ICCJ. Decizia nr. 861/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 861/2012
Dosar nr. 1101/1/2009*
Şedinţa publică de la 21 februarie 2012
Prin încheierea de şedinţă de la data de 13 ianuarie 2011, din Dosarul nr. 1101/1/2009, Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 33 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului Superior al Magistraturii invocată de recurent şi a suspendat judecarea recursului până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.
S-a reţinut de către Înalta Curte că în cadrul şedinţei de judecată din 5 noiembrie 2009, recurentul P.P. a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 33 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului Superior al Magistraturii.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, recurentul a arătat că prevederile art. 33 alin. (5) din Regulament intră în vădită contradicţie cu prevederile art. 34 din acelaşi Regulament, art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului cu jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu art. 16 din Constituţia României.
A arătat că potrivit art. 4 din Regulament numirea procurorilor în funcţiile de prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal se face numai prin concurs sau examen, acestea constând, potrivit art. 5 din Regulament, în susţinerea următoarelor probe: testarea psihologică, evaluarea capacităţii candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, precum şi verificarea rezistenţei la stres; prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei pentru care candidează;testarea scrisa privind managementul, comunicarea şi resursele umane. Cât priveşte prezentarea proiectului, această probă constă într-o susţinere orală şi este apreciată în vederea notării prin prisma mai multor criterii, dintre care, în principial, cele menţionate în mod expres de prevederile art. 33 alin. (2) din Regulament, respectiv: „a) folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesitaţilor, gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse învestite - rezultate obţinute, gestionarea informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi repartizarea sarcinilor în cadrul parchetelor; b) comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justiţiabilii, persoanele implicate în actul de justiţie, alte instituţii, mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul parchetului şi transparenţa actului de conducere; c) îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege şi regulamente, cunoaşterea şi capacitatea de a pune n practică politicile publice din domeniul justiţiei, strategiile naţionale şi secvenţiale în domeniul justiţiei şi respectarea principiului repartizării pe criterii obiective a cauzelor; d) capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativa şi capacitatea de adaptare rapidă."
A mai susţinut recurentul că prin art. 33 alin. (5) din Regulament care instituie interdicţia de a contesta rezultatele obţinute la susţinerea proiectului se face imposibil exercitarea unui control ulterior al corectitudinii notei obţinute la proba orală şi acordată de comisia de examinare candidatului ce a participat la concurs/examen.
Aceasta interdicţie lipseşte de conţinut prevederile art. 34 din acelaşi Regulament, conform cărora: „Desfăşurarea probei constând în susţinerea proiectului se înregistrează cel puţin cu mijloace audio. înregistrările se păstrează o perioada de un an de la data desfăşurării probei, după care se distrug.”
Altfel, norma conţinută de art. 34 din regulament ar fi lipsită de conţinut şi ar fi în contradicţie cu intenţia legiuitorului, aspect de altfel recunoscut indirect şi în considerentele Hotărârii nr. 1467 din 17 decembrie 2008 ce face obiectul recursului, în care se retine: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că posibilitatea analizării contestaţiilor la proba orala a rezultatului obţinut în urma prezentării proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere poate fi introdusă prin modificarea Regulamentului, fapt ce nu este posibil pe parcursul derulării concursului, ci ulterior, în urma analizării necesităţii şi oportunităţii modificării Regulamentului în acest sens. "
Or, păstrarea înregistrării reprezintă forma cerută ad probationem care, după cum se susţine şi în doctrină, această cerinţă „constă în întocmirea unui înscris care să probeze actul juridic civil."
Prin urmare, deşi proba orală înregistrată se păstrează timp de 1 an, conform art. 34 din Regulament, această înregistrare nu poate fi ascultată niciodată, întrucât candidatului nemulţumit îi este interzisă contestarea rezultatelor probei orale, conform art. 33 alin. (5) din acelaşi Regulament, ceea ce în opinia recurentului, reprezintă o vădită nelegalitate.
În consecinţă, recurentul a apreciat că prin instituirea unei interdicţii de a contesta rezultatele unei probe, art. 33 alin. (5) din Regulament intră în conflict atât cu dispoziţiile art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi practica europeană în materie, cât şi cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din legea fundamentală care obligă statul, inclusiv prin mijloace legale, să asigure echitatea procesului civil.
Analizând actele dosarului, cu privire la excepţia de nelegalitate, Curtea de apel a constatat că aceasta vizează art. 33 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului Superior al Magistraturii.
Curtea a observat că se susţine în primul rând că nelegalitatea dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului Superior al Magistraturii decurge din faptul că dispoziţiile art. 33 alin. (5) din Regulament intră în vădită contradicţie cu prevederile art. 34 din acelaşi act administrativ, precum şi din faptul că acestea încalcă „prevederile art. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu practica europeană în materie”.
Cu privire la aceste susţineri, Curtea a observat că în cauză, raportat la obiectul acesteia, întemeiat pe dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, este necesar ca analiza legalităţii actului administrativ să vizeze, în mod obligatoriu, anumite cerinţe ce trebuie respectate cumulativ. Astfel, trebuie ca actul administrativ să fie adoptat sau emis de către autorităţile competente din punct de vedere material şi teritorial şi în limitele acestei competenţe. În al doilea rând, conţinutul actului administrativ trebuie să fie conform cu cel al legii în baza căreia este emis şi cu actele normative cu forţă juridică superioară. De asemenea, actul trebuie să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare şi să fie adoptate sau emise în forma specifică actelor administrative şi cu respectarea procedurii şi a normelor de tehnică legislativă.
În primul rând, Curtea a constatat că excepţia de nelegalitate vizează dispoziţiile art. 33 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 320/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, text potrivit cu care „rezultatele susţinerii proiectului sunt definitive şi nu pot fi contestate”. Hotărârea prin care a fost adoptat Regulamentul a avut ca temei dispoziţiile art. 48 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
În ceea ce priveşte aspectul legat de lipsa concordanţei între dispoziţiile criticate şi cele ale art. 34 din acelaşi Regulament, ce instituie obligaţia înregistrării desfăşurării probei privind susţinerea proiectului cel puţin cu mijloace audio şi a păstrării înregistrărilor pe o perioadă de un an de la data desfăşurării probei, Curtea a apreciat că susţinerile reclamantului nu sunt de natură a conduce la concluzia nelegalităţii textului invocat. Aceasta, întrucât legalitatea actului administrativ nu se apreciază numai în raport cu restul dispoziţiilor din cuprinsul actului, ci şi prin raportare la normele legale cu forţă juridică superioară în temeiul cărora actul a fost adoptat.
Ca atare, în cauză, nelegalitatea dispoziţiei ce prevede caracterul definitiv al rezultatelor probei orale nu poate fi în nici un caz să rezulte numai din faptul înregistrării desfăşurării (cel puţin în format audio) şi păstrării acestei înregistrări cel puţin un an de la data desfăşurării probei.
Curtea nu a considerat întemeiat argumentul adus de reclamant în sprijinul tezei sale şi care se referă la recunoaşterea indirectă de către Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la contradicţia dintre cele două texte şi la intenţia autorului textului criticat, recunoaştere cuprinsă în Hotărârea nr. 1467 din 17 decembrie 2008 şi care în opinia reclamantului rezultă din următoarea afirmaţie „Plenul CSM apreciază posibilitatea analizării contestaţiilor la proba orală a rezultatului obţinut în urma prezentării proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere poate fi introdusă prin modificarea Regulamentului, fapt ce nu este posibil pe parcursul derulării concursului, ci ulterior, în urma analizării necesităţii şi oportunităţii modificărilor în acest sens.” În mod evident, din poziţia exprimată de emitentul actului, Consiliul Superior al Magistraturii, nu rezultă în nici un caz recunoaşterea la care face referire reclamantul, ci se susţine doar posibilitatea unei modificări în sensul arătat de acesta, însă numai după finalizarea concursului şi numai dacă modificarea va fi considerată necesară şi oportună. De menţionat, sub acest din urmă aspect, este faptul că de la data finalizării concursului Regulamentul a suferit modificări, însă nici una dintre acestea nu a vizat introducerea posibilităţii de contestare a probei privind susţinerea proiectului.
Referitor la nelegalitatea textului art. 33 alin. (5) din Regulament decurgând din contradicţia acestuia cu prevederile art. 1 şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut în primul rând că art. 1 din Convenţie nu are ca efect decât recunoaşterea, cu caracter de principiu, în favoarea oricărei persoane a drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le prevede, astfel că acesta nu poate fi invocat singur, ci numai prin raportare la norma convenţională care defineşte concret unul dintre drepturile la care art. 1 face trimitere.
De asemenea, este de observat că reclamantul, susţinând încălcarea art. 1 din Convenţie, a invocat în cauză necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie. Pornind de la premisa că prin invocarea acestui drept, reclamantul a înţeles să susţină nelegalitatea art. 33 alin. (5) din Regulament ca urmare a încălcării prin efectul acestuia a dreptului la un proces echitabil, Curtea a observat că sintagma folosită în art. 6 şi care se referă la dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil (sau pe scurt dreptul la un proces echitabil) include mai multe componente printre care: dreptul de acces la o instanţă judecătorească, egalitatea armelor, dreptul la o procedură contradictorie, dreptul la o hotărâre motivată etc.
În condiţiile în care reclamantul nu a precizat în care dintre aceste componente dreptul său la un proces echitabil este încălcat prin art. 33 alin. (5) din Regulamentul în cauză, Curtea, analizând în primul rând respectarea dreptului consacrat de art. 6 din Convenţie din perspectiva accesului la o instanţă de judecată (celelalte aspecte vizând desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată şi fiind deci nerelevante în cauză, dat fiind obiectul excepţiei de nelegalitate), a constatat că nu poate fi reţinută o astfel de încălcare. Aceasta, întrucât potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârile adoptate de plenul CSM care privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor (cum este şi cea în cauză prin care s-a respins contestaţia reclamantului şi s-au validat rezultatele concursului pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor desfăşurat în perioada 24 septembrie - 16 decembrie 2008) pot fi atacate cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către orice persoană interesată.
Ca atare, raportat la cele expuse anterior, reţinând în plus că celelalte cerinţe necesar a fi respectate, referitoare la forma în care a fost adoptat actul ori la scopul urmărit prin emiterea acestuia, nu au fost contestate de către reclamant, însă din analiza înscrisurilor de la dosar rezultă îndeplinirea acestora, Curtea a apreciat că susţinerile reclamantului vizând nelegalitatea dispoziţiilor art. 33 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului Superior al Magistraturii nu sunt întemeiate, în cauză neputând fi reţinute, în ce priveşte acest act normativ aspecte de nelegalitate.
În consecinţă, ţinând seama de considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Curtea a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul P.P. în Dosarul nr. 1101/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri P.P. a declarat recurs, arătând, în esenţă următoarele.
Se impune admiterea recursului pentru motivele ce vor fi expuse, şi modificarea în tot a hotărârii primei instanţe urmând să se constate că dispoziţiile art. 33 alin. (5) din Regulament sunt nelegale, în raport de prevederile art. 34 din Regulamentul de organizare şi desfăşurarea a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor; de prevederile art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi de principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora principiul legalităţii presupune ca prevederile din dreptul intern să fie accesibile şi precise, în concordanţă cu normele europene şi să poată asigura un control al legalităţii, precum şi de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţia României, (republicată).
Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu nelegala şi incorecta interpretare a prevederilor art. 34 din acelaşi Regulament, dispoziţii cu care intra în vădita contradicţie.
Prin art. 33 alin. (5) din Regulament ce instituie interdicţia de a contesta rezultatele obţinute la susţinerea proiectului se face imposibil exercitarea unui control ulterior al corectitudinii notei obţinute la proba orală şi acordată de comisia de examinare candidatului ce a participat la concurs/examen.
Această interdicţie lipseşte de conţinut prevederile art. 34 din acelaşi Regulament, conform cărora: „Desfăşurarea probei constând în susţinerea proiectului se înregistrează cel puţin cu mijloace audio. Înregistrările se păstrează o perioadă de un an de la data desfăşurării probei, după care se distrug.
Or, în măsura în care legiuitorul a înţeles să confere probei orale, constând în susţinerea proiectului un regim special, în sensul că aceste susţineri pe de o parte, să fie înregistrate, iar pe de altă parte, înregistrarea să se păstreze timp de 1 an este evident că la instituirea unui astfel de regim juridic s-a avut în vedere tocmai ascultarea înregistrării cu ocazia unor eventuale contestaţii, fiind evident că administrarea unei astfel de probe nu se poate realiza în calea extraordinară de atac a recursului, singura modalitatea de contestare existentă în prezent.
Din aceste motive, în mod eronat a reţinut instanţa de fond că norma conţinută de art. 35 din Regulament nu lipseşte de conţinut şi nu este în contradicţie cu dispoziţiile art. 34 din acelaşi Regulament.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, persoana nemulţumită de rezultatele concursului/examenului la fiecare dintre probele obţinute nu le poate contesta decât prin exercitarea căii de atac a recursului, ocazie cu care mijloacele de probă admisibile în aceasta fază sunt limitate, nefiind permisă ascultarea înregistrărilor, administrarea probei cu martori sau alte mijloace de proba în afara înscrisurilor.
Pentru egalitate de tratament, ca şi în cazul probei orale ar trebui să se instituie posibilitatea de contestare, fie în faţa secţiilor sau Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, fie în faţa instanţelor de judecată, în caz contrar persoana examinată şi nemulţumită de nota obţinută la aceasta probă fiind în imposibilitate de a-şi exercita un drept garantat de Constituţia României şi legislaţia europeană.
Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu nelegala şi incorecta interpretare a prevederilor art. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale precum şi cu practica europeană în materie.
Este adevărat că Hotărârea adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă contestaţia şi prin care au fost validate rezultatele concursului pentru numirea în funcţii de conducerea a procurorilor poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această cale extraordinară de atac fiind exercitată efectiv, însă, după cum este bine ştiut, în faza procesuală a recursului nu se pot administra alte probe în afara celei cu înscrisuri, aspect ce goleşte de conţinut prevederea ce impune obligativitatea înregistrării probei orale şi păstrării acestei timp de un an.
După cum constant a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o interpretare jurisprudenţială a art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, prin proces echitabil se înţelege nu judecarea pricinii conform regulilor echităţii, ci obligaţia statului, prin lege şi prin puterea judecătorească, de a nu înlătura egalitatea în plan procesual al părţilor şi de a nu le pune, prin orice instrument într-o poziţie de inferioritate una faţă de cealaltă.
Recursul este nefondat pentru motivele expuse în continuare.
În ceea ce priveşte critica de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond, bazată, potrivit susţinerilor recurentului, pe nelegala şi incorecta interpretare a prevederilor art. 34 din acelaşi regulament, dispoziţii cu care textul contestat, art. 33 alin. (5), ar intra în vădită contradicţie, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.
Recurentul a atacat pe cale incidentală dispoziţiile art. 33 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 320 din 27 aprilie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, invocând excepţia de nelegalitate a textului regulamentar amintit, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Acest text legal reglementează controlul indirect al actelor administrative pe calea excepţiei de nelegalitate instituind o procedură prin care o parte într-un proces, căreia i se opune un act administrativ, pe care îl consideră nelegal, poate cere ca instanţa de contencios să verifice legalitatea actului. În ipoteza în care actul infralegislativ contestat este declarat nelegal, acesta devine inopozabil părţii împotriva căreia a fost invocat şi, în consecinţă, inoperant în cadrul procesului respectiv.
În cadrul acestui tip de control judecătoresc, instanţa de contencios administrativ examinează conformitatea actului infralegislativ, despre care se susţine că este nelegal, cu norme cuprinse în legi, în principal, şi cu norme juridice cu forţă juridică superioară actului, în general.
Aşadar, tehnica juridică instituită prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 exclude posibilitatea exercitării controlului de legalitate a unor norme, cum este cazul de faţă, aflate pe acelaşi palier normativ, în speţă, art. 33 alin. (5) şi art. 34 din acelaşi regulament. Cu alte cuvinte, pe calea excepţiei de nelegalitate, aşa cum ea este reglementată în textul legal precitat, nu este posibilă compararea a două dispoziţii din acelaşi act infralegislativ, care se află la acelaşi nivel al forţei juridice, în vederea blocării efectelor uneia din cele două dispoziţii în cadrul litigiului respectiv.
Contradicţia dintre astfel de texte, dacă ea există, nu poate fi remediată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin compararea textelor despre care se susţine că se află în conflict.
Evident, aceasta nu exclude constatarea nelegalităţii unuia dintre texte în ipoteza în care se dovedeşte că acesta violează norme juridice superioare. Or, nu au fost invocate astfel de norme juridice cu care prevederile art. 33 alin. (5) să fie în conflict.
Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care prevederile art. 33 alin. (5) ar fi plasate pe un palier normativ inferior faţă de art. 34 din acelaşi regulament, nu se poate susţine cu temei că cele două texte ar fi în conflict. Contrar poziţiei exprimate de recurent, din norma cuprinsă în art. 34 nu se poate trage concluzia că obligaţia înregistrării probei privind susţinerea proiectului şi a conservării respectivei înregistrări ar deschide calea unei contestaţii. În opinia Înaltei Curţi este vorba, practic, de o simplă deducţie, de fapt, lipsită de temei.
Înalta Curte constată că prevederile art. 33 alin. (5) din Regulament, potrivit cărora „rezultatele susţinerii proiectului sunt definitive şi nu pot fi contestate” nu sunt în conflict cu prevederile art. 1 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nici cu art. 21 din Constituţia României, în sensul că respectiva prevedere regulamentară nu încalcă dreptul la un proces echitabil.
Aşa cum corect a sesizat instanţa de judecată, primul articol din Convenţia europeană consacră principiul potrivit căruia orice persoană beneficiază de drepturile şi libertăţile prevăzute în acest tratat internaţional şi nu articolul poate fi invocat singur, ci numai prin raportare la unul din drepturile protejate de respectiva Convenţie.
De asemenea, cu îndreptăţire, instanţa de judecată a observat că reclamantul nu a precizat cu care dintre componentele dreptului la un proces echitabil ar fi în conflict art. 33 alin. (5) din Regulament.
În ceea ce priveşte criticile formulate în recurs, nu se poate primi afirmaţia că prin instituirea unei interdicţii de a contesta rezultatele unei probe dintr-un concurs sau examen, respectiva regulă ar intra în conflict cu prevederile precitate din Convenţia europeană şi din Legea fundamentală română.
Astfel, nu se poate admite că, în ipoteza în care printr-o anumită normă nu se prevede posibilitatea contestării unei anumite probe din cadrul unui concurs, nu ar fi asigurat accesul la un judecător care să procedeze la o examinare efectivă a susţinerilor părţilor litigante, atâta vreme cât contestarea în justiţie a rezultatului final al concursului este expres reglementată prin lege.
Practic, dispoziţiile art. 33 alin. (5) din Regulament au fost adoptate pentru motivul că, neexistând un barem de notare a proiectului, la această probă se acordă note pe baza unei aprecieri de ansamblu a membrilor comisiei de examinare.
Notarea proiectului susţinut de un candidat, este atributul exclusiv al comisiei de concurs şi ea nu poate fi cenzurată de judecătorul de contencios, în considerarea faptului că puterea de apreciere a respectivei comisii se situează în sfera oportunităţii actelor administrative, exclusă controlului în baza Legii nr. 554/2004, care se limitează doar la examinarea legalităţii actelor administrative. Desigur, puterea de apreciere a administraţiei nu este absolută, ea poate fi cenzurată de judecătorul de contencios administrativ în ipoteza în care, exercitarea acesteia se face cu exces de putere, în condiţiile descrise în art. 2 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul nu a probat şi nici nu a susţinut că notarea proiectului său s-ar fi făcut în mod discreţionar.
În fine, recurentul se referă în susţinerea recursului său şi la prevederile art. 16 din Constituţia României, invocând o inegalitate de tratament determinată de imposibilitatea de contestare a probei orale din cadrul concursului.
Sub acest aspect, constată Înalta Curte, principiul nondiscriminării presupune, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene, obligaţia de a nu trata în mod diferenţiat persoane aflate în situaţii similare şi de a trata în mod diferit persoane aflate în situaţii diferite.
Or, recurentul nu reclamă un tratament diferit în sensul principiului enunţat, ci invocă doar o reglementare diferită, conform acestuia, a unor probe ale unui anume concurs, ceea ce în mod evident nu poate fi catalogat ca o încălcare a principiului în discuţie.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.P. împotriva Sentinţei nr. 6180 din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 83/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 880/2012. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
