De asemenea, revizuenta susţine că instanţa de recurs din Dosarul nr. 1439/33/2011 a ignorat jurisprudenţa relevantă a Curţii de la Luxemburg, receptată de instanţa supremă prin Decizia civilă nr. 2.615/2009.
Art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, temeiul legal al cererii de revizuire prevede următoarele: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiul autorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."
Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) reprezintă o modalitate prin care legislatorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi, deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Principiul primarului comunitar presupune că normele comunitare, indiferent de rangul lor, au forţă juridică superioară celor naţionale şi primează în raport cu acestea, în cazul unui conflict.
Uniunea Europeană nu funcţionează însă după principiile unui stat federal, astfel că instituţiile comunitare nu deţin putere de reglementare generală în toate materiile dreptului, în cadrul organizaţiei. Cu toate că, Uniunea exercită competenţe proprii extinse, sistemul după care astfel de puteri juridice îi sunt recunoscute este cel al atribuirii de competenţe. În virtutea acestui principiu, în anumite materii, Uniunea posedă competenţe exclusive, în altele, Uniunea şi statele membre exercită competenţe partajate, în timp ce, în anumite materii, statele membre îşi exercită suveran competenţele de reglementare.
În consecinţă, principiile dreptului comunitar nu iradiază pur şi simplu în sistemele de drept naţionale ale statelor membre, astfel încât, este necesar ca Uniunea, prin intermediul organelor sale, să posede competenţe exclusive sau concurente într-un anume domeniu, pentru ca normele dreptului comunitar să fie incidente.
Or, domeniul fiscal reprezintă, în general, o materie rezervată competenţelor statelor membre pe care acestea le exercită suveran, cu prioritate în materia taxelor directe. În materie fiscală, dreptul comunitar, în principal, este incident doar acolo unde se urmăreşte împiedicarea discriminării transfrontaliere, a ingerinţelor asupra liberei circulaţii, printre altele, chiar dacă la nivel comunitar, în temeiul art. 94 şi art. 95 din Tratatul CE, au fost adoptate o serie de reglementări, în cazul când exigenţele legale ale acestor prevederi au fost satisfăcute. Indiscutabil însă, adoptarea unor taxe locale, cum este cazul în speţă, în discuţie fiind taxa pentru foraje şi excavări prevăzută de art. 267 alin. (4) din C. fisc., reprezintă o materie exclusiv naţională în care statele posedă competenţe de reglementare, nepartajate cu Uniunea. Cu alte cuvinte, taxele locale sunt şi rămân în domeniul tradiţional de suveranitate statală, exceptat reglementărilor comunitare, inclusiv în temeiul principiului subsidiarităţii, iar prin urmare principiile comunitare invocate de revizuentă nu sunt incidente în prezenta cauză, astfel că Înalta Curte nu va proceda la examinarea argumentelor dezvoltate în cadrul cererii de revizuire.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 2.615/2009 a Înaltei Curţi, la care se face referire în cererea de revizuire, invocarea respectivei hotărâri judecătoreşti este lipsită de relevanţă în condiţiile în care în acea cauză era în discuţie taxa pe valoarea adăugată, iar nu o taxă locală ca în prezenta speţă. Or, în materia amintită, spre deosebire de cazul de faţă, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile dreptului comunitar, fiind incidente prevederile Directivei (CE) nr. 112 din 28 noiembrie 2006.
Faţă de cele ce preced, rezultă că cererea de revizuire este nefondată, astfel că va fi respinsă ca atare, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de SC "F.A.D.F." SRL împotriva Deciziei nr. 4.411 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 720/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 761/2012. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
