ICCJ. Decizia nr. 247/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 247/2013
Dosar nr. 554/1/2012
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primul ciclu procesual.
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 01 iulie 2009, reclamantul C.T. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să dispună transferul sumei de 500.000 lei reprezentând despăgubiri în numerar, conform Deciziei nr. 2354 din 28 mai 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu sentinţa civilă nr. 1584 din 18 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 864/CIV/2005 rămasă definitivă şi irevocabilă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 2354 din 28 mai 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost dispusă măsura acordării de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în conformitate cu sentinţa civilă nr. 1584 din 18 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă şi irevocabilă.
A mai arătat că la data de 06 august 2008, în conformitate cu cererea din 06 august 2008 şi-a exprimat dreptul de convertire a titlului de despăgubire, în titluri de plată pentru suma de 500.000 lei şi titluri de conversie pentru suma de 90.502,02357 lei, însă, de la data manifestării dreptului de opţiune şi până la data introducerii prezentei acţiuni a trecut mai mult de un an şi nu s-a efectuat transferul despăgubirilor în numerar a sumei de 500.000 lei.
Consideră reclamantul că prin comportamentul pârâtei se ajunge atât la încălcarea art. 6 din C.E.D.O, cât şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, întrucât absenţa totală a despăgubirilor creează o sarcină excesivă în ceea ce îl priveşte, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din protocol.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., precum și excepția prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 1576 din 05 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, iar prin sentința nr. 70 din 11 februarie 2010, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul C.T. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., ca prematur formulată.
În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 1584 din 18 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 864/CIV/2005 a fost modificată în parte dispoziţia nr. 11592 din 19 iulie 2005, emisă de către Primăria Municipiului Craiova, prin care s-a stabilit cuantumul pretenţiilor de restituire în echivalent la valoarea de 5.905.202.357 lei.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a soluționat Dosarul intern cu nr. 12100/CC din 06 aprilie 2006 și a emis în favoarea reclamantului Decizia nr. 2354 din 28 mai 2008, reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 5.905.202.357 lei.
Reclamantul a înregistrat la A.N.R.P. cererea de opţiune sub nr. 05758 din 06 august 2008, fiind emis titlu de conversie, respectiv, Decizia nr. 570 din 12 august 2008 pentru suma de 90.520,24 lei reprezentând un număr total de 90520 de acţiuni cu valoare nominală de 1 leu, urmând ca A.N.R.P. să emită în favoarea reclamantului un titlu de plată pentru suma de 500.00 lei, maximul care poate fi acordat în numerar, potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu prevederile art. 14 1 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Reținând incidența prevederilor art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 18.1 lit. a) din Normele de aplicare și având în vedere că, până în prezent, plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităţilor financiare până la cererea de opţiune înregistrată sub numărul 03270 din 11 martie 2008, cererea de opţiune formulată de reclamant fiind înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 05758 din 06 august 2008, prima instanță a reținut că acţiunea formulată de reclamantă faţă de A.N.R.P. apare ca prematur formulată, în condițiile în care, deși creanţa solicitată de reclamant este certă şi lichidă, nu este exigibilă.
Prin Decizia nr. 5355 din 02 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul, formulat de reclamant s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
2. Hotărârea pronunţată în fond după casare
În cel de-al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 583 din 14 noiembrie 2011, a respins acțiunea ca prematur formulată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de rejudecare a apreciat întemeiată excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă, reținând în acest sens următoarele:
Conform art. 182 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007 şi H.G. nr. 128/2008 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, reclamantului i s-a emis titlul de conversie prin Decizia nr. 570 din 12 august 2008, urmând ca A.N.S.D. să emită în favoarea reclamantului titlul de plată pentru suma de 500.000 lei, maximul care poate fi acordat în numerar, potrivit prevederilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu prevederile art. 141 alin. (3) din acelaşi act normativ şi să transfere despăgubirile în numerar, în condiţiile art. 182 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008 şi art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007 care prevăd că "emiterea unui titlu de plată şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoanele îndreptăţite, se va dispune în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare în contul A.N.R.P." în ordinea depunerii cererilor de opţiune.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. să dispună transferul despăgubirilor în numerar a sumei de 500.000 lei conform Deciziei nr. 2354 diin 28 mai 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi în favoarea sa nu s-a emis încă titlul de plată.
Cum transferul în numerar al sumei de 500.00 lei se efectuează numai după emiterea titlului de plată, curtea de apel a considerat că este prematur formulată o cerere în acest sens de către reclamant.
Pe de altă parte, curtea de apel a avut în vedere și prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, potrivit cărora, emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII este suspendată pe o perioadă de 2 ani, iar persoanele care sunt îndreptăţite la emiterea unor astfel de titluri urmează să le primească după expirarea acestei perioade. După emiterea titlului de plată, plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoanele îndreptăţite se va dispune în ordinea depunerii cererilor de opţiune şi în limita disponibilităţilor financiare în contul A.N.R.P. potrivit dispoziţiilor legale menţionate anterior.
3. Recursul reclamantului.
Reclamantul a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul – reclamant a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
- instanţa de fond a încălcat prevederile art. 1 din Codul civil şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, aplicând retroactiv dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, act normativ ulterior atât cererii de opţiune nr. 5758 din 6 august 2008, cât şi cererii de chemare în judecată înregistrate la data de 01 iulie 2009.
- prin pronunţarea soluţiei ca efect al admiterii unei excepţii, fără a fi respectate îndrumările instanţei de control judiciar, au fost încălcate prevederile art. 3 C. civ., potrivit cărora judecătorului nu îi este îngăduit să refuze a judeca, precum şi dreptul de acces liber la justiţie, reglementat prin art. 21 din Constituţie, republicată, şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
- instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nefiind avute în vedere şi dispoziţiile art. 3 lit. h) şi art. 141, alin. (3) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat şi completat cu O.U.G. nr. 81/2007, care prevăd fără dubiu un termen de 6 luni pentru transferul despăgubirilor în numerar pentru suma de 500.000 lei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând, în esenţă, refuzul A.N.R.P. de a efectua actele şi operaţiunile administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007, în vederea plăţii sumei cuvenite titlu de despăgubire în numerar, urmare a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nr. 2354 din 28 mai 2008, emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Analizând soluţia de respingere a acţiunii ca prematur formulată, pronunţată de instanţa de rejudecare în fond după casare în condiţiile descrise la pct. I din prezenta decizie, Înalta Curte constată că aceasta este rezultatul interpretării greşite a obiectului acţiunii şi a normelor aplicabile în cauză, în forma în vigoare în perioada de referinţă.
Este adevărat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei „să dispună transferul despăgubirilor în numerar a sumei de 500.000 lei”, dar instanţa nu era legată de sensul literal al termenilor folosiţi de parte, ci putea califica obiectul acţiunii, în raport cu scopul real urmărit şi temeiurile de fapt şi de drept indicate în motivare.
Din această perspectivă, este evident că scopul demersului procesual al recurentului - reclamant a constat în obligarea A.N.R.P. la parcurgerea procedurii administrative reglementate în Capitolul V indice 1, art. 181 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vederea valorificării titlului de despăgubire, conform cererii de opţiune nr. 05758 din 06 august 2008, prin care a solicitat emiterea titlului de plată pentru suma de 500.000 lei în numerar şi emiterea titlului de conversie pentru diferenţa de 90.520,24 lei.
În acest sens, art. 182 din actul menţionat prevede următoarele: „Titularul titlului de despăgubire va proceda astfel:
a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcţie, care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare;
b) dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la A.N.R.P., care în baza solicitării exprese a persoanei despăgubite şi după reţinerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" şi instructează depozitarul central al acţiunilor emise de Fondul "Proprietatea" să înregistreze persoana despăgubită în registrul acţionarilor Fondului "Proprietatea".
c) dacă optează pentru primirea de despăgubiri în numerar şi acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la A.N.R.P. care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, eliberează un titlu de plată pentru suma solicitată de persoana despăgubită şi un titlu de conversie, pentru diferenţa dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire şi valoarea înscrisă în titlul de plată. Titlul de plată va fi valorificat conform lit. a), iar titlul de conversie se va valorifica conform lit. b)”.
Prin urmare, conform prevederilor art. 182 lit. c), atunci când se optează atât pentru despăgubiri în numerar, cât şi pentru acţiuni, cum este cazul în speţă, A.N.R.P. eliberează un titlu de plată şi un titlu de conversie pentru diferenţe, titlul de plata şi titlul de conversie urmând a fi valorificate ulterior, conform lit. a) şi respectiv b).
Legiuitorul primar a condiţionat de existenţa disponibilităţilor financiare numai transferul efectiv al sumei (art. 182 lit. a)), iar nu şi emiterea însăşi a titlului de plată (art. 182 lit. c)).
Aceeaşi este concluzia care se desprinde şi din dispoziţiile art. 182 pct. 1 lit. c) şi art. 182 pct. 4 din Normele metodologice modificate prin H.G. nr. 128/2008.
Împrejurarea că ultima dintre normele administrative menţionate face referire la ordinea înregistrării cererii cererilor de opţiune nu poate paraliza, în sine, un demers judiciar al persoanei care se consideră vătămată prin neemiterea titlului, pentru că rolul ei este acela de a ordona activitatea autorităţii, iar nu de a înfrânge principiul soluţionări cauzelor într-un termen rezonabil, garanţie a dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în ordinea juridică a Uniunii Europene, prin Carta drepturilor fundamentale.
În plus, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, potrivit definiţiilor legale cuprinse în art. 3 lit. h) şi i) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de plată şi titlurile de conversie sunt acte juridice emise în numele şi pe seama Statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra acestuia din urmă, fiind menite să consolideze dreptul la un bun în accepţiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în timp ce plata sumei cuvenite în numerar, atribuirea acţiunilor şi celelalte operaţiuni ulterioare ţin de punerea în executare a acestor acte juridice.
În dezlegarea cauzei, nu se pune problema incidenţei O.U.G. nr. 62/2010, care nu era în vigoare nici la data înregistrării cererii de opţiuni, nici la data învestirii instanţei, prevederile sale putând prezenta relevanţă numai în cadrul etapei de executare a prezentei decizii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse şi constatând că instanţa care a soluţionat pricina în fond după o primă casare cu trimitere nu a rezolvat fondul, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea şi va obliga pârâta să emită titlul de plată în favoarea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.T. împotriva sentinţei nr. 583 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza:
Admite acţiunea reclamantului C.T. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.
Obligă pârâta A.N.R.P. să emită titlu de plată în favoarea reclamantului, conform opţiunii din 6 august 2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2493/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 241/2013. Contencios → |
|---|
