ICCJ. Decizia nr. 1721/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1721/2013
Dosar nr. 951/44/2011
Şedinţa publică de la 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 20 iulie 2011, reclamanta A.J.V.P.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.P.A. din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anularea articolelor B/6, B/13 şi B/15 din actul administrativ emis de intimată cu denumirea Anexa 1 la decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2011 a Preşedintelui A.N.P.A. „Procedura de emitere şi eliberare a permisului de pescuit recreativ/sportiv şi a autorizaţiei de pescuit recreativ/sportiv” şi a autorizaţiilor de pescuit sportiv eliberate în baza acestei proceduri.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pct. B/6 din anexa nr. 1, care prevede că „În cazul în care două sau mai multe asociaţii de pescari sportivi solicită eliberarea autorizaţiei de pescuit recreativ/sportiv, acestea vor depune, în copie legalizată, contractul/convenţia notarială de asociere în care este menţionată asociaţia de pescari sportivi desemnată ca titular al autorizaţiei pentru zona solicitată”, astfel cum este formulat, aduce atingere libertăţii dreptului acesteia de asociere (art. 40 alin. (1) Constituţia României) şi contravine prevederilor Ordinului nr. 15/2011 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (criterii de evaluare-anexa 5) în a căror aplicare a fost emisă decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2011.
În ceea ce priveşte pct. B/13 din Anexa nr. 1, parag. al doilea, care statuează că Asociaţiile de pescari care au în administrare parcuri naturale/arii protejate au prioritate la emiterea autorizaţiei de pescuit recreativ/sportiv pe zona de responsabilitate a acestora, în condiţiile legii”, reclamanta a arătat că acesta hotărăşte arbitrar, prin adaos la lege, o aşa zisă prioritate pentru asociaţiile de pescari care au în administrare parcuri naturale/arii protejate, fără nicio bază legală, O.U.G nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate modificată de Legea nr. 49/2011, referindu-se la cu totul alte obiective.
Textul analizat este, aşadar, ilegal şi abuziv prin atingerea adusă regimului special al bunului public reprezentat de resursa acvatică vie (Legea nr. 213/1998, Legea nr. 278/2010) care are un administrator al statului desemnat de lege.
A mai precizat că administrarea unei arii protejate, în condiţiile legii, se face de o structură aparte, independentă, cu personalitate juridică proprie, personal propriu şi cu un plan de management bine stabilit adaptat tuturor activităţilor din arie şi aprobat de autoritatea de mediu, conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2007 modificată de Legea nr. 49/2011, art. 18 lit. a) şi art. 19 alin. (1), dar nu pentru exploatarea resurselor de orice fel şi nu direct de către o asociaţie, fie ea chiar şi de pescari sportivi.
Referitor la pct. B/15 din Anexa nr. 1, care stabileşte ordinea criteriilor de departajare a solicitărilor de autorizare pentru aceeaşi zonă, reclamanta a susţinut că prin acesta sunt vătămate interesele A.J.V.P.S. Galaţi, dat fiind că nu există o justificare pentru clasificarea criteriului eliminator „tariful cel mai mic” pe prima poziţie, deoarece tariful de acces în zona de pescuit autorizată este, conform legii, impozabil în favoarea bugetului de stat, aşa încât organul administrativ nu este interesat să accepte un tarif modic.
Tariful de acces prevăzut la pct. B/15 din Anexa 1 a deciziei nr. 116/2011 nu se regăseşte nici în Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi nici în prevederile H.G. nr. 1016/2008, privind cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare pescuit şi acvacultură, fiind adaos nepermis la lege.
A învederat, de asemenea, că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 333/2003 prevăd că paza fondurilor de vânătoare şi pescuit se asigură de către operatorii economici în profil, iar conform art. 39 lit. d) din aceeaşi lege, persoana angajată pentru pază trebuie să fie atestată profesional. În condiţiile Legii nr. 333/2003, paza fondurilor de pescuit se asigură numai prin personal angajat prin contract de muncă, atestat profesional de Poliţie.
Deşi Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura prevede la art. 12 alin. (7) realizarea pazei resursei în condiţiile Legii nr. 333/2003, pct. B/15 din Anexa I subpct. 3 - număr personal angajat cu atribuţii de control/pază - dă posibilitatea considerării şi punctării pentru personalul angajat ca paznic, dar care nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege.
În drept reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile actelor normative invocate în cuprinsul cererii.
Pârâta A.N.P.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 401 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte pct. B/6 din Anexa 1, Curtea a apreciat că existenţa condiţiei prealabile a asocierii între asociaţiile de pescari sportivi nu rezultă în niciun fel din faptul că s-a impus desemnarea asociaţiei căreia i se va elibera autorizaţia în ipoteza solicitării simultane a autorizaţiei de două sau mai multe asociaţii de pescari sportive şi că, dimpotrivă, asocierea este prezentată ca o posibilitatea de sporire a şanselor de eligibilitate în comparaţie cu asociaţiile care singure nu ar putea obţine un punctaj suficient, astfel încât critica reclamantei cât priveşte acest punct din Anexa 1 nu este întemeiată.
Prima instanţă a constatat că nici critica adusă pct. B/13 nu este întemeiată, câtă vreme nu s-a argumentat o eventuală contradicţie între această dispoziţie şi vreun alt text legal în vigoare şi că, dimpotrivă, o astfel de dispoziţie transpune abilitarea pârâtei de a organiza în mod optim administrarea resursei acvatice vii, cu deosebire în zonele protejate, fiind preferate la eliberarea autorizaţiei de pescuit asociaţiile de pescari care au în administrare parcuri naţionale/arii protejate, considerentele preferabilităţii fiind, desigur, de ordin practic (prezumându-se cunoaşterea de către o atare asociaţie a obligaţiilor derivând din regimul juridic al unei astfel de arii).
Instanţa de fond a apreciat că astfel de considerente au fundamentat şi art. B/15 din Anexa 1 în care este inserat ca şi criteriu de departajare „numărul personalului angajat cu atribuţii de control/pază”, grija pentru sporirea securităţii unei zone/arii protejate fiind de această dată mai evidentă.
De asemenea, Curtea a reţinut că atât criteriile din Ordin cât şi din decizie au fost puse în discuţia asociaţiilor de pescari în cadrul consultărilor publice ce au precedat emiterea acestora şi au fost acceptate de reprezentanţii acestora şi că această împrejurare nu a fost contestată de reclamantă.
Prima instanţă a considerat că dovada îndeplinirii tuturor criteriilor cerute pentru calificarea şi obţinerea autorizaţiei de către asociaţiile de pescari sportive, a căror acces la resursa acvatică vie dintr-o anumită zonă de pescuit în vederea practicării pescuitului recreativ sportiv a fost autorizat, relevă nu caracterul discriminatoriu al cerinţelor de autorizare, ci tocmai accesibilitatea condiţiilor şi criteriilor gândite în scopul unei bune gestionări a activităţii de pescuit sportiv/recreativ.
Prin urmare, Curtea a apreciat concordanţa Anexei 1 a deciziei nr. 116 din 28 ianuarie 2011 cu Ordinul nr. 15/2011 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi compatibilitatea textelor legale criticate cu dispoziţiile H.G. nr. 545/2010, ale O.U.G. nr. 23/2008 şi ale O.U.G. nr. 127/2010.
3. Recursul declarat de A.J.V.P.S. Galaţi
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 3041 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a motivat lapidar hotărârea, nu a indicat care este motivul pentru care a înlăturat contradicţiile între dispoziţiile criticate şi textele legale invocate, precum şi faptul că aceasta nu a analizat niciun moment textele legale invocate.
Referitor la pct. B/6 din Anexa 1, în opinia recurentei-pârâte, prima instanţă în mod greşit a reţinut că nu rezultă în niciun fel condiţia prealabilă a asocierii între asociaţiile de pescari şi că asocierea reprezintă o posibilitate de sporire a şanselor de eligibilitate în comparaţie cu asociaţiile care singure nu ar putea obţine un punctaj suficient.
Recurenta a arătat că această prevedere este neconstituţională, discriminatorie, aducând atingere libertăţii dreptului de asociere (art. 40 alin. (1) din Constituţie) şi fiind în contradicţie cu însăşi prevederile Ordinului nr. 15/2011 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Cât priveşte pct. B/13 din Anexa 1, instanţa de fond a susţinut în mod eronat că reclamanta nu a argumentat contradicţia între dispoziţia prevăzută la acest punct şi vreun alt text legal în vigoare, atâta timp cât s-a invocat că aspectul prevăzut la pct. B/13 nu are nicio bază legală, O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, referindu-se la alte obiective, fiind edificatoare, în acest sens, şi adresa din 22 martie 2011 a Ministerului Mediului şi Pădurilor - Direcţia Biodiversităţii, în care se arată că administratorul unei arii protejate „nu beneficiază de facilităţi legale pentru atribuirea directă a exploatării resurselor naturale, bun public” (act ce se află la dosarul cauzei).
A mai precizat recurenta-reclamantă că se face confuzie între administrarea unei arii protejate şi administrarea resursei acvatice vii, aceasta din urmă fiind definită ca bun public al cărui regim este reglementat prin legi speciale - Legea nr. 213/1998, Legea nr. 278/2010.
Privitor la pct. B/15, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă s-a referit doar la criteriul de departajare „număr personal angajat (nu voluntari n.n.) cu atribuţii de control pază“ şi nu face nicio referire la “tariful de acces cel mai mic în zona de pescuit solicitată”, aspecte ce vizează motive de nelegalitate a hotărârii.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond, argumentând netemeinicia criticii adusă acestui punct din anexă în acelaşi mod ca şi la punctul anterior, în mod greşit a considerat că nu s-au arătat contradicţiile între dispoziţiile criticabile şi vreun alt text de lege.
A arătat că tariful de acces în zona de pescuit este impozabil în favoarea bugetului de stat, prin urmare organul administrativ nu are interes să accepte un tarif de 0 RON şi acesta nu se regăseşte nici în Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi nici în prevederile H.G. nr. 1016/2008 privind cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare în pescuit şi acvacultură, fiind adaos nepermis la lege.
Cât priveşte paza fondurilor de vânătoare şi pescuit, conform art. 17 din Legea nr. 333/2003, aceasta se asigură de către operatorii economici de profil, iar conform art. 39 lit. d), persoana angajată pentru pază trebuie să fie atestată profesional, paza fiind asigurată numai prin personal angajat prin contract de muncă, atestat profesional de poliţie.
În final, recurenta-reclamantă a arătat că, deşi Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 la art. 12 alin. (7)) prevede că realizarea pazei resursei se face în condiţiile Legii nr. 333/2003, în Decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2011 la pct. B15 din Anexa 1 subpct. 3 se prevede pentru pază un număr de personal angajat cu atribuţii de control/pază, dându-se posibilitatea punctării şi pentru personalul angajat, dar care nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru paza resursei acvatice vii.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A.N.P.A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, susţinând că instanţa de fond a reţinut corectitudinea actelor administrative atacate, adică decizia Preşedintelui A.N.P.A. nr. 116/2011 emisă cu respectarea Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 15/2011.
II. Decizia instanţei de recurs
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie anularea art. B/6, B/13, B/15 a Anexei 1 la decizia Preşedintelui A.N.P.A. nr. 116/2011, legalitatea emiterii acesteia fiind analizată în raport de Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 15/2011.
În raport de obiectul acţiunii, Curtea reţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 317/2009 şi O.U.G. nr. 127/2010 „în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, se vor stabili condiţiile de practicare a pescuitului recreativ sportiv, regulamentul de practicare a pescuitului recreativ sportiv, precum şi modelele permiselor de pescuit sportiv, la propunerea A.N.P.A., după consultarea cu forurile de reprezentare ale asociaţiilor de pescari sportivi legal constituite la nivel naţional”.
În temeiul textului de lege mai sus enunţat, A.N.P.A. a elaborat Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. nr. 15/2011, prin care au fost reglementate condiţiile privind practicarea pescuitului recreativ sportiv, inclusiv emiterea şi eliberarea permiselor de pescuit recreativ sportiv.
Pentru a se pune în executare prevederile acestui ordin, care la art. 2 alin. (1) reglementează practicarea pescuitului recreativ în baza permiselor emise de către administratorul resurselor acvatice vii, Preşedintele A.N.P.A. a emis decizia nr. 116/2011 privind aprobarea procedurii de emitere şi eliberare a permisului de pescuit recreativ sportiv şi a autorizaţiei de pescuit recreativ sportiv.
Este evident astfel că, singurul temei privind explorarea resursei acvatice vii din ariile naturale este O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, A.N.P.A. neavând atribuţii privind concesionarea resurselor acvatice vii.
În aceste condiţii, dispoziţiile legale a căror anulare se solicită (art. B/6, B/13, B/15 din Anexa 1 la decizia nr. 116/2011) nu contravin cu nimic dispoziţiilor legii-cadru, respectiv a O.U.G. nr. 23/2008 şi nici ale Ordinului nr. 15/2011 emis de Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. şi nici nu aduc în vreun fel atingere libertăţii de asociere.
Astfel, pct. B/6 din Anexa 1 prevede că „în cazul în care două sau mai multe asociaţii de pescari sportivi solicită eliberarea autorizaţiei de pescuit recreativ sportiv, acestea vor depune în copie legalizată contractul sau convenţia de asociere”; pct. B 13 din aceeaşi anexă prevede că „asociaţiile de pescari care au în administrare parcuri naturale au prioritate la emiterea autorizaţiei de pescuit pe zona de responsabilitate a acestora, în condiţiile legii”, iar pct. B/15 stabileşte ordinea criteriilor de departajare a solicitărilor de autorizare pentru aceeaşi zonă de pescuit.
De menţionat este şi faptul că toate criteriile cuprinse în Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 15/2011 şi respectiv în decizia nr. 116/2011 a Preşedintelui A.N.P.R. au fost puse în discuţia asociaţiilor de pescari în cadrul consultărilor publice, fiind acceptate de reprezentanţii acestora, împrejurare necontestată de recurentă.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.J.V.P.S. Galaţi împotriva deciziei nr. 401/2011 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1172/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1724/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
