ICCJ. Decizia nr. 2357/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2357/2013
Dosar nr. 701/33/2011
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.M.L. în contradictoriu cu pârâtele U.N.N.P.R. şi Camera Notarilor Publici Cluj a solicitat anularea hotărârii din 29 aprilie 2011 pronunţată de Consiliului Uniunii in Dosar nr. 2/2011 în ceea ce priveşte soluţia dată contestaţiei formulată de către reclamantă, cu consecinţa, înlăturării dispoziţiei prin care a fost menţinută sancţiunea aplicată de Consiliul de disciplină prin hotărârea din 5. februarie 2011; admiterea contestaţiei formulată de către reclamantă împotriva hotărârii din 5 februarie 2011, pronunţată în Dosar nr. 4/2010 de Consiliul de disciplină al U.N.N.P.R., anularea acestei hotărâri şi respingerea acţiunii disciplinare exercitată de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj.
În motivare, reclamanta, notar public, a arătat că prin hotărârea din 5 februarie 2011 pronunţată de către Consiliul de disciplină, s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Colegiul director al Camerei Notarilor Publici Cluj împotriva sa, iar in baza prevederilor art. 41 lit. a) din Legea nr. 36/1995 raportat la art. 39 lit. a) din acelaşi act normativ, s-a aplicat reclamantei sancţiunea disciplinară - observaţie scrisă.
A mai arătat că a formulat contestaţie, contestaţie respinsă prin hotărârea din 29 aprilie 2011 de către instanţa de disciplină superioară ierarhic, Consiliul Uniunii.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că ambele hotărâri sunt nemotivate, făcând referiri generice, preluate din Nota de control din 25 august 2010 şi fără suport probator din care să reiasă in concret aşa zisa culpă a reclamantei la autentificarea actului notarial, fiind astfel nelegale intrucât nu se poate verifica raţiunea pentru care argumentul adus nu a fost primit.
Cu privire la abaterea reţinută privind introducerea sintagmei „sarcinii radiabile”, apreciată de către organul disciplinar ca fiind neacceptată in practica notarială, a arătat reclamanta că aceasta este consacrată de legislaţia privitoare la cartea funciară (Dec. nr. 115/1938, iar mai actual Legea nr. 7/1996, precum şi Ordinele date in aplicarea acestei din urmă legi, iar din punct de vedere juridic, aceste drepturi de uzufruct viager, în acord chiar şi cu denumirea lingvistică, sunt limitate în timp, adică exclusiv pe timpul vieţii beneficiarului. În cauza de faţă - în raport de anul intabulării, 1899 şi 1907 - se poate deduce că uzufructuarii sunt numai formal neradiaţi, în realitate fiind şanse mari ca ei să fie decedaţi.
De asemenea, a mai arătat reclamanta că nici neglijenţa şi nici superficialitatea nu pot fi reţinute ca şi atribute negative care să conducă la reţinerea abaterii disciplinare, cu atât mai mult cu cât aceste elemente sunt analizate în raport de un act străin, autentificat de un alt notar public, care se bucură de forţă probantă.
S-a susţinut in motivarea acţiunii că nu se precizează în motivarea hotărârilor care ar fi fost remediul ce ar fi trebuit urmat în raport de antecontractul de vânzare-cumpărare întocmit de către notarul public S.T.D., precum şi că argumentul că actul autentificat "va da naştere cu certitudine unor litigii" nu poate fi susţinut din punct de vedere juridic.
Reclamanta a depus o completare stării de fapt (sub aspectul invocării unor motive de ordin procedural) privind pronunţarea hotărârii cu nesocotirea prevederilor legale aferente rezolvării incidentului privind abţinerea dlui notar B.D.I. care a participat in complet, insă s-a abţinut la vot, fără a exista o declaraţie scrisă in acest sens, ceea ce ar atrage nelegalitatea hotărârii.
De a asemenea, a invocat nulitatea absolută a Hotărârii nr. 138/2011 aceasta nefiind semnată de toţi membrii completului de judecată în conformitate cu art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 104 din Legea nr. 36/1995, ci doar de preşedinte şi de secretar.
Pârâtele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 723 din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta contradictoriu cu pârâtele U.N.N.P.R. şi Camera Notarilor Publici Cluj; s-a anulat Hotărârea din 29 aprilie 2011, adoptată de Consiliul Uniunii şi s-a anulat Hotărârea din 5 februarie 2011, pronunţată de Consiliul de Disciplină al U.N.N.P.R. şi înlăturată sancţiunea disciplinară a observaţiei scrise, aplicată reclamantei.
A fost obligată pârâta U.N.N.P.R. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.008,3 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că in ceea ce priveşte critica de nelegalitate a hotărârii privind modul de soluţionare a incidentului privind abţinerea dlui notar B.D.I. şi critica privind nulitatea hotărârii faţă de nesemnarea acesteia de către toţi membrii completului, nu pot fi reţinute, întrucât, in speţă, nu este vorba despre o hotărâre judecătorească supusă strict rigorilor C. proc. civ. ci este reglementată de dispoziţiile art. 34 din Ordinul M.J. nr. 710 din 5 iulie 1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere in aplicare a Legii notarilor publici si a activităţii notariale nr. 36/1995 şi dispoziţiilor art art. 25 din Hotărârea Consiliului Uniunii nr. 96 din 20 februarie 2009 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare a Consiliului U.N.N.P.R.
Pe fondul cauzei, instanţa a respins acuzaţiile reclamantei privind nemotivarea hotărârii de sancţionare, aceasta fiind conformă standardelor stabilite de către Curtea Europeană, care a statuat că obligaţia tribunalelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor procesului, întinderea acestei obligaţii variind în funcţie de natura deciziilor.
A constatat judecătorul fondului netemeinicia hotărârii Consiliului nr. 138/2011, având in vedere că probaţiunea administrată nu este de natură să ateste că în sarcina reclamantei poate fi reţinută săvârşirea abaterii disciplinare pentru care a fost sancţionată.
Astfel s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 39 lit. a) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, răspunderea disciplinară a notarilor publici intervine, între altele, pentru întârzierea sau neglijenţa în efectuarea lucrărilor.
In speţa dedusă judecăţii, a apreciat instanţa că nu se poate reţine neglijenţa, respectiv, încălcarea din culpă, a unei obligaţii profesionale, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă dacă prin aceasta s-a creat o vătămare unei persoane, cu prilejul autentificării unui contract de vânzare –cumpărare încheiat între numiţii P.S. şi P.G.M., în calitate de vânzători, şi SC A.I. SRL, având ca obiect patru suprafeţe de teren, în Almaşu Mare.
A constatat instanţa că neîntemeiat se reţine că sintagma „sarcini radiabile” nu este acceptată in practica notarială, întrucât orice act juridic autentificat nu trebuie să se supună unor formalităţi stereotipice de conţinut şi clauze, expresia uzitată nefiind o creaţie "sui generis", când sediul materiei cu privire la această sintagmă este consacrat de legislaţia privitoare la cartea funciară (Dec.nr. 115/1938, iar mai actual Legea nr. 7/1996, precum şi Ordinele date in aplicarea acestei din urmă legi.
Totodată, s-a apreciat că trebuie să prevaleze situaţia juridică in detrimentul unei situaţii deduse din simpla lor existenţă grafică, cu atât mai mult cu cât aceste drepturi de uzufruct viager sunt limitate în timp, exclusiv pe timpul vieţii beneficiarului, iar în speţă, în raport de anul intabulării, 1899 şi 1907, se poate deduce că uzufructuarii sunt numai formal neradiaţi, în realitate fiind şanse mari ca ei să fie decedaţi. S-au mai reţinut in acest sens şi dispoziţiile art. 78 lit. b) din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Biroului de cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum şi soluţia C.S.M. pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară din data de 11 iunie 2008, conform cărora, judecătorul, apelând la o prezumţie simplă, potrivit căreia o persoană nu trăieşte 120, 130 sau chiar 140 de ani, poate prezuma că o persoana este decedată la data introducerii acţiunii.
În ceea ce priveşte omisiunea menţionării modului de dobândire a proprietăţii şi a coindivizarilor, Curtea a constatat că, deşi cele reţinute sunt reale, această împrejurare, în sine, nu este de natură să ducă la concluzia săvârşirii abaterii disciplinare, ea neîntrunind elementele constitutive necesare.
Cu privire la cesiune, în condiţiile în care cumpărătoarei îi sunt cesionate toate drepturile ce rezultă din semnarea antecontractului autentificat de notarul S., a constatat instanţa că nu este probată acuzaţia privind nerespectarea normelor referitoare la aplicarea taxei notariale.
De asemenea, s-a apreciat că este vorba despre o eroare de judecată din partea pârâtei cu privire la diferenţa dintre preţul plătit şi preţul la care se obligă debitoarea să înstrăineze, deoarece, în concret, se indică suprafaţa totală a terenurilor din actul N.P.S. ca fiind de 27.250 mp, în dezacord cu menţiunea inserată expres în antecontractul din 10 iulie 2009, când real suprafaţa este de 272.500 mp , premisă care, prin raportare la suprafaţa de 42.109 mp, din actul autentificat de către reclamantă la 9 iunie 2010, conduce automat la necesitatea existenţei unei diferenţe de preţ.
A mai arătat judecătorul fondului că nu s-a probat de către pârâtă in ce măsura notificarea cesiunii reprezintă o condiţie de validitate, iar că sub aspectul prejudiciului, deşi verificarea a fost pornită la sesizarea reprezentantului societăţii SC P. SRL, noul administrator a revenit precizând că nu i-a fost creată nicio vătămare
A concluzionat curtea de apel că nu se poate întrevedea care este natura şi conţinutul neglijenţei imputate reclamantei în activitatea de instrumentare a autentificării contractului şi că inexistenţa unei fapte imputabile duce la concluzia conform căreia, nici aplicarea sancţiunii, chiar în forma cea mai uşoară, nu se justifică.
Cu privire la limitele în cadrul cărora se poate pronunţa instanţa, ca urmare a sesizării reclamantei, inclusiv din perspectiva părţii care poate fi obligată la cheltuieli, s-a apreciat că C.N.P. Cluj a fost introdusă in cauză numai pentru opozabilitate, acţiunea disciplinară pe care pârâta a exercitat-o împotriva contestatoarei nereprezentând un act administrativ, care să poată fi supus controlului instanţei de judecată, astfel ca această pârâtă să poată deţine calitatea procesual pasivă în cauză, în sensul tradiţional al acestei sintagme.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta U.N.N.P.R., formulând critici care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 3041 C. proc. civ. şi anume:
-în mod greşit instanţa de fond a reţinut că „neglijenţa în efectuarea lucrărilor” nu poate fi reţinută ca abatere disciplinară, decât dacă „prin aceasta s-a creat o vătămare unei persoane”. Pentru antrenarea răspunderii disciplinare este suficientă existenţa abaterii, chiar dacă rezultatul nu se concretizează într-un prejudiciu efectiv;
-instanţa de fond a ignorat importanţa menţionării modului de dobândire a proprietăţilor şi a coindivizărilor în cazul înstrăinărilor, obligaţia ce rezultă din prevederile art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995. În mod neîntemeiat instanţa de fond a ignorat importanţa unor formalităţi prevăzute pentru corecta întocmire a contractelor de cesiune, respectiv notificarea debitorului cedat (art. 1393 C. civ.), taxarea conform prevederilor legale. De asemenea, nu au fost respectate prevederile art. 6 din Legea nr. 36/1995 în privinţa contractului de cesiune analizat de organele disciplinare, acesta fiind încheiat în condiţii ce creează suspiciuni.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, dar şi criticile formulate de recurentă, instanţa de control judiciar constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 2 din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al U.N.N.P.R. reclamanta a fost sancţionată cu „observaţie scrisă”, sancţiune prevăzută de art. 41 lit. a) din Legea nr. 36/1995, sancţiune menţinută prin Hotărârea din 29 aprilie 2011 de către Consiliul U.N.N.P.R.
La baza acestor hotărâri au stat o serie de nereguli concrete, descrise în nota de control din 25 august 2010, care chiar dacă nu au produs consecinţe grave, reprezintă abateri de la legile şi regulamentele aplicabile profesiei, determinând inclusiv sesizarea Uniunii de către reprezentantul unei societăţi comerciale.
Pe parcursul judecăţii la prima instanţă nu s-a făcut proba contrară situaţiei de fapt reţinută prin actul de sancţionare, ci s-a reţinut doar că respectivele nereguli nu au produs consecinţe vătămătoare. Or, o astfel de constatare nu poate conduce la înlăturarea răspunderii disciplinare, ci doar la diminuarea sancţiunii.
În mod corect, recurenta U.N.N.P.R. a făcut referire, în cazul contractului de cesiune analizat, la prevederile art. 6 din Legea nr. 36/1995 potrivit cărora „notarii publici au obligaţia să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului actelor spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor”.
Totodată, potrivit art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 „În actele de transmisiuni sau constituirii de drepturi reale imobiliare notarul public este obligat să verifice situaţia proprietăţii şi sarcinile bunului, or contractul autentificat din 9 iunie 2010 cuprinde menţiuni incomplete în acest sens, nefiind clar dacă ceea ce se transmite este nuda proprietate sau dreptul de proprietate cu toate atributele sale.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1), 2 şi (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de U.N.N.P.R. împotriva Sentinţei nr. 723 din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2355/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2359/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
