ICCJ. Decizia nr. 93/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 93/2012
Dosar nr. 2783/1/2010
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2012
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. I.T. SRL a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale, respectiv a Deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea actelor administrative vătămătoare formulată împotriva acestora.
În motivarea cererii s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente şi depune dovada din care rezultă existenţa pe rol a cererii de anulare a actelor administrative vătămătoare.
Prin Sentinţa nr. 262 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă în parte cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta S.C. I.T. SRL în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în sensul că a fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin decizia de impunere atacată s-au stabilit în sarcina reclamantei creanţe fiscale în cuantum de 1.170.709 RON, iar reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a reţinut că argumentele prezentate de reclamantă privind cazul bine justificat sunt întemeiate, întrucât prin invocarea unor îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor contestate sunt arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură a crea îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor atacate.
Instanţa a reţinut că existenţa cazului bine justificat rezultă şi din faptul că procedura administrativă nu este finalizată iar executarea înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat.
Cu privire la existenţa pagubei iminente instanţa a reţinut că în cauză este previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport cu suma reţinută prin decizia de impunere.
Instanţa de fond a reţinut că este întemeiată susţinerea pârâtei în sensul inadmisibilităţii cererii de suspendare referitoare la raportul de inspecţie fiscală şi procesul-verbal de control pentru că acestea nu reprezintă acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art. 85 şi 86 C. proc. fisc.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, solicitând admiterea recursului şi să fie respinsă cererea de suspendare.
Prin Decizia nr. 1538 din 17 martie 2010 Înalta Curte de Casaţie a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva Sentinţei nr. 262 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei S.C. I.T. SRL ca inadmisibil.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut următoarele.
Societatea reclamantă S.C. I.T. SRL a formulat contestaţie împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 şi deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 1008 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
Prin Decizia nr. 59 din 24 februarie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea.
Această soluţie a fost dispusă în baza art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 care prevede că: „organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.
De precizat este faptul că prin Sentinţa nr. 22 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, anterior soluţionării contestaţiei în fiscal-administrativ, a fost admisă cererea de suspendare formulată de S.C. I.T. SRL şi s-a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 3950 din 28 noiembrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală până la pronunţarea instanţei de fond, sentinţă irevocabilă.
După emiterea Deciziei nr. 51 din 28 februarie 2009 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj prin care procedura administrativă a fost suspendată, reclamanta a formulat cerere de anuare a acestei decizii, cerere ce formează obiectul Dosarului nr. 636/54/2009 al Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar în prezenta cauză a solicitat, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.
În aceste condiţii, când se solicită suspendarea unor acte fiscale care au fost suspendate în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi care nu pot fi atacate, pe calea acţiunii în anulare, în faţa instanţei de contencios administrativ, instanţa de recurs va analiza admisibilitatea cererii de suspendare sub aceste două aspecte.
Referitor la suspendarea dispusă în baza Sentinţei civile nr. 22 din 20 ianuarie 2009, trebuie precizat că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor fiscale contestate s-a făcut până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin urmare, actele fiscale contestate în procedura administrativă fiind suspendate, efectele suspendării se produc până la momentul soluţionării acţiunii principale având ca obiect anularea actului administrativ.
Chiar dacă în acelaşi articol se prevede că „în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nici o formalitate”, aceste dispoziţii se aplică numai în cazul în care partea vătămată a primit răspunsul la plângerea prealabilă pentru că rolul acestei reglementări a fost tocmai acela de a forţa ieşirea din pasivitate a reclamantului care a obţinut suspendarea unui act emis de autorităţile publice.
În speţă, procedura administrativă obligatorie nu a fost soluţionată de către organul fiscal ci a fost numai suspendată, astfel că efectele suspendării dispuse de o instanţă judecătorească îşi produc efectele, astfel că nu se poate cere suspendarea executării unor acte care au fost deja suspendate.
Prin urmare termenul de 60 de zile va curge de la data comunicării deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă pe fond.
Soluţia de mai sus este rezultatul interpretării dispoziţiilor art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prin prisma art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind procesul echitabil.
Dacă nu s-ar proceda în acest fel s-ar ajunge în situaţia în care partea aflată în imposibilitatea de a introduce acţiune pentru că nu a fost soluţionată contestaţia administrativă să fie sancţionată în sensul încetării de drept a suspendării, fără a fi în culpă.
Pe de altă parte, reclamanta a solicitat suspendarea unor acte fiscale care au fost contestate în procedura administrativă obligatorie, dar aceasta nu a fost soluţionată ci a fost suspendată.
Prima condiţie pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 este aceea a dovedi că s-a formulat acţiune în anulare în faţa instanţei de contencios administrativ.
Or, în speţă, acţiunea în anulare nu vizează cele două acte a căror suspendare se cere, acţiune care oricum ar fi inadmisibilă pentru că nu a fost soluţionată procedura administrativă obligatorie.
O primă condiţie pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ este aceea ca şi acţiunea în anulare a acelui act administrativ să fie admisibilă.
Or, în materia actelor administrativ - fiscale, obiectul controlului judiciar îl poate constitui, potrivit art. 218 C. proc. civ., decizia privind soluţionarea contestaţiilor, alături de actele fiscale privind stabilirea şi modificarea obligaţiei fiscale, iar potrivit art. 205 C. proc. civ. contestaţia împotriva titlului de creanţă este o cale administrativă de atac.
Această calificare legală a fost confirmată atât de deciziile Curţii Constituţionale (Dec. nr. 63/2006, nr. 563/2006) dar şi de practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Plecând de la această calificare, s-a concluzionat că până la soluţionarea acestei contestaţii administrative, care se finalizează cu emiterea unei decizii, nu pot fi atacate la instanţa de contencios - administrativ până la soluţionarea contestaţiei administrative, atunci nici nu se poate cere suspendarea acestora în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la Decizia nr. 1538 din 17 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, S.C. I.T. SRL a formulat contestaţie în anulare.
La termenul de judecată din 7 octombrie 2010, pentru lipsa nejustificată a părţilor, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi Cod, constatându-se din oficiu perimarea contestaţiei în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de S.C. I.T. SRL împotriva Deciziei nr. 1538 din 17 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 903/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 97/2012. Contencios → |
|---|
