ICCJ. Decizia nr. 829/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia Nr. 829/2012

Dosar nr. 309/46/2011

Şedinţa publică de la 17 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se dispune obligarea acesteia la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, în temeiul Dispoziţiei nr. 473 emisă de Primăria Braşov la 22 ianuarie 2007.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia autorităţii locale s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în favoarea numiţilor M.I. şi M.A. pentru un imobil alcătuit din construcţie şi teren care nu au putut fi restituite în natură şi, pentru care au solicitat emiterea titlului de despăgubire.

La data de 20 ianuarie 2010, printr-un act de cesiune, beneficiarii dreptului de despăgubire şi-au cesionat creanţa în favoarea reclamantului care a luat locul cedenţilor, justificându-şi pretenţiile în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 217/F-CONT din 30 martie 2011 a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâtul să emită titlu de despăgubire potrivit Dispoziţiei nr. 473/2007 emisă de Primarul Municipiului Braşov.

Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că termenul care a trecut (aproape patru ani) de la emiterea Dispoziţiei Primarului Municipiului Braşov şi înaintarea ei la CCSD şi, până în prezent, nu constituie un termen rezonabil, normal, de soluţionare a dosarului, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a realizat până în prezent nici evaluarea imobilului pentru care Primarul Municipiului Braşov a propus despăgubiri. Cu atât mai puţin se poate vorbi de termen rezonabil dacă se porneşte de la anul 2001, când M.I. şi M.A. au formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

- Recurentul a susţinut că, în cauză, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 473/2007 a fost transmis de Primăria Municipiului Braşov, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 33037/CC.

De asemenea, susţine recurenta, dosarul a fost analizat respingându-se cererea de restituire în natură.

Referitor la etapa evaluării, recurentul a arătat că dosarul nu a fost transmis evaluatorului, întrucât acesta nu a fost completat cu situaţia juridică a imobilului teren.

- În ceea ce priveşte aspectele potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2008 ar depăşi termenul rezonabil, recurentul apreciază că este neîntemeiată, întrucât aşa cum se statuează şi în jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil la stabilirea acestuia urmează a fi avute în vedere o serie de criterii cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului, aceea a autorităţii competente etc.

- Referitor la obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON recurenta a susţinut că onorariu este nepotrivit de mare faţă de munca avocatului depusă în soluţionarea cauzei, solicitând reducerea acestora.

S-a mai susţinut că, această Comisie funcţionează în subordinea Ministrului Finanţelor Publice, fiind o entitate fără personalitate juridică neavând buget propriu şi deci, neputând plăti în nume propriu cheltuieli de judecată.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Legiuitorul nu a stabilit un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă, însă această omisiune nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum s-a pronunţat în mod constant această instanţă supremă.

Însă, acest lucru nu conduce la ideea că autoritatea trebuie obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire imediat, cum în mod greşit a dispus instanţa de fond.

Înalta Curte va modifica sentinţa recurată în sensul că emiterea deciziei se va face în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei decizii.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine pentru următoarele considerente:

Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

În cauza de faţă reclamantul C.G. a solicitat instanţei să oblige Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în temeiul Dispoziţiei nr. 473 emisă de Primăria Braşov la 22 ianuarie 2007, dispoziţie prin care autoritatea locală a recunoscut dreptul la despăgubiri în favoarea numiţilor M.I. şi M.A. pentru imobilul construcţie (demolată) şi teren situat în Braşov str. Calea Bucureşti nr. 11 judeţul Braşov, imobilul nemaiputând face obiectul restituirii în natură.

Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 186 din 20 ianuarie 2011 la BNP A.D.E. şi B.R.E. din Braşov, M.I. şi M.A. au transmis către reclamant, cu titlu oneros, dreptul lor de a primi despăgubiri, drept la care se referă Dispoziţia nr. 473/2007, convenţie în care părţile au prevăzut ca cesionarul să se substituie cedentului în cazul tuturor procedurilor de retrocedare, acordare de despăgubiri sau alte măsuri compensatorii pentru imobilul la care se referă dispoziţia precitată.

Cesionarul a înaintat notificarea către ANRP la data de 24 ianuarie 2011, solicitând comunicarea stadiului soluţionării dosarului şi desemnarea unui evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în cazul în care evaluarea nu a fost încă realizată (fila 16).

Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluţiei instanţei de fond sub acest aspect sunt nefondate.

După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluţioneze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 nu s-au stabilit termene de soluţionare.

Iniţial, Comisia Centrală a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2.815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Cu toate acestea, dosarul reclamanţilor, în care a fost emisă Dispoziţia nr. 473 din 22 ianuarie 2007 cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluţionat deşi au trecut câţiva ani de la înregistrare.

Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamanţilor de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acestora.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis şi se va modifica sentinţa atacată în sensul că emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire se face în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 217/F-CONT din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei hotărâri.

Menţine celelalte dispoziţii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.

Procesat de GGC - AM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 829/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs