ICCJ. Decizia nr. 98/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 98/2012
Dosar nr. 2407/173/2010
Şedinţa de la 12 ianuarie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 19 iulie 2010 sub nr. 11267/231/2010, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comuna Pufeşti prin Primar, obligarea acesteia să-i lase în proprietate şi liniştită posesie clădirea şi terenul aferent Circumscripţiei Sanitar-Veterinare Pufeşti, cu suprafaţa construită de 50 m.p. şi teren în suprafaţă de 740 m.p., imobil situat în Comuna Pufeşti, judeţul Vrancea.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 28 octombrie 2010, reclamanta a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor H.G. nr. 908/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Vrancea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vrancea, în ceea ce priveşte Circumscripţia Sanitar-Veterinară Pufeşti, prevăzută în Anexa la această hotărâre, solicitând instanţei să dispună suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate.
Prin Sentinţa civilă nr. 5705 din 2 noiembrie 2010, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că obiectul cererii îl reprezintă acţiunea în revendicare imobiliară, fiind incidente sub aspectul competenţei teritoriale dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o regulă teritorială şi absolută, derogatorie de la dreptul comun, anume că instanţa competentă în soluţionarea cauzei fiind instanţa în cărei circumscripţie se află imobilul.
Pe rolul Judecătoriei Adjud, cauza a fost înregistrată la data de 17 noiembrie 2010 sub nr. 2407/173/2010.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 3 februarie 2011, a fost admisă cererea reclamantei de sesizare a instanţei de contencios administrativ şi în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 908/2002 şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ de care depinde soluţionarea litigiului pe fond, iar instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate este Curtea de Apel Bucureşti - Secţia Contencios administrativ şi fiscal.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 6 mai 2011, sub nr. 2407/173/2011.
La termenul de judecată din 18 mai 2011, instanţa a invocat din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 2567 din 18 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Instanţa a reţinut următoarele.
În speţă, excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 908/2002 a fost invocată în cadrul unui litigiu preexistent, având ca obiect revendicarea unui imobil.
Pentru această acţiune s-a reţinut că este incident art. 13 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţii căreia se află imobilele.
Astfel, a apreciat instanţa că acest text normativ impune un caz de competenţă teritorială absolută, de la care părţile nu pot deroga: în speţa de faţă, acţiunea în revendicare este de competenţa Judecătoriei Adjud, ca instanţă de la locul situării imobilului.
S-au invocat de Curtea de Apel Bucureşti dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reţinându-se că din coroborarea acestui ultim text normativ cu prevederile art. 10 alin. (1) din legea în discuţie, rezultă că numai în cazul în care reclamantul formulează în contencios administrativ o acţiune în anularea unui act administrativ şi repararea prejudiciului, acesta are posibilitatea legală de alegere între instanţa domiciliului său şi cea de la domiciliul pârâtului.
Prin urmare, s-a apreciat că în cauza de faţă, nu se pot aplica prevederile art. 10 alin. (3), teza I din Legea contenciosului administrativ, astfel că reclamantul, care a invocat excepţia de nelegalitate a unui act administrativ în cadrul litigiului civil având ca obiect revendicarea unui imobil, nu se poate prevala de această dispoziţie normativă.
Înalta Curte sesizată în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, stabileşte competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Prin urmare, excepţia de nelegalitate, indiferent de natura litigiului unde a fost invocată, se soluţionează de instanţa de contencios administrativ competentă.
Instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ, respectiv instanţa competentă să soluţioneze în fond legalitatea actului administrativ.
Pe de altă parte trebuie avute în vedere următoarele aspecte.
Prin cererea sa, reclamanta a solicitat investirea instanţei de contencios administrativ competentă material şi teritorial să soluţioneze excepţia de nelegalitate, menţionând în mod expres că solicită trimiterea acesteia la Curtea de Apel Bucureşti. Or, în aceste condiţii, instanţa sesizată, respectiv Curtea de Apel Bucureşti a invocat în mod nelegal, excepţia de necompetenţă teritorială. O asemenea excepţie este dată de legiuitor numai părţii interesate, şi numai într-o fază de debut a procesului, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. De altfel, aşa cum prevede art. 10 alin. 3 teza finală din Legea nr. 554/2004, nici măcar reclamantul nu ar fi putut invoca o asemenea excepţie atâta timp cât a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului.
Dispoziţiile privitoare la competenţă instituite de Legea nr. 554/2004 nu pot fi înlăturate cu motivarea că excepţia de faţă a fost invocată în cadrul unui proces civil, astfel încât ar fi inaplicabile dispoziţiunile art. 10 alin. 3, aşa cum a statuat în mod eronat Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Agenţia Domeniilor Statului şi pârâţii Guvernul României şi Comuna Pufeşti prin Primar, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 97/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1360/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
