ICCJ. Decizia nr. 2000/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2000/2013
Dosar nr. 798/54/2012
Şedinţa publică de la 27 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 2 aprilie 2012, C.M. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând suspendarea executării H.G. nr. 413/2011 cu privire la anexa 29 referitoare la drumurile de exploatare din comuna D., judeţul Olt.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, până la soluţionarea acţiunii în anularea parţială a aceluiaşi act administrativ, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării dispoziţiilor prin care cele trei drumuri de exploatare aflate în domeniul privat al statului au fost incluse în inventarul bunurilor ce compun domeniul public al comunei D..
Prin sentinţa nr. 759 din 6 iulie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus suspendarea până la pronunţarea instanţei de fond a executării parţiale a H.G. nr. 413/2011, respectiv anexa 29.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite ambele cerinţe legale pentru a se dispune suspendarea executării, cazul bine justificat reprezentându-l faptul că terenul în discuţie se află în administrarea A.D.S., fiind intabulat în cartea funciară ca făcând parte din domeniul privat al Statului Român.
Referitor la condiţia existenţei unei pagube iminente, instanţa a constatat că este previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei, prin împiedicarea exploatării plantaţiei de pomi fructiferi asupra căreia deţine drept de concesiune.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a învederat că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei procedurii prealabile, deşi nu există identitate între reclamaţia administrativă depusă de reclamantă la dosar şi obiectul cererii introductive, prin care se solicită suspendarea executării unor dispoziţii cuprinse în anexa 29 a hotărârii de guvern.
Pârâtul a criticat sentinţa şi sub aspectul omisiunii de pronunţare asupra cererii de introducere în cauză a Comunei D., ca titulară a unui drept real asupra drumurilor de exploatare agricolă aflate în litigiu.
Asupra cererii de suspendare a executării, pârâtul a arătat că prin analiza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, instanţa a antamat chestiuni de fond, depăşind cadrul procesual limitat permis de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
S-a precizat totodată că din probele administrate nu rezultă nici un element de natură să pună la îndoială legalitatea actului contestat, care, prin el însuşi, nu este susceptibil să creeze reclamantei un prejudiciu ireparabil.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, la dosarul cauzei se află atât copia plângerii administrative prealabile adresate de reclamantă Guvernului României, cât şi dovada înregistrării acesteia la sediul pârâtului, înscrisuri în raport de care apare ca neîntemeiată susţinerea privind greşita respingere a excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile.
Curtea nu poate primi nici critica privind a instanţei de a se pronunţa asupra introducerii în cauză a Comunei D., în calitate de titulară a unui drept real asupra imobilului în litigiu .
Astfel cum rezultă din întâmpinarea depusă la prima instanţă, cererea pârâtului privind introducerea în cauză a unităţii administrativ-teritoriale a fost făcută în considerarea faptului că ar fi fost chemat în judecată pentru anularea hotărârii de atestare a domeniului public al Comunei D., aceasta fiind titulara unui drept real.
Or, acţiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 10477/2/2009 priveşte doar suspendarea executării hotărârii de guvern, nepunându-se în discuţie existenţa şi natura drepturilor asupra terenului.
Asupra fondului procesului, Curtea reţine că instanţa de fond a constatat în mod justificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa cazului bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Desigur, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Totuşi, instanţa are posibilitatea în cadrul soluţionării cererii de suspendare, să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, fără a prejudeca fondul litigiului.
În prezentul litigiu, rezultă din împrejurările cauzei o evidentă îndoială asupra prezumţiei de legalitate a hotărârii de guvern, în condiţiile în care suprafaţa de teren reprezentând drumuri de exploatare este intabulată în cartea funciară a localităţii, ca proprietate privată a Statului Român, aflată în administrarea A.D.S. şi concesionată reclamantei începând din 2011 pe o perioadă de cel mult 20 de ani, fără a fi înregistrată vreo menţiune dacă şi în ce condiţii ar fi trecut în domeniul public al comunei.
Pe de altă parte şi cerinţa necesităţii prevenirii producerii unei pagube iminente este îndeplinită, executarea actului administrativ contestat fiind de natură a împiedica exercitarea de către reclamantă a drepturilor sale asupra livezii, prin obstrucţionarea accesului pe cele 3 drumuri de exploatare.
În consecinţă, în raport de motivele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 759 din 7 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1391/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 1716/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
