ICCJ. Decizia nr. 1731/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1731/2013
Dosar nr. 348/33/2011
Şedinţa de la 26 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta SC C.I.E. SRL în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a judeţului Cluj şi de D.R.A.O.V. Cluj, a solicitat anularea atât a Deciziei nr. 64 din 22 februarie 2011 emise de către Direcţia D.G.F.P. Cluj, cât şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, precum şi anularea obligaţiilor de plată stabilite suplimentar în cuantum total de 597.129 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în urma efectuării unui control vamal, s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumei de 597.129 lei, reprezentând taxă antidumping, TVA şi accesorii, cu motivarea că, în anii 2007, 2008 şi 2009, reclamanta a efectuat o serie de operaţiuni vamale clasificând eronat produsele importate.
A mai arătat reclamanta că prin Decizia nr. 64 din 22 februarie 2011 emisă de către D.G.F.P. Cluj a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal.
Prin întâmpinare, pârâta D.R.A.O.V. în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondata.
De asemenea, pârâta D.G.F.P.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 734 din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de către reclamanta SC C.I.E. SRL în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a judeţului Cluj şi de D.R.A.O.V. Cluj şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 64 din 22 februarie 2011 emisă de D.G.F.P. Cluj şi dispoziţia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 06 decembrie 2010 emisă de D.R.A.O.V.
Totodată, Curtea de apel a anulat obligaţiile de plată stabilite suplimentar în cuantum de 597.129 lei reprezentând: 254.107 lei - taxă antidumping, 48.280 lei TVA aferentă taxei antidumping, 247.682 creanţe fiscale aferente taxei antidumping, 47.060 lei creanţe fiscale accesorii aferente TVA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că orice obligaţie pecuniară care este impusă unilateral asupra unor mărfuri pentru simplul motiv că acestea traversează o frontieră şi care nu este taxă vamală este o "taxă cu efect echivalent".
Curtea de apel a constatat că, deşi organul de control a concluzionat că bunurile importate de către reclamantă trebuiau clasificate la poziţia 7306 30 77 80, adică "alte tuburi şi ţevi", totuşi ţevile importate de către reclamantă nu sunt ţevi de precizie şi trebuiau încadrate la codul tarifar 7306 30 77 80, ca ţevi de apă şi gaz ce respectă prescripţiile normei DIN 2440, fiind însoţite de certificate de încercări elaborate conform normei europene EN 10204.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, potrivit expertizei tehnice efectuată în cauză de experţi în metalurgie, ţevile importate se încadrează în prevederile ISO 3306-85 şi prevederile DIN 2440 şi pot fi considerate ţevi de precizie.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că ţevile importate reprezintă ţevi de precizie care respectă prevederile ISO 3306-85, precum şi prevederile DIN 2440, astfel că reclamanta a realizat o încadrare tarifară corectă.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de apel, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. a judeţului Cluj şi de D.R.A.O.V. Cluj în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemenicie.
a. Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a Judeţului Cluj.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond, în mod greşit, a dispus admiterea acţiunii exclusiv în baza expertizei tehnice efectuate în cauză.
În acest sens, recurenta a expus pe larg considerentele pe care le-a avut în vedere la stabilirea încadrării tarifare a ţevilor importate şi a insistat asupra faptului că, din coroborarea documentelor ce au însoţit mărfurile la punerea în libera circulaţie, se constată că ţevile nu îndeplinesc cerinţele impuse de Nomenclatura combinată pentru a fi ţevi de precizie.
Recurenta a susţinut că produsele importate au fost declarate la un alt cod tarifar, iar taxa nu a fost percepută la punerea în libera circulaţie a acestora, astfel că organele vamale nu au făcut altceva decât să procedeze la stabilirea situaţiei reale, prin încadrarea tarifară corectă a bunurilor importate şi la perceperea taxei antidumping pe care societatea trebuia să o achite la bugetul de stat.
b. Recursul declarat de recurenta-pârâtă D.R.A.O.V. Cluj în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V.
În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul modului în care a fost administrată proba cu expertiză tehnică, arătând că experţii tehnici desemnaţi în cauză îşi exprimaseră punctul de vedere cu privire la cauza dedusă judecăţii înaintea demersului judiciar al reclamantei şi nici nu aveau abilităţi care să-i recomande pentru a exprima o opinie tehnică, nefiind experţi tehnici în standardizare şi nici în încadrări tarifare.
Recurenta a susţinut că raportul de expertiză întocmit nu demonstrează că sunt respectate toate caracteristicile standardului ISO 3306, dar mai ales nu demonostrează dacă sunt respectate toate caracteristicile cel puţin unuia din standardedele naţionale din familia EN 10303, cerinţă obligatorie conform Notelor explicative ale Nomenclaturii combinate valabile la data importurilor, privitoare la codul tarifar 7306.3019, respectiv la tuburile de precizie simplu calibrate şi tuburile de precizie sudate, trase la rece.
Conchizând, recurenta precizează că instanţa de fond nu a reuşit cu adevărat să-şi motiveze hotărârea, făcând erori grave în aprecierea probei încuviinţate şi a normelor de drept incidente în cauză, dând o dezlegare tendenţioasă pricinii dedusă judecăţii, bazată pe o expertiză tehnică întocmită de persoane necalificate în domeniul standardizării şi clasificării tarifare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi în raport de probele administrate şi dispoziţiile legale administrate, Curtea le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că cele consemnate de un importator în declaraţia vamală în detaliu sunt supuse controlului ulterior al organelor vamale, din acest punct de vedere pârâţii fiind îndreptăţiţi să efectueze verificări cu privire la corectitudinea clasificării tarifare şi a instituirii taxei antidumping definitive la importurile anumitor produse, însă, constatările organelor de control consemnate în actele administrative atacate sunt supuse cenzurii instanţelor de judecată, în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, judecătorul cauzei având competenţa recunoscută în art. 18 din actul normativ precitat să exercite controlul de legalitate al respectivelor acte infralegislative şi să dispună anularea acestora.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Judeţului Cluj, Curtea reţine că, deşi hotărârea instanţei de fond nu este foarte detaliată, ea este clară, precisă, concisă şi este convingătoare. Raţionamentul care a condus judecătorul fondului la soluţia de admitere a acţiunii reclamantei este clar explicitat de acesta.
Prima instanţă, reţinând că părţile se situează pe poziţii divergente în privinţa încadrării tarifare a produsului importat, firesc, a concluzionat că analiza caracteristicilor produsului trebuie să fie făcută de un expert tehnic, de descrierea corectă a caracteristicilor tehnice produsului amintit depinzând încadrarea pe clasificaţia tarifară corespunzătoare a ţevilor importate.
Astfel, în vederea determinării corecte a încadrării tarifare aplicabilă pentru produsele importate de către reclamantă, instanţa de fond a încuviinţat atât solicitarea reclamantei de a cere părerea unor experţi, cât şi solicitarea pârâtei de a cere consultarea Asociaţiei Române de Standardizare.
Cum Asociaţia Română de Standardizare nu a clarificat instanţa de fond cu privire la corecta încadrare tarifară, aceasta din urmă a analizat singura probă ştiinţiifică administrată, respectiv expertiza tehnică efectuată de experţi în metalurgie, concluzionând că, faţă de concluziile raportului de expertiză, apar ca nelegale actele administrativ fiscale contestate, iar creanţele fiscale înscrise ca fiind nedatorate.
Nu se poate reţine faptul că instanţa de fond a preluat ad literam concluziile expertului, cum susţin recurentele, dar constatările expertizei nu au fost combătute de către pârâte prin alte probe, astfel încât concluziile acesteia au făcut convingerea judecătorului fondului că exprimă un punct de vedere corect.
Astfel, a observat instanţa că ţevile importate reprezintă ţevi de precizie care respectă prevederile ISO 3306-85, precum şi prevederile DIN 2440 şi, prin urmare, reclamanta a realizat o încadrare tarifară corectă.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte D.R.A.O.V. Cluj referitoare la modul în care a fost administrată proba cu expertiză tehnică, Curtea observă că la termenul din 1 iulie 2011, instanţa de fond a pus în discuţie proba solicitată de către aceasta prin notele de şedinţă şi, apreciind ca fiind utilă soluţionării cauzei, a încuviinţat-o. În acest sens, s-a dispus efectuarea unei adrese către Asociaţia de Standardizare din România, acesteia fiindu-i comunicate copie de pe acţiunea introductivă şi de pe actele de provenienţă ale materialelor importate de societatea reclamantă, însă acest organism, prin adresa din 03 noiembrie 2011, a răspuns că evaluarea conformităţii produselor cu seria de standarde nu este de competenţa sa.
De asemenea, instanţa constată că, privitor la cei doi specialişti numiţi în cauză să realizeze lucrarea în specialitatea standardizare şi metalurgie, în speţă doctor inginer M.V. şi inginer R.M., pârâtele nu au formulat cerere de recuzare a acestora, iar numirea acestora a fost încuviinţată la propunerea reclamantei, având în vedere că pe lista de experţi judiciari aflată la dispoziţia instanţei nu există un expert care să corespundă ambelor specialităţi.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. a judeţului Cluj şi de D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 734/2011 din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1733/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1163/2013. Contencios → |
|---|
