ICCJ. Decizia nr. 16/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 16/2013
Dosar nr. 5690/2/2011
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanții H.M. Și H.Z. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., au solicitat obligarea pârâtului la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării Dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 46214/ CC sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1.298,00 mp şi construcţie situat în Bucureşti, sector 6, pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziţia Primăriei Municipiului BucureȘti nr. 10455 din 09 mai 2008 ce face obiectul Dosarului înregistrat de C.C.S.D. sub nr. 44628/ CC; obligarea pârâtului, în funcţie de rezultatul controlului cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură sau despăgubire, după caz, la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului menţionat şi pe baza raportului de evaluare la emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 1.298,00 mp şi construcţie situat în Bucureşti, sector 6, pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziţia P.M.B. nr. 10455 din 09 mai 2008 conform dispoziţiilor art. 16, cap. V, Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005; la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului situat în situat în Bucureşti, sector 6, compus din teren în suprafaţă de 1.298,00 mp şi construcţie, conform art. 21, Cap. VII, Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005, dacă, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabileşte ca imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natura, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., a formulat întâmpinare, susţinând că în cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 10455 din 09 mai 2008, a fost transmis de Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale 44628/ CC.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 7333 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, a respins primul capăt al acţiunii formulată de reclamanţii H.M. şi H.Z., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., ca rămas fără obiect Și a obligat pârâtul să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului şi să emită o decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 10455 din 09 mai 2008 a Primarului Municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 10455 din 09 mai 2008 a Primăriei Municipiului BucureȘti s-a soluţionat notificarea şi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din compus din teren şi construcţie, în suprafaţă de 1298,00 mp, ce nu poate fi restituit în natură şi li se cuvine în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că deşi în cauză dispoziţia a fost emisă la data de 09 mai 2008, iar la data de 07 iulie 2009 dosarul administrativ a fost înregistrat la pârâtă, aceasta a refuzat în mod nejustificat să procedeze la evaluarea imobilului în cauză şi emiterea titlului de despăgubire, deşi notificarea emisă în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 a fost înregistrată la 14 februarie 2002, în cauză nefiind respectat termenul rezonabil rezultat din jurisprudenţa C.E.D.O. în aplicarea art. 6 din convenţia având aceeaşi denumire, în sensul concretizării drepturilor reclamanţilor de a beneficia de despăgubirile aferente imobilului preluat în mod abuziv de statul roman, în mod efectiv, iar nu teoretic şi iluzoriu.
În ceea ce priveȘte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la efectuarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, prima instanță a constatat că acesta a rămas fără obiect, având în vedere poziţia procesuală a pârâtei, confirmată de apărătorul reclamanţilor sub acest aspect această etapă administrativă fiind realizată de către pârâtă.
3. Recursul pârâtului
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că a fost nesocotit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamanţilor, neţinând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
Totodată, arată recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., faţă de care, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că a fost depăşit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluţionate dosarele se face în raport şi de această decizie.
Recurenta susţine, de asemenea, că instanţa de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv cea a evaluării.
De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curți a asupra recursului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimații–reclamanți au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul autorităţii publice pârâte de a transmite dosarul către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului menţionat şi pe baza raportului de evaluare de a emite decizia reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 1.298,00 mp şi construcţie situat în Bucureşti, sector 6, pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziţia Primăriei Municipiului BucureȘti nr. 10455 din 09 mai 2008 conform dispoziţiilor art. 16, cap. V, Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 .
Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispoziţiile din Capitolul V – Titlul al VII- lea „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului şi să emită o decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 10455 din 09 mai 2008 a Primarului Municipiului Bucureşti.
Soluţia instanţei de fond se impune pentru că, prin nesoluţionarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziţiei, respectiv 09 mai 2008, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimați să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului U.E., consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre.
Statului îi revine, aşadar, obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului autorităţilor sale astfel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorităţii recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în soluţionarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern şi nu poate înfrânge principiul sus-menţionat al termenului rezonabil de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite.
Or, în speţă, termenul de peste 5 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatei-reclamante de soluţionare a cererii sale nu se încadrează în noţiunea de termen rezonabil, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea, soluţia impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul al VII- lea, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
De asemenea, contrar celor susţinute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancţionat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuţiilor legale în soluţionarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentinţa recurată, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ susmenţionat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
Înalta Curte nu poate reţine solicitarea de acordare a unui termen de graţie de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de faţă, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de faţă, va fi pusă în executare cu respectarea dispoziţiilor normative aplicabile în cauză.
În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 7333 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 160/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
