ICCJ. Decizia nr. 2355/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2355/2013
Dosar nr. 6258/2/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 iulie 2010 reclamantul I.A. a chemat în judecată pe pârâţii M.A.I., U.M. X din Bucureşti şi Academia de Poliţie solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea bazei din 4 decembrie 2009 emisă de contabilul Şef al Academiei de Poliţie Bucureşti; anularea Hotărârii din 2 iunie 2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. şi, implicit, a Hotărârii din 31 martie 2010 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul U.M. X Bucureşti şi a deciziei de imputare din 9 februarie 2010 emisă de comandantul U.M. X Bucureşti şi suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, executării deciziei de imputare din 09 februarie 2010 emisă de comandantul U.M. X Bucureşti până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a urmat cursurile Academiei de Poliţie Bucureşti, la arma jandarmi, cursuri de zi, în perioada 2000-2004 iar după absolvire şi obţinerea gradului de sublocotenent, a fost repartizat în cadrul U.M. X Bucureşti, până în mai 2005, când a fost mutat în interesul serviciului la o altă unitate militară, pentru ca în noiembrie 2006 să fie mutat din nou în interesul serviciului la U. M. X Bucureşti până la data trecerii în rezervă, respectiv, 15 octombrie 2009.
Ca urmare a promovării in anul 2009 a concursului de admitere la I.N.M. a solicitat M.A.I. să aprobe trecerea în rezervă, prin demisie, cerere admisă prin Ordinul din 15 octombrie 2009, prin care s-a dispus şi obligarea acestuia la restituirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării în cadrul Academiei de Poliţie Bucureşti.
A mai arătat că, urmare a acestui ordin s-a constituit o comisie de cercetare administrativă, care prin procesul-verbal din 9 februarie 2010 a stabilit că reclamantul se face vinovat de nerespectarea angajamentului din 13 octombrie 2000, prin care s-a obligat să-şi desfăşoare activitatea în cadrul unităţilor M.A.I. o perioadă de 10 ani de la data absolvirii, fiind propusă comandantului unităţii emiterea unei decizii de imputare pentru suma de 17.347,02 lei, calculată potrivit Bazei de calcul din 4 decembrie 2009 emisă de contabilul şef al Academiei de Poliţie Bucureşti.
A precizat reclamantul că s-a emis decizia de imputare din 09 februarie 2010, iar contestaţia formulată împotriva acesteia a fost respinsă prin Hotărârea din 31 martie 2010 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul U.M. X Bucureşti.
Hotărârea menţionată a fost atacată cu plângere, respinsă prin Hotărârea 2 iunie 2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I.
A mai arătat reclamantul că toate actele sunt lovite de nulitate.
Astfel, in ceea ce priveşte Baza de calcul din 4 decembrie 2009 emisă de contabilul şef al Academiei de Poliţie Bucureşti, arată că aceasta nu poartă semnătura reprezentantului legal al Academiei de Poliţie Bucureşti, ci doar a contabilului şef al acestei instituţii, astfel încât nu poate produce efecte juridice, încălcând prevederile art. 11 din Ordinul M.A.I. nr. 1122 din 1 ianuarie 2006 şi art. 53 lit. k) din Carta Universitară a Academiei de Poliţie.
În ceea ce priveşte decizia de imputare din 09 februarie 2010 emisă de comandantul U.M. X Bucureşti a arătat reclamantul că aceste cheltuieli cu hrănirea, echiparea şi solda nu reprezintă cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării aşa cum se prevede în 9 alin. (3) din H.G. nr. 137/1991 privind înfiinţarea Academiei de Poliţie a M.I. ci drepturi de care a beneficiat necondiţionat potrivit art. 66 alin (1) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi pe care nu este obligat să le restituie, iar potrivit O.G. nr. 26/1994 şi O.G. nr. 51/1994, personalul M.A.I. beneficiază în mod gratuit de hrană şi echipare.
De asemenea, a mai susţinut că echipamentul primit l-a predat la absolvire, astfel încât nu mai trebuia inclus în baza de calcul, precum şi că in mod abuziv au fost incluse in calculul cazării zilele de permisie/învoire/vacanţă, nefiind ataşate nici documentele care au stat la baza calculării sumei imputate, aşa cum prevede art. 29 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006.
S-a mai arătat in cererea de chemare in judecată, că a fost lipsit de dreptul de a propune probe în apărare, încălcându-se normele de procedura expres instituite de art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, în toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba făcându-se cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare şi de normele prevăzute la punctul 92 din Ordinul M.A.I. nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului de Interne.
Totodată, a mai arătat că potrivit art. 29 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006.la titlurile executorii prin care se stabileşte răspunderea materială se anexează în mod obligatoriu, devizele de calcul analitic cu sumele ce urmează a fi restituite şi documentele în baza cărora au fost întocmite, in speţă fiind depusă doar baza de calcul întocmită de contabilul şef al Academiei de Poliţie din 4 decembrie 2009 însoţită de 4 baze de calcul întocmite de diverse compartimente din cadrul aceleiaşi instituţii, insă fără a fi ataşate documentele în baza cărora au fost întocmite, astfel că aceste cheltuieli au fost stabilite in mod arbitrar.
A mai arătat reclamantul că din cuprinsul deciziei de imputare din 9 februarie 2010 lipseşte motivarea, atât în fapt şi în drept, încălcând prevederile art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998 şi pct. 113 din I.M.A.I. nr. 830/1999.
A solicitat instanţei să constate că in condiţiile in care baza de calcul este lovită de nulitate şi decizia de imputare din 09 februarie 2010, este de asemenea lovită de nulitate, fiind întemeiată pe un act nul.
A mai susţinut reclamantul că includerea contravalorii drepturilor de hrană, echipament şi soldă în categoria cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării este ilegală, întrucât studenţii instituţiilor militare de învăţământ au dreptul, potrivit art. 66 alin (1) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare la hrană, echipament, medicamente, pensie pentru pierderea capacităţii de muncă, soldă şi documente militare de transport, prevederi reluate şi în cadrul art. 70 alin. (1) din Legea nr. 446/2006.
Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 46/1996 şi art. 2 din H.G. nr. 137/1991 privind înfiinţarea Academiei de Poliţie BucureȘti, reclamantul a beneficiat de drepturile prevăzute la art 66 alin (1) din Legea nr. 46/1996.
A mai invocat reclamantul şi prevederile O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrană în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, ale O.G. nr. 51/1994 privind drepturile de echipament şi materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi ale Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi personalului civil din aceste instituţii, prevederile art. 14 din Legea nr. 138/1999.
În ceea ce priveşte cheltuielile cu cazarea, s-a arătat in acţiune că acestea nu reflectă realitatea, întrucât nu s-a prezentat modul cum s-a ajuns la această sumă, având in vedere şi condiţiile de cazare oferite.
A mai solicitat suspendarea executării deciziei de imputare din 09 februarie 2010, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, faţă de motivele susţinute in anularea cererii şi dat fiind valoarea sumei imputate, raportat la bursa de auditor in justiţie.
Pârâţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 4892 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul I.Ş.A., în contradictoriu cu pârâţii M.A.I., U.M. X Bucureşti şi Academia de Poliţie Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 9 din H.G. nr. 137/1991, studenţii admişi în Academia de Poliţie vor încheia angajamente scrise prin care se obligă ca, după terminarea cursurilor, sa îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de minimum 10 ani, iar art. 17 din HG nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie BucureȘti din cadrul M.A.I. prevede că la începerea studiilor de licenţă, studenţii Academiei încheie angajamente cu M.A.I. prin care se obligă ca, după absolvirea Academiei, să-şi desfăşoare activitatea timp de 10 ani în cadrul M.A.I. sau, după caz, al altor structuri similare, în funcţie de nevoile acestui minister”.
A mai reţinut instanţa fondului că alin. (2) al articolului 17 din H.G. nr. 294/2007 prevede obligativitatea restituirii cheltuielilor de întreţinere efectuate în timpul şcolarizării, actualizate, potrivit procedurii stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor”.
În speţă, s-a constatat că reclamantul a încheiat angajamentul 13 octombrie 2010, iar demisia în baza prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor reprezintă o nerespectare a angajamentului.
Totodată, s-a apreciat că obligaţiile de a activa 10 ani in cadrul Ministerului şi obligaţia de restituire a cheltuielilor de întreţinere efectuate pe timpul cât a fost şcolarizat, in caz de nerespectare a primei obligaţii îşi au izvorul în art. 9 alin (1) şi (2) din H.G. nr. 137/1991 privind înfiinţarea Academiei de Poliţie a M.I., fiind dublate şi de actul unilateral de voinţă (angajament) pentru restituirea cheltuielilor de şcolarizare.
Reţinând că angajamentul, ca act unilateral de voinţă nu a fost desfiinţat, că există temei legal pentru asumarea lui, că nici dispoziţiile legale menţionate şi nici termenii angajamentului nu se referă la calitatea de „militar” sau „ militar activ”, curtea de apel a apreciat că angajamentul asumat de reclamant îşi produce efecte juridice, mai ales in condiţiile in care raporturile de serviciu au încetat din iniţiativa acestuia.
În ceea ce priveşte cuantumul pagubei, s-a reţinut că atât în art. 9 alin. ( 3) din H.G. nr. 137/1991, cât şi în art. 17 alin. (3) din H.G. nr. 294/2007 sunt definite cheltuielile de şcolarizare, iar in Adresa din 4 decembrie 2009 emisă de către Academia de Poliţie BucureȘti se menţionează structura şi valoarea cheltuielilor de şcolarizare, acestea fiind în sumă de 36.367,96 lei.
Au fost înlăturate ca fiind neîntemeiate susţinerile reclamantului potrivit cărora în cauză sunt incidente prevederile art. 66 din Legea nr 46/1996 care reglementau serviciul militar obligatoriu, având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 137/1991 potrivit căruia candidaţii admişi în Academia de Poliţie sunt consideraţi încorporaţi, nefiind justificată deducerea din cheltuielile de şcolarizare a cheltuielilor corespunzătoare anului I, cu atât mai mult cu cât cheltuielile de şcolarizare nu sunt identice cu cele pentru susţinerea de către stat a serviciului militar obligatoriu.
Astfel, s-a apreciat că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în calitate de student înmatriculat şi incorporat la Academia de Poliţie ca o consecinţă a promovării examenului de admitere şi nu în una din formele statuate de lege pentru îndeplinirea stagiului militar obligatoriu.
Curtea de apel a mai reţinut că existenţa obligaţiei de plată a cheltuielilor de şcolarizare care incumbă reclamantului derivă şi din principiul aplicării imediate a legii noi, întrucât la data naşterii obligaţiei de plată a reclamantului prin nerespectarea angajamentului din 13 octombrie 2010 erau în vigoare prevederile cuprinse în art. 70 din Legea nr. 360/2002 potrivit căruia poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a M.A.I. şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui, este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, aceasta din urmă fiind actul normativ cu caracter special care produce efecte juridice în situaţia reclamantului.
Astfel, s-a apreciat că in ceea ce priveşte cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea şi alte drepturi primite de către reclamant în baza prevederilor art. 9 alin (4) din H.G. nr. 137/1991, acestea reprezintă cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării, supuse restituirii de către reclamant, iar nu drepturi care intră sub incidenţa prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 46/1996 sau sub incidenţa O.G. nr. 26/1994.
În ce priveşte motivul de nulitate referitor la nesemnarea Bazei de calcul din 2 iunie 2010 emisă de contabilul - şef al Academiei de Poliţie privind efectuarea cheltuielilor de şcolarizare de către reprezentantul legal al Academiei de Poliţie, respectiv de către rectorul acestei instituţii de învăţământ, a fost apreciat ca nefondat, considerându-se că acesta ignoră prevederile art. 54 din Carta Universitară potrivit căruia rectorul poate delega o parte din competenţe prorectorilor, decanilor şi locţiitorilor săi şi chiar în lipsa delegării acestor atribuţii, în prezenta cauză este incidentă instituţia ratificării actelor juridice civile, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultând în mod expres însuşirea cu efect retroactiv de către rectorul Academiei de Poliţie a bazei de calcul privind cheltuielile de şcolarizare efectuate în privinţa reclamantului.
În condiţiile înlăturării singurului motiv de nulitate invocat cu privire la baza de calcul, Curtea de apel a reţinut că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi autenticitate, iar conţinutul acesteia cu privire la cuantumul cheltuielilor de şcolarizare trebuie să se reflecte întocmai în decizia de imputare din 9 decembrie 2010, reprezentând situaţia juridică premisă avută în vedere la emiterea ei, existând o relaţie de dependenţă între cele două acte administrative.
În ceea ce priveşte criticile reclamantului referitoare la încălcarea procedurii reglementată de prevederile O.G. 121/1998, au fost apreciate ca neîntemeiate, instanţa reţinând că acesta a avut posibilitatea să îşi exprime în scris punctul de vedere cu privire legalitatea şi temeinicia procedurii declanşată împotriva acestuia, iar pe de altă parte, că sancţiunea necitării are un caracter relativ.
Totodată, s-a apreciat că nu pot fi reţinute nici criticile privind nemotivarea deciziei, fiind respinsă ca neîntemeiată şi cererea privind suspendarea executării actului administrativ, reţinându-se lipsa de suport juridic a motivelor de fapt şi de drept invocate în susţinerea îndeplinirii condiţiilor referitoare la cazul bine justificat.
Împotriva Sentinței civile nr. 4892 din data de 6 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel BucureȘti, secția a VIII-a de contencios administrativ Și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul I.Ș.A., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac Și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aȘa cum a fost formulată, cu consecința anulării Hotărârii din 2 iunie 2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. Și, implicit, a anulării Hotărârii din 31 martie 2010 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul U.M. X BucureȘti Și a deciziei de imputare din 9 februarie 2010 emisă de comandantul U.M. X BucureȘti.
Reclamantul a apreciat că hotărârea recurată este netemeinică Și nelegală, motivele de recurs invocate fiind cele prevăzute de art. 304 punctul 7 C. proc. civ. – ”când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” Și art. 304 punctul 9 C. proc. civ. – ”hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greȘită a legii”.
În ceea ce priveȘte primul motiv de recurs invocat de reclamant, cel de modificare a sentinței atacate prevăzut de art. 304 punctul 7 C. proc. civ., recurentul a învederat că prima instanță nu a motivat de ce nu a reținut nulitatea deciziei de imputare din 9 februarie 2010 deoarece nu i-a fost ataȘate toate documentele care au stat la baza întocmirii acesteia. Or, în raport de prevederile art. 29 din Ordinul .M.A.I. nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul Școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară Și străinătate Și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-Și respectă angajamentele încheiate, anexarea la decizia de imputare a devizelor de calcul analitic Și a documentelor care au stat la baza acestora este o obligație impusă de normele legale Și nu o facultate lăsată la voia comisiei de cercetare administrativă.
Bazele de calcul ce au fost anexate la decizia de imputare, s-a arătat, nu reprezintă decât devizele de calcul analitic cu sumele ce urmează a fi restituite, lipsind documentele în baza cărora au fost întocmite aceste baze de calcul, anume documentele la care face referire art. 29 teza finală din Anexa la Ordinului .M.A.I. nr. 1122/2006, respectiv documentele de scoatere Și alocare la drepturi, statele de plată a soldei, buletinele de distribuție Și evidența zilelor de permisii, învoiri Și vacanțe. A considerat reclamantul că în lipsa respectivelor documente de la dosarul cauzei a fost vătămat în drepturile sale, fiind lipsit, atât acesta cât Și judecătorul litigiului, de posibilitatea de a verifica dacă cele stabilite în adresa Academiei de Poliție ca fiind cheltuielile cu hrana, echiparea, cazarea Și solda concordă cu ceea ce a primit de fapt recurentul, iar acest lucru este de natură a conduce la supoziția că Academia nu deține astfel de documente Și că sumele au fost stabilite în mod arbitrar.
Pe de altă parte, a precizat reclamantul că instanța de fond nu a motivat nici de ce nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică Și siguranță națională, ale art. 1 din O.G. nr. 51/1994 privind drepturile de echipament Și materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică Și siguranță națională Și ale art. 14 coroborate cu anexa 2 punctul 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea Și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică Și siguranță națională, precum Și acordarea unor drepturi personalului civil din aceste instituții, rezultând din aceste prevederi legale că drepturile la hrană, echipament Și soldă nu reprezintă cheltuieli de Școlarizare ci drepturi legale care se acordă întregului personal din cadrul M.A.I. necondiționat de semnarea vreunui angajament sau de desfăȘurarea activității în cadrul acestui minister o anumită perioadă de timp.
De asemenea, recurentul a mai relevat că judecătorul cauzei nu a motivat aspectele legate de natura juridică a drepturilor de hrană, echipament Și soldă invocate prin cererea de chemare în judecată, susținându-se de către reclamant că aceste drepturi sunt drepturi legale, nu cheltuieli de întreținere pe timpul Școlarizării Și care se acordă cetățenilor care îȘi îndeplinesc obligația constituțională de apărare a patriei, în mod necondiționat de semnarea unui angajament Și fără ca aceȘtia să fie obligați la restituirea lor în momentul trecerii în rezervă.
În fine, cât priveȘte motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 7 C. proc. civ., s-a mai arătat de către reclamant că sentința pronunțată de curtea de apel cuprinde motive contradictorii Și străine de natura pricinii, în condițiile în care prima instanță a reținut eronat faptul că recurentul ar fi cerut prin cererea de chemare în judecată deducerea cheltuielilor de Școlarizare aferente anului I de studiu ca urmare a faptului că această perioadă este asimilată stagiului militar obligatoriu, cu toate că prin acțiune nu au fost invocate astfel de motive de nulitate a deciziei de imputare din 9 februarie 2010.
Ceea ce a invocat reclamantul prin cererea de chemare în judecată, s-a arătat, este faptul că întreaga perioadă cât a urmat cursurile Academiei de Poliție a fost în serviciul militar reglementat de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare Și nu în serviciul militar obligatoriu în perioada anului I, aȘa cum în mod greȘit a reținut instanța de fond. AȘadar, reținerea de către instanță în motivarea hotărârii a faptului că ar fi solicitat reclamantul deducerea cheltuielilor de Școlarizare aferente anului I de studiu ca urmare a faptului că această perioadă este asimilată stagiului militar obligatoriu Și fundamentarea soluției pe acest aspect atâta timp cât recurentul în cererea de chemare în judecată nu a invocat acest lucru, reprezintă motivul de modificare al hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv cuprinde motive străine de natura pricinii.
Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a precizat că cele reținute de judecătorul fondului în motivarea hotărârii recurate, Și în sprijinul soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, reprezintă o aplicare greȘită a legii, pentru următoarele considerente:
Rezultă, din coroborarea dispozițiilor art. 3 Și 66 alin. (1) din Legea nr. 46/1999, precum Și a prevederilor art. 2 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție, că în perioada cât reclamantul a urmat cursurile Academiei de Poliție a fost în serviciul militar reglementat de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 46/1999 Și nu a efectuat serviciul militar obligatoriu, astfel că a beneficiat de drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) din respectiva lege, fără a putea fi obligat la returnare în cazul nerespectării angajamentului.
Raționamentul instanței de fond, în sensul că prevederile art. 66 din Legea nr. 46/1996 nu sunt aplicabile în cauză deoarece aceasta reglementa serviciul militar obligatoriu Și că o persoană care era admisă la Academia de Poliție nu mai îndeplinea serviciul militar obligatoriu Și, prin urmare, nu i se mai aplica nicio dispoziție legală corespunzătoare categoriilor de militari prevăzute de actul normativ respectiv, a fost considerat greȘit, din două motive: - Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare nu reglementa doar serviciul militar obligatoriu ci serviciul militar în general; - Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare erau aplicabile studenților Academiei de Poliție, avându-se în vedere faptul că aceasta era instituție militară de învățământ superior (potrivit art. 2 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție.
S-a precizat, cât priveȘte situația angajamentului din 13 octombrie 2000, că soluția aleasă de judecătorul fondului, de a da eficiență prevederilor art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 137/1991, fără însă a motiva acest lucru, este greȘită, deoarece, dacă ar fi interpretat Și aplicat în mod corect legea, ar fi ajuns la concluzia că la data semnării de către reclamant a angajamentului respectiv erau abrogate prevederile menționate, în ceea ce priveȘte includerea în categoria cheltuielilor de întreținere pe timpul Școlarizării a drepturilor de hrană, echipament Și soldă, astfel încât în categoria acestora nu mai rămân decât cheltuielile cu cazarea.
Faptul că drepturile de hrană Și echipament nu pot fi incluse în categoria cheltuielilor de întreținere pe timpul Școlarizării, s-a arătat, rezultă Și din prevederile O.G. nr. 26/1994 Și ale O.G. nr. 51/1994, care se aplică personalului, prin urmare de aceste drepturi beneficiază Și studenții din instituțiile militare de învățământ ale M.A.I., fără a impune o condiție referitoare la desfăȘurarea activității o anumită perioadă de timp în cadrul ministerului Și fără a stabili o obligație în sarcina acestora de restituire în cazul trecerii în rezervă. De altfel, celelalte categorii de personal din cadrul M.A.I., care beneficiază de aceleaȘi drepturi ca Și studenții Academiei de Poliție, nu sunt obligate ca la trecerea în rezervă să le restituie, astfel încât se realizează o discriminare între aceste categorii de personal, care se află în aceeaȘi situație: Și unii Și alții sunt în serviciul militar.
A fost considerat eronat Și raționamentul instanței de fond potrivit căruia nu ar putea să dea eficiență prevederilor art. 66 din Legea nr. 46/1996 deoarece ar pune sub semnul întrebării legalitatea Și utilitatea semnării de către reclamant a angajamentului din 13 octombrie 2000, motivându-se de către recurent că art. 66 din Legea nr. 46/1999 nu acoperă Și cheltuielile cu cazarea, astfel că angajamentul îȘi are utilitate. De asemenea, reclamantul a subliniat că argumentul instanței de fond în sensul că existența obligației de plată a cheltuielilor de Școlarizare care îi incumbă derivă Și din principiul aplicării imediate a legii noi este Și acesta greȘit, deoarece, pe de o parte, dispozițiile art. 66 din Legea nr. 46/1999 nu au fost abrogate expres de către prevederile cuprinse în art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, Și, pe de altă parte, prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 nici nu sunt incompatibile cu cele ale art. 66 din Legea nr. 46/1999 întrucât primul statuează doar că polițistii care nu-Și respectă angajamentul sunt obligați să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, fără a arăta ce se înțelege prin aceasta.
Instanța de judecată, a mai subliniat reclamantul, Și-a fundamentat în mod greȘit motivarea pe prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, deoarece acest act normativ nu avea nicio incidență în cauză, recurentul nefiind polițist la data trecerii în rezervă Și nici anterior.
În fine, reclamantul a relevat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu încălcarea legii, respectiv a prevederilor art. 25 alin. (6) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în condițiile în care pârâtei U.M. X BucureȘti în calitate de emitent al deciziei de imputare îi revenea sarcina de a dovedi faptul că aceasta este legală Și temeinică. Or, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nicio probă prin care să dovedească faptul că decizia de imputare din data de 9 februarie 2010 este temeinică Și legală, deȘi la primul termen de judecată i s-a pus în vedere faptul să depună la dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ dedus judecății, respectiv să depună dosarul de cercetare administrativă.
În cauză au depus întâmpinare pârâții M.A.I., reprezentat prin Direcția Generală Juridică, Și Academia de Poliție BucureȘti, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat Și menținerea ca legală Și temeinică a hotărârii atacate.
Ministerul Administrației Și Internelor a învederat că reclamantul nu Și-a îndeplinit obligația asumată convențional referitoare la durata minimă de funcționare în cadrul structurilor ministerului (10 ani), Și că prin motivele de recurs formulate recurentul nici nu contestă hotărârea instanței de fond sub aspectul reținerii acestei obligații ci doar sub aspectul modului de calcul al sumei imputate, din punct de vedere al procedurii cât Și al cuantumului stabilit.
Sunt neîntemeiate, a arătat M.A.I., atât criticile referitoare la modul de calcul al prejudiciului reținut în sarcina recurentului, la incidența în litigiu a prevederilor O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale persoanlului din sectorul de apărare națională, ordine publică Și siguranță națională, la natura juridică a drepturilor de hrană, echipament Și soldă, cât Și cele privitoare la împrejurarea că hotărârea judecătorească atacată cuprinde motive contradictorii Și străine de natura pricinii.
A conchis pârâtul M.A.I. că obligația restituirii sumelor cheltuite cu studenții este edictată în mod expres în cuprinsul art. 17 din H.G. nr. 294/2007 privind organizarea Și funcționarea Academiei de Poliție din cadrul M.A.I., care stabileȘte Și că prin cheltuieli de întreținere efectuate pe timpul Școlarpzării se înțelege cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea pe timpul studiilor, transportul dus Și întors pe timpul vacanțelor, precum Și drepturile salariale, după caz.
Pârâta Academia de Poliție, a relevat, prin întâmpinarea formulată, că în mod corect judecătorul fondului a respins petitul din acțiunea reclamantului referitor la nulitatea bazei de calcul din 2 iunie 2010 emisă de contabilul-Șef al instituției, Și că prevederile legale incidente situației nerespectării angajamentului semnat de studenții Academiei de Poliției la înmatricularea ca studenți sunt aceleaȘi în situația cadrelor militareale M.A.I. cu cea a polițistilor, singura diferență fiind sediul macro al materiei. Mai exact, s-a subliniat că nerespectarea angajamentului de către polițiȘti este reglementată de art. 70 din Legea nr. 360/2002, iar răspunderea materială se angajează în condițiile art. 63 din acelaȘi act normativ care trimite la art. 9 din O.G. nr. 121/1998, pe când în ceea ce priveȘte cadrele militare ale M.A.I. nerespectarea angajamentului este reglementată de art. 91 din Legea nr. 80/1995 care trimite la prevederile O.G. nr. 121/1998.
Paguba produsă de reclamant ca urmare a nerespectării angajamentului, s-a precizat, s-a calculat în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998 precum Și cu cele conținute de Ordinul M.A.I. nr. 1122 din 5 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul Școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară Și străinătate Și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu îȘi respectă angajamentele încheiate.
Pentru termenul de judecată din data de 4 octombrie 2012 recurentul I.Ș.A. a invocat excepția prescripției dreptului intimatei U.M. X BucureȘti de a mai efectua cercetarea administrativă, motivându-se că din înscrisurile aflate la dosarul de cercetare administrativă rezultă că cercetarea administrativă împotriva reclamantului a fost demarată la data de 16 octombrie 2009 Și a fost finalizată la data de 9 februarie 2010. Prin urmare, termenul de 60 de zile prevăzut art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 a fost depăȘit, astfel încât pentru a se putea continua cercetarea administrativă peste acest termen, se impunea aprobarea prelungirii termenului de către comandantul eȘalonului superior, prin ordin scris al inspectorului general al Jandarmeriei Române.
Din examinarea raportului din 10 decembrie 2009 se poate observa că o altă persoană a semnat în numele inspectorului general al Jandarmeriei Române, iar din înscrisurile depuse de intimată nu rezultă că Inspectorul General al Jandarmeriei Române ar fi delegat competența de a a proba prelungirea termenului de cercetare administrativă unei alte persoane subordonată, dovada acestei delegări de competență putându-se face numai cu extrasul din ordinul de zi pe unitate din care să rezulte în mod expres că Inspectorul General al Jandarmeriei Române a delegat în acea perioadă atribuțiile sale unui subordonat.
Prin notele scrise depuse în cauză intimata U.M. X BucureȘti, privind competența, anexat la dosar, a fost făcută dovada legalității Și temeiniciei raportului din data de 10 decembrie 2009.
Recursul declarat de reclamantul I.Ș.A. împotriva Sentinței civile nr. 4892 din data de 6 decembrie 2010 a Curții de Apel BucureȘrti, secția a VIII-a de contencios administrativ Și fiscal, este nefondat Și urmează a fi respins pe acest temei, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod întemeiat instanța de fond, cu o motivare convingătoare, care îndeplineȘte cerințele art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., a procedat prin sentința atacată la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios administrativ, formulată de reclamantul I.Ș.A. în contradictoriu cu pârâții Academia de Poliția BucureȘti, U.M. X BucureȘti Și M.A.I., prin care s-a solicitat a se constata nulitatea Bazei de calcul din 4 decembrie 2009 emisă de contabilul Șef al Academiei de Poliție BucureȘti, Și a se dispune anularea Hotărârii din data de 2 iunie 2010 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I., anularea Hotărârii din data de data de 31 martie 2010 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Unității Militare X BucureȘti Și anularea deciziei de imputare din data de 9 februarie 2010 emisă de comandantul U.M. X BucureȘti (prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată, în temeiul prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, a sumei de 17.347,02 lei reprezentând cheltuieli de întreținere suportate de M.A.I. pe timpul Școlarizării în perioada în care acesta a urmat cursurile Academiei de Poliție BucureȘti).
Este incontestabil că recurentul a urmat cursurile Academiei de Poliție BucureȘti, cursuri la zi, durata 4 ani, în perioada anilor 2000-2004, Și că acestuia îi sunt incidente prevederile art. 9 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție a M.I., cu modificările Și completările ulterioare, potrivit cărora ”(1) Candidații admiȘi la Academia de Poliție sunt considerați încorporați. Studenții vor încheia angajamente scrise prin care se obligă ca, după terminarea cursurilor, să îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de minimum 10 ani. (2) În cazul nerespectării angajamentului, precum Și în cazul în care este îndepărtat din Școală ori trecut în rezervă pentru comiterea unor infracțiuni ori săvârȘirea uor abateri disciplinare grave, care îl fac incompatibil cu calitatea de militar, studentul sau absolventul este obligat să restituie cheltuielile de Școlarizare Și întreținere, ținându-se seama de timpul servit. (3) Prin cheltuieli de Școlarizare Și întreținere se înțeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea Și alte drepturi primite de studenți”.
Reclamantul – care a semnat angajamentul la care face referire art. 9 din H.G. nr. 137/1991 - a avut, după terminarea cursurilor în cadrul Academiei de Poliție a M.I. Și până la data trecerii în rezervă , calitatea de ofițer în Jandarmeria Română din cadrul M.A.I., acestuia fiindu-i pe deplin aplicabile, în temeiul normei de trimitere conținută de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările Și completările ulterioare, care statuează că ”Dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător Și ofițerilor, maiȘtrilor militari Și subofițerilor aparținând M.I. Și M.J., respectiv serviciilor de stat specializate în domeniul apărării Și siguranței naționale care, potrivit legii, au în structurile proprii personal militar”, prevederile art. 91 din Legea nr. 80/1995, mai sus citată, potrivit cărora ”Ofițerii, maiȘtrii militari Și subofițerii care au angajament cu M.A.N., să îndeplinească serviciul în armată o anumită perioadă de timp, în situația în care nu respectă angajamentul Și sunt trecuți în rezervă prin aplicarea uneia dintre prevederile de la art. 85 alin. (1) lit. g) Și l), art. 87 Și art. 88, sunt obligați să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul Școlarizării, în condițiile stabilite prin lege”.
Prin urmare, prin nerespectarea angajamentului pe care l-a încheiat cu M.A.I., reclamantul a produs o pagubă patrimoniului acestei instituții, iar recuperarea acesteia de la recurent s-a făcut cu respectarea prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum Și ale Ordinului M.A.I. nr. 1122 din 5 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul Școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară Și străinătate Și modul de recuperare al acestora de la persoanele care nu îȘi respectă angajamentele încheiate.
În cauză, fiind vorba de angajarea răspunderii materiale strict urmare nerespectării de către reclamant a angajamentului de a îndeplini serviciul militar activ pe o durată de minimum 10 ani de la terminarea cursurilor Academiei de Poliție, nu se mai impunea cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba, conform celor prevăzute de art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, comisia de cercetare administrativă fiind ținută să realizeze doar o cercetare referitoare la cuantumul concret al cheltuielilor de Școlarizare Și întreținere ce se cuveneau restituite. Or, rezultă, din documentele Și înscrisurile aflate la dosarul de cercetare administrativă, depus în copie în recurs, că obligația reclamantului de restituire a sumei de 17.347,02 lei a fost stabilită în condițiile legii (art. 5 Și 9 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006), pe baza datelor din evidența Compartimentului financiar-contabil din cadrul Academiei de Poliție, neputându-se reține astfel nici un motiv de nulitate a adresei din data de 4 decembrie 2009 emisă de contabilul Șef al academiei Și nici a celorlalte înscrisuri.
Dispozițiile din O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică Și siguranță națională, din O.G. nr. 51/1994 privind drepturile de echipament Și materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică Și siguranță națională, Și din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea Și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică Și siguranță națională, precum Și acordarea unor drepturi personalului civil din aceste instituții, invocate de reclamant, nu au aplicabilitate în litigiu, întrucât studenții unităților de învățământ din cadrul M.A.I. fac parte din efectivele instituției publice menționate Și nu din personalul ministerului.
Pe de altă parte, se reține că militarii în termen, militarii cu termen redus, elevii Și studenții instituțiilor militare de învățământ Și rezerviȘtii beneficiau de dreptul la hrană, echipament Și soldă, potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 46/1996 pentru pregătirea populației pentru apărare, în condițiile stabilite prin dispozițiile legale, adică, în ceea ce-i priveȘte pe studenții Academiei de Poliție, în condițiile stabilite de art. 9 din H.G. nr. 137/1991, cu modificările Și completările ulterioare. Or, cum s-a arătat, acest text din actul normativ menționat a instituit în mod clar Și neechivoc obligația studentului/absolventului Academiei de Poliție – în caz de nerespectare a angajamentului de a îndeplini serviciul militar activ pe o durată de minimum 10 ani de la terminarea cursurilor – de a restitui cheltuielile de Școlarizare Și de întreținere, ținându-se seama de timpul servit, Și a prevăzut în mod expres că prin cheltuieli de Școlarizare Și întreținere se înțeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea Și alte drepturi primite de studenți.
Susținerile recurentului în sensul prescripției dreptului intimatei U.M. X BucureȘti de efectuare a cercetării administrative, urmare depăȘirii termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, nu sunt întemeiate, în condițiile în care s-a făcut dovada, cu înscrisurile depuse în recurs, că prelungirea termenului legal de cercetare disciplinară a reclamantului a fost aprobată în condițiile legii, de o persoană care a primit delegarea de competență din partea Inspectorului general al Jandarmeriei Române, astfel cum rezultă din extrasul Ordinului de Zi pe Unitate (O.Z.U) din 9 decembrie 2009.
În raport de toate cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză Și că este legală Și temeinică hotărârea atacată prin care a fost respinsă acțiunea reclamantului, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de I.Ș.A. împotriva Sentinței civile nr. 4892 din data de 6 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel BucureȘti, secția a VIII-a de contencios administrativ Și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.Ş.A. împotriva Sentinţei nr. 4892 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2353/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2357/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
