ICCJ. Decizia nr. 1391/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1391/2013

Dosar nr. 1697/54/2011

Şedinţa publică de la 22 februarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea formulată la data de 02 august 2011, reclamanta A.P.I.A. - Centrul Judeţean Mehedinţi a chemat în judecată pe pârâtele Camera de Conturi Mehedinţi şi Curtea de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze Încheierea nr. 21 din 11 iulie 2011, Decizia nr. 14 din 12 mai 2011, procesul verbal de constatare nr. 543 din 09 mai 2011, înregistrat la A.P.I.A. – C.J. Mehedinţi sub nr. 6988 din 03 mai 2011, precum şi celelalte acte care au stat la baza emiterii deciziei contestate, acte administrative emise de pârâte.

În temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 14 din 12 mai 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei formulate.

Prin întâmpinarea formulată la data de 05 octombrie 2011, Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea cererii de anulare a actelor administrative contestate şi a cererii de suspendare a executării acestora.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că în urma acţiunii de audit al performanţei privind implementarea, administrarea şi utilizarea bazei de date în acordare subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului pe anul 2008 la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Mehedinţi, Camera de Conturi Mehedinţi a constatat abateri de la legalitate constând în acordarea subvenţiilor beneficiarilor care nu mai îndeplineau condiţia de eligibilitate de a nu avea datorii către bugetul de stat şi bugetul local, reieşind că s-au încasat necuvenit primele respective astfel că, pentru înlăturarea acestor abateri s-au întocmit procesul verbal şi decizia contestate în cauză.

În ce priveşte cererea de suspendare a executării pârâta arată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a pus în discuția părților competența materială a instanței, iar prin Încheierea pronunțată la aceeași dată a stabilit, în temeiul art. 1591 alin. (4) C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 202/2010, că este competentă să soluționeze cauza, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1 C.proC. civ. și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea Curţii de Apel Craiova

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 633 din 02 decembrie 2011, a respins acţiunea şi cererea de suspendare a executării deciziei nr. 14 din 12 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Mehedinţi, formulate de reclamanta A.P.I.A. - Centrul Judeţean Mehedinţi, împotriva pârâtelor Camera de Conturi Mehedinţi şi Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că actele administrative deduse judecăţii sunt legale pentru următoarele motive care vor fi expuse în continuare:

În urma controlului efectuat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Mehedinți, a fost întocmit procesul-verbal de constatare nr. 532 din 06 mai 2011. Pe baza acestui act, a fost emisă de către Camera de Conturi Mehedinți decizia nr. 14 din 12 mai 2011 prin care reţinându-se nerespectarea dispoziţiilor art. 121 din O.U.G. nr. 126/2006 s-a dispus, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992 republicată, aplicarea următoarelor măsuri:

1. Verificarea de către conducerea A.P.I.A. Centrul judeţean Mehedinţi a îndeplinirii condiţiei de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat şi bugetele locale pentru toate cererile eligibile privind plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, din anul 2008, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale pe plan local şi administraţiile publice locale.

2. Conducerea Centrului judeţean Mehedinţi al A.P.I.A. va analiza neconcordanţele existente între datele conţinute în documentele primite de la organele fiscale şi declaraţiile pe proprie răspundere ale proprietarilor şi, după caz, va aplica prevederile legale în vigoare.

De asemenea, în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea 94/1992, s-a dispus ca, în cazurile în care se dovedeşte că proprietarii respectivi aveau datorii restante la data depunerii cererilor, iar lipsa datoriilor era condiţie de eligibilitate, conducerea Centrului judeţean A.P.I.A. Mehedinţi să reanalizeze eligibilitatea cererilor respective prin prisma existenţei datoriilor restante, să stabilească întinderea prejudiciului datorat bugetului de stat, din care estimat de auditori la nivelul sumei de 172.726 lei, şi să întreprindă orice alte măsuri necesare pentru remedierea deficienţelor constatate având în vedere că nerecuperarea prejudiciului constituie infracţiune.

Prin încheierea nr. 21 din 01 iulie 2011, pârâta Curtea de Conturi a României a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei anterior individualizată, reţinându-se în esenţă că Centrul judeţean A.P.I.A. Mehedinţi avea obligaţia recuperării subvenţiilor acordate necuvenit, termenul de prescripţie în acest sens fiind cel prevăzut de O.G. nr. 92/2003.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (3), coroborat cu art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, plăţile naţionale directe complementare (P.N.D.C.) în sectorul zootehnic se acordă producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice, care deţin cresc şi exploatează animale de producţie identificate şi înregistrate în sistemul naţional.

În privinţa cerinţelor legale pentru acordarea plăţilor în discuţie, dispoziţiile art. 21 din Ordinul M.A.D.R. nr. 925/2007, emis în temeiul art. 1 şi 13 din O.U.G. nr. 125/2006, stabilesc că pentru anul 2008, prima pe exploataţie se acordă producătorilor agricoli menţionaţi la art. 1, o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor la data de 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii legate de numărul şi vârsta animalelor şi înregistrarea exploataţie, dar şi aceea de a nu avea datorii la bugetul local, condiţie a cărei îndeplinire urmează a fi probată, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, printr-o declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului că nu are datorii la bugetul local, anexată cererii pentru acordarea primei.

Pentru analiza îndeplinirii condiţiilor privind acordarea primei de exploataţie, dispoziţiile art. 5, 51 şi 6 din ordin, impun personalului A.P.I.A. efectuarea unui control scriptic în ce priveşte corectitudinea înscrisurilor din documentaţia anexată cererii pentru a verifica existenţa exploataţiilor de bovine/ovine/caprine, înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor şi înscrierea acestora în Registru, cât şi verificări în teren pentru a stabili existenţa reală a efectivului pentru care se solicită prima de exploataţie

După cum în mod corect a reţinut pârâta Camera de Conturi Mehedinți în actul de control, reclamanta avea obligaţia de a verifica atât existenţa declaraţiilor pe propria răspundere a solicitanţilor, cât şi realitatea datelor consemnate în cuprinsul acestora.

Contrar susţinerilor reclamantei, verificările impuse de Curtea de Conturi nu-i impun acesteia efectuarea unor activităţi ce intră în sarcina organelor de cercetare penală.

Verificând realitatea datelor din declaraţiile pe proprie răspundere ale beneficiarilor sprijinului financiar pentru anul 2008, A.P.I.A. Centrul judeţean Mehedinţi se raportează exclusiv la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 21 din Ordinul nr. 925/2007, fără a constata existenţa sau inexistenţa unei fapte penale astfel că nu poate intra în discuţie încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a beneficiarilor primei de exploataţie.

În temeiul atribuţiilor legale ce îi revin, A.P.I.A. ia măsuri pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit prin raportare la dispoziţiile legale de la momentul analizei cererii de sprijin, o eventuală astfel de acţiune neechivalând cu stabilirea în plan penal a vinovăţiei pentru infracţiunea de fals în declaraţii.

De asemenea, dispunând măsuri de verificare a condiţiilor de eligibilitate prin solicitarea confirmărilor scrise de la organele fiscale locale şi autorităţile publice locale, pârâta şi-a exercitat competenţele legale prevăzute expres de art. 41 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 94/1992, stabilirea întinderii prejudiciului fiind lăsată în sarcina autorităţii auditate, chiar dacă acesta este estimat de organele de audit financiar.

Cât priveşte cererea de suspendare a executării deciziei nr. 14 din 12 mai 2011, emisă de Camera de Conturi Mehedinţi, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea 554/2004, respectiv, cazul bine justificat și paguba iminentă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.P.I.A.- Centrul Judeţean Mehedinți, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul admiterii acţiunii şi anulării celor două acte administrative contestate, invocând în drept dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

În memoriul de recurs aflat la filele 4-11 dosar, recurenta a prezentat situaţia factuală existentă în speţă şi a formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată, care pot fi subsumate motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C.proC. civ., susținând în esență că instanța de fond nu a analizat deloc probatoriul administrat în cauză, însușindu-și apărările intimatei pârâte.

Ulterior, prin cererea aflată la filele 35-37 dosar, recurenta a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi a arătat faptul că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, şi de împrejurarea că actul vătămător - decizia nr. 14 din 12 mai 2011 - a fost emisă de către o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţinea Tribunalului Mehedinți, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

4. Apărarea intimatei-pârâte

La data de 21 februarie 2012, intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 50-56).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă A.P.I.A. - Centrul Judeţean Mehedinți a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea şi suspendarea deciziei nr. 14 din 12 mai 2011 emisă de intimata-pârâtă Camera de Conturi Mehedinți, precum şi a încheierii nr. 21 din 11 iulie 2011 emisă de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii Curţii de Conturi acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 27 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.

Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că tribunalului îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.

În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinţei nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.

În raport de soluţia pronunţată cu privire la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Mehedinți, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Mehedinți împotriva sentinței nr. 633 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Mehedinți, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1391/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs