ICCJ. Decizia nr. 2392/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2392/2013
Dosar nr. 5861/101/2012
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 28 februarie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului.
Prin acţiunea formulată la data de 19 aprilie 2012 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 920/54/2012, reclamanta A.G.F.D. a chemat în judecată pe pârâta U.S.H. şi a chemat în garanţie M.E.C.T.S., prin care a solicitat obligarea pârâtei U.S.H. la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei.
A solicitat totodată obligarea M.E.C.T.S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de 1.500 lei penalităţi pe zi de întârziere.
În motivarea acţiunii a arătat că a urmat cursurile Facultăţii de Psihologie ale U.S.H. din Bucureşti, programul de studii Psihologie, fiind absolvent în promoţia 2009 şi a susţinut şi promovat Examenul de Licenţă în sesiunea din iulie 2009, obţinând Titlul de Licenţă. În acest sens, Universitatea pârâtă i-a eliberat adeverinţa din 23 iulie 2009, prin care i-a atestat titlul de licenţiat.
A mai arătat că, întrucât adeverinţa menţionată are ca termen de valabilitate 12 luni, potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din învăţământul superior, aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, solicită obligarea U.S.H. la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă.
A susţinut că din momentul înscrierii la facultate şi până la absolvirea acesteia şi-a îndeplinit toate obligaţiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu Universitatea şi Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor, în sensul că şi-a plătit taxele de studii, a susţinut şi promovat toate examenele, inclusiv examenul de licenţă, astfel că, potrivit Metodologiei Organizatorii şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum şi prevederile art. 20 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta este obligată să-i elibereze actele de studii solicitate.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 605 din 30 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Mehedinţi, secţia contencios, reţinând în esenţă că U.S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, iar în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 competenţa materială a soluţionării cauzei revine Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ.
2.2. Învestit cu soluţionarea cauzei, înregistrată sub numărul 5861/101/2012, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3516 din data de 26 septembrie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
A reţinut tribunalul că U.S.H. Bucureşti, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, este persoană juridică de drept privat care a obţinut statut de utilitate publică, fiind înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior şi care poate fi asimilată autorităţii publice centrale.
Pentru această apreciere s-a avut în vedere şi faptul că în calificarea unei autorităţi publice ca fiind centrală sau locală, determinantă este întinderea teritorială a competenţei, autorităţile centrale fiind cele a căror competenţă se exercită la nivel naţional, pe întreg teritoriul ţării, ci nu subordonarea ierarhică şi nici personalitatea juridică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Pârâta U.S.H. din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
U.S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, M.E.N. (M.E.C.T.S.) este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior, de asemenea, controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu M.E.N., neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, U.S.H. din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, U.S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, U.S.H. din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume:
(I) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice;
(II) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - U.S.H. din Bucureşti - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II a, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A.G.F.D. în contradictoriu cu pârâta U.S.H. şi chematul în garanţie M.E.C.T.S. (în prezent M.E.N.) în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2393/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1391/2013. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
