ICCJ. Decizia nr. 887/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 887/2012
Dosar nr. 572/46/2011
Şedinţa publică de la 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prima instanţă
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată şi completată, pe rolul Curţii de apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii L.D.G. şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, anularea Ordinelor nr. 1.137 din 01 aprilie 2011 şi nr. 1.337 din 29 aprilie 2011 emise de aceasta din urmă, precum şi cu suspendarea acestor acte, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei.
De asemenea, a solicitat ca în cazul în care se va constata legalitatea emiterii Ordinului nr. 1.137 din 01 aprilie 2011 să se dispună obligarea pârâtei la menţinerea drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei pe care a deţinut-o şi pe care a obţinut-o prin concurs.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în urma concursului organizat la data de 12 ianuarie 2011, a fost numit în funcţia publică de director executiv în cadrul Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţe Alimentelor Argeş, prin Ordinul nr. 1.033 din 31 ianuarie 2011, emis de pârâtă şi că prin Ordinul nr. 1.137 din 01 aprilie 2011 a fost eliberat din funcţia publică în mod nelegal. A apreciat că ordinul este nul, întrucât nu are avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Totodată a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un preaviz de 30 de zile.
A mai arătat petiţionarul că Ordinul nr. 1.337 din 29 aprilie 2011 este nelegal, deoarece a fost reintegrat în aceeaşi funcţie pârâtul L.D., iar numirea acestuia s-a făcut pe un post ocupat printr-un concurs şi nu pe unul vacant.
2. Apărările pârâţilor
Pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia de litispendenţă, cu motivarea că pe rolul instanţei se mai află şi dosarul nr. 580/46/2011, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
Referitor la cererea de suspendare, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi pagubă iminentă, aceste condiţii nefiind probate.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a Ordinului nr. 1.337 din 29 aprilie 2011, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Pârâtul L.D.G., prin întâmpinarea formulată a invocat inadmisibilitatea cererii cu privire la suspendarea executării Ordinului nr. 1.337 din 29 aprilie 2011, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat de asemenea respingerea cererii, pentru neîndeplinirea condiţiilor de pagubă iminentă şi caz bine justificat, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
3. Soluţia instanţei de fond cu privire la cererea de suspendare formulată în cauză
Curtea de Apel Bucureşti, prin Încheierea din data de 15 iunie 2011, a respins cererea de suspendare a Ordinelor nr. 1.137 din 01 aprilie 2011 şi nr. 1.337 din 29 aprilie 2011, reţinând, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
4. Sentinţa instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3454/F-C pronunţată în data de 29 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată şi completată de reclamantul F.I. împotriva pârâţilor Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi L.G.D., ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia de litispendenţă, instanţa a constatat întemeiată cererea, sens în care a dispus întrunirea pricinilor, fiind ataşat dosarul nr. 580/46/2011 la dosarul prezent.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi, instanţa a constat că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul formulării plângerii prealabile şi împotriva Ordinului nr. 1.337 din 29 aprilie 2011, a constat că acţiunea este şi inadmisibilă în raport de acest act.
Privitor la Ordinul nr. 1.137 din 01 aprilie 2011, instanţa a reţinut că s-a dispus eliberarea petentului din funcţia publică, în temeiul art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, acordându-i-se preaviz de 30 de zile, cu menţinerea drepturilor salariale, cu posibilitatea de a opta pentru numirea pentru una din funcţiile vacante la data de 28 martie 2011.
A mai constat că prin Ordinul nr. 1.337 din 29 aprilie 2011 emis de pârâtă s-a dispus reintegrarea pârâtului L.D.G. în funcţia de director executiv, începând cu data de 01 mai 2011, ca urmare a pronunţării Sentinţei civile nr. l57/F-Cont din 30 iunie 2010 de către Curtea de Apel Piteşti, irevocabilă prin Decizia nr. 1.372 din 08 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu a fost încălcat dreptul la preaviz, aşa cum a susţinut reclamantul, ordinele fiind emise la interval de 30 de zile, fiind menţinute şi drepturile salariale ale petiţionarului.
Instanţa a concluzionat că cele două ordine nu sunt nule, nici pentru faptul că au fost emise fără a exista avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, întrucât, dispoziţiile legale nu impun această cerinţă în cazul încetării raportului de muncă, ca urmare a punerii în executare a unei sentinţe judecătoreşti irevocabile, conform art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, ci doar în cazul organizării concursurilor pentru ocuparea unei funcţii publice (art. 21 din H.G. nr. 611/2010).
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F.I., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru aplicarea greşită a legii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că prima instanţă a reţinut greşit cu ce acţiune a fost învestită, deoarece el a solicitat anularea Ordinului nr. 1.137 din 1 aprilie 2011 prin care a fost eliberat din funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş şi numai suspendarea Ordinului nr. 1.337 din 29 aprilie 2011 emis de aceeaşi instituţie, prin care a fost reintegrat în aceeaşi funcţie intimatul L.D., în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, aşa încât instanţa a respins în mod greşit acţiunea în anulare faţă de acest ultim ordin, ca inadmisibilă.
S-a învederat că instanţa nu s-a preocupat de analiza Ordinului contestat şi nici de situaţia de fapt, numirea intimatului L.D. având o motivare politică, acesta fiind membru PDL, în timp ce recurentul a ocupat postul în urma concursului din 12 ianuarie 2011, prin Ordinul nr. 1.033 din 31 ianuarie 2011 fiind confirmat definitiv pe această funcţie, instanţa considerând în mod eronat că o nedreptate se poate îndrepta printr-o altă nedreptate.
Ultima critică vizează drepturile băneşti solicitate prin cererea completatoare, corespunzătoare funcţiei obţinute prin concurs, pe care instanţa nu i le-a acordat, deşi a reţinut în considerente că a fost prejudiciat material şi moral.
2. Apărările intimaţilor
Intimaţii prin întâmpinare şi prin reprezentant legal în instanţă au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Recurentul, deşi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a prezentat niciun fel de motive de nelegalitate a hotărârii, criticile sale conţinând propria viziune cu privire la modificările survenite în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş.
Susţinerile recurentului cum că instanţa nu ar fi analizat întocmai cererile cu care a fost învestită este nefondată, întrucât instanţa s-a pronunţat întocmai asupra a ceea ce s-a cerut.
Cele două Ordine cu nr. 1.137 din 01 aprilie 2011 prin care recurentul a fost eliberat din funcţia publică de director executiv la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş şi nr. 1.337 din 29 aprilie 2011 prin care intimatul L.D. a fost reintegrat în această funcţie, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile sunt strâns legate între ele, iar motivarea instanţei de fond a vizat ambele acte administrative, emise într-o succesiune generată de aceeaşi situaţie de fapt: câştigarea de către intimatul L.D. a litigiului cu instituţia care l-a eliberat din funcţia publică de conducere în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, contrar celor afirmate de recurent, în sensul că acesta a ocupat funcţia publică de director executiv la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în urma concursului din 12 ianuarie 2011, fiind numit în această funcţie prin Ordinul nr. 1.033 din 31 ianuarie 2011 emis de intimată şi eliberat din funcţie prin Ordinul nr. 1.137 din 01 aprilie 2011.
Afirmaţia recurentului că înlocuirea sa cu intimatul L.D. s-a făcut pe criterii politice este nefondată, întrucât acesta a fost reintegrat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată de instanţe potrivit practicii constante, ca urmare a declarării ca neconstituţionale a legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.257 din 07 octombrie 2009.
De altfel, la data când recurentul a fost numit în funcţia publică, intimatul se afla în litigiu cu instituţia, pentru redobândirea postului, astfel că şi-a asumat riscul de a fi eliberat din funcţie, dacă intimatul câştiga procesul, ceea ce s-a şi întâmplat.
În mod corect prima instanţă nu i-a acordat drepturile băneşti corespunzătoare funcţiei publice de conducere ocupate şi după ce nu a mai deţinut-o, întrucât recurentul nu mai putea fi remunerat pentru atribuţii pe care nu le-a mai exercitat.
4. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată s-a dat cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii şi că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312(1) C. proc. civ. şi art. 20(1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat şi în temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul-reclamant F.I. să plătească intimatului-pârât L.D. 700 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul F.I. împotriva Sentinţei nr. 344/F-C din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant F.I. să plătească intimatului-pârât L.D. 700 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 875/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 946/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
