ICCJ. Decizia nr. 15/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 15/2013
Dosar nr. 5667/2/2011
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantele S.R.R., M.O. şi F.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea acesteia să procedeze la analizarea cu prioritate a Dosarului lor, inregistrat la Comisie cu nr. 43258/ CC, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în BucureȘti sectorul 3, fiind un caz special conform disp. art. 3 din Decizia internă a Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 coroborate cu disp. art. 15 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului al VII-lea din Legea nr. 247/2005; să desemneze evaluator Și să predea dosarul acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; să emită decizia reprezentand titlu de despagubire pentru imobilul menționat mai sus în termen de 60 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii; cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat, în fapt, că dosarul lor, ce a stat la baza emiterii Dispozitiei Primarului General al Municipiului Bucuresti din 12 decembrie 2006 modificata prin Dispozitia din 21 decembrie 2009 modificata prin Dispozitia din 07 mai 2010, a fost înregistrat pentru a doua oara la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sub nr. 36271/ CC, fiind parcursa etapa transmiterii Și înregistrării dosarelor, speță trecând mai bine de 10 ani de la data depunerii notificarii
Pârâta C.C.S.D., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 6940 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele S.R.R., M.O. şi F.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. Și a obligat pârâta să trateze cu prioritate Dosarul nr. 36721/ CC, conform art. 3 din Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. Și să analizeze Dosarul nr. 36271/ CC în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Totodată, Curtea de apel a respins acţiunea în rest ca nefondată Și a obligat pârâta la plata a 500 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din actele dosarului, rezultă că prin cererea înregistrată la C.C.S.D. sub nr. 28634/ RG din 18 mai 2011, reclamantele au solicitat tratarea cu prioritate a dosarului lor, motivat de starea de boală a numitei S.R.R., anexând adeverinţă medicală, iar pârâta nu a dat curs acestei cereri şi nici nu a justificat această atitudine prin întâmpinare, în cuprinsul căreia a reamintit doar procedura instituită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. în vederea tratării cu prioritate a anumitor dosare.
Prin urmare, având în vedere că reclamantele au urmat această procedură fără a primi însă niciun răspuns din partea pârâtei, care nu şi-a justificat pasivitatea nici în faţa instanţei, văzând totodată că din actele medicale depuse la dosar rezultă că reclamanta S.R.R., suferă de insuficienţă cardiacă severă cu acumularea de sânge în amonte, Curtea constată îndeplinite condiţiile prevăzute în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, astfel că a obligat pârâta să trateze cu prioritate dosarul reclamantelor.
Referitor la celelalte solicitări ale reclamantei, judecătorul fondului a constatat că în cauză, dosarul reclamantelor nu a fost analizat de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, pârâta susţinând că analizarea dosarelor se face în ordinea înregistrării, pentru a se respecta principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite, însă faptul că prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul nu a stabilit un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de retrocedare şi de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversarea şi pentru nesoluţionarea cererilor într-un termen rezonabil.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei să desemneze evaluatorul şi să emită decizia în termen de 30 de zile, respectiv 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, prima instanță a apreciat că nu se poate reţine, în această fază, un refuz nejustificat sub acest aspect, în condiţiile în care nu a fost parcursă etapa premergătoare, a verificării legalităţii dispoziţiei primarului, de care depinde cursul ulterior al procedurii, fiind prematur să se analizeze în această etapă o eventuală tergiversare sau un eventual refuz de desemnare a evaluatorului ori de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a obligat-o la soluționarea cu prioritate a Dosarului nr. 36721/ CC, întrucât în Ședința din 14 decembrie 2011 a fost propusă spre aprobare cererea reclamantelor, însă din lipsa cvorumului necesar nu s-au putut desfăȘura lucrările comisiei, urmând ca cererea să fie analizată în următoarea Ședință a Comisiei Centrale.
Recurenta a mai arătat că în mod eronat Curtea de apel a reţinut că a fost nesocotit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantelor, neţinând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
Totodată, a arătat recurenta, în mod greȘit s-a dispus obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această comisie reprezintă Statul în litigiile ce vizează aplicarea Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, solicitând respingerea acestora, iar în subsidiar reducerea lor corepunzătoare, fiind nejustificat de mari față de obiectul cauzei Și a muncii îndeplinite de avocat.
II. Considerentele Înaltei Curți a asupra recursului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatele –reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ, cu o acţiune vizând refuzul autorităţii publice pârâte de a analiza cu prioritate a dosarului lor, înregistrat la Comisie cu nr. 43258/ CC, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în BucureȘti sectorul 3, fiind un caz special conform disp. art. 3 din Decizia interna a Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 coroborate cu disp. art. 15 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005 .
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect, în raport de dispoziţiile art. 3 din Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei potrivit cărora în cazuri excepţionale, temeinic motivate, vor fi tratate cu prioritate dosarele persoanelor aflate în situaţii dificile, cum ar fi cele care urmează să fie evacuate din locuinţe ce au fost retrocedate foştilor proprietari, cazuri medicale sau sociale deosebite, instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să trateze cu prioritate Și să analizeze Dosarul nr. 36271/ CC în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Susținerile recurentei în sensul că în Ședința din 14 decembrie 2011 a fost propusă spre aprobare cererea reclamantelor, însă din lipsa cvorumului necesar nu s-au putu desfăȘura lucrările comisiei, urmând ca cererea să fie analizată în următoarea Ședință a Comisiei Centrale, sunt lipsite de relevanță, întrucât această Ședință este ulterioară pronunțării sentinței.
Soluţia instanţei de fond se impune pentru că, prin nesoluţionarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziţiei şi cea a înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că cauza de faţă, dosarul reclamantelor nu a fost analizat de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, pârâta susţinând că analizarea dosarelor se face în ordinea înregistrării, pentru a se respecta principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite.
Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimate să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului U.E., consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre.
Statului îi revine, aşadar, obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului autorităţilor sale astfel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată, fiind lipsită de relevanţă lipsa personalităţii juridice, invocată de pârâtă, întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect instanţa de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., plata de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamanţi, la care a fost obligată pârâta, fiind justificată în raport de complexitatea speţei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 6940 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 16/2013. Contencios → |
|---|
