ICCJ. Decizia nr. 97/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 97/2012
Dosar nr. 1519/136/2010
Şedinţa de la 12 ianuarie 2012
Prin cererea adresată instanţei la data de 15 iunie 2010, reclamanta S.C. D.C. S.R.L. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A.S. S.A. obligarea acesteia la plata despăgubirilor în sumă de 2.777.001,74 RON pentru neîndeplinirea obligaţiei de executare a Deciziei C.N.S.C. nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august 2009 după pronunţarea Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa în Dosarul nr. 1316/36/2009 ; aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru pârâtă, pentru nerespectarea de către aceasta a obligaţiei de executare a Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a participat în calitate de ofertant la procedura de atribuire a contractului „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a sistemului de canalizare inclusiv staţii de pompare în aglomerările Măcin şi Isaccea” jud. Tulcea, licitaţie organizată de S.C. A.S. S.A. Tulcea ca autoritate contractantă.
A mai arătat reclamanta că împotriva raportului procedurii de atribuire s-au formulat contestaţii, admise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) prin Decizia nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august 2009.
Împotriva acestei decizii s-au formulat plângeri ce au format obiectul Dosarului nr. 1316/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa.
Prin plângerea formulată s-a solicitat desfiinţarea în parte a actului atacat şi obligarea autorităţii contractante la a proceda la aplicarea punctajului în funcţie de ponderea criteriilor de evaluare şi ofertei sale, precum şi refacerea clasamentului în cadrul procedurii.
S-a mai arătat că instanţa a respins plângerile, astfel încât decizia C.N.S.C. a rămas în autoritatea de lucru judecat şi a devenit executorie la data pronunţării Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009.
La termenul de judecată din data de 10 septembrie 2010 reclamanta a formulat o completare a cererii de chemare în judecată şi a solicitat ca instanţa să constate suspendarea de drept a deciziei C.N.S.C. nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august 2009 pe întreaga perioadă a judecării recursului formulat împotriva acesteia, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1316/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa şi să se constate şi că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de punere în executare a deciziei C.N.S.C. din 3 august 2009, de la momentul rămânerii irevocabile a Deciziei nr. 575/CA a Curţii de Apel Constanţa.
Pârâta S.C. A.S. S.A. Tulcea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea capetelor de cerere privind constatarea suspendării de drept a Deciziei nr. 4398/C2/4640 din 3 august 2009 şi constatarea neîndeplinirii de către pârâtă a obligaţiei de punere în executare a aceleaşi decizii ca inadmisibile, precum şi respingerea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor şi amendarea pârâtei, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes în privinţa capetelor de cerere completatoare, precum şi inadmisibilitatea cererii în despăgubiri.
Prin Sentinţa civilă nr. 2462 din 8 noiembrie 2010 Tribunalul Tulcea a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi în temeiul art. 25 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 158 alin. (3) C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că în drept, cele două capete de cerere sunt reglementate prin dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora, în cazul în care autoritatea publică este obligată la efectuarea anumitor operaţiuni administrative, înlocuirea sau modificarea actului administrativ, executarea acestor obligaţii urmează să se facă în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii definitive şi irevocabile sau, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
A mai reţinut instanţa că în situaţia nerespectării termenului prevăzut în hotărâre pentru executarea obligaţiei, reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, iar conducătorului autorităţii publice i se poate aplica o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. 2 din lege se aplică, respectiv, se acordă de către instanţa de executare, la cererea reclamantului.
În speţă, instanţa de executare, aşa cum aceasta este definită prin art. 2 lit. ţ) din Legea contenciosului administrativ, respectiv instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ este Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, urmare a pronunţării Deciziei nr. 575 din 18 noiembrie 2009, obligaţiile stabilite în sarcina autorităţii contractante S.C. A.S. S.A. Tulcea rămânând irevocabile la acea dată.
În ceea ce priveşte capetele de cerere din cererea completatoare a reclamantei, instanţa a apreciat că acestea sunt subsecvente capetelor de cerere principale, neputând fi analizate decât împreună cu acestea, şi în contextul cererii referitoare la acordarea de despăgubiri, pentru neîndeplinirea obligaţiei de executare a Deciziei nr. 4398 din 3 august 2009.
Regula de competenţă specială stabilită prin dispoziţiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, s-a apreciat că nu este aplicabilă în cauză, întrucât reclamanta solicită acordarea despăgubirilor cauzate de neîndeplinirea obligaţiei de executare a unei hotărâri judecătoreşti, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa care prin Sentinţa nr. 405/CA din 21 noiembrie 2011 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea acţiunii formulată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a capătului de cerere din acţiune privind plata de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiei de executare a Deciziei C.N.S.C. nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august 2009.după pronunţarea Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa în Dosarul nr. 1316/36/2009 în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia comercială; a disjuns capătul 2 de cerere din acţiunea reclamantei prin care solicita aplicarea amenzii pentru nerespectarea obligaţiei de executare şi a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Înalta Curte sesizată în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Tulcea şi Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, stabileşte competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Aşa cum se poate observa, acţiunea reclamantei cuprinde două capete de cerere, respectiv obligarea pârâtei S.C. A.S. S.A. Tulcea în calitate de autoritate contractantă la plata despăgubirilor în cuantum de 2.777.001,74 RON pentru neîndeplinirea obligaţiei de executare a unei decizii a C.N.S.C. (nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august 2009) după pronunţarea Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009 de către Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 1316/36/2009 şi aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru nerespectarea obligaţiei de executare a Deciziei nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa.
Astfel, deşi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, temeiul legal al cererilor nu este cel cuprins în dispoziţiile actului normativ menţionat, ci în dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 34/2006, dispoziţie care derogă de la cele generale.
Spre deosebire de obiectul acţiunii care nu poate fi schimbat şi nici depăşit, temeiul ei juridic nu leagă instanţa, care este îndreptăţită şi chiar obligată, în exercitarea rolului activ şi pentru a ajuta efectiv părţile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.
Astfel cum în mod corect s-a reţinut de Curtea de Apel Constanţa în cauză, deşi obiectul uneia din cereri este precizat s-a constatat că prin Decizia civilă nr. 575/CA din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa au fost respinse plângerile formulate împotriva Deciziei C.N.S.C. nr. 4398/C2/4640/4649 din 3 august 2009, deci nu s-a evocat fondul, ceea ce înseamnă că hotărârea ce trebuia executată era decizia C.N.S.C., aceasta trebuind a fi pusă în executare, decizia Curţii de Apel Constanţa nefiind susceptibilă de executare silită, ci doar decizia C.N.S.C., întrucât prin aceasta s-a stabilit „luarea unor măsuri” şi nu de către Curtea de Apel Constanţa.
Prin urmare, Curtea de Apel Constanţa nu este instanţa de executare, la care face trimitere art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, cum greşit a reţinut Tribunalul Tulcea în Sentinţa civilă nr. 2462 din 8 octombrie 2010, dimpotrivă aceasta fiind instanţa competentă a soluţiona capătul de cerere din acţiunea reclamantei privind acordarea de despăgubiri.
Astfel, potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, „Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalelor în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante”.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. D.C. S.R.L. şi pârâta S.C. A.S. S.A. în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 93/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 98/2012. Contencios. Conflict de competenţă.... → |
|---|
