ICCJ. Decizia nr. 188/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 188/2013
Dosar nr. 1207/54/2011
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1207/54/2011, A.C. a chemat în judecată I.G.P.R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de imputare nr. 142490 din 24 decembrie 2010 emisă de I.G.P.R. şi Hotărârea I.G.P.R. nr. 8236 din 24 februarie 2011 rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 26 din 02 mai 2011 a Comisiei de Jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.A.I.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 142490 din 24 decembrie 2010 s-a dispus imputarea sumei de 2.826 lei reprezentând despăgubiri civile în baza sentinţei civile nr. 2872/2009 a Judecătoriei Tg-Jiu, sumă achitată de I.P.J. Gorj al cărui salariat a fost, având calitatea de gestionar al camerei de corpuri delicte, reţinându-se în sarcina sa faptul că nu a efectuat verificări pentru a stabili dacă în anumite cazuri de bunuri ridicate în vederea confiscării, aflate în evidenţa camerei de corpuri delicte s-au formulat plângeri la instanţele judecătoreşti.
A mai susţinut reclamantul că această decizie este netemeinică şi nelegală fiind dată cu încălcarea unor norme interne emise special în acest sens întrucât Normele Metodologice nr. S/432006/2000 completate cu Normele Metodologice nr. S/43269/2000 prevăd că urmărirea şi lichidarea custodiilor bunurilor mobile indisponibilizate în vederea confiscării revine poliţiştilor care le-au ridicat.
A arătat reclamantul că fără a avea cunoştinţă despre existenţa vreunei contestaţii împotriva procesului verbal de contravenţie prin care cantitatea de 8.500 kg fier vechi a fost confiscată şi lăsată în custodie la SC R. SA Tg-Jiu, a procedat la întocmirea documentelor necesare pentru predare la D.G.F.P. Gorj, fapt realizat legal, iar ulterior după trecerea sa în rezervă i s-a adus la cunoştinţă faptul că a existat un litigiu în urma căruia I.P.J. Gorj a fost obligat la plata unor despăgubiri civile, motiv pentru care s-a dispus imputarea sumei.
Reclamantul a menţionat că deşi a contestat decizia de imputare la forurile superioare, nicio comisie de cercetare nu a luat în considerare faptul că agentului care a dispus măsura ridicării bunurilor în vederea confiscării îi revenea obligaţia să urmărească lichidarea custodiei, cu atât mai mult cu cât acesta a avut cunoştinţă despre existenţa unei plângeri împotriva procesului verbal de contravenţie.
Prin sentinţa nr. 614 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
Angajarea răspunderii materiale în sarcina reclamantului a fost determinată de faptul că în calitate de gestionar al camerei de corpuri delicte, prin fapta sa de a preda spre valorificare cantitatea de 8.500 kg fier vechi fără a avea un titlu legal pentru predare, a produs un prejudiciu în patrimoniul pârâtei.
Susţinerea reclamantului că urmărirea şi lichidarea custodiilor bunurilor mobile indisponibilizate, în vederea confiscării, revine poliţiştilor care le-au ridicat, nu a fost considerată întemeiată întrucât potrivit art. 2 din Normele Metodologice de organizare şi funcţionare a camerei de corpuri delicte, valorificarea bunurilor intrate în proprietatea statului se face prin intermediul camerei de corpuri delicte, obligaţie ce rezidă în sarcina gestionarului în ceea ce priveşte intrarea bunurilor în proprietatea statului.
S-a mai reţinut că din dispoziţiile legale aplicabile speţei reiese fără dubiu că gestionarul are obligaţia verificării titlului în baza căruia bunurile intră în proprietatea privată a statului pentru a putea fi valorificate ulterior.
Aspectul că această obligaţie era în sarcina reclamantului,, reiese şi din art. 21 din Normele Metodologice conform cărora gestionarul camerelor de corpuri delicte răspunde de păstrarea, conservarea, gestionarea şi predarea spre valorificare în condiţiile legii numai a acelor bunuri introduse cu acte legale în camerele de corpuri delicte.
În speţă, reclamantul nu a adus nicio dovadă care să demonstreze faptul că, anterior predării cantităţii de fier vechi spre valorificare, a verificat că măsura confiscării bunului prin proces verbal de contravenţie a rămas, definitivă, deşi aşa cum s-a mai precizat era obligaţia sa de serviciu.
Instanţa a reţinut că art. 17 din Normele Metodologice prevede obligativitatea păstrării la camera de corpuri delicte a obiectelor indisponibilizate în vederea confiscării, până la data rămânerii definitive a soluţiilor de confiscare sau de restituire, iar art. 19 lit. c) prevede obligaţia gestionarului camerei de corpuri delicte de a scoate din camera de corpuri delicte anumite obiecte aflate spre păstrare, numai în măsura în care procesul verbal de constatare a contravenţiei a devenit titlu executoriu şi astfel, bunurile respective au intrat în proprietatea privată a statului.
S-a constatat astfel că sunt întrunite toate condiţiile pentru a fi angajată răspunderea patrimonială, respectiv calitatea de gestionar, fapta ilicită şi personală săvârşită în legătură cu sarcinile de serviciu, prejudiciul cauzat patrimoniului intimatei şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită, prejudiciu şi vinovăţia reclamantului.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs A.C.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat în mod sintetic că instanţa nu a ţinut seama că potrivit Normelor metodologice nr. S/432691 din 19 decembrie 2000 de completare a Normelor metodologice nr. S/432006 din 31 martie 2000 privind urmărirea şi lichidarea custodiilor de bunuri indisponibilizate în vederea confiscării această sarcină revine exclusiv poliţiştilor care le-au instituit şi nici de situaţia de fapt concretă, anume de faptul că în cauză bunurile indisponibilizate nu au fost introduse efectiv în camera de corpuri delicte ci au fost lăsate în custodie caz în care Normele metodologice prevăd că depunerea documentelor pentru luarea în evidenţă se face de camera de corpuri delicte în momentul în care există titlu executoriu.
Recurentul a apreciat că în mod eronat în sentinţă au fost invocate prevederi legale care nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii şi pe care nu le-a încălcat.
Intimatul I.G.P.R. a solicitat prin întâmpinare menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei, subliniind că instanţa a interpretat şi aplicat corect prevederile legale la situaţia de fapt stabilită în cauză şi ca urmare a reţinut că în mod corect a fost angajată răspunderea materială a recurentului-reclamant în calitatea lui de gestionar al camerei de corpuri delicte şi deci că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea legii.
Examinând cauza din perspectiva probatoriului administrat şi a normelor legale aplicabile, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi în va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Obiectul acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A.C. a vizat anularea Deciziei de imputare nr. 142490 din 24 decembrie 2010 emisă de I.G.P.R., a Hotărârii nr. 8236 din 18 februarie 2011 emisă de I.G.P.R. în soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de imputare şi rămasă definitivă (în procedura administrativă prevăzută de O.G. nr. 121/1998) prin Hotărârea nr. 26 din 2 mai 2011 a Comisie de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I.
Considerentele sentinţei aflate în control judiciar evidenţiază că prima instanţă a evaluat atât susţinerile reclamantului cât şi apărările pârâtului, concluzionând în mod judicios că angajarea răspunderii materiale în sarcina reclamantul a fost determinată de faptul că în calitatea acestuia de gestionar al camerei de corpuri delicte a I.P.J. Gorj a produs un prejudiciu în patrimoniul pârâtului prin fapta de a preda spre valorificare a cantităţii de 8.500 kg fier vechi, fără a avea un titlu legal de predare.
Observând că reclamantul nu a probat că anterior predării cantităţii de fier vechi spre valorificare a verificat dacă măsura confiscării bunului prin proces-verbal de contravenţie a rămas definitivă, deşi aceasta era obligaţia sa de serviciu, şi raportându-se în detaliu la Normele metodologice nr. S/432006/2000 (art. 2, art. 17, art. 19 lit. c), art. 21) judecătorul fondului a înlăturat motivul de nelegalitate a actelor administrative în discuţie invocat de reclamant, privitor la lipsa responsabilităţi sale în raport de prejudiciul cauzat şi legat în concret de faptul că obligaţia de urmărire şi lichidare a custodiilor bunurilor mobile revine agentului care le-a ridicat.
Prin cererea de recurs acest motiv de nelegalitate a fost reiterat, imputându-se instanţei că a ignorat Normele metodologice din 19 decembrie 2000 de completare a Normelor metodologice nr. S/432006 din 31 martie 2000, însă această critică nu se justifică în condiţiile în care prin art. 19 lit. c) din Normele metodologice completate se instituie „obligaţia gestionarului camerei de corpuri delicte de a scoate din camera de corpuri delicte anumite obiecte aflate spre păstrare numai în măsura în care procesul verbal de constatare a contravenţiei a devenit titlu executoriu şi astfel bunurile respective au intrat în proprietatea privată a statului”.
În cauză s-a stabilit fără dubiu că reclamantul, în calitate de gestionar al camerei de corpuri delicte a I.P.J. Gorj a predat spre valorificare către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj cantitatea de 8.500 kg fier vechi confiscată în baza unui proces-verbal de contravenţie înainte ca acesta să devină titlu executoriu, procesul-verbal de contravenţie fiind anulat şi măsura confiscării înlăturată prin Decizia nr. 2271/209 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, fapta reclamantului cauzând un prejudiciu în valoare de 2.826 lei.
În acest context s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii materiale a reclamantului, mai exact că a fost luată cu respectarea legii (O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor) măsura imputării a sumei de 2.826 lei în sarcina reclamantului, măsură confirmată prin Hotărârea nr. 8236 din 24 februarie 2011 a I.G.P.R. şi menţinută prin Hotărârea nr. 26 din 2 mai 2011 a Comisie de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I.
Înalta Curte reţine că nu există motive pentru casarea/ modificarea sentinţei recurate şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.C. împotriva sentinţei nr. 614/2011 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 199/2013. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
